Procedură civilă

Sentinţă civilă 1856CC din 05.12.2017


Prin cererea inregistrată sub nr. (…) din (…) reclamantii (…/…)au chemat in judecată pe pârâtul (…), solicitand instantei ca prin hotărârea ce va pronunta să se dispună evacuarea pârâtului din domiciliul lor, aflat in (…), potrivit art. 1033 cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantii au arătat că potrivit contractului cu clauză de intretinere autentificat sub nr.(…) reclamanta (…) a devenit proprietarul imobilului descris mai sus. Mai sustine reclamanta că a fost alături de părintii ei timp de 14 ani, acestia au decis să-i ofere cu titlu de intretinere apartamentul, insă reclamantul (...) si sotia acestuia (…) şi-au rezervat un drept de abitatie viageră asupra imobilului. Mai precizează reclamantii că pârâtul le face viata un calvar, datorită consumului de băuturi alcoolice, astfel că pentru toate motivele invocate, solicită admiterea cererii.

În drept, cererea nu a fost motivată.

A depus alăturat, in copie, înscrisuri.

Desi legal citat, pârâtul nu a formulat întampinare.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri si au fost audiati martorii (…)

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin contractul de intretinere incheiat intre reclamantul (…) , numita (…) si reclamanta (…) si autentificat sub numarul (…) s-a transmis dreptul de proprietate asupra unui apartament (…) Cu ocazia incheierii contractului de intretinere reclamantul (…) alaturi de sotia sa (…) si-au rezervat un drept de abitatie viagera asupra apartamentului mai sus mentionat.

Prin cererea de chemare in judecata reclamantii au aratat ca paratul s-a  mutat din luna (…) in apartamentul instrainat ocazie cu care a provocat discutii , foloseste utilitatile fara sa achite nici un ban, iar in urma intrigilor acestuia, precizeaza reclamanta si mama sa (…) si-a schimbat comportamentul, a inceput sa formuleze pălangeri penale pe numele copiilor, a legat frigiderul cu lant, nu mai permite accesul la masina de spalat si aragaz.

În drept, potrivit art. 1033 alin. (1) C.proc.civ. acțiunea în evacuare presupune existența unui imobil folosit sau, după caz, ocupat fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.

Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, se observa faptul ca reclamanta (…) are calitatea de nud proprietar al apartamentului iar reclamantul (…) detine un dezmembramant al dreptului de proprietate respectiv dreptul de abitatie.

Reclamanta (…) l-a notificat pe parat punandu-i acestuia in vedere sa elibereze locuinta in termen de 5 zile. Paratul la randul sau i-a comunicat un inscris, depus la fila (…) dosar prin care a precizat ca nu are resedinta in (…) ci in (...) De asemenea a precizat ca nu locuieste in imobilul respectiv ci doar merge in scopul de a – si ajuta mama, dat fiind faptul ca sora sa reclamanta (…) nu isi indeplineste obligatiile de intretinere.

In cauza de fata, instanta nu va cerceta motivele invederate de parti si anume cele care privesc indeplinirea sau nu a unor obligatii ce rezida din contractul de intretinere, fiind tinuta in raport de specificul actiunii de a constata doar daca reclamantii sunt sau nu proprietarii bunului imobil, si daca paratul detine la randul lui vreun titlu de proprietate sau opune un titlu locativ, respectiv daca acesta ocupa sau nu fara drept imobilul.

In cauza de fata au fost audiati martorii (…)

Din relatarile martorului (…) a rezultat ca acesta cunoaste locuinta reclamantilor, merge de regula in week-end si stie ca de cca 8 luni de zile paratul locuieste la randul sau in apartament. Aceasta ocupare a imobilului nu este continua, ea se realizeaza cu intermitenţe, paratul sta o perioada de timp pana se cearta cu mama sa dupa care pleaca la casa parinteasca situata tot in (…) , iar dupa aceea se intoarce si lucrurile se repeta in acest fel.

Faptul ca paratul se deplaseaza la acest imobil a fost relatat si de martorul (…) aceasta precizand ca merge uneori la numita (…) pentru a o ajuta la treburile gospodaresti.  Arata ca paratul locuieste la casa parinteasca insa in timpul zilei vine la mama sa,  insa nu stie ce face serile, daca ramane la aceasta locuinta sau daca pleaca. Mentioneaza martorul ca au fost zile cand a plecat in jur de ora (…) iar paratul a ramas in continuare in locuinta.

In raport de probatoriile administrate se va retine ca nu are nicio relevanta adresa de domiciliu trecuta in cartea de identitate a paratului, actul de ocupare a unui imobil realizandu-se independent de aceasta situatie. Dealtfel potrivit art. 1036 alin. 1 Cod procedura civila „locatarul si ocupantul imobilului sunt socotiti ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupa fara niciun drept”.

Totodata se constata in cauza de fata ca paratul nu opune un titlu locativ reclamantilor sustinand doar ca nu ocupa respectivul imobil.

Legat de aceasta imprejurare instanta retine ca independent de faptul daca paratul innopteaza sau nu in acest apartament, frecventa deplasarilor sale si timpul pe care il petrece in aceasta locuinta se asimlieaza cu un act de ocupare a imobilului, paratul  exercitând în mod abuziv, fara drept, posesia si folosinta asupra bunului imobil - proprietatea reclamantei, restrângându-i atat acesteia dar si beneficiarului dreptului de abitatie  dreptul de folosinta asupra imobilului proprietate personala.

In consecinta, urmare considerentelor din cele ce preced, instanta va admite actiunea si va dispune evacuarea paratului din imobilul situat in (…)

In baza art.451 C.p.c obliga paratul catre reclamanti la plata sumei de (…) lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat.