Declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de art. 66 din o.u.g. nr. 66/2011. Acţiune în anulare formulată în baza art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 octombrie 2015, sub nr. 8.../39/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Bucureşti – Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene POR şi a solicitat anularea Deciziei nr. 283/09.10.20l5 şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA – 95086/19.12.2012, privind contractul de finanţare nr. 778/17.06.2010 cod SMIS 13218, cu titlul „Modernizare iluminat public pe artera principală în municipiul A.”, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene – POR, solicitând anularea acestor acte.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin Nota de constatare de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA – 95086/19.12.2012 emisă de Direcţia Generală constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (în prezent MDRAP) s-au reţinut următoarele:

I. Achiziţia de servicii de audit financiare

a) Prin solicitarea de îndeplinire a unor cerinţe minime referitoare la derularea unor contracte finanţate din fonduri comunitare (pre sau post aderare) nu s-au asigurat condiţiile de manifestare a concurenţei reale întrucât doar acei ofertanţi care în ultimii 3 ani au derulat cel puţin un contract care să fi fost finanţat din sursa specificată de autoritatea contractantă, au avut posibilitatea de a depune oferta în cadrul procedurii de achiziţie. Autoritatea publică a restricţionat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului se servicii prin impunerea de cerinţe minime de calificare nelegale, fiind încălcate dispoziţiile art.178 alin.(2) şi art.179 din O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la data procedurii.

b) Referitor la stabilirea unor cerinţe minime privind experienţa personalului, respectiv persoana propusă pentru îndeplinirea contractului trebuie să dovedească experienţă în auditarea a cel puţin două proiecte finanţate din fonduri comunitare, se constată că prin indicarea sursei de finanţare a respectivului contract, autoritatea contractantă a stabilit limite pentru viitorii ofertanţi.

Având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, echipa de verificare a aplicat o corecţie de 5% din valoarea contractului de servicii în baza pct.2.3- „Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie sau unor criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegali” din Anexa la O.U.G nr. 66/2011.

II. Achiziţia de servicii de proiectare

A. Prin fişa de date a achiziţiei la pct.V.4 - Capacitatea tehnică şi profesională s-a solicitat:

a) Elaborarea în ultimii 3 ani, de minim 5 documentaţii tehnico-economice pentru accesarea de către beneficiari de finanţare nerambursabilă din partea UE , pentru proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere, a transportului public, a infrastructurii sociale, a locuinţelor sociale;

b) Asigurarea a 4 consultanţi, cu minim 4 ani experienţă în proiecte şi programe cu finanţare europeană, dintre care unu cu experienţă de minim 4 ani în scrierea proiectelor cu finanţare europeană.

Echipa de control a constatat că cerinţele minime privind experienţa similară a ofertantului şi a personalului propus pentru executarea contractului nu au fost motivate în nota justificativă fiind astfel încălcate dispoziţiile art.8 alin.2 din H.G nr.925/2006 în vigoare la data procedurii.

Având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, echipa de verificare a aplicat o corecţie de 5% din valoarea contractului de servicii în baza pct.2.3 - Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegali, din Anexa la O.U.G nr. 66/2011.

B. În anunţul de participare nr. 68379/08.11.2008 nu sunt publicate cerinţele minime privind capacitatea tehnică şi profesională pe care trebuie să le îndeplinească ofertanţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr.34/2006.

Echipa de control a aplicat, în conformitate cu prevederile O.U.G.  nr.66/2011 o corecţie de 25 % din valoarea contractului se servicii proiectare - conform pct.2.1 din Anexa la OUG nr.66/2011 - Nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă.

C. Autoritatea contractantă a utilizat ca factor de evaluare „metodologia propusă” factor care nu reflectă un avantaj real pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv, fiind astfel încălcate dispoziţiile art.199 din O.U.G.  nr. 34/2006 coroborate cu dispoziţiile art.14 şi art.15 din H.G nr.925/2006.

Având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile O.U.G.  nr.66/2011 echipa de control a aplicat o corecţie de 5% din valoarea contractului de servicii în baza pct.2.3 - Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor criterii de atribuire(factori de evaluare) nelegali, din Anexa la O.U.G.  nr.66/2011. În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din H.G. nr.875/2011, în cazul constatării mai multor încălcări în cadrul aceleaşi proceduri de achiziţie (A,B şi C ) corecţiile financiare nu se cumulează şi se aplică corecţia maximă propusă, în speţă 25% din valoarea contractului în cauză.

Valoarea creanţei bugetare rezultate din aplicarea corecţiei financiare menţionate mai sus este de 24.832,88 lei +4.057,18 lei TVA ) din care:

- aferent bugetului UE : 17.033,95 lei.

- aferent bugetului de stat : 3741,75 lei.

- aferent TVA recuperată de la bugetul de stat 4057,18 lei.

Astfel, a arătat reclamanta că nota de constatare nr. CA-95086/19.12.2012 a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, prin care echipa de verificare constată faptul că se impune aplicarea unei corecţii financiare de 5% din valoarea Contractului de servicii nr. 39102/ 30.12.2010 şi aplicarea unei corecţii financiare de 25% din valoarea Contractului de servicii nr. l1830/07.04.2009 încheiat de UAT Municipiul A. şi S.C B. S.R.L

Invocând statuările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 66 din data de 26.02.2015 (prin care art. 66 din O.U.G.  nr. 66/2011 a fost declarat neconstituţional fiind contrar art.15 alin. 2 din Constituţie), reclamanta a învederat că stabilirea creanţelor bugetare şi calificarea neregulii, se face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din O.G nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G nr. 66/2011. Or, la momentul încheierii Contractului de finanţare nr.778/17.06.2010 erau în vigoare prevederile O.G nr.79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.622 din 30.08.2003, iar O.U.G.  nr.66/2011 a intrat în vigoare ulterior, la data de 30.06.2011.

Având în vedere aspectele menţionate, reclamanta a considerat că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia.

De asemenea, a mai apreciat reclamanta că în momentul derulării procedurii de achiziţie publică au fost respectate toate prevederile legale aflate în vigoare la data derulării respectivei proceduri. Din cele expuse mai sus este esenţial de reţinut că art. 66 din O.U.G nr.66/2011 aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din O.U.G nr.66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporar în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G.  nr. 66/2011, coroborat cu art. 1 alin. (7), art. 9 alin. (4), art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 111 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de formularea tardivă a contestaţiei administrative împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA – 95086/19.12.2012, aspect care echivalează cu neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorii – în acest sens fiind invocate prevederile art. 46 alin. (1) şi art. 47 din O.U.G.  nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte efectele şi incidenţa Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale, în prezenta cauză, pârâtul a considerat că, deşi la prima vedere se poate aprecia că decizia anterior menţionată are incidenţă în speţă, în realitate există mai multe implicaţii ce trebuie luate în considerare înainte de a formula o astfel de concluzie.

Astfel, prin raportare la dreptul intern, pârâtul a învederat că, în cazul de faţă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/22.02.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 237/07.04.2015, iar până la data prezentei legiuitorul nu a efectuat nicio modificare/abrogare a prevederilor declarate neconstituţionale, în sensul punerii în acord cu Constituţia.

Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor. Cu toate acestea, în mod formal, respectivele prevederi continuă, pe perioada în care sunt suspendate de drept, să fie în vigoare. Numai Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligaţia de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative, punându-le astfel de acord cu Constituţia. Intervenţia Parlamentului/ Guvernului în sensul celor stabilite prin decizia Curţii Constituţionale, realizată în interiorul termenului în care dispoziţiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept, reprezintă o expresie a caracterului definitiv şi general obligatoriu al acestor decizii.

Problema efectelor pe care le produc deciziile Curţii Constituţionale comportă în doctrina juridică de specialitate diverse abordări, în funcţie de natura acestor efecte, determinată de atribuţia în exercitarea căreia decizia a fost pronunţată, precum şi în funcţie de sfera subiectelor cărora le sunt opozabile deciziile Curţii.

Deşi nu se menţionează expres în dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, în doctrina juridică transpare ideea că deciziile Curţii, aplicându-se numai pentru viitor, nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite, ceea ce, pe cale de interpretare o constituie şi hotărârile definitive.

Efectul ex nunc „pentru viitor” al actelor Curţii Constituţionale constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura protecţia drepturilor omului în faţa legii. Pe cale de consecinţă, într-o opinie juridică, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională.

Din acest punct de vedere, a considerat pârâtul că efectele Deciziei nr. 66/2015 se vor răsfrânge numai asupra procedurilor de control şi actelor administrative încheiate după momentul publicării acesteia în Monitorul oficial (07.04.2015).

În situaţia în care se va trece peste aceste aspecte şi se va aprecia incidenţa Deciziei nr. 66/2015, pârâtul a solicitat a se observa faptul că, deşi Curtea Constituţională a adus critici masurilor prevăzute la art. 66 din O.U.G.  nr. 66/2011 în sensul dispunerii modalităţii în care urmează a fi calificate neregulile şi stabilite creanţele bugetare, nu au fost menţionate şi condiţiile/cadrul legal în care se poate restabili8 situaţia juridică a actelor administrative (din care unele reprezintă titluri de creanţă).

Consecinţele şi implicaţiile financiare/ instituţionale ale unei astfel de ipoteze trebuie să fie analizate şi asumate la nivelul Guvernului, astfel încât să fie asigurată o punere în aplicare unitară a acestei decizii, de către toate instituţiile publice.

Astfel, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit celor dispuse de Curtea Constituţională, pentru toate contractele de achiziţie încheiate în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003 (inclusiv contractul verificat în speţa de faţă, pentru care s-a aplicat o corecţie financiară de 10%), măsura administrativă pe care structura de control o va institui în cazul identificării unei nereguli în sensul celor dispuse prin decizia Curţii Constituţionale, va consta în recuperarea întregii sume din contract (100%), cu titlu de creanţă bugetară – ipoteză susţinută prin prisma simplului fapt că O.G. nr. 79/2003 nu reglementa principiul proporţionalităţii (prin stabilirea unor corecţii financiare al căror cuantum procentual depindea de neregula constatată şi gravitatea acesteia), principiu care a fost introdus ulterior prin O.U.G.  nr. 66/2011.

Prin raportare la dreptul comunitar, pârâtul a învederat că, la data prezentei, pe rolul Curţii Europene de Justiţie se află în soluţionare cauzele conexate C-260/14 şi C-261/2014 Judeţul Neamţ şi alţii, o decizie cu privire la retroactivitatea/neretroactivitatea aplicării prevederilor OUG 66/2011, urmând a fi luată după ce vor fi analizate toate punctele de vedere, inclusiv cel al Comisiei Europene cu privire la interpretarea unor termeni şi definiţii, determinanţi pentru clarificarea aspectelor reţinute şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015. De altfel, chiar din considerentele Deciziei nr. 66/2015 reiese faptul că legislaţia naţională (OUG nr. 66/2011) este emisă într-un domeniu deja reglementat la nivel European, fiind invocate atât Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 - de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, cât şi Regulamentul (CE, Euratom) nr.2.988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 - privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.312 din 23 decembrie 1995.

De asemenea, din cuprinsul deciziei mai reiese faptul că, în ceea ce priveşte procedura de constatare a neregulii şi aceea de stabilire a creanţei bugetare, suspiciunea de neregulă urmează a fi verificată/analizată prin raportare la definiţia neregulii dată în actele normative naţionale, respectiv O.G. nr. 79/2003 şi O.U.G. nr. 66/2011: „din compararea celor două definiţii, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr.7912003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea observă că acestea nu au un conţinut identic (...).

Pe de o parte, conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificat prin art. l pct.2 din O.G. nr.20/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.613 din 20 august 2008, „neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractuale ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.

Pe de altă parte, conform art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula reprezintă „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Mai mult, din cele consemnate la pct. 27 din Decizia nr. 66/2015 iese în evidenţă faptul că, din analiza efectuată, Curtea reţine că fapta pentru care sunt aplicate corecţii financiare este definită ca „neregulă” atât în legislaţia naţională, cât si în aceea a Uniunii Europene.

În aceste condiţii, dacă ne raportăm la modul în care aceasta este definită de art.2.7 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999,  art.1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.312 din 23 decembrie 1995, se poate concluziona că structura de control analizează existenţa unei nereguli nu prin raportare la modul în care aceasta este definită în O.G. nr. 79/2003 şi/sau O.U.G.  nr. 66/2011, ci prin raportare la prevederile comunitare ale celor două regulamente susmenţionate, care se aplică în mod direct statelor membre, conform art. 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Din această perspectivă, apare ca fiind lipsit de relevanţă criteriul privitor la data la care se desfăşoară activitatea de constatare a neregulilor şi cea de stabilire a creanţelor bugetare, ori data iniţierii procedurii de achiziţie a contractului pentru care a fost formulată o suspiciune de neregulă, întrucât acestea prezintă interes numai în raport cu incidenţa definiţiei neregulii din cele două acte normative naţionale (O.G. nr. 79/2003 şi O.U.G. nr. 66/2011).

În ceea ce priveşte neregulile având ca obiect încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, pârâtul a menţionat că principiul proporţionalităţii a fost reglementat în O.U.G. nr. 66/2011 prin stabilirea de corecţii financiare, conform COCOF/2007 aprobat prin Decizia Comisiei C/2001/476.

În data de 19.12.2013, a fost aprobat de către Comisia Europeană prin Decizia C(2013) 9527, noul Ghid COCOF, potrivit căruia „nivelul corecţiilor financiare ce vor fi aplicate beneficiarilor care nu respectă întocmai principiile europene şi prevederile legislaţiei în vigoare devine mai flexibil, penalizarea beneficiarilor, în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite, putând fi făcută prin aplicarea unor corecţii financiare diminuate.”

Prevederile Deciziei anterior menţionate au fost transpuse în legislaţia românească prin amendarea cadrului legal existent, respectiv prin aprobarea O.U.G.  nr. 47/2014 - privind modificarea O.U.G.  nr. 66/2011 şi prin aprobarea H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G.  nr. 66/2011.

Luând act de faptul că la momentul aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, erau în vigoare atât Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, cât şi Regulamentul (CE, Euratom) nr. 298/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995, pârâtul a apreciat că orice contract (indiferent de data semnării lui) se află sub incidenţa direct aplicabilă a normelor europene invocate, respectiv a reglementării neregulii ca fiind „orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene printr-o cheltuială necorespunzătoare”.

A mai precizat şi faptul că autoritatea de management, atât în aplicarea prevederilor art. 6 şi art. 9, dar şi în aplicarea prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, efectuează verificări în scopul stabilirii eligibilităţii cheltuielilor în raport de regulile impuse de Comisia Europeană, reguli ce derivă din legislaţia europeană şi/sau naţională a căror interpretare a fost dată prin rapoartele auditului Comisiei Europene şi/sau rapoartele Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, potrivit competenţelor.

Constatările cu privire la existenţa unor nereguli în aplicarea prevederilor contractuale şi/sau ale legislaţiei, sunt exclusiv rezultatul aplicării acestor recomandări în toate speţele similare, implementate ca şi abordări unitare la nivelul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, în raport de obligaţiile asumate de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

Invocând prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, pârâtul a apreciat că în speţă avem de-a face cu ceea ce se numeşte „conflictul dintre normă comunitară şi cea naţională” şi că în această situaţie devine incident şi aplicabil principiul supremaţiei, potrivit căruia este garantată superioritatea dreptului european asupra legislaţiilor naţionale şi totodată, o protecţie uniformă a cetăţenilor, prin dreptul european, pe întreg teritoriul UE. Acest principiu a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiţie în Hotărârea Costa împotriva Enel din data de 15 iulie 1964, potrivit căreia legislaţia emisă de instituţiile europene se integrează în sistemele juridice ale statelor membre, care sunt obligate să o respecte. Raţionamentul Curţii Europene de Justiţie în această cauză a avut la bază aplicabilitatea directă şi imediată a dreptului comunitar, atribuirea de competenţe către Uniune prin care se limitează în mod corespunzător drepturile suverane ale statelor membre, precum şi necesitatea asigurării uniformităţii aplicării dreptului UE în întreg spaţiul acesteia.

Astfel, dacă o regulă naţională este contrară unei dispoziţii europene, autorităţile statelor membre trebuie să aplice dispoziţia europeană, dreptul naţional nefiind nici anulat şi nici abrogat, caracterul său obligatoriu fiind însă suspendat. Curtea a precizat în continuare că supremaţia dreptului european se aplică tuturor actelor naţionale, indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior actului european în cauză.

Supremaţia este o condiţie existenţială a dreptului UE şi izvorăşte din natura specifică, proprie, originală a dreptului UE şi nu este tributară în niciun fel dreptului constituţional al statelor membre, sens în care nu poate să depindă de regulile divergente aplicabile într-un stat sau altul.

Ordinea juridică a UE este superioară, în ansamblul său, ordinilor juridice naţionale. De supremaţie se bucură aşadar toate normele de drept al UE, primare sau derivate/înzestrate sau nu cu efect direct. Totodată, supremaţia se impune tuturor normelor ce alcătuiesc ordinea juridică naţională: administrative, legislative, jurisdicţionale, fie ele şi de natură constituţională. Astfel, Curtea de Justiţie afirmă că dispoziţiile constituţionale interne nu pot fi utilizate pentru a împiedica aplicarea dreptului UE, o astfel de acţiune fiind „contrară ordinii publice comunitare”.

În consecinţă, supremaţia se impune atât în raport cu drepturile fundamentale prevăzute de constituţia naţională, cât şi în raport cu principiile unei structuri constituţionale naţionale, având astfel un caracter absolut.

Raportul dintre dreptul european şi dreptul constituţional naţional este marcat de principiul priorităţii de aplicare a dreptului comunitar. Referitor la acest principiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în jurisprudenţa sa că dreptul european este parte integrantă din sistemul de drept al statelor membre şi trebuie aplicat de instanţele acestora.

Prioritatea funcţionează în raport cu toate normele naţionale şi impune tuturor organelor statelor membre, inclusiv jurisdicţiilor constituţionale, obligaţia de a lăsa neaplicată orice normă naţională, fie ea şi de natură constituţională, în cazul unui conflict cu o normă de drept al UE.

În Cauza C-213/2007 s-a ridicat problema conflictului existent între un act european secundar (Directiva 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1997) şi o dispoziţie din Constituţia Greciei (respectiv art.14 alin. 9).

Prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reafirmat prioritatea dreptului comunitar asupra oricărei norme interne contrare, fără a face diferenţa după cum acestea sunt norme infraconstituţionale sau norme constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte întrebarea preliminară având ca obiect interpretarea dreptului comunitar, Curtea a reţinut că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziţii naţionale care, deşi urmăreşte obiectivele legitime ale egalităţii de tratament a ofertanţilor şi transparenţei în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, instituie o prezumţie absolută de incompatibilitate între calitatea de proprietar, de asociat, de acţionar principal sau de membru al conducerii unei întreprinderi care desfăşoară o activitate în sectorul mijloacelor de informare în masa şi cea de proprietar, de asociat, de acţionar principal sau de membru al conducerii unei întreprinderi căreia i se încredinţează de către stat executarea unor contracte de lucrări, de furnizare sau de servicii.

În concluzie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene acordă prioritate absolută normei europene, chiar şi asupra normei constituţionale, având ca principal argument necesitatea asigurării eficienţei şi uniformizării dreptului comunitar în toate statele membre, aspect care prezintă două implicaţii principale:

- validitatea unei norme aparţinând dreptului Uniunii Europene poate fi analizată exclusiv prin prisma dreptului comunitar şi( intră în competenţa de soluţionare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

- Constituţiile statelor membre nu pot prejudicia prioritatea dreptului Uniunii Europene.

Potrivit principiului cooperării loiale cu instituţiile UE, statele membre au obligaţia de a abroga norma naţională contrară dreptului UE sau de a o lăsa neaplicată, după caz. Această obligaţie se impune tuturor autorităţilor naţionale, inclusiv autorităţile locale sau regionale şi, în special, judecătorului naţional.

Având în vedere considerentele expuse, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, suspendarea judecării prezentului dosar până la soluţionarea cauzelor reunite C-260/14 şi C-261/14, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

La termenul de judecată din 14 martie 2016, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 544/2004, punctele de vedere ale părţilor cât şi opinia instanţei, care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1, 15 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României fiind consemnate în încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2016. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei menţionate.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a pronunţării Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor  art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 – Decizia nr. 226 din 06.04.2017 – primind termen de judecată la data de 15 mai 2017.

Acţiunea este nefondată şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Fără îndoială, declararea neconstituţionalităţii unei prevederi legale deschide destinatarului actului administrativ emis în baza acestei prevederi, calea contestării acestuia, fără altă limitare temporală decât cea de 1 an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, astfel încât prezenta acţiune este, sub acest aspect, admisibilă.

Dar în filozofia art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, simpla declarare a neconstituţionalităţii nu prezumă absolut vătămarea individuală directă, fiind necesară dovedirea prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre aplicarea textelor neconstituţionale şi prejudiciul dovedit.

În speţa de faţă, reclamantul afirmă, în esenţă, că aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G.  nr. 66/2011 ar fi avut ca efect prejudicierea sa cu contravaloarea corecţiilor financiare aplicate prin actul administrativ contestat şi care a avut ca bază legală textul declarat contrar Constituţiei României.

Aşadar, reclamantul nu contestă existenţa neregulilor care au dus la aplicarea corecţiilor financiare, ci că, referitor la situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de constatare - respectiv neregulile vizând stabilirea capacităţilor minime privind experienţa similară şi experienţa profesională a experţilor propuşi, capacitatea tehnică pe care trebuie să le îndeplinească ofertanţii, utilizarea unui factor de valoare care nu reflectă avantaj pentru autoritatea contractantă, s-au aplicat alte prevederi legale decât cele incidente la data controlului, respectiv prevederile O.U.G.  nr. 66/2011 în locul prevederilor O.G. nr. 79/2003.

Curtea observă însă că şi sub auspiciile O.G. nr. 79/2003 şi sub cele ale O.U.G. nr. 66/2011 definiţia neregulii (abaterii) trebuie să se raporteze la prevederile art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 298/1995, care are aplicabilitate directă conform prevederilor Constituţiei României, definiţie conform căreia neregula este „orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar ca urmare a unei acţiuni sau inacţiuni a agentului economic, care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea şi pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţii, fie printr-o unitate de cheltuieli nejustificate”, iar potrivit art. 4 alin. (1) şi (4) din acelaşi regulament, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat.

Or, în condiţiile în care O.G. nr. 79/2003 stabileşte că în cazul constatării unei nereguli sancţiunea este de retragere în totalitate a sprijinului financiar acordat, este evident că aplicarea, în baza O.U.G. nr. 66/2011 doar a unor corecţii financiare de 5, respectiv 25 procente, nu a produs reclamantului un prejudiciu, chiar dacă textul de lege menţionat a fost constatat neconstituţional în ceea ce priveşte incidenţa lui asupra activităţii în curs de desfăşurare (aflate în consecinţă sub incidenţa O.G. nr. 79/2003).

Ca urmare, constatând că adoptarea ordonanţei ale cărei prevederi au fost declarate neconstituţionale nu a condus, în concret la vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, Curtea constată că acţiunea este neîntemeiată şi o va respinge ca atare. Pentru că nu aplicarea dispoziţiilor tranzitorii prevăzute de art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 a condus la retragerea sprijinului financiar acordat, ci săvârşirea de nereguli în legătură cu procedura de achiziţie publică, nereguli a căror producere nu a fost contestată în mod eficient de către reclamant.

Domenii speta

Spete similare