Pretenţii

Pretenţii

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că pârâta nu a repus în discuție modul de dezlegare a excepției lipsei de interes, astfel că soluția primei instanțe sub acest aspect se bucură de autoritate de lucru judecat și nu mai formează obiect de analiză în prezentul cadru.

În ceea ce privește fondul cauzei, în cadrul stabilirii stării de fapt relevante soluționării cauzei, prima instanță a reținut în mod corect că între părțile litigiului s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în litigiu, prin care reclamanta s-a obligat să vândă produsele apă naturală, natural carbogazoasă şi băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase pârâtei, contracte comerciale care au încetat la data de 31.12.2012, prin ajungere la termen.

De asemenea, în mod judicios s-a reținut că în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de comercializare a produselor societăţii reclamante, aceasta a pus la dispoziţie pârâtei agregatele frigorifice şi umbrele personalizate, menţionate şi identificate în Anexa 6 la contractele de vânzare-cumpărare, fiind încheiate în acest sens contractele privind agregatele frigorifice.

Prin aceste contracte accesorii contractului de vânzare-cumpărare  reclamanta a pus la dispoziţie pârâtei, cu drept de folosinţă temporară şi gratuită, agregatele frigorifice şi umbrelele personalizate, pe perioada cât între părţi existau şi se derulau contractele comerciale de vânzare-cumpărare. Așa cum bine a constatat prima instanță, predarea-primirea agregatelor frigorifice şi a umbrelelor personalizate, s-a realizat conform art. 2 din contractele încheiate cu pârâta, pe bază de procese verbale de predare-primire, anexă la contracte, în care se menţionează atât numărul de agregate frigorifice şi umbrele, dar şi modelul, seriile de identificare. Atât contractele, cât şi anexele acestora, procesele verbale de predare-primire şi cele privind locaţiile unde au fost amplasate agregatele frigorifice şi umbrelele, sunt semnate de reprezentanţii legali ai societăţii pârâte şi poartă ştampila societăţii pârâte.

Față de situația de fapt înfățișată mai sus, Curtea va reține temeinicia argumentării apelantei-reclamante, în sensul că în analiza respectării obligațiilor contractuale instanțele trebuie să se raporteze la clauzele contractelor încheiate pentru perioada 1.1.2012-12.12.2012, neavând relevanță – din perspectiva executării conforme și întocmai a obligațiilor aferente contractelor de vânzare-cumpărare și a contractelor accesorii – raporturile anterioare ale părților, guvernate de alte înțelegeri contractuale. Nu poate fi primită analiza și concluziile primei instanțe cu privire la modul de derulare a raporturilor contractuale ale părților în perioada 2009-2011, în condițiile în care prin semnarea proceselor verbale de predare-primire, pârâta a consimțit la primirea în folosință, de la data semnării, a agregatelor frigorifice și a umbrelelor personalizate, cu asumarea concomitentă a obligației de a restitui aceste bunuri, în condițiile stipulate prin contract.

În consecință, sunt lipsite de relevanță considerentele primei instanțe cu privire la prescrierea în parte a pretențiilor reclamantei – față de conținutul contractelor și a contractelor accesorii, instanțele fiind ținute să se raporteze la preluarea de către pârâtă a 1024 de agregate frigorifice şi 577 de umbrele personalizate, astfel cum rezultă din procese verbale de predare-primire-recepție depuse la dosarul cauzei. Chiar dacă instanța ar face abstracție de  împrejurarea că obligația pârâtei de a restitui bunurile primite în custodie a fost consimțită în baza unui nou contract cu valabilitate pentru anul 2012, ar trebui să observe că raționamentul primei instanțe cu privire la intervenția prescripției este lipsită de temeinicie, câtă vreme recunoașterea obligației de restituire prin semnarea contractului și a proceselor verbale de predare-primire ar constitui cauze de întrerupere a termenului de prescripție, determinând curgerea unui nou termen de la data recunoașterii.

În continuare, Curtea observă că Tribunalul a identificat corect clauza penală cuprinsă în art. 4 din contractele de vânzare-cumpărare, pe care reclamanta și-a fundamentat acțiunea, reținând că odată cu încetarea contractelor principale de distribuţie, pârâta avea obligaţia predării bunurilor proprietatea reclamantei, sub sancțiunea plății de penalităţi/despăgubiri în următoarele ipoteze: a) înstrăinarea bunurilor; b) dispariţia bunurilor; c) refuzul de restituire; d) deteriorarea bunurilor. Așa cum a arătat prima instanță, la termenul din data de 25.02.2014, reclamanta și-a precizat acțiunea, menționând că invocă refuzul de restituire a bunurilor respective.

Curtea nu poate împărtăși concluzia primei instanțe în sensul că reclamanta nu a făcut dovada situației premisă pentru activarea clauzei penale, constând în neexecutarea culpabilă a obligației de restituire a bunurilor care au format obiectul contractelor analizate.

Așa cum s-a reținut mai sus, comportamentul contractual al părților în derularea raporturilor anterioare nu prezintă relevanță în examinarea obligației de restituire ce incumba pârâtei potrivit art. 5.4 din contractele accesorii, câtă vreme această îndatorire a fost asumată pentru perioada 1.1.2012-31.12.2012. Prin clauza menționată, părțile au stipulat că în caz de încetare a contractului, pârâtei îi revenea obligația de a preda reclamantei bunurile date în custodie „în bună stare de funcționare, în termen de cel mult 30 (treizeci) de la încetarea contractului.” Având în vedere că raporturile contractuale ale părților au încetat prin ajungerea la termen a contractului, rezultă că, în principiu, pârâta trebuie să își execute obligația de restituire până la 31 ianuarie 2013.

Curtea constată că termenul contractual a fost prelungit de reclamantă în condițiile în care prin notificarea nr. 828/26.2.2013, reclamanta a reamintit pârâtei obligația acesteia din urmă de a restitui bunurile primite în baza contratelor accesorii la contractele de vânzare-cumpărare, stabilind ca până la data de 29.3.2013 această obligație să fie adusă la îndeplinire. Curtea reține că în vederea desfășurării operațiunii de predare-primire în cele mai bune condiții, reclamanta a indicat persoana de contact care urma să semneze procesele-verbale de predare-primire și să preia bunurile „din depozitul dvs. conform contractului, sau din piață în cazul în care acest lucru este posibil.”

Termenul de predare a mai fost prelungit de reclamantă prin notificarea nr. 1616/13.6.2013, prin care i-a pus în vedere pârâtei ca până la data de 1.7.2013 să predea toate bunurile în condițiile stabilite prin contract, din depozitul pârâtei sau din piață dacă acest lucru este posibil. În cuprinsul acestei notificări, reclamanta a menționat persoanele de contact și a adus la cunoștința pârâtei că în caz de nesocotire a obligației de predare până la 1.7.2013, va activa clauza penală stipulată la art. 4 din contracte.

Față de cele de mai sus, Curtea reține că pârâta avea obligația de a dovedi că a executat sau a fost gata să execute obligația de restituire a bunurilor până la 1 iulie 2013, termen stabilit prin prorogare de creditorul obligației. Până la această dată, astfel cum rezultă din corespondența reprezentanților părților din totalul de 1039 de bucăți de vitrine frigorifice predate au fost recuperate 76 bucăți, iar 217 se aflau în depozit, în timp ce din cele 372 de umbrele predate nu s-a restituit nimic. Situația pe județul Tulcea era următoarea: din totalul agregatelor frigorifice predate (208 bucăți), 92 de bucăți au fost recuperate și 32 de bucăți se aflau în depozitul de la Tulcea, iar din cele 205 de umbrele nu s-a restituit nicio umbrelă.

În privința agregatelor frigorifice aflate în depozitele pârâtei, Curtea reține că nu are relevanță în aprecierea executării obligației împrejurarea că ele erau nefuncționale, în condițiile în care reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe nesocotirea obligației de restituire, și nu pe ultima ipoteză prevăzută în clauza penală asumată, constând în deteriorarea bunurilor. În același timp, astfel cum rezultă din art. 5.4 din contractele accesorii, predarea urma să se facă la depozitul pârâtei, astfel că trebuie reținută îndeplinirea obligației de restituire atât în privința bunurilor recuperate de reclamantă efectiv până la 1 iulie 2013 cât și în ceea ce privește bunurile aflate în depozitul pârâtei și pregătite de pârâtă în vederea preluării lor de către reclamantă.

În concluzie, Curtea constată că pârâta a făcut dovada că a restituit sau a fost gata să restituie 417 de agregate frigorifice, la care se adaugă încă 82 de agregate, preluate de reclamantă după expirarea termenului stabilit, prin procesul verbal de primire din 23.8.2013. Relativ la restul bunurilor, respectiv 748 de agregate frigorifice și 577 de umbrele personalizate, pârâta nu a făcut dovada restituirii.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamanta a înțeles să activeze clauza penală consimțită prin art. 4 din contractele accesorii încheiate şi observând şi efectele juridice ale clauzei penale, respectiv împrejurarea că potrivit art. 1068 Cod civil, odată cu împlinirea termenului de scadenţă, creditorul are facultatea de a cere executarea clauzei penale, fără a fi obligat să solicite în prealabil executarea în natură a obligaţiei, contrar primei instanțe, Curtea nu poate lua în calcul bunurile retrase din piață de pârâtă (existente în depozitele pârâtei la data efectuării raportului de expertiză) ulterior momentului scadenței stabilite prin prorogare de creditoare la 1 iulie 2015  și nici disponibilitatea intimatei-pârâte de a restitui aceste bunuri.

În privința umbrelelor nerestituite până la 1 iulie 2013 nu poate fi primit considerentul primei instanței cu privire la relevanţa naturii contabile a bunurilor în discuţie, respectiv că acestea sunt obiecte de inventar de natura activelor circulante. Această calificare are consecinţe contabile, fără a influenţa obligaţia de restituire asumată prin contract de pârâtă şi, în plus, aşa cum a precizat şi apelanta-reclamanta contabilitatea are rolul de a reflecta operaţiunile juridice în legătură cu patrimoniul, iar bunurile în discuţie au fost evidenţiate şi în contul 8035 „Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosinţă de către terţi.”

Cu privire la bunurile nerestituite nu poate fi menţinut nici considerentul primei instanţei în sensul că ar fi incidente dispoziţiile art. 1568 Cod civil, potrivit cărora dacă lucrul se deteriorează cu ocazia întrebuinţării pentru care s-a dat cu împrumutare, şi fără culpă din partea comodatarului, acesta nu e răspunzător. Această constatare nu este sprijinită de vreo probă privind deteriorarea bunurilor, în afară de prezumția că toate bunurile predate pârâtei sunt supuse uzurii normale. În condițiile în care ipoteza pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile vizează refuzul de predare a bunurilor la termenul contractual stabilit, pârâtei în revenea obligația să dovedească că nepredarea la termenul și în modalitatea convenite își află cauza în fapta unui terț ori a cocontractantului sau în circumstanțe exterioare, imprevizibile și invincibile – dovadă care nu a fost făcută.

Aspectele învederate de intimata-pârâtă prin concluziile scrise cu privire la dificultățile întâmpinate în procesul de recuperare a bunurilor sunt confirmate de corespondența purtată de reprezentanții părților și a fost avută în vedere de creditoarea obligației atunci când a primit solicitarea de a prelungi termenul până la care trebuie restituite bunurile. Dificultățile invocate de intimată („există pensiuni în deltă la care proprietarii sunt din țară și nu au venit să deschidă încă; există clienți care refuză să predea vitrina până nu li se prezintă o hotărâre judecătorească de ridicare a vitrinei; există clienți care și-au primit vitrina și ulterior au închis, iar noii clienți spun că au plătit vitrina către cei dinainte și refuză să predea vitrina; există clienți care au închis locațiile peste și au plecat din țară, iar până nu apar, nu se poate intra în posesia vitrinei”) și cea reținută de prima instanță (împrejurarea că darea în folosință s-a realizat la un număr mare de clienți) nu constituie circumstanțe exoneratoare de răspundere, în condițiile în care intimata-pârâtă avea obligația contractuală stabilită prin art. 3.2.1, 3.2.2 și 3.2.10 din contractele accesorii să păstreze și să întrețină bunurile, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere estetic, să mențină bunurile în stare de funcționare și să retragă umbrelele pe perioada sezonului rece, asigurând curățarea, conservarea și depozitarea acestora. În același timp, în temeiul art. 3.2.5-3.2.7 din contractele accesorii, intimata-pârâtă avea îndatorirea să încheie contracte ferme cu societățile care administrează locațiile unde se vor amplasa agregatele frigorifice și umbrelele, să înmâneze o copie a acestor contracte apelantei-reclamante și să solicite acordul scris al proprietarului bunurilor în care de mutare a bunurilor din locațiile menționate în tabelul, anexă la contractul privind agregatele frigorifice și umbrele personalizate. Față de aceste obligații lipsite de echivoc și corelative obligației de restituire, și în condițiile în care creditoarea a consimțit la prorogarea scadenței obligației cu 5 luni, Curtea nu poate reține existența unei cauze străine care să fi împiedicat intimata-pârâtă în îndeplinirea obligației de restituire până la termen și nici invocarea cu rea-credință a clauzei penale convenite de părți.

Prima instanță a reținut în mod eronat că ar putea fi imputată apelantei-reclamante ca faptă culpabilă împrejurarea că nu și-a exercitat drepturile prevăzute de art. 5.5 din contractele accesorii, potrivit cu care avea dreptul de a intra în posesia bunurilor sale şi fără notificarea sau acordul pârâtei, în cazul încetării colaborării. Cum clauza citată stabilește un drept în favoarea apelantei-reclamante și nu o obligație, nu poate fi vorba de încălcarea culpabilă a vreunei norme legale sau convenționale. Totodată, trebuie observat că părțile nu au condiționat efectele clauzei penale de obligația apelantei-reclamante de a depune ea însăși diligențe în vederea recuperării bunurilor.

Constatarea prime instanțe că „reclamanta nu a făcut dovada dispariţiei sau înstrăinării bunurilor, iar eventualele deteriorări, dacă acestea există, se poate conchide că, au fost determinate de procesul folosinţei acestor bunuri, potrivit destinaţiei lor” sunt străine cauzei, câtă vreme reclamanta nu și-a fundamentat cererea pe ipotezele clauzei penale vizând dispariția, înstrăinarea sau deteriorarea bunurilor, ci pe situația având ca obiect refuzul de restituire a bunurilor.

Curtea reține lipsa de pertinență a considerentelor primei instanțe cu privire la lipsa opțiunii creditorului între a solicita executarea în natură a obligaţiei şi a cere despăgubiri, în condițiile în care pretențiile reclamantei sunt fundamentate pe clauza penală stipulată în contractul părților, astfel că, așa cum corect a expus în drept însuși Tribunalul, în acord cu art. 1068 Cod civil, în caz de neexecutare, creditorul dispune de un drept potestativ, putând cere fie executarea silită în natura a obligaţiei principalele, fie executarea clauzei penale.

Nu poate fi reținută motivarea Tribunalului nici cu privire la întinderea prejudiciului reclamantei – în sensul că față de faptul că bunurile date în comodat sunt supuse deteriorării, reclamanta nu ar mai putea justifica un prejudiciu –, întrucât părțile au înțeles să evalueze cu ocazia încheierii contractului valoarea despăgubirilor datorate de intimata-pârâtă în cazul neexecutării obligației de restituire și, în plus, Curtea constată că intimata-pârâtă nu sesizat judecătorul de prim grad cu problema mutabilității clauzei penale, neformulând apărări în acest sens.

Faţă de cele de mai sus, în condiţiile în care până la 1 iulie 2013 pârâta nu a restituit decât în parte bunurile primite în comodat, Curtea reţine că reclamanta a invocat în mod întemeiat clauza penală stipulată prin art. 4 din contractele încheiate, astfel că, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, apelul dedus judecăţii va fi admis, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantei a penalităţii în sumă de 508.954,28 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, datorate de pârâtă pentru refuzul de restituire a 748 agregate frigorifice, în valoare de 294.450 euro + TVA şi a 577 umbrele personalizate în valoare de 115.997 euro + TVA, calculată potrivit clauzelor penale stabilite prin contractele încheiate între părţi.

Văzând soluția care urmează a fi pronunțată, în temeiul art. 453 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va obliga intimata-pârâta să plătească apelantei-reclamante suma de 81.939,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi în apel, constând în taxă judiciară de timbru (raportat la valoarea din cuprinsul cererii de modificare și onorariu avocațial – această obligație de plată va fi stabilită ținându-se cont de natura evaluabilă în bani a pretențiilor formulate de reclamantă, astfel că instanța va avea în vedere că apelanta-reclamantă este îndreptățită la rambursarea cheltuielilor achitate în timpul și în legătură cu cererile formulate în acest dosar proporțional cu valoarea pretențiilor admise (78,5%).

Domenii speta

Spete similare