Obligaţia de a face

Prin încheierea de ședință nr.2 din data de 26.04.2017, Judecătoria P.T., jud.Bacău a respins excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar P.T..

A admis cererea formulată de reclamantul A.C., în contradictoriu cu pârâta C.L.  și, în baza art. 905 alin. 1 Cod proc.civ., a obligat-o pe pârâta C.L.  să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă în cuantum de 100 lei / pe zi de întârziere, de la data pronunţării prezentei hotărâri până la executarea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T. în dosar civil nr.245/829/2008, definitivă şi irevocabilă.

De asemenea, a obligat-o pe pârâta C.L. P.T. la plata către reclamntul A.C. a penalităţilor de întârziere de 100 lei/fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civila nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T. în dosar civil nr.245/829/2008.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

”Asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei  C.L.  instanţa reţine că :

Potrivit art.248 Cod de procedură civilă” Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Potrivit art. 34 din Noul Cod Civil,  ”Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.”

Potrivit art. 34 din Noul Cod Civil, ” Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.”

În condiţiile  art. 56 alin 1 Cod procedură civilă  ”poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.”

În cauza civilă nr. 245/829/2008 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 23/21.01.2009 a Judecătoriei P.T., pârâta din prezenta cauză a avut calitatea de pârâtă. Această sentinţă este şi titlul excecutoriu al reclamantului.

Mai mult, potrivit Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, persoanele juridice care pot sta în judecată în astfel de cauze sunt C.L. L.F.F. şi respectiv C.J. F.F.

Aşa fiind, C.L.  are aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca orice alte parte în procesul civil, aceasta putând fi obligată şi la cheltuieli de judecată.

Pentru cele arătate mai sus, instanţa va respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei  C.L.  ca nefondată.

2 ) Pe fondul cauzei instanţa reţine că prin sentinta civila nr sentinta civila nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T. în dosar civil nr. 245/829/2008, instanta a respins actiunea având ca obiect fond funciar, formulată de reclamanţii A.C. şi A.A.E. in contradictoriu cu paratele C.L.P.T. pentru aplicarea legilor fonului funciar si Comisia Judeţeană Bacău pentru aplicarea legilor fonului funciar.

Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs ambii reclamanţi.

Prin decizia nr.661/2009 Tribunalul Bacău a admis ambele recursuri, a admis acţiunea şi a obligat pârâtele  la reconstituirea către reclamanţi a suprafeţei de 8,60 ha, situată în comuna P.T., judeţul Bacău.

Conform procesului verbal de constatare din 24.05.2013 BEJ P.N.D., debitoarea C.L.P.T. pentru aplicarea legilor fonului funciar nu a procedat la respectarea dispozitivului hotararii judecatoresti mentionate, nu a dat curs somatiei emise de biroul executorului judecatoresc,  fiind indeplinite prevederile art 904 si 905 Cprciv.

Potrivit adreselor aflate la dosarul cauzei, parata C.L.P.T. pentru aplicarea legilor fonului funciar l-a invitat pe reclamant să îi ofere un alt imobil diferit de cel stabilit prin sentinţă, însă acesta a refuzat.

Din anul 2009 pana in prezent nu s-a adoptat nici o hotarare a pârâtelor prin care sa fie retrocedată suprafaţa de 8,60 ha catre reclamant. Astfel, obligatia de a face instituita conform sentintei civile mentionate nu s-a executat.

Pentru a retine situatia de fapt expusa, instanta a tinut cont de inscrisurile depuse de ambele parti la dosar.

Astfel, obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă nr 23/21.01.2009 a Judecătoriei P.T. în sarcina paratelor are natura juridică a unei „obligaţii de a face”, obligaţie ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitoarele.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul solicită obligarea paratelor la daune justificându-şi demersul procesual tocmai pentru că nu s-a executat această „obligaţie de a face”.

Instanţa constată că pentru a pune în executare hotărârea judecătorească respectivă (în cazul în care debitoarea nu execută de bună voie obligaţia stabilită în sarcina sa) reclamantul are la dispoziţie procedura executării silite prevăzută in Codul de procedura civila.

Potrivit art. 904 cod procedură civilă : (1) Dispoziţiile prevăzute în prezenta secţiune sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face.

(2) Creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face.

Aşadar, după cum se observă, legiuitorul a instituit un mecanism legal pentru a se asigura executarea obligaţiilor de a face stabilite în cuprinsul unor titluri executorii, fiind, prin urmare, necesară urmarea acestei proceduri de către reclamant pentru satisfacerea drepturilor sale consacrate prin sentinţa civilă nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T..

Conform Art. 905 din Codul de Procedură Civilă : Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

O primă faza a acestui mecanism este aceea de a determina dacă obligaţia de a face poate sau nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, pentru a determina dacă se aplică art. 904 C proc civ sau art. 905 C proc civ.

Cu privire la această chestiune instanta constată că obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 23/21.01.2009 nu poate fi executată decât de persoana obligată prin hotărârea respectivă, fiind vorba despre o competenţă exclusivă şi personală a paratei din prezenta cauză de  a emite de  a emite un titlu de proprietate reclamantului pentru suprafaţa de 8,60 ha teren individualizat in dispozitivul sentinţei 23/21.01.2009 a Judecătoriei P.T..

În cauza de fata, reclamantul A.C. a investit instanta cu o cerere având ca obiect plicarea unei amenzi civile în sarcina pârâtei, solicitând  şi penalităţi pe zi întârziere, ca urmare a faptului ca pârâta C.L. P.T.  nu si-a îndeplinit obligatia ce i-a fost impusa prin sentinta mai sus mentionata.

Instanta retine ca în sarcina pârâtei C.L. P.T. s-a instituit, printr-o hotarâre definitiva si irevocabila, obligatia de a întocmi si înainta, documentatia în vederea eliberarii titlului de proprietate în favoarea reclamantului, pentru suprafata de 8,60 ha teren intravilan.

Cu toate ca sentinta mai sus mentionata le-a fost comunicata pârâtelor si a devenit irevocabila prin admiterea recursului reclamantului din prezenta cauză, pâna la data promovarii prezentei cereri de chemare în judecata de catre reclamant, nicio pârâta nu a îndeplinit obligatiile stabile printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Aşa fiind,instanţa va admite primul capăt de cerere şi va obliga pârâta C.L.  la plata unei amenzi în favoarea statului de 100 lei/ zi întârziere, până la executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civila nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T. în dosar civil nr.245/829/2008.

3) Instanţa constată că şi al doilea capăt de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata unei penalităţi de întârziere  este întemeiat si în consecinta urmeaza a fi admisa pentru urmatoarele considerente:

Penalităţile de întârziere sunt sume de bani pe care debitorul unei obligatii de a face sau de a nu face este obligat printr-o hotarâre judecatoreasca sa le plateasca creditorului, pentru fiecare zi de întârziere, pâna la executarea în natura a obligatiei, nefiind un mijloc de despagubire a creditorului.

Trasatura esentiala a acestora este aceea ca ele apar ca un mijloc de constrângere, prin amenintarea pe care o prezinta pentru debitor, spre a-l determina sa-si execute obligatia asumata.

Penalităţile nu au legatura cu prejudiciul încercat de creditor, datorita neexecutarii obligatiei de catre debitor, acestea neavând un caracter reparatoriu, ci caracterul unei pedepse civile, aplicându-se doar atunci când este vorba de asigurarea executarii obligatiilor de a face si de a nu face.

Dat fiind faptul ca executarea silita constituie parte integranta a unui proces civil, Curtea Europeana a drepturilor omului, în jurisprudenta sa a considerat ca alaturi de accesul la prima instanta sau la instantele din caile de atac, articolul 6 protejeaza si dreptul la executarea silita.

Despagubirile civile constau într-o suma de bani ce reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor, pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere ori necorespunzatoare, a obligatiei de catre debitorul sau, acestea putând fi daune interese compensatorii, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiei si daune interese reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutarii a obligatiei.

Prejudiciul reclamantului consta în faptul ca în favoarea acestuia s-a recunoscut îndreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 8,60 ha, deci i s-a recunoscut existenta unui ,,bun" în patrimoniul sau, asa cum este interpretata aceasta notiune în jurisprudenta izvorâta din aplicarea dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Aspectul ca reclamantul este îndreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 8,60 ha este confirmat de catre instanta prin sentinta civila nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T. în dosar civil nr.245/829/2008, astfel ca procedura de reconstituire trebuie sa fie concreta si efectiva si nu doar teoretica si iluzorie.

În virtutea garantarii dreptului de proprietate privata, orice proprietar trebuie sa se bucure de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv: ius utendi (posesia), ius fruendi (folosinta) si ius abutendi (dispozitia), iar prin întârzierea nejustificata de-a fi pus în posesie si prin întârzierea înaintarii documentatiei pentru eliberarea titlului de proprietate, reclamantul a suferit un prejudiciu.

Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care confera titularului sau cele trei atribute, respectiv: posesia, folosinta si dispozitia, motiv pentru care instanta constata ca reclamantul nu a putut sa-si exercite cele trei atribute ale dreptului de proprietate pentru suprafata de 8,60 ha si în atare situatie acesta a suferit în mod incontestabil un prejudiciu.

Având în vedere ca reclamantul a optat pentru acordarea de penalităţi de întârziere, instanta retine ca cererea formulata de acesta este întemeiata si în consecinta, urmeaza sa o admita si sa dispuna obligarea la plata pe zi a unor penalităţi în cuantum de 100 lei, aplicate în sarcina pârâtei C.L. P.T. până la executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civila nr. 23/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria P.T. în dosar civil nr.245/829/2008.”

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta C.L. L.F.F. com. P.T., jud.Bacău.

Apelanta a invocat lipsa capacității sale de folosință, iar în ceea ce privește raportul juridic litigios, a precizat că a fost de bună-credință și a oferit reclamantului mai multe amplasamente libere, pe care acesta le-a refuzat, iar pentru amplasamentele care nu sunt libere nu se poate reconstitui dreptul de proprietate.

Prin întâmpinare, reclamantul-intimat a solicitat respingerea apelului.

Tribunalul, din oficiu,  a invocat excepția inadmisibilității apelului, excepție pe care o va analiza cu precădere:

Dintr-o eroare materială prima instanță a indicat art. 905 din Codul de procedură civilă drept temei de drept pentru admiterea cererii, deși temeiul corect este art.906 din Codul de procedură civilă, conținutul acestuia fiind, de altfel, și singurul citat în considerentele încheierii și fiind și temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea.

Potrivit art.906 din Codul de procedură civilă, ”(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.

(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

(6) Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie.

(7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1) - (4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun.”

Având în vedere că titlul executoriu al reclamantului, respectiv sent.civ.nr.23/21.01.2009, astfel cum a fost modificată prin dec.civ.nr.661/2009 a Tribunalului Bacău, a stabilit în sarcina apelantei o obligație de ” a face”, devin incidente în prezenta cauză dispozițiile art.906 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Or, potrivit acestor prevederi, încheierea prin care cererea este admisă, cum este cazul în prezenta speță, are caracter definitiv, deci nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel.

În consecință, apelul este inadmisibil și urmează a fi respins.

În temeiul art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, o va obliga pe apelantă să plătească intimatului cheltuieli de judecată reprezentând 800 lei onorariu de avocat, potrivit chitanței nr.1450/28.09.2017, și 100 lei contravaloare transport, conform bonului fiscal din data de 27.11.2017.

Domenii speta

Spete similare