Pretenţii

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 14.06.2017 şi înregistrată sub nr.801/179/2017, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea a chemat în judecată pe pârâţii S.R.T. şi S.N., în calitate de părinţi ai minorei S.D.C., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 378,69 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, s-a susţinut că în perioada 05.09.2014 – 06.09.2014,, minora a fost internată în Secţia Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea urmare a unei agresiuni, în Unitatea de Primire Urgenţe fiindu-i acordată asistenţă medicală de urgenţă ca urmare a leziunilor suferite, apoi  a fost internat/transferat pe secţia Oftalmologie pentru tratare şi vindecare/ameliorare, întrucât au intervenit complicaţii medicale ca urmare a agresiunii suferite, spitalul fiind obligat să recupereze contravaloarea cheltuielilor de spitalizare şi să le returneze statului, conform prevederilor art. 313 (în prezent art.320 după republicare) alin. 1, teza finală: „Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

Contravaloarea cheltuielilor serviciilor medicale acordate persoanelor accidentate sau agresate, s-a arătat că nu se suportă de la bugetul Casei de Asigurări de Sănătate, indiferent dacă persoana tratată este asigurată sau nu, în sistemul de sănătate. Acest lucru reiese cu certitudine din textul art. 313 (în prezent art.320 după republicare) al Legii 95/2006.

S-a susţinut că pentru a rezolva pe cale amicală, prin adresa nr.17955/23.10.2014, părinţilor li s-a adus la cunoştinţă despre obligaţia de plată a sumei datorate, fiind invitaţi pentru lămuriri suplimentare sau pentru găsirea unei soluţii pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei prin intermediul instanţei de judecată.

Prin adresa nr.4938/30.03.2017, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea a încercat să afle identitatea făptuitorului şi s-au solicitat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea – Poliţia Oraş Babadag, informaţii privind plângerea depusă de către părinţi, dacă a fost formulată, modul de soluţionare, cine este autorul şi identitatea sa, iar prin adresa nr.183680/11.04.2017, Poliţia Oraşului Babadag a comunicat faptul că părinţii minorei nu au depus nicio plângere împotriva agresorului.

S-a susţinut că instituţia sanitară întocmeşte o evidenţă distinctă a evenimentelor în urma cărora s-au produs daune sănătăţii unor persoane, respectiv accidente şi vătămări corporale, pe care o transmite Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea, urmând ca ulterior să acţioneze în numele acesteia pentru recuperarea sumelor, conform art. 313 (în prezent art. 320 după republicare) alin.1, teza finală (“Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”).

În aceste condiţii, situaţia minorei este aceea că apare în evidenţele sale distincte la CAS Tulcea, ca persoană internată în urma unei agresiuni, dar nu există un dosar pe rolul instanţelor sau o plângere penală, iar reclamantul nu are posibilitatea să se constituie parte civilă cu suma reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordate pacientului.

Este evident că, în orice situaţie în care persoana agresată nu face niciun demers juridic pentru a trage la răspundere civilă sau penală a agresorului său, urmează ca nici statul să nu îşi poată recupera cheltuielile de spitalizare.

S-a arătat că statul suportă cheltuielile pentru îngrijirea şi tratarea afecţiunilor medicale, cronice sau acute, nu şi cele cauzate ca urmare a unor agresiuni sau accidente.

Din acest motiv, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligaţia de plată a serviciilor medicale furnizate minorei revine în sarcina beneficiarului direct al serviciilor medicale, deoarece acesta, din neglijenţă, a cauzat un prejudiciu constând din contravaloarea acestor servicii medicale prestate şi care, conform legii, nu sunt gratuite.

Temeiul juridic în baza căruia asistenţa medicală acordată urmare a faptelor persoanelor care aduc daune sănătăţii altei persoane nu este gratuită şi trebuie plătită este art. 313 (în prezent art.320 după republicare) alin.1 Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede următoarele :“(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţă medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.”

Recuperarea pagubelor aduse unităţii sanitare se va realiza în temeiul art. 1357 – 1359 cod civil.

Dacă instanţa de fond se va pronunţa pe respingerea acestui tip de cheltuieli s-a învederat că ar putea realiza precedentul aplicării în mod diferit a art. 313 (în prezent art.320 după republicare) din Legea 95/2006 - într-un fel pentru victimele agresiunilor sau accidentelor care declară cine se face vinovat de producerea dăunării sănătăţii şi cer pedepsirea făptuitorului şi în alt fel pentru acele victime care nu fac acest lucru din comoditate sau din alte interese.

Astfel, s-a susţinut că s-ar ajunge la situaţia anormală ca statul să suporte cheltuielile cu spitalizarea pentru pacienţii agresaţi care refuză să solicite tragerea la răspundere a agresorului, nefăcându-l cunoscut, sau folosind sumele recuperate de la acesta în interes propriu.

De aceea neglijenţa părinţilor care nu au solicitat tragerea la răspundere a persoanei care i-a provocat o daună sănătăţii, i-a provocat un prejudiciu în sumă de 378,69 lei.

În consecinţă, s-a solicitat obligarea părinţilor minorei la plata acestei sume, actualizată până la data plăţii efective, întrucât în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute pentru admisibilitatea cererii.

În probatoriu, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiind depuse, în copie, dispoziţia nr.117 din 18.03.2015, decont de cheltuieli, tabelul nominal cu persoanele care au beneficiat de servicii medicale spitaliceşti ca urmare a daunelor cauzate sănătăţii; adresa de înştiinţare minoră; adresa emisă către I.P.J. Tulcea, pentru aflarea identităţii făptuitorului; răspunsul solicitat; foaia de observaţie; borderoul.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357-1359 Cod civil, coroborat cu art.313 (în prezent art. 320 după republicare) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare şi nici nu s-au prezentat la judecata cauzei şi nu au ridicat excepţii sau dovezi în apărare la cererea reclamantului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în perioada 05.09.2014 – 06.09.2014, în Secţia Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea a fost internată fiica pârâţilor urmare a unei agresiuni. Iniţial a fost tratată pe secţia de urgenţă iar ulterior, întrucât au apărut unele complicaţii a fost transferată pe secţia de oftalmologie. Spitalul a întocmit o notă de plată pentru cheltuielile efectuate pe secţia de oftalmologie, iar Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea a decontat aceste servicii, urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată şi să o returneze casei de asigurări.

Din adresa eliberată de Poliţia Oraş Babadag, reiese că părinţii minorei nu au formulat nicio plângere împotriva agresorului, motiv pentru care Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea a solicitat recuperarea cheltuielilor de spitalizare de la părinţii victimei agresiunii.

În drept, potrivit art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii republicată „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.

Se observă că o condiţie esenţială pentru a putea fi declanşată recuperarea sumelor cheltuite este ca acţiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătăţii proprii sau a sănătăţii altuia.

În niciun caz aceste dispoziţii nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terţe persoane. Prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare şi neechivoce în sensul că legiuitorul a înţeles să sancţioneze persoanele care, cu intenţie sau din culpă, au adus atingere integrităţii corporale şi sănătăţii altor persoane, ori propriei sănătăţi, stabilind în sarcina acestora obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situaţii şi de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.

Astfel, instanţa reţine că minora S.D.C. a avut decât calitatea de persoană agresată, singura obligată la plata despăgubirilor neputând fi decât persoana vinovată de agresiune.

În susţinerea acţiunii reclamantul a invocat şi prevederile art.1357- 1359 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Analizând în concret speţa, instanţa constată că solicitarea reclamantului este aceea de angajare a răspunderii părinţilor pentru copilul minor, însă temeiurile de drept invocate sunt referitoare la răspunderea pentru fapta proprie. Oricare ar fi perspectiva din care se analizează situaţia, respectiv răspundere pentru fapta proprie sau răspundere pentru minor, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii acestora.

Astfel, se observă că în concret, suntem în prezenţa unui caz de agresiune, în care victima (nu agresorul, care este autorul prejudiciului), este trasă la răspundere pentru o faptă săvârşită cu intenţie/din culpă, Într-adevăr există o faptă delictuală în sensul prevăzut de lege, însă persoana a cărei răspundere se atrage nu este autorul acesteia, astfel încât acesta nu poate răspunde.

Noţiunea de faptă ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane, iar inacţiunea unei persoane constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă o anumită persoană să acţioneze într-un anumit mod, cerinţă legală care nu a fost respectată.

În consecinţă, nu se poate reţine în sarcina pârâţilor şi nici a copilului acestora, săvârşirea vreunei fapte ilicite.

Totodată, instanţa apreciază că nu există un raport de cauzalitate între fapta pârâţilor pretins a fi ilicită şi prejudiciul suferit de către reclamant (reprezentat de contravaloarea cheltuielilor de spitalizare), raportat la considerentele sus reţinute.

Cheltuielile efectuate pentru tratarea minorei sunt, potrivit susţinerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terţă persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terţe persoane şi nu cea a minorei agresate.

Prin urmare, din analiza coroborată a tuturor aspectelor iterate, se observă că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâţilor, acestora neputându-le fi imputată săvârşirea unei fapte ilicite, motiv pentru care instanţa urmează să respingă acţiunea civilă, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată reclamanta SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, str. 1848, nr. 32, în contradictoriu cu pârâţii S.R.-T. şi S.N., în calitate de părinţi ai minorei S.D.C., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Babadag.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.10.2017

Domenii speta

Spete similare