Delegare autoritate părintească

Sentinţă civilă 32 din 09.10.2017


Dosar nr. ----/222/2016 delegare autoritate părintească

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEŢUL BOTOŞANI

ÎNCHEIERE CIVILĂ

Şedinţa camerei de  consiliu  din ---  2016

Preşedinte:  --

Grefier: --

La ordine judecarea cererii  formulată de petenţii B---cu  domiciliul în --, pentru  delegarea autorităţii  părinteşti a intimatei  C-- cu  domiciliul în --- asupra  minorei  B--, născută la  data de ---.

 La  apelul  nominal  făcut  în  şedinţa camerei de  consiliu s-au prezentat  părţile, lipsă  delegatul  autorităţii tutelare  din cadrul Primăriei ---.

 Procedura de citare  este legal  îndeplinită.

 S-a  făcut  referatul  cauzei  de  către  grefierul de  şedinţă care arată  obiectul  cauzei – delegare autoritate  părintească şi  faptul  că  prezenta  cauză  se află la  primul termen  de  judecată. Mai arată că s-a efectuat de către Direcţia de Asistenţă Socială-- o anchetă socială la domiciliul intimatei.

 Întrebate fiind, părţile apreciază că instanţa este competentă să soluţioneze dosarul de faţă.

 Instanţa, verificându-şi din oficiu competenţa, stabileşte că este competentă general, material şi teritorial să  judece prezenta  cauză, în  conformitate  cu  dispoziţiile art.94  alin.1 pct.1 raportat  la  art.114 Cod  procedură civilă.

 Petenţii  arată  că intenţionează  să  plece  la  muncă  în Germania şi  vor ca  intimatei C--să-i fie  delegată  temporar  autoritatea  părintească  asupra  minorei B--- 

 Instanţa a  procedat  la  ascultarea  intimatei, relatările acesteia  fiind  consemnate  în proces-verbal  aparte  ataşat la  dosar.

 Instanţa, văzând că nu se formulează alte cereri şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, declară cercetarea procesului încheiată şi deschide dezbaterile asupra fondului.

Petenţii, având pe rând cuvântul, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

 Intimata arată că este de acord ca pe perioada plecării petenţilor în străinătate să-i fie delegată autoritatea părintească asupra minorei B--, care este nepoata sa şi de care a avut grijă de când era mică, fetiţa fiind obişnuită cu prezenţa ei.

 Instanţa închide dezbaterile în fond şi reţine cauza pentru soluţionare.

INSTANŢA,

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr.---/222/2016 din data de ---.2016, petenţii B-- au solicitat delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la minora B---, către intimata C---.

În  motivare au arătat că este necesar să plece în străinătate (în Germania) la muncă. A mai arătat că pârâta este bunica maternă a minorei.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

petenţii au anexat la cerere, în dovedirea susţinerilor lor, acte de stare civilă.

Intimata nu a depus întâmpinare, însă prezentă la termenul de judecată  a fost de acord cu solicitarea petenţilor.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a ordonat efectuarea unei anchete psihosociale la locuinţa intimatei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Petenţii sunt părinţii minorei B--, născută la data de ---, acesta rezultând din căsătoria lor.

Petenţii manifestându-şi intenţia să plece la lucru în străinătate, devin aplicabile prevederile art.104-105 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora se impune desemnarea unei persoane care să se ocupe de întreţinerea minorei pe perioada absenţei părinţilor şi, totodată, delegarea autorităţii părinteşti, pe cale judecătorească, în favoarea acelei persoane.

Petenţii au desemnat-o prin cererea lor pe pârâtă, în calitate de bunică maternă (aşa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar), să îndeplinească această sarcină.

Potrivit dispoziţiilor art.105 alin.(1) din legea amintită, persoana desemnată trebuie:

-să facă parte din familia extinsă, aşa cum este aceasta definită la art.4 lit.c) din lege;

-să aibă minimum 18 ani;

-să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil.

 Din actele de stare civilă depuse rezultă îndeplinirea primelor două condiţii enumerate mai sus, iar îndeplinirea celei de a treia rezultă din ancheta psihosocială efectuată în cauză. Totodată, din declaraţia intimatei şi din ancheta psihosocială rezultă că minora a mai fost îngrijită de aceasta, ceea ce înseamnă că minora este obişnuită cu prezenţa intimatei şi astfel delegarea de autoritate nu va constitui o schimbare de mediu care să o afecteze în dezvoltare pentru minoră.

Legea mai impune, potrivit dispoziţiilor art.105 alin.(4) din lege, manifestarea personală şi directă a acordului persoanei desemnate, ceea ce s-a realizat în cadrul şedinţei de judecată din data de ---2016, aşa cum rezultă din declaraţia de la fila  22 dosar.

Fiind, astfel, îndeplinite toate condiţiile prevăzute de actul normativ incident, instanţa urmează să admită acţiunea şi, în consecinţă, va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la minora B---, născută la data de ---, către intimată, pe durata lipsei părinţilor minorei din ţară, dar cel mult până la data de ---.2017, având în vedere faptul că, cel puţin în plan ipotetic, părinţii ar putea reveni în ţară şi anterior trecerii perioadei de un an, la dosar neexistând o dovadă a duratei şederii pe care aceştia şi-au propus-o în străinătate.

 Persoana astfel numită va exercita toate drepturile şi îndatoririle aferente autorităţii părinteşti, inclusiv reprezentarea minorei în faţa oricărei autorităţi, întrucât din dosar nu rezultă niciun motiv de excludere a vreunui drept sau a vreunei obligaţii. Pentru o mai uşoară punere în aplicare a hotărârii judecătoreşti de faţă, instanţa va stabili locuinţa minorilor la intimată, aceasta fiind şi locuinţa actuală a minorei, aşa cum rezultă din ancheta psihosocială efectuată în cauză.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

DISPUNE:

Admite în parte cererea de delegare temporară a autorităţii părinteşti formulată

 de petenţii B--cu domiciliul  în --- în contradictoriu cu intimata C--cu  domiciliul---

 Dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la minora B---, născută la data de --, către intimată, pe durata lipsei părinţilor minorei din ţară, dar cel mult până la data de --.2017.

 Persoana desemnată va exercita toate drepturile şi îndatoririle aferente autorităţii părinteşti, inclusiv reprezentarea minorei în faţa oricărei autorităţi.

Pe perioada delegării temporare a autorităţii părinteşti, locuinţa minorei se stabileşte la domiciliul intimatei, situat în ---.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunţare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, --- 2016.

PREŞEDINTE , GREFIER,