Litigiu privind funcţionarii publici

Dosar nr. ……

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Sentinţa civilă Nr. …..

Şedinţa publică de la …..

Tribunalul constituit din:

Preşedinte ********

Grefier  ********

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanţii ….. şi pe pârâţii ….., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică răspund reclamanţii …..şi pârâta  ….reprezentată de consilier juridic care depune delegaţie de reprezentare la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă  care învederează faptul că prin serviciul registratură s-a depus de către reclamanţi răspuns la întâmpinare, după care,

Reclamanţii prin avocat depun  la dosarul cauzei practică judiciară.

La interpelarea tribunalului părţile prezenta arată că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat excepţii de invocate sau probe de administrat.

Tribunalul în temeiul art. 258 cod procedură civilă raportat la dispozițiile art.255 alin. 1 cod de procedură civilă încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra excepţiei prematurităţii acţiunii formulată de  către pârâtul …. şi asupra fondului.

Reclamanţii prin avocat învederează că satisfacerea unei creanţă condiţionată de existenţa fondurilor bugetare nu ar trebui să afecteze formulare unei cereri de chemare în judecată, întrucât în măsura în care ar fi admisă ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil dispoziţie art. 6 din CEDO şi legea naţională, precum şi faptul că prezenta acţiune este actuală şi se bazează pe legea 284/2010, Anexa 7, secţiunea a III a, art. 20. De asemenea arată că au formulat două cereri, prima priveşte recunoaşterea că reclamanţii sunt beneficiarii drepturilor prevăzute de această lege iar cea de-a doua cerere este ca urmare a recunoaşterii acestor drepturi pârâţii să fie obligaţi la plata acestor sume de bani la care sunt obligaţi ca foşti angajatori. Pentru aceste considerente solicită respingerea acestei excepţii ca nefondate. Pe fondul cauzei arată că drepturile băneşti ale foştilor salariaţi au fost suprimaţi retroactiv încă pe vremea când erau angajaţi ai instituţiilor angajatoare şi care privează cetăţeanul de un drept câştigat chiar atunci când erau angajaţi, devenind astfel un bun din patrimoniul acestor salariaţi. Invocă decizia nr. 16/2015 a ÎCCJ în considerentele căreia s-a stabilit că voinţa legiuitorului a fost aceea de a suspenda aceste drepturi şi nu de a înceta existenţa acestora, precum şi faptul că această decizie este obligatorie pentru instanţe potrivit art. 520 cod de procedură civilă. A mai arătat faptul că reclamanţii au fost prejudiciaţi şi în sensul art. 9  alin. 5 din legea 554/2004 de aceste ordonanțe care nu acordă dreptul la ajutoare şi care au suprimat dreptul reclamanţilor la plata ajutoarelor, fiind vorba de o restricție a unui drept civil ce aparţine unei societăţi profesio-nale care contravine legislaţiei naţionale şi legislaţiei europene respectiv art.6 din CEDO. Înve-derează că astfel cum reiese din art. 66 din legea  24/2000 legiuitorul stipulează în mod clar că suspendarea trebuie să aibă o durată determinată iar la suspendarea acestei suspendări norma trebuie să reintre de drept în vigoare, ceea ce nu s-a întâmplat. A mai susţinut faptul că dreptul cu privire la ajutoare, nu este consacrat în mod expres prin constituţie însă cu siguranţă se bucură de protecţia dreptului la proprietate, iar termenul suspendării este unul îndeajuns de mare ducând la crearea unei vădite disproporții între interesele  debitorului care este statul şi al creditorilor care sunt beneficiari acestor drepturi. Învederează că  faţă de practica invocată de Curtea Constituțională apreciază că fiecare cauză generează o situaţie juridică diferită, neputând fi invocată de fiecare dată în fiecare cauză pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile esenţiale acestor principii esenţiale de drept. Invocă decizia Curţii constituţionale 42/2014  şi practica judiciară. A mai arătat că statul român refuză să acorde aceste drepturi folosindu-se de diferite motive. Învederează că în cazul în care prezenta acţiune va fi respinsă instanţa nu va face altceva decât să întărească lipsirea de substanţă a unui drept refuzat a fi acordat de către stat de aproximativ 7 ani. Pentru aceste considerente solicită admiterea acţiunii şi recunoaşterea dreptului la ajutoare potrivit unei legi care nu este abrogată , respectiv 284/2010 şi ca urmare a acestei recunoaşteri să se procedeze la obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani conferite de legiuitor în baza legii 284/2010.

Pârâta ….., prin consilier juridic solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanţii s-au pensionat în anul …, an în care conform art. 11 alin. 1 din OUG 57/2015 dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor nu se aplică. De asemene solicită a se avea în vedere considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia 443/2016 prin care s-a pronunţat inclusiv asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii legale din anul 2011 până în anul 2016 unde se prevede că aceste ajutoare sunt beneficii acordate de către legiuitor anumitor categorii socio-profesionale fără însă a avea un temei constituţional.

Tribunalul declară dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL

Deliberand, asupra prezentei cauze se constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia Contencios Administrativ si Fiscal la data de …. reclamantii  …… au chemat in judecata pe pârâtii ……, ca prin hotararea judecatoreasca ce se va da, sa se dispuna recunoasterea drepturilor lor conferite de legea 284/2010 anexa VII,sectiunea a 3-a art.20 si 21 si repararea pagubei produse prin obligarea pârâtilor la plata ajutoarelor cuvenite fiecaruia in baza art.20 alin.1 si 2  din legea 284/29010,anexa VII,sectiunea 3.

In motivarea actiunii se arata, in esenta, ca au notificat pârâtii pentru plata creantei certe,lichide si exigibile  iar pârâtele au raspuns ca pe anii 2012-2016 nu se aplcia prevederile invocate de reclamanti.Arata ca raspunsul dat de pârâte este discriminatoriu intre persoane care au incetat raporturile d emunca si persoanele care au obtinut aceste drepturi pana la paratia normei care suspenda aceste drepoturi.Se invoca art.1 din protocolul 1 CEDO si decizia 16/2015 a ICCJ- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin intampinare, pârâta ….. invoca exceptia prematuritatii deoarece prin decizia nr.16/2015 a ICCJ rezulta ca vointa leguitorului nu a fost de eliminaere a benefiiclor acordate prin lege unor categorii socioprofesionale ci de a suspenda exercitiul acestui drept pe perioada 2011-2016.Pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.

Pârâţii ….., prin intampinare solicita respingerea cauzei ca neintemeiata.

Având a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de fond şi de procedură, care fac de prisos cercetarea, în tot sau în parte, a fondului pricinii, cf. art. 248 C. proc. Civ., instanţa constată că :

Faţă de exceptia premarturitatii actiunii cu sustinerea ca decizia nr.16/2015 a ICCJ a prevazut ca drepturile invocate de reclamanti sunt suspendate pe perioada 2011-2016, tribunalul o respinge ca neintemeiata deoarece aceasta decizie dispune ca „Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept” astfel ca nereferindu-se la periaoda 2011-2016 temeiul invocat de pârât pentru exceptie este inaplicabil in speta.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Pentru reclamanții ….. în anul 2016 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, fiind emise deciziile privind acordarea pensiei pentru limită de vîrstă – filele …. dosar.

Potrivit disp. art.20 alin.1 din anexa VII a legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, iar alin.2 prevede că personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste aceasta limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

Potrivit dispoziţiilor art.13 alin.1 şi 2 din legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. De asemenea, conform art.9 din legea nr.283/2011, în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Ulterior, şi în anul 2013 au existat aceleaşi restricţii, conform art.2 din OUG nr.84/2012, precum şi în anul 2014, conform art.10 alin.1 OUG nr.103/2013, în anul 2015 prin art.9 alin.1 din OUG nr.83/2014 si în anul 2016 prin  art.9 din OUG nr.57/2015.

Eliminarea prin lege a unor drepturi asimilate drepturilor salariale nu contravine practicii CEDO. Instanţa europeană a decis cu titlu de principiu în Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 următoarele: „Convenţia nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anumit cuantum(…). O creanţă poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudenţa bine stabilită a instanţelor de judecată.” iar în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 a stabilit că: „(…) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuşi, dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autorităţile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare.”

Odată cu modificarea cadrului legal doar neplata drepturilor în forma consacrată de legea în vigoare ar putea fi considerată o atingere adusă dreptului protejat de convenţie.

Eliminarea ajutorului prin legea nr.283/2011 este o măsură care reprezintă o ingerinţă dar care nu este de tipul privării de proprietate, pentru că reclamanţii nu au fost lipsiti de ajutorul recunoscut printr-o lege în vigoare, acesta fiind înlăturat de dispoziţiile legale anterioare pensionării lor, prin noul cadru legislativ fiind stabilite unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar printre care şi eliminarea acestor ajutoare.

De aceea, nefiind vorba de o ingerinţă de tipul privării de proprietate, înseamnă că lipsa despăgubirii nu atrage încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.

În măsura în care se achiesează la faptul că ajutorul solicitat ar fi un bun în sensul Convenţiei şi că odată obţinut statul ar fi obligat să garanteze plata acestuia în forma consacrată fără a putea aduce modificări cadrului legislativ care l-a consacrat, decât în condiţiile şi limitele impuse de articolul evocat anterior, se impune a se analiza dacă eliminarea ajutorului corespunde limitelor prevăzute de Convenţie, şi anume dacă:1) ingerinţa este prevăzută de lege; 2)dacă există un scop legitim; 3)dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate.

În ceea ce priveşte prima condiţie şi anume ca ingerinţa să fie prevăzută de lege, tribunalul reţine că este îndeplinită, pentru că măsura de neacordare a ajutorului a fost adoptată prin acte normative.

Cea de a doua condiţie şi anume cea referitoare la existenţa unui scop legitim este la rândul ei îndeplinită, pentru că măsura a fost adoptată pentru restabilirea echilibrului bugetar iar necesitatea restabilirii echilibrului bugetar este susţinută prin expunerea de motive a legii, care a fost reţinută şi în considerentele deciziei nr.872/2010 pronunţate de Curtea Constituţională. Ca atare, statul a adoptat aceste măsuri pentru a menţine stabilitatea economică în contextul consecinţelor crizei financiare.

În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie referitoare la existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate, rezultă că este îndeplinită pentru faptul că există legătură între eliminarea ajutorului şi scopul legitim urmărit şi declarat, respectiv restabilirea echilibrului bugetar, ceea ce înseamnă că s-a asigurat un just echilibru între interesul general al societăţii şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului, aspecte care se analizează în contextul şi realitatea economică traversată.

În speţă, măsura nu a fost aplicată discriminatoriu, toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie cu reclamanţii fiind afectate în mod egal.

Reclamanţii nu au fost clasați inapți pentru serviciul medical şi nici nu au fost încadrați într-un grad de invaliditate, astfel că nu se încadrează în excepţia prevăzută de art. 13 alin. 2 din Legea nr. 285/2010. Alin. 1 al aceluiaşi articol nu are scopul de a amâna plata unui drept, de a suspenda aplicarea lui, ci de a înlătura de la aplicare, de a abroga temporar dispoziţiile legale privind însăşi acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Prin urmare, persoanele aflate într-o astfel de situaţie nu dobândesc în patrimoniu un drept de creanţă neexigibil şi nici nu mai pot solicita acordarea ajutoarelor în anii următori, deoarece încetarea raporturilor de serviciu este unică, iar efectele asociate se produc uno ictu, iar nu succesiv, deoarece ajutorul în cauză nu reprezintă un drept de asigurări sociale (corespunzător calităţii de asigurat social), ci este strict legat de încetarea raporturilor de serviciu.

O creanţă poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).

Revine statului, să stabilească, de o manieră discreţionară, ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23). Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce priveşte salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanţă suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza Mureşanu c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr. 12821/05).

Or, nu aceasta este situaţia din speţă, deoarece beneficiul acordării ajutorului la încetarea raporturilor de serviciu a fost înlăturat printr-o modificare legislativă în vigoare la momentul încetării raporturilor de serviciu ale reclamanților in 2016.

Sunt pe deplin incidente în cauză considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 326 din 25 iunie 2013, nr. 70 din 18 februarie 2003, nr.861 din 28 noiembrie 2006 sau nr. 1576 din 7 decembrie 2011, din care rezultă că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a ajutoarelor şi indemnizaţiilor, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală, nefiind încălcat dreptul de proprietate şi nici principiul statului de drept, principiul protecţiei aşteptărilor legitime sau al egalităţii în drepturi.

Acordarea acestor ajutoare persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate este justificată de împrejurarea că acestea se află în situaţia imposibilităţii menţinerii în activitate, situaţie diferită de cea a reclamanţilor, care au încetat raporturile de serviciu prin îndeplinirea condiţiilor de pensionare. Prin urmare, tratamentul diferit este justificat în mod obiectiv.

L. 285/2010 si L. 283/2011 sunt legi speciale, care deroga de la dreptul comun in materie reprezentat de legea cadru 284/2010.Prin deciziile Curții Constituționale a României nr. 818, 819, 820, 921 din 3.07.2008 care sunt generale si obligatorii conform art. 31 din L. 47/1992 s-a admis excepția  de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 al.3 si art. 27 al. 1 din OUG137/2000, statuând ca sunt neconstituționale in măsura in care instanțele judecătorești au competenta sa analizeze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.

Prin Decizia nr.1/17.02.2014 referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, s-a avut in vedere  de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – ca prin  "sintagma "pensie de serviciu" - din conţinutul normei legale menţionate rezulta ca se include doar categoriile de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, prevăzute de art. 51 lit. a)-c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice".

Cum reclamanților le-au încetat raporturile de serviciu cu instituțiile parate in anul  2016, retine instanța ca se supun dispozițiilor art. 11 din OUG 57/9.12.2015, ce au in vedere ca, drepturile prevăzute de art. 20 al. 1 din Anexa nr. VII a Legi 284/2010 nu li se pot achita, întrucât  sunt beneficiarii unor pensii pentru limita de vârsta.

Aceste dispoziții legale - art. 11 al. 1 din OUG57/2011 stabilesc următoarele:

,,(1) În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.”

Considera instanța ca voința legiuitorului a fost exprimata pentru anul 2016 in privința acordării acestui tip de ajutoare, iar judecătorul nu poate imixtiona in activitatea puterii legiuitoare (Parlament, Guvern ) , rolul sau fiind doar acela de a da interpretare si aplicare normei de drept, precum este edictata.

Cu privire la invocarea de către reclamanți a prevederilor Deciziei nr.16/8.06.2015 referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 9 din legea 118/2010, s-a avut in vedere  de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept exclusiv doar ca „Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept” dar reclamanții s-au pensionat in 2016 si nu in 2010 pentru a li se aplica această decizie.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând caracterul nefondat al argumen-telor invocate de către reclamanți, tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge  excepţia prematurităţii.

Respinge acţiunea privind pe reclamanţii …… şi pe pârâţii ……..ca neîntemeiata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti secţia CAF. 

Pronunţată în şedinţă publică azi 10.05.2017.

Preşedinte *****

Grefier ********

Red. jud. L.P./14 ex.

Prin decizia civilă nr. ….. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respins recursul declarat  împotriva sentinţei civile nr. ……. pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare