Constatare nulitate cesiune de creanță. Condiții de validitate a cesiunii de creanță. Interpretarea și aplicarea art. 6 ind. 1 din oug nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului

Domeniu asociat: Contracte

Instanța de prim control judiciar notează că obiect al cererii de constatare a nulității absolute îl reprezintă Contractul de cesiune de creanţă nr. XXX7/YYY9 din 07.11.2012, încheiat între S.C. B S.R.L. (în calitate de cesionar) şi SC „G” SRL (în calitate de cedent).

Prin convenția supusă analizei, cedentul a cesionat creanţa pe care o avea faţă de debitorul cedat SC „C” SA, rezultând din Contractul de execuţie lucrări nr. ZZ2 din 07.02.2011, până la concurenţa sumei de 312.628,8 lei inclusiv TVA.

Este de observat că operaţiunea de cesiune de creanţă s-a realizat cu titlu oneros, după cum rezultă din Articolul III „prețul cesiunii de creanță” al contractului - punctul 3.1.

Sub acest din urmă aspect, curtea observă că este greșită constatarea tribunalului, conform căreia ar fi fost vorba despre o cesiune cu titlu gratuit.

Această eroare nu afectează – însă – corectitudinea soluției judiciare de constatare a nulității contractului, câtă vreme argumentul principal reținut de prima instanță este întemeiat, lipsa formei autentice a contractului fiind luată în discuție suplimentar.

Curtea de apel constată că dispozițiile prin raportare la care se cuvine a fi examinată speța sunt acelea din Ordonanța de Urgență nr. 146/2002 a Guvernului privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Potrivit articolului 6 indice 1 alineat (1) din actul normativ evocat: „Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate”.

Instanța de apel reține că partea finală a articolului citat prevede în termeni imperativi o condiție de validitate a cesiunii, în înțelesul articolului 1179 alineat (1) punctul 2 Cod civil, aspect stabilit judicios de tribunal.

Referirea apelantei la articolul 1570 din Codul civil este corectă - în abstract - dar fără consecințe juridice în cauza de față, în care ne aflăm în prezența unor dispoziții care adaugă la dreptul comun.

În lipsa acceptului prealabil, exprimat în scris de instituția publică cedată, contractul de cesiune nu se formează valabil, corect fiind constatată nulitatea acestuia.

Rațiunea condiționării validității cesiunii de existența acordului prealabil al debitorului cedat a fost întemeiat prezentată de prima instanță, fiind necesară asigurarea unui control „a priori” din partea instituției publice debitoare care, în anumite circumstanțe justificate, poate refuza să accepte cesiunea sau plata creanței. În felul acesta, se preîntâmpină inclusiv crearea și dezvoltarea unor mecanisme frauduloase, speculații sau inginerii financiare vizând sume ce provin din veniturile publice.

Referitor la aplicabilitatea OUG nr. 146/2002 în situația intimatei SC „C” SA, curtea notează că aceasta este o entitate aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Locale și este instituţie publică în sensul definiţiei de la art. 2 pct. 30 din Legea 500/2002 privind finanţele publice.

Cel din urmă act normativ stabilește, în articolul 2 alineat (1) („definiții”) că în înțelesul acestei legi „instituţii publice este o denumire generică, ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)”.

Regimul plăţilor de la bugetul de stat efectuate de instituţii publice şi cele asimilate acestora se subordonează legislaţiei speciale, în speță OUG nr. 146/2002.

Instanța de prim control judiciar observă că, potrivit articolului 1 din OG nr. 25/2001 privind înfiinţarea C SA, cu modificările şi completările ulterioare, Compania Naţională de Investiţii este o societate pe acţiuni, sub autoritatea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Conform art. 5: „(1) C.N.I. realizează programe de investiţii în cadrul «Programului naţional de construcţii de interes public sau social», prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, precum şi programe proprii de investiţii.”

Art. 8 din Anexa 3 la OG nr. 25/2001 stabilește: „(1) Pentru asigurarea finanţării, Compania Naţionala de Investiţii „C.N.I.” - SA întocmeşte lista obiectivelor de investiţii, care sunt defalcate pe surse de finanţare, eşalonate pe fiecare obiectiv în parte, lista pe care Compania Naţionala de Investiţii „C.N.I.” - SA o înaintează Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea supunerii spre aprobare ordonatorului principal de credite.”, iar potrivit art. 9 (1) din OG nr. 25/2001: „Bugetul de venituri şi cheltuieli al C.N.I. se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

Instanța consideră că este lipsit de relevanță că CNI este organizată şi funcţionează ca societate pe acţiuni, câtă vreme statul român deţine la CNI indirect o participație majoritară, capitalul social majoritar sau integral în entităţile publice menţionate în anexa nr. 1 la OG nr. 25/2001 (acţionarii) fiind provenit de la bugetul de stat, subscris de statul român în calitate de acţionar şi vărsat integral la data constituirii acestora.

De asemenea, Actul Constitutiv al CNI SA este aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului iar bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

Față de cele ce preced, curtea constată că sunt lipsite de relevanță susținerile amplu dezvoltate ale apelantei, privind îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate și comportamentul intimatelor.

Lipsa opoziției debitorului cedat la cesiune este anodină din punct de vedere juridic, atât timp cât – astfel cum s-a arătat deja – era cerut acceptul prealabil al acestuia, exprimat în scris.

Este de principiu că examinarea îndeplinirii condițiilor de validitate se face prin raportare la momentele anterior și contemporan încheierii convenției, fiind fără consecințe juridice de vreun fel acțiunile ulterioare ale părților. Din această perspectivă, nu poate fi valorificată în apărare reaua-credință a SC „S” SRL sau a Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” SA, manifestate în executarea contractului de cesiune. Dezlegările din celelalte dosare existente ori deja soluționate dintre părți sunt fără relevanță în pricina de față, în care analiza este circumscrisă nulității contractului de cesiune creanță.

Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 480 alineat (1) Cod procedură civilă curtea respinge apelul și păstrează sentința Tribunalului Iași.

Domenii speta

Spete similare