Ridicarea suspendării - art. 78 din l. 85/2014

Sentinţă civilă 257 din 03.03.2017


Pe rol se află judecarea cauzei privind pe creditoarea GB S.A. şi pe debitoarea S.C. W S.R.L. prin administrator judiciar  SPRL -FILIALA IASI, având ca obiect cerere ridicare a suspendării

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei:

Prin încheierea nr. 278/30.10.2015 pronunţată în dosarul de bază nr. /99/2015 al Tribunalului Iaşi s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitorul  S.C. W S.R.L., fiind numit  administrator judiciar C SPRL, care a fost înlocuit ulterior cu  SPRL.

Prin sentinţa civilă nr. 91/03.02.2017 pronunţată în dosarul de bază a fost confirmat planul de reorganizare a activităţii debitorului, urmînd ca acesta să-şi desfăşoare activitatea sub supravegherea administratorului judiciar desemnat în cauză,  SPRL, filiala Iaşi.

Prin cererea formulată la data de 30.12.2016, înregistrată ca dosar asociat nr. 5, creditorul garantat GB SA a solicitat judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzută de art. 78 din Lg. 85/2014, referitoare la acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, şi acordul  în vederea valorificării bunurilor aduse în garanţie.

 În subsidiar, creditoarea a solicitat, în temeiul art. 78 alin 2 lit. a) din legea insolventei, acordarea unei protecţii corespunzătoare în sensul efectuării unei plăţi în cuantum de 30.000 euro,  pentru acoperirea diminuării obiectului garanţiei.

În motivarea acţiunii, creditorul petent arată următoarele:

1.Prin contractul de credit nr. 9991/26.08.2010, modificat si completat prin actele adiționale ulterioare, GB S.A a acordat societăţii debitoare S.C. W SRL un credit în valoare de 1.000.000 eur.

Pentru garantarea acestui credit, împrumutatul a constituit în favoarea băncii următoarele garanţii:

- Ipoteca asupra echipamentelor enumerate în anexa 1 la contractul de ipotecă mobiliară nr. 14773 din data de 27.10.2011, respectiv echipamente pentru două adăposturi porcine de finisare care cuprind fiecare: sistem de gunoi de grajd, sistem ţarcuri, alimentare cu apă, două silozuri de oţel galvanizat pentru umplere pneumatica, 1 DR 1500 sistem de alimentare uscat, 48 sisteme NIc de alimentare pore şi sistem de ventilaţie, etc, conform contractul de ipoteca mobiliara nr. 14773/27.10.2011 ;

- Ipoteca mobiliară asupra efectivului de animale (suine), în valoare de minim 30.000 eur, aflate în ferma situată în localitatea -, conform contractului de ipoteca mobiliara nr. 16956 din data de 11.06.2012.

2. Prin contractul de credit nr. /29.12.2011, modificat şi completat prin actele adiționale ulterioare, GB S.A. a acordat societăţii debitoare S.C. W SRL un credit in valoare de 200.000 eur.

Pentru garantarea acestui credit, împrumutatul a constituit în favoarea băncii următoarele garanţii:

- Ipoteca asupra echipamentelor enumerate in anexa 1 la contractul de ipotecă mobiliară nr. 15255 din 29.12.2011, respectiv echipamente pentru două adăposturi porcine de finisare care cuprind fiecare: sistem de gunoi de grajd, sistem ţarcuri, alimentare cu apă, două silozuri de oţel galvanizat pentru umplere pneumatica, 1 DR 1500 sistem de alimentare uscat, 48 sisteme NIc de alimentare pore şi sistem de ventilaţie etc), conform contractului de ipoteca mobiliară nr. 15255 din 29.12.2011 ;

- Ipoteca mobiliară asupra efectivului de animale (suine), în valoare de minim 30:000 eur, aflate in ferma situata in localitatea -, conform contractului de ipoteca mobiliara nr. 16957 din data de 11.06.2012;

- Ipoteca imobiliara constituita asupra construcțiilor CI si C2 cu destinația construcții industriale şi edilitare, CI - Hala 1 si C2 - hala2 , precum şi asupra terenului aferent extravilan în suprafaţă de 27.821 mp din care 6.957 mp curți-construcții şi 20.864 mp arabil, imobil situat in localitatea -, conform contractului de ipoteca autentificat sub nr. 1162 din data de 08.06.2012, de BNP IM.

La data de 30.10.2015 fata de S.C. W SRL s-a dispus deschiderea procedurii insolventei prevăzută de Legea nr. 85/2014.

 GB S.A a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. W SRL S.R.L cu o creanţă în suma de 832.725, 83 eur si 263.956,33 lei.

Creanța pe care GB S.A. o deține împotriva debitoarei S.C. W SRL este o creanță garantată cu ipotecă asupra echipamentelor şi efectivului de animate (suine), conform celor patru contracte de ipoteca mobiliara mai sus menționate, şi asupra imobilului mai sus descris, conform contractului de ipoteca autentificat sub nr. 1162 din data de 08.06.2012 .

 Mai susţine petenta că cererea  sa  se încadrează în ipoteza prevăzuta de lit. B a), fiind îndeplinite condiţiile  textului:

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără îndoială că banca este un creditor titular al unei creanțe garantate cu ipotecă. Nu există o protecție corespunzătoare a creanţei, iar folosirea pe perioada de observație a bunurilor asupra cărora banca are un drept de ipotecă mobiliară/imobiliară duce la uzura acestora şi, implicit, la diminuarea valorii obiectului garanţiei.

Examinând cererea cu care a fost investită, prin prisma înscrisurilor de la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele:

Debitorul şi-a manifestat intenţia de reorganizare, iar ulterior a depus un plan în acest sens, care a fost votat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic.

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 1, lit. B (a) din legea 85/2016:

”Creditorul titular al unei creanţe ce beneficiază de o cauză de preferinţă poate solicita judecătorului-sindic, cu citarea comitetului creditorilor, a administratorului special şi a administratorului judiciar, ridicarea suspendării prevăzute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 154-158 şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă cauza de preferinţă, în una dintre următoarele situaţii:

B. atunci când nu există o protecţie corespunzătoare a creanţei garantate în raport cu obiectul garanţiei, din cauza: 

a) diminuării valorii obiectului garanţiei sau existenţei unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă;”

Faţă de cererea creditorului garantat, atât administratorul judiciar, cât şi debitorul au arătat că bunurile afectate de debitor cu titlu de garanţie prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare, propunând, în schimb, efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii garanţiei.

În continuare , instanţa reţine că potrivit art. 78 alin. lit. a din Lg.85/2014 :

”În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. B, judecătorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendării formulate de creditor, dacă administratorul judiciar/debitorul propune în schimb adoptarea uneia sau mai multor măsuri menite să ofere protecţie corespunzătoare creanţei garantate a creditorului, precum: a) efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii obiectului garanţiei… ”

În speţă, dat fiind faptul că bunurile afectate de debitor cu titlu de garanţie prezintă o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare, iar debitorul a propus efectuarea de plăţi periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii obiectului garanţiei, judecătorul sindic apreciază că nu se impune ridicarea suspendării prevăzută de art. 78 din Lg.85/2014, în schimb, va admite cererea subsidiară a creditorului-petent în sensul obligării debitorului  să plătească, în plăţi periodice, suma totală de 30.000 euro în vederea acoperirii diminuării valorii obiectului garanţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată în cadrul procedurii de insolvenţă deschisă asupra debitorului S.C. W S.R.L. cu sediul în  loc./com. jud. IAŞI,  de către creditorul GB SA, cu sediul în Bucureşti.

Obligă debitorul să plătească creditorului GB SA, în plăţi periodice,  suma totală de 30.000 euro în vederea acoperirii diminuării valorii obiectului garanţiei constituită în favoarea acestui creditor.

Respinge cererea creditorului privitoare la ridicarea suspendării de drept prevăzută de art. 75 alin.1 din Lg. 85/2014.

Executorie.