Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 ncpp)

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:028.000597

Dosar nr. 3503/109/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA PENALĂ

ÎNCHEIERE CAMERĂ PRELIMINARĂ Nr. 597

Şedinţa Camerei de Consiliu  de la 22 Septembrie 2016

Obiectul cauzei:plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Asupra cauzei penale de faţă, deliberând,  constată următoarele:

La data de 11.07.2016 a fost inregistrata pe rolul instantei, sub nr. 3503/109/2015 plangerea formulata in baza art 340 Cod pr pen, de ANAF – Directia Generala Juridica, impotriva solutiei de clasare  adoptata in dosarul nr.125/P/201/2016 al Parchetului de pe langa Tribunalul Arges, mentinuta prin ordonanta nr. 99/II/2/2016 a Prim Procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Arges,  prin care se solicita desfiintarea  solutiei si trimiterea cauzei la procuror in vederea continuarii cercetarilor pentru clarificarea , din punct de vedere juridic, a raspunderii penalein raport de situatia de fapt constatata cu ocazia derularii activitatilor specifice la nivelul ANAF, fiind expuse  urmatoarele considerente:

In perioada iulie - august 2014, inspectorii antifrauda au efectuat un control la (...)  cu sediul in Pitesti, prin procesul verbal nr. (...) retinandu-se ca, in perioada ianuarie 2013 - mai 2014, aceasta societate a  pus la dispozitia utilizatorilor externi, rezidenti in Franta, personal pentru misiuni de munca temporara , angajati carora  le-au fost achitate salarii la nivelul salariului minim brut pe tara dar si diurna. Asa fiind, a fost  asimilata in mod nelegal diurna cu veniturile salariale, astfel incat, cumulata cu salariul acordat, sa asigure venituri totale la nivelul minimal impus de legislatia tarii utilizatorului, respectiv Franta. Astfel, au fost create artificial conditii care sa permita diminuarea sarcinii fiscale, operatiunile inregistrate in contabilitate – cheltuieli cu indemnizatiile de delegare/ detasare - necorespunzand raporturilor juridice reale dintre parti.

Ca urmare a inregistrarii in contabilitate a acestor cheltuieli cu diurna, (...)  a creat aparenta platii unor indemnizatii de delegare in scopul evitarii platii impozitului pe venit si a contributiilor  sociale obligatorii, cauzand astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului in suma de 1.869.435,89 lei.

S-a aratat ca acestia angajati nu aveau dreptul la diurna,  indemnizatie care se acorda doar in cazul detasarii – act prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca din dispozitia angajatorului. In cazul muncii temporare, ce are o reglementare distincta in Codul muncii, nu nu se pune problema schimbarii locului de munca, acesta fiind stabilit in contractul ce se incheie intre muncitor si angajatorul de munca temporara. In plus, dupa incheierea misunii de munca temporara, angajatul , la intoarcerea in tara, ramane la dispozitia angajatorului de munca temporara dar nu continua o munca in favoarea acestuia , deoarece nici anterior punerii la dipozitia utilizatorului strain nu au avut un loc de munca in cadrul agentului de munca temporara.

Prin urmare, intrucat utilizatorului din strainate ii sunt pusi la dispozitie salariati temporari si nu salariati detasati sau delegat , aceste persoane nu puteau primi diurna cuvenita personalului detasat sau delegat.

Asa fiind, drepturile primite de salariatii societatii verificate sub forma de diurna reprezinta de fapt drepturi de natura salariala, pentru care contribuabilul avea obligatia alcularii, retinerii, virarii si platii , dupa caz, in conditiile legii, a tuturor contributiilor sociale si a impozitului pe venit.

S-a apreciat totodata ca intentia de a eluda normele financiar fiscale rezida din inadvertentele create de reprezentantii (...) , intre actele prin care s-au concretizat relatiile de munca temporara- contractele de munca si cele de punere la dispozitie- pe de o parte- si evidentierea, neconforma cu realitatea , a expresiei banesti a drepturilor de natura salariala care le reveneau  de fapt, muncitorilor recrutati, ca fiind indemnizatie de delegare/ detasare, cu implicatii  asupra calcularii obligatiilor fiscale.

Referitor  la  emiterea de catre organul fiscal a Deciziei de anulare a obligatiilor fiscale nr. 30508/29.01.2016, interpretata de organul de urmarire penala in favoarea intimatei,  s-a aratat ca aceasta a avut in vedere intrarea in vigoare a Legii nr. 209/2015 care a dus la scutirea de la plata unor obligatii fiscale si nicidecum nu poate fi considerata ca avand implicatii in sfera penala , in sensul ca intentia si scopul contribuabilului de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale  nu pot fi inlaturate de efectele unei facilitati fiscale a legiutorului.

Asa fiind, s-a  aratat ca fapta reprezentantului legal al (...)  intruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala prev de art 9 alin 1 lit c din Legea 241/2005,  atat pe latura obiectiva cat si in ceea ce priveste latura subiectiva. Deoarece organul de urmarire penala , desi avea sarcina administrarii probelor  a efectuat o cercetare sumara , de forma , fara a se implica efectiv in administrarea de probe , menita sa conduca la aflarea adevarului in cauza, se impune trimiterea cauzei la parchet in vederea stabilirii raspunderii penale in raport de faptele sesizate.

Din examinarea dosarului de urmarire penala nr. 125/P/2015, judecatorul de camera preliminara  retine urmatoarele:

Prin ordonanata nr. 125/P/2015 din data de 16.05.2016 , in temeiul art 315 alin 1 lit b Cod pr pen, rap l arat 16 alin 1 lit a Cod pr pen, s-a dispus clasarea cauzei privind savarsirea infractiunii prev de art 9 alin 1 lit c din Legea 241/2005, fiind insusite de catre procuror argumentele expuse in referatul cu propunere de clasare intocmit de organul de urmarie penala.

In cuprinsul acestui referat s-a aratat ca, in esenta, plangerea penala formulata de ANAF-  Directia Generala Antifrauda Fiscala are ca obiect faptul ca agentul economic (...)  SRL se foloseste de diurne pentru a eluda plata contributiilor sociale si a impozitelor aferente veniturilor salariale, sustinand ca diferenta dintre suma acordata muncitorilor temporari  cu titlu de salariu ( la care se platesc obligatii fiscale) si salariul minim din statul memebru al UE in care muncitorul este pus la dispozitia unei intreprinderi utilizatoare , pe care agentul de munca temporara are obligatia sa il asigure conform legislatiei in vigoare,  este platita cu titlu de diurna si ca atare este  evidentiat ca venit neimpozabil. Organele fiscale au apreciat ca aceasta metoda prin care a fost disimulata plata unor drepturi de natura salariala a fost utilizata pentru a nu fi inregistrate si virate la bugetul consolidat al statului obligatiile fiscale, in conditiile in care plasarea fortei de munca temporare in strainatate nu reprezinta delegare/ detasare  in sensul codului muncii si nu trebuie acordate diurne.

Se arata in referat ca sustinerile petentei sunt eronate, intrucat,  conform Dreptului Uniunii Europene, notiunea de detasare are un inteles  autonom , mult mai cuprinzator decat cel din dreptul intern - art 45 din Legea 53/2003, incluzand  si munca prestata prin intermediu unui agent de munca temporara, asa cum reiese din art. 7 alin 3 teza a IIA din Directiva 96/71/CE a Parlamentului European.

In acelasi sens au fost invocate si disp art 7 alin 1 din HG 518/1995,  concluzionandu-se ca agentul de munca temporara , in calitate de angajator, avea dreptul sa plateasca  lucratorului temporar, in calitate de angajator, pe langa salariu, ce putea fi sub salariul minim practicat de utilizator in perioada 2013-2014,  si alte indemnizatii, sporuri sau adaosuri. Se arata ca, dupa intrarea in vigoare a Legii 12/2015 ce a modificat art 92 din Codul Muncii – ca urmare a transpuneii Directivei 2008/104/CE, s-a stabilit in dreptul intern principiul egalitatii de tratament intre angajatii temporari si cei definitivi ai utilizatorului din punct de vedere al salariului.

Asa fiind, s-a retinut ca nu li se poate imputa agentilor de munca temporara  disimularea veniturilor salariale pana la cuantumul salariului minim practicat de utilizatorul extern  sub aparenta cheltuielilor de  diurna, transport ,cazare , cat timp nu exista in dreptul intern obligatia de plata a unui astfel de salariu la nivelul celui platit de utilizatorul extern angajatilor sai.

In cazul (...) diurna s-a calculat si acordat in valuta, potrivit HG 518/1995 , sume care nu erau supuse impozitarii potrivit dispozitiilor. codului fiscal in vigoare la data faptelor.

In consecinta, s-a retinut ca, cuantumul indemnizatiei de detasare – in acceptiunea dreptului UE- corespunde scopului acesteia, astfel incat sumele acordate cu acest titlu , peste cuantumul salariului minim pe economia Romaniei  reprezinta indemnizatie de detasare si nu venituri salariale mascate.

Totodata, s-a aratat ca prejudiciul reclamat de ANAF ar putea fi reprezentat si din impozite si contributii cu retinere la sursa pe care agentul de munca temporara era obligat sa le retina, in cazul de fata fiind vorba despre savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in forma prev de art 6 din Legea 241/2005 ,  articol declarat neconstitutional prin Decizia nr. 363/07.05.2015 pronuntata de CCR  si publicata in Mof  al Romaniei  nr.495/06.07.2015.

S-a concluzionat in sensul ca, in absenta unor norme clare de natura fiscala, nu se poate imputa unor agenti economici specializati in plasarea fortei de munca in strainatate ca au incalcat legea penala si au obtinut un avantaj fiscal,  din moment ce nu exista o legislatie fiscala coerenta  si cata vreme prejudicul adus bugetului consolidat al statului se compune din taxe si impozite cu retinere la sursa , cuprinse in art 6 din Legea 241/2005 .

De altfel,  se arata ca nu se poate retine incidenta disp art 9 alin 1 lit c  din Legea 241/2005 cat timp nu suntem in prezenta unor operatiuni fictive, de vreme ce sumele platite cu titlu de diurna au fost evidentiate in contabilitate.

Plangerea formulata de ANAF-  Directia Generala Juridica impotriva ordonantei de clasare a cauzei a fost respinsa prin ordonanata nr. 99/II/2/2016 a Prim Procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Arges.

Judecătorul de cameră , in urma examinarii dosarului de urmarire penala retine  că  soluţia procurorului prin care s-a dispus clasarea cauzei este legală şi temeinică pentru următoarele motive:

In esenta, atat in plangerea penala cat si in cea  formulata in baza art 340 Cod pr pen,  se sustine de catre ANAF ca operatiunile inregistrate in contabilitatea (...)  SRL referitoare la indemnizatiile de delegare/ detasare  acordate muncitorilor angajati temporar in strainatate  nu au corespuns realitatii raporturilor juridice intre parti in sensul ca, in realitate, aceste cheltuieli faceau parte din veniturile de natura salariala pentru care angajatorul temporar de munca avea obligatia de a plati contributiile prevazute de lege, situatie de fapt ce se circumscrie  infractiunii prev de art 9 alin 1 lit c  din Legea 241/2005.

Contrar acestei opinii, apreciem , asa cum de altfel s-a aratat si in referatul cu propunerea de clasare, ca detasarea potrivit normelor europene, are o semnificaţie diferită de cea dată de art. 45 din Codul muncii român. Astfel,  potrivit art. 12 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004, detaşarea reprezintă situaţia în care un salariat care îşi desfăşoară activitatea într-un stat membru pentru un angajator, este trimis de către angajatorul sau în alt stat membru pentru a lucra în folosul unui beneficiar. Directiva 96/71/CEE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii definește la art. 2 lucrătorul detașat ca fiind “un lucrător care, pe o perioadă limitată, își desfășoară munca pe teritoriul unui stat membru, diferit de cel în care lucrează în mod normal.

Totodata, Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară prevede că aceasta  se aplică „lucrătorilor care au încheiat un contract de muncă sau se află într-un raport de muncă cu un agent de muncă temporară şi care sunt puşi la dispoziţia unor întreprinderi utilizatoare pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora", conform art. 1 şi care are ca obiect "de a asigura protecţia lucrătorilor temporari şi de a îmbunătăţi calitatea muncii prin agent de muncă temporară".

În acest caz, constatam ca  instituţia muncii temporare se suprapune cu cea a detaşării în cadrul prestării de servicii transnaţionale, motiv pentru care, agentul de munca temporara , in calitate de angajator, avea dreptul sa plateasca  lucratorului temporar, in calitate de angajator, pe langa salariu, ce putea fi sub salariul minim practicat de utilizator in perioada 2013-2014 si alte indemnizatii, sporuri sau adaosuri.

Judecatorul de camera preliminara retine ca, potrivit disp. art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, constituie infracţiune de evaziune fiscală ,, evidenţierea în acte contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor  care nu au la bază  operaţiuni reale ori evidenţierea  altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”.

În jurisprudenţa instanţei supreme, prin decizia nr. 272/28.01.2013, ÎCCJ-secţia penală a arătat următoarele : operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele şi în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care există documente justificative, dar care nu sunt înregistrate în documentele legale.

Prin urmare, există evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, atunci când : 1) operaţiunea fiscală este consemnată mai întâi în documentul justificativ, iar mai apoi acest document justificativ este înregistrat în documentele de evidenţă contabilă; 2) operaţiunea fictivă este înregistrată doar în evidenţele contabile , fără a exista în acest sens un document justificativ întocmit în fals.

 Totodată, instanţa supremă a mai statuat că operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele în: a) cheltuieli care nu au existat în realitate; b) cheltuieli care sunt mai mari decât cele reale.

În cauză, din coroborarea probelor administrate, în raport de dispoziţiile legale menţionate, se constată că (...) a incheiat in calitate de agent economic de munca temporara contracte de punere la dispozitie a unor salariati temporari unor utilizatori din  Franta, a evidentiat contabil toate operatiunile aferente, a achitat toate taxele si impozitele cu retinere la sursa raportate la salariul acordat fiecarui angajat temporar iar  în contul 625 a evidentiat  sumele plătite cu diurnă, cheltuieli de transport şi cazare pentru salariaţii temporari aflaţi la muncă în Franţa, asa incat nu se poate pune problema evidenţierii în acte contabile a unor cheltuieli  care nu au la bază  operaţiuni reale  sau a altor operaţiuni fictive. Imprejurarea ca au fost acordate diurne – indiferent daca muncitorul temporar avea sau nu dreptul la plata acestora- dar acestea au fost evidentiate in  contabilitate nu echivalează şi nu poate fi interpretat în mod automat ca o intentie de  sustragere de la plata obligaţiilor fiscale.  Cel mult, o astfel de faptă poate fi apreciată ca fraudă fiscală (neincriminată ca infracţiune) ce atrage exclusiv răspunderea fiscală, în sensul că, daca se apreciaza ca aceste sume erau venit salarial  urmeaza  a fi stabilite obligaţii de plată suplimentare.

De asemenea, cum in mod corest s-a subliniat in referatul cu propunerea de clasare,  prejudiciul reclamat de ANAF  este reprezentat din contributii cu retinere la sursa pe care agentul de munca temporara era obligat sa le retina,  asa incat in cazul de fata  s-ar putea vorbi despre savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in forma prev de art 6 din Legea 241/2005, articol  care insa a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr. 363/07.05.2015 pronuntata de CCR  si publicata in Mof  al Romaniei  nr.495/06.07.2015.

 Toate considerentele mai sus arătate conduc la concluzia că faptele analizate nu intră în sfera ilicitului penal, nu sunt incriminate ca infracţiuni şi nu îndeplinesc elementele constitutive ale faptelor infracţionale prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, atrăgând exclusiv răspunderea fiscală.

 În consecinţă, având în vedere şi principiul in dubio pro reo, precum şi principiul prezumţiei de nevinovăţie instituit de art.4 C.pr.pen. procurorul a apreciat corect că simpla evidenţiere a acestor cheltuieli într-un alt cont decât cel apreciat ulterior corect de către organele fiscale, în lipsa altor elemente, nu demonstrează intenţia reprezentantului (...)  de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Pentru aceste considerente,  întrucât soluţia procurorului este legală şi temeinică,  în baza art. 341 alin.6 lit.a Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta ANAF-Directia Juridica împotriva ordonanţei procurorului din data de16.05.2016 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 125/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului nr.99 /II/2/2016.

În baza art.275  alin. 2  Cod procedură penală, va obliga  petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Statul Român, reprezentat legal prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  împotriva  ordonanţei din data de 16.05.2016,  pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş  în dosarul nr. 125/P/2015

Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 22 Septembrie 2016, la Tribunalul Argeş secţia penală.

Domenii speta

Spete similare