Raspundere personala patrimoniala organe de conducere

Prin cererea înregistrată sub nr. /99/2015/a1 reprezentanţii reclamatei DGRFP  – AFPM  au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâţilor BP, CDR, CA, respectiv PV, administratori statutari al debitoarei falite SC P SRL pentru prejudiciul patrimonial produs creditorilor în sumă de 90213 lei.

În urma analizei financiar-fiscale desfăşurată de reprezentanţii creditorului bugetar s-a sintetizat faptul că pârâţii au omis să depună declaraţiile fiscale. Totodată, administratorii statutari nu s-au mai preocupat de ţinerea evidenţei financiare, a acumulat datorii, fapt ce conduce la concluzia că pârâţii au continuat activitatea în interes personal.

 Au precizat că administratorul statutar al debitoarei au dat dovadă de pasivitate în ceea ce priveşte situaţia societăţii debitoare şi deşi se afla într-o stare iminentă de insolvenţă a refuzat să formuleze cerere în conformitate cu disp. art. 66, alin. 1 din legea 85/2014, dispunând continuarea în interes personal a activităţii care ducea vădit la încetarea activităţii persoanei juridice. S-a apreciat că societatea a avut capacitate de plată pentru achitarea datoriilor, dar administratorii statutari nu au depus diligenţe în vederea recuperării creanţelor de la debitorii cărora societatea le-a furnizat produse şi servicii.

Mai susţin reprezentanţii reclamantei că prin faptul că nu s-au depus cuvenitele raportări fiscale, omiţându-se informarea organelor statului asupra activităţii derulate reiese intenţia pârâţilor de a ascunde operaţiunile societăţii şi veniturile încasate, concluzionând că pârâţii au continuat să facă în interes personal comerţ.

Astfel pârâţii se fac vinovaţi de faptele prev. de art. 169, alin. 1, lit. a, c şi d din legea 85/2014.

Apreciază că în acest fel subzistă o prezumţie de fraudare a legii, de ascundere a patrimoniului faţă de creditori, de sustragere de la controlul statului, culminând cu conducerea şi ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.

Susţinând că în ceea ce îi priveşte pe pârâţi a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat creditorilor, invocând disp. art. 169, lit. a, c şi d din legea 85/2014, reclamantul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi obligarea acestora să suporte din averea proprie debitul falitei.

Instanţa a dispus comunicarea duplicatului cererii şi a dispus citarea pârâţilor.

La data de 21.10.2016 pârâtul BP formulează şi depune la dosar întâmpinare motivând că reprezentanţii reclamantei nu au dovedit legătura de cauzalitate necesară pentru stabilirea vinovăţiei dintre prejudiciul produs creditorului bugetar şi activitatea culpabilă, cu intenţie. Susţine că reprezentanţii creditorului s-au limitat a face doar simple aprecieri în ceea ce priveşte vinovăţia pârâţilor concluzionând asupra acestora din analiza indicatorilor financiari ai debitorului. În dovedirea apărării depune înscrisuri; susţine că insolvenţa societăţii se datorează unor cauze obiective, majoritatea externe falitei, fără a fi imputabilă unor persoane. Nu în ultimul rând, prin întâmpinare invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât a deţinut calitatea de asociat şi administrator statutar din anul 2007 până în 2009 când a cedat-o în favoarea pârâtului CA. A solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate.

Totodată, prin precizările formulate ulterior şi depuse la dosar la data de 21.10.2016 (data poştei) pârâtul invocă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a DGRFP  – AFPM  motivat de faptul că nu se încadrează în nici una dintre situaţiile prev. de disp. art. 169, alin. 2 din legea 85/2014.

Totodată, pârâtul CA formulează întâmpinare la data de 26.10.2016 susţinând că insolvenţa societăţii se datorează unor cauze obiective, majoritatea externe falitei, fără a fi imputabilă unor persoane, din cuprinsul raportului cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvenţa debitorului, întocmit de către practicianul în insolvenţă desemnat rezultând aceasta. 

La termenul de judecată din 08.03.2017 instanţa a acordat cuvântul asupra excepţiilor invocate, asupra fondului cererii şi primind concluziile pârâţilor  reţine următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BP întemeiată pe aspectul conform căruia a deţinut calitatea de asociat şi administrator statutar în perioada 2007-2009, prin hotărârea AGA din 17.09.2009 renunţând la această calitate, instanţa o consideră neîntemeiată urmând să o respingă; acesta deoarece, chiar dacă pârâtul a renunţat la funcţia de administrator statutar al debitorului şi respectiv a cesionat părţile sociale din firmă, activitatea sa de manager nu a rămas fără efecte juridice, declinul economico-financiar al SC P SRL şi înregistrarea de datorii fiind concomitent cu perioada 2007-2009.

Prin urmare, instanţa consideră că pârâtul BP justifică calitatea procesuală de a sta în judecată şi nu se poate prevala de renunţarea la funcţia de administrator statutar pentru a pierde această calitate. 

Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a DGRFP  – AJFP  instanţa reţine că în conformitate cu disp. art. 169, alin. 2 din legea 85/2014 „dacã administratorul judiciar ori, dupã caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţã a debitorului şi/sau a hotãrât cã nu este cazul sã introducã acţiunea prevãzutã la alin. (1), aceasta poate fi introdusã de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotãrârii adunãrii creditorilor ori, dacã nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceastã acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credalã”.

În speţa de faţă, debitul total datora creditorilor de către SC P SRL este în procent de 99,17% din cuantumul total al creanţelor debitorului, fapt care-i conferă poziţia de creditor majoritar.

Având în vedere cele detaliate anterior instanţa consideră că reclamantul DGRFP  - AJFP  se află în una dintre situaţiile stipulate de lege, care să-i confere calitatea de a formula şi susţine acţiunea de faţă.

În aceste condiţii instanţa consideră că acţiunea privind atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâţilor pentru pasivul debitorului a fost formulată de reprezentanţii unui creditor căruia lega 85/2014 i-a conferit calitate procesuală.

În ceea ce priveşte fondul cererii se reţine că situaţia economico-financiară a debitorului a avut de suferit ca urmare a mediului economic defavorabil. Totodată blocajul financiar a survenit în mod agresiv din moment ce lichidităţile din piaţă s-au diminuat considerabil, iar recuperarea creanţelor de la partenerii comerciali a devenit foarte dificilă. Mai mult chiar s-a remarcat intenţiile administratorilor statutari de a plăti datoriile societăţii, dar şi faptul că încasările, au scăzut ca urmare a dinamicii pieţei de profil.

Pentru a se reţine răspunderea patrimonială personală a organelor de conducere ale debitorului este necesar ca reprezentanţii reclamantei să facă dovada concretă a celor invocate în petitul cererii.

Astfel, nu a rezultat din nici o dovadă concretă faptul că pârâţii au utilizat fonduri din averea debitorului pentru folosul său propriu, intenţionând astfel să producă prejudicii patrimoniale creditorului bugetar, faptul acumulării de datorii constituind un aspect care nu a putut fi controlat şi stopat de către pârâţi.

Activitatea pârâţilor de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cei dintâi. S-a dedus că administratorii statutari au mizat pe redresarea situaţiei financiare a societăţii, dar mediul economic nu a fost propice acestui efect, datoriile generate crescând şi conducând la declinul acesteia.

Această activitate este sancţionată de către disp. art. 138, lit. c din lege în condiţiile în care prin derularea ei s-ar întruni condiţiile cauzalităţii dintre faptă şi prejudiciul resimţit în patrimoniul creditorilor.

Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce priveşte culpa pârâţilor, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanţei că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată şi totodată insolvenţa firmei. Prezumţia invocată de către reprezentanţii reclamantei nu are la bază un suport probatoriu adecvat, ea fiind rezultatul analizei datelor înscrise în raportările fiscale ale debitorului pe baza cărora aceştia au făcut deducţii de vinovăţie a pârâţilor.

Prin urmare nu se poate reţine o prezumţie conform căreia, în condiţiile în care pârâţii au continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.

Prezumţia de vinovăţie pe care reprezentanţii creditorului bugetar şi-au întemeiat cererea nu poate fi avută în vedere decât în coroborare cu susţineri concrete care să sublinieze vinovăţia intenţională a pârâţilor.

Pe de altă parte neţinerea contabilităţii conforme legii – art. 169, lit. d - nu poate constitui în sine o condiţie singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neţinerea contabilităţii şi aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată şi ulterior în insolvenţă.

În susţinerea celor afirmate reprezentanţii reclamantei nu au făcut decât să prezume fără nici un fel de dovadă concretă că pârâţii au desfăşurat o activitate în urma căruia în mod intenţionat şi premeditat creditorul bugetar ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.

Fără dovada concretă a faptului vinovăţiei pârâţilor, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost recuperate creanţele debitorului de la alţi parteneri comerciali şi că nu au mai fost făcute cuvenitele raportări fiscale cererea formulată nu poate fi primită.

În consecinţă instanţa consideră că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâţilor, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.

De asemenea, faţă de cererea formulată de pârâtul BP prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată suportate în proces, instanţa o consideră întemeiată şi în baza disp. art. 451, 453 din NCPC o va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BP respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului AJFP  în ceea ce priveşte formularea cererii privind atragerea răspunderii personale patrimoniale.

Respinge cererea formulată de reprezentanţii reclamatei AJFP  în contradictoriu cu pârâţii BP, CDR şi CA, respectiv PV.

Obligă pe reclamantă, prin reprezentanţii săi legali să plătească pârâtului BP cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat suma de 3500 lei.

Domenii speta

Spete similare