Pretentii

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 7938/2016

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

GREFIER:

Pe rol se află judecarea cauzei litigii cu profesioniştii privind pe reclamanta. şi pe pârâta  , având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  nu se prezintă părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează cele de mai sus  , după care,

Se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2016 fiind consemnate în aceea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru data de 4 noiembrie  2016 iar ulterior pentru data de 09.11.2016, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O.. la data de 03.02.2016 sub nr. 13…/271/2016 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia la plata sumei de 21.588,40 lei reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. 32/31.07.2013 și a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 5.701,39 lei calculată de la data de 22.08.2013 până la data de 29.01.2016 și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 22.07.2013 i-a vândut pârâtei o presă de umeri tip BR1 Z015H STFDR nr. 350633 pentru prețul de 77.760 lei, fiind emisă factura nr. 32/31.07.2013. Pârâta a intrat în posesia utilajului la data de 22.07.2013, conform avizului de însoțire a mărfii. La data de 19.07.2013 pârâta a efectuat o plată parțială în valoare de 55.787,60 lei, rămânând un rest de plată de 21.588,40 lei. Deși termenul de scadență a fost la data de 22.09.2013, calculat conform art. 5 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 72/2013, pârâta nu a efectuat plata.

A învederat reclamanta că la data de 28.04.2015, pârâta a semnat și ștampilat confirmarea de sold ce i-a fost emisă, aspect care reprezintă o recunoaștere a datoriei. Astfel, creanța pe care o deține rezultă din extrasul de cont însușit de către pârâtă. S-a mai precizat că doar după ce a somat-o pe pârâtă să achite debitul, aceasta i-a transmis un răspuns prin care i-a solicitat să se prezinte la sediul său în vederea ridicării utilajului achiziționat și să-i achite suma de 21.394 lei, reprezentând contravaloare reparații.

Reclamanta a menționat că presa de umeri vândută pârâtei era un utilaj folosit, iar prețul a reflectat starea tehnică de la momentul încheierii contractului. Un utilaj nou din același model se vindea la un preț de minim 30.000 euro. Astfel, după ce a intervenit înțelegerea privind vânzarea utilajului, i-a emis pârâtei factura proformă nr. 002/18.07.2013 cu suma de 83.681,4 lei din care s-a plătit 55.787,60 lei la data de 19.03.2013. La data de 21.07.2013, a emis pârâtei factura nr. 32 în valoare de 77.376 lei, făcând un discount de 6.305,40 lei, față de valoarea inițială, tocmai pentru ca pârâta să achiziționeze componentele necesare în vederea remedierii defecțiunilor utilajului. Discountul a fost făcut în urma aprecierii mecanicului.

S-a susținut de către reclamantă că factura emisă de pârâtei în valoare de 21394,40 lei cuprinde și contravaloarea unor piese achiziționate pentru repararea altor utilaje decât presa de umeri. Mai mult, pârâta a recunoscut în răspunsul dat la somația de plată faptul că avea cunoștință despre starea tehnică a bunului la momentul achiziționării, susținând însă că s-ar fi stabilit o perioadă de încercare a utiljaului de o lună. Acest fapt este neadevărat, iar plata parțială efectuată de pârâtă la 19.07.2013, înainte de livrarea bunului, infirmă teza acesteia privind vânzarea pe încercate.

În ce privește al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că dobânda legală penalizatoare i se datorează în temeiul art. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 coroborat cu art. 3 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 72/2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 223 alin.3, art. 453 și urm. C.proc.civ., art. 2 și 3 din OG nr. 13/2011, art. 3 alin. 3 lit.b) și art. 5 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 72/2013.

În dovedire, reclamanta a propus administrarea probei cu înscrisurile anexate cererii (f.11-23), proba testimonială cu martorul și interogatoriul pârâtei.

Prin întâmpinarea formulată la data de 07.03.2016 pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La aceeași dată pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare consensual din data de 22.07.2013 având ca obiect presa de umeri tip BR1 Z015H STFDR nr. 350633, obligarea reclamantei pârâte reconvențional la restituirea sumei de 55.787,60 lei reprezentând avansul achitat în data de 19.07.2013 și la restituirea cu titlu de daune interese a sumei de 21.394 lei reprezentând contravaloare reparații aduse utilajului, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea de chemare în judecată, pârâta a arătat că suma de 55.787,60 lei nu a fost achitată cu titlu de plată parțială având în vedere data achitării – 19.07.2013, dat fiind că factura nr. 32 a fost emisă la data de 31.07.2013, astfel suma a fost achitată cu titlu de avans înainte de livrarea bunului din data de 22.07.2013, conform avizului de însoțire a mărfii. Prin urmare, suma de 55.787,60 lei a fost achitată cu titlu de avans marfă. Referitor la confirmarea de sold, pârâta a menționat că aceasta a fost semnată de către secretara societății care nu avea atribuții în acest sens.

Pârâta s-a mai apărat invocând excepția de neexecutare a contractului cu motivarea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a livra un bun funcțional și de a o garanta contra evicțiunii și bunei funcționări a bunului.

Referitor la cererea reconvențională, pârâta reclamantă reconvențional a arătat că s-a înțeles cu reclamanta să testeze utilajul timp de o lună, iar dacă acesta nu ar fi corespuns calitativ să fie returnat, iar avansul să-i fie restituit. De la momentul primirii bunului s-a constatat că nu poate fi folosit din cauză că avea ecranul electronic spart și nefuncțional, aspect cu privire la care reclamanta a fost înștiințată verbal. Având în vedere că reclamanta nu a ridicat utilajul și nici nu l-a reparat, am luat legătura cu care a constatat că utilajul are componente lipsă. Reparația utilajului nu a fost posibilă până la jumătatea lunii decembrie, din factura nr. 001341/19.12.2013 emisă de rezultând piesele comandate și reparațiile efectuate, costul fiind de 21.394 lei. Pârâta a susținut că utilajul nu este funcțional în totalitate nici în prezent, iar în perioada în care acesta a fost nefuncțional i s-au produs prejudicii din cauză că nu a putut onora comenzile clientului.

Pârâta reclamantă reconvențional a învederat că nu a cunoscut faptul că utilajul ar fi fost folosit, că nu funcționa și că avea piese lipsă. Totodată, discuțiile privind presa de umeri s-au purtat verbal datorită relațiilor comerciale existente între părți. De asemenea, faptul că până în prezent nu s-au efectuat mai multe demersuri este din cauză că a avut loc schimbarea administratorului societății la finele anului 2014.

Pârâta reclamantă reconvențional a arătat că i-a trimis reclamantei pârâtă reconvențional două notificări cu privire la problemele utilajului, la data de 13.10.2015 și 04.11.2015.

Așadar, s-a susținut că reclamanta pârâtă reconvențional este datoare să o garanteze contra oricăror vicii ascunse, care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat și tototdată are obligația de garanție pentru buna funcționare a acestuia. În temeiul art. 1700 C.civ., pârâta a precizat că este îndeptățită să solicite rezoluțiunea vânzării, având în vedere că a fost în imposibilitatea utilizării utilajului. De asemenea, garanția pentru buna funcționare este statuată și de legea nr. 449/2003.

Referitor la cererea de restituire a avansului achitat aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1701 alin. 1 C.civ., iar cheltuielile efectuate în legătură cu utilajul pe dispozițiile art. 1702 alin. 2 C.civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, art. 209 C.proc.civ., art. 1650, art. 1695-1718 C.civ., Legea nr. 449/2003.

În dovedire s-a propus administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiză judiciară tehnică în domeniul mașini unelte, proba testimonială cu martorii.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională din data de 03.05.2016 reclamanta pârâtă reconvențional a solicitat instanței respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că înțelegerea dintre părți a fost pentru un utilaj nefuncțional cu piese lipsă, din rațiuni financiare și pentru că pârâta a preferat ca reparația să o efectueze numitul, deși i s-a propus ca utilajul să fie vândut în stare de funcționare. A fost de acord cu propunerea pârâtei, din prețul total fiind scăzută contravaloarea reparațiilor, în urma constatărilor efectuate de.

Cu privire la confirmarea de sold semnată de pârâtă prin administrator, reclamanta a arătat că este irelevantă susținerea conform căreia aceasta ar fi fost semnată de o persoană care nu avea atribuții în acest sens.

Reclamanta pârâtă reconvențional a învederat că nu s-a înțeles cu pârâta reclamantă reconvențioal ca utilajul să fie încercat timp de o lună. Este ilogic ca pârâta să fi achiziționat un utilaj funcțional pentru care a achitat un avans de 55.787,06 lei și timp de aproape trei ani să nu îl folosească și să nu întreprindă niciun demers. Mai mult, până la data de 05.10.2015, data emiterii somației de plată, pârâta reclamantă reconvențional nu a notificat-o cu privire la vreo nemulțumire privind presa de umeri. Este adevărat că ecranul electronic al utilajului a fost defect, însă s-a furnizat un alt ecran, iar după montarea tuturor pieselor lipsă, utilajul a funcționat.

S-a mai menționat că utilajul a fost reparat abia în luna decembrie 2013 din cauza lipsei administratorului de la vremea respectivă care plecase din țară. Totuși, a discutat telefonic cu reprezentantul său, iar piesele au fost furnizate în cursul aceleiași luni.

Notificările care i-au fost transmise de pârâta reclamantă reconvențional sunt rezultatul somației de plată din 05.10.2015, astfel că înainte de emiterea notificărilor nu a fost încunoștințată nici telefonic nici prin e-mail cu privire la eventualele probleme de funcționare ale utilajului. Pe de o parte, în speță nu este vorba de vicii ascunse, iar pe de altă parte nu datorează garanție pentru vicii ascunse, pârâta reclamantă reconvențional trebuind să o notifice în termen de două zile lucrătoare de la data descoperirii acestora. Astfel, pârâta este decăzută din dreptul de a invoca vicii ascunse și de a cere rezoluțiunea contractului. Mai mult, aceasta nu a procedat în conformitate cu art. 1716 alin. 2 C.civ.

În ce privește Legea nr. 449/2003, reclamanta pârâtă reconvențioal a susținut că aceasta se aplică doar consumatorilor nu și profesioniștilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ., art. 1702, art. 1709, art. 1707, art.1716 C.civ.

În dovedire s-a propus administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul C.. u și interogatoriul pârâtei reclamantă reconvențional.

În ședința publică din data de 01.06.2016 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriile părților și proba testimonială cu martorii, toate probele fiind în mod legal administrate. La data de 26.10.2016, instanța a respins proba cu expertiza judiciară tehnică specialitatea mașini unelte, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucările dosarului, reține următoarele:

În fapt, între reclamanta-pârâtă reconvențional și pârâta-reclamantă reconvențional s-au desfășurat raporturi contractuale comerciale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de utilaje folosite în industria confecțiilor. Astfel, în luna iulie a anului 2013 între părți a avut loc încheierea unui contract consensual având ca obiect presa de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, pentru preţul de 77.376 lei, livrată pârâtei-reclamantă reconvențional la data de 22.07.2013, astfel cum rezultă din avizul de însoţire a mărfii nr. 34/22.07.2013 (f. 17). Reclamanta-pârâtă reconvențional a emis factura nr. 32 din data de 31.07.2013 cuprinzând utilajul menționat și prețul acestuia (f. 18).

La data de 19.07.2013 pârâta-reclamantă reconvenţional a achitat suma de 55.787,60 lei cu titlu de plată parţială din preţul utilajului, astfel cum reiese din extrasul de cont de la fila 19 din dosar. Conform detaliilor tranzacţiei, plata reprezintă preţul facturii proforme nr. 2/18.07.2013.

În drept, încheierea contractelor este guvernată de principiul consensualismului, statuat de art. 1.178 C.civ., care prevede: ”contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.” În acest sens, voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris, potrivit dispozițiilor art. 1.240 alin. 1 C.civ. Astfel, între părți a avut încheierea unui contract consensual de vânzare, având ca obiect un utilaj folosit în industria confecțiilor, în privința căruia legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea valabilă.

În ce privește cererea de chemare în judecată, urmează să analizăm temeinicia pretențiilor reclamantei-pârâtă reconvențional prin raportare la apărările pârâtei-reclamantă reconvențional, cu referire la probele administrate în cauză.

Pe calea prezentului demers judiciar reclamanta-pârâtă reconvențional urmărește obligarea părții adverse la plata sumei de 21.588,40 lei reprezentând restul de plată din preţul presei de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633. Pârâta-reclamantă reconvențional a recunoscut efectuarea plăţii parţiale în cuantum de 55.787,60 lei susţinând că a fost făcută cu titlu de avans precum şi că nu-i datorează restul de plată având în vedere că nu i s-a vândut un bun funcţional, invocând excepţia de neexecutare a contractului.

Creanța pe care reclamanta-pârâtă reconvențional o are împotriva pârâtei-reclamantă reconvențional rezultă în primul rând din susținerile părților, confirmate de înscrisurile depuse în probațiune: avizul de însoţire a mărfii nr. 34/22.07.2013 atestă faptul primirii utilajului de către pârâtă; factura fiscală nr. 32/31.07.2013 dovedește vânzarea și prețul acesteia.

Totuşi, pârâta-reclamantă reconvențional s-a apărat invocând excepția de neexecutare a contractului, cu motivarea că reclamanta-pârâtă reconvențional nu și-a îndeplinit obligaţia de a livra un bun funcţional. Vânzătoarea a susţinut că înţelegerea a fost să comercializeze un utilaj folosit, cu piese lipsă, care urma să fie reparat de către cumpărătoare, aspect contestat de aceasta din urmă.

În ce priveşte obligaţia reclamantei-pârâtă reconvenţional de a o garanta pe pârâta-reclamantă reconvenţional contra evicţiunii şi pentru buna funcţionare a bunului, apreciem că aceste obligaţii nu sunt specifice contractelor sinalagmatice, nefiind obligaţii esenţiale în lipsa cărora nu poate fi concepută obligaţia celeilalte părţi. Astfel, în privinţa acestora nu poate fi invocată excepţia de neexecutare a contractului ca mijloc de apărare, ci efectele obligaţiei de garanţie contra evicţiunii/bunei funcţionări.

Înainte de a analiza condițiile excepției de neexecutare a contractului, se impune să arătăm că vânzarea ce a avut loc între părți este un contract sinalagmatic, cu efecte specifice. Contractele sinalagmatice se caracterizează prin reciprocitatea și interdependența obligațiilor care izvorăsc din acestea. Interdependența obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice constituie regula potrivit căreia niciuna dintre obligațiile reciproce ale părților nu poate fi concepută în lipsa celeilalte. În cazul în care s-ar admite că o parte este ținută la executare, chiar dacă cealaltă nu-și execută propria obligație, s-ar ajunge la ruperea legăturii de interdependență dintre cele două obligații, legătură care este de esența contractului sinalagmatic.

Printre efectele specifice ale contractelor sinalagmatice se regăsește și excepția de neexecutare a contractului, reglementată de art. 1.556 C.civ., care prevede în alin. 1: ”atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este ținută să execute mai întâi.”

Justificarea existenței acestui mijloc de apărare constă în principiul obligativității contractului, statuat de art. 1270 alin. 1 C.civ. (pacta sunt servanda), în sensul că partea căreia i se opune excepția este sancționată tocmai pentru conduita sa culpabilă constând în neexecutarea obligației asumate.

Pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului trebuie îndeplinite următoarele condiții:

- obligațiile reciproce ale părților să-și aibă temeiul în același contract, iar nu să aibă izvoare diferite;

- să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea părții care pretinde executarea;

- neexecutarea să fie imputabilă părții care pretinde executarea, iar nu să se datoreze unei fapte săvârșite de partea care invocă excepția sau unei împrejurări care exclude vinovăția;

- ambele obligații să fie exigibile la data invocării excepției, și să nu existe o anumită ordine în executarea obligațiilor;

În măsura în care sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții, partea îndreptățită poate invoca excepția direct față de cealaltă parte, fără a fi nevoie de punerea în întârziere, sau de sesizarea instanței.

Analizând în prezenta cauză îndeplinirea condițiilor invocării excepției de neexecutare a contractului, apreciem că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei neexecutări, chiar parțiale, dar suficient de importantă, din partea reclamantei-pârâte reconvenţional, care pretinde executarea. Din răspunsurile date de reclamanta-pârâtă reconvenţional la interogatoriu (f. 92) reiese că s-a înţeles cu administratorul societăţii pârâte-reclamantă revonvenţional să îi vândă un utilaj second hand, urmând ca acesta să fie reparat de către numitul, mecanicul colaborator al acesteia din urmă. Prin răspunsul la interogatoriu pârâta-reclamantă reconvenţional a susţinut în continuare faptul că utilajul a fost livrat nefuncţional, având nevoie de reparaţii (f. 99), reclamanta-pârâtă reconvenţional încălcându-şi obligaţia de a-i vinde un bun funcţional.

Din declaraţia dată de mecanicul reiese că presa de umeri pe care a fost chemat să o repare era una second hand, iar că dl., administratorul de la acea vreme al societăţii pârâte l-a contactat pentru a vedea starea utilajului şi pentru a indica ce reparaţii trebuie efectuate. După ce a constatat lipsurile utilajului a discutat cu administratorii ambelor părţi, iar în termen de 3 luni presa de umeri a fost reparată şi în stare de funcţionare. De asemenea, martorul a precizat că dl i nu a spus că ar dori să trimită utilajul înapoi vânzătoarei şi nici că ar fi fost nemulţumit de starea acestuia. Totodată, mecanicul a declarat că preţul unui utilaj nou de acest tip ar fi de câteva zeci de mii de euro, cert este că peste 20.000 euro (f. 109).

Martorul a declarat că a participat la descărcarea utilajului, ocazie cu care a observat că acestuia îi lipsesc piese, fapt care se vedea cu uşurinţă, fără a avea nevoie de cunoştinţe de specialitate, acest lucru fiind imediat adus la cunoştinţa dlui, administratorul pârâtei-reclamantă reconvenţional de la acea vreme. Totuşi, utilajul a fost descărcat şi instalat în secţia de producţie, fără a fi folosit în producţie (f. 118).

Martorul a declarat în acelaşi sens cu martorul, arătând că utilajului îi lipseau piese şi că a fost instalat în secţie, punerea în funcţiune la momentul primirii fiind imposibilă (f. 119).

Din probatoriul menţionat reiese faptul că reclamanta-pârâtă reconvenţional i-a vândut pârâtei-reclamantă reconvenţional presa de umeri în stare uzată şi nefuncţională, starea tehnică a acesteia fiind constatată imediat după recepţionare. Totuşi, niciunul din martorii audiaţi în cauză nu a declarat că administratorul societăţii cumpărătoare ar fi avut o reacţie din care să rezulte faptul că se aştepta să-i fie livrat un bun nou sau funcţional. Relevantă este atitudinea pârâtei-reclamantă reconvenţional, care a instalat presa de umeri în secţia de producţie şi a luat legătura cu mecanicul pentru a o repara. Rezultă astfel că înţelegerea dintre părţile contractului de vânzare a fost în sensul de a vinde, respectiv cumpăra un utilaj folosit, cu piese lipsă, la un preţ mai redus.

Conform facturii proforme nr. 002/18.07.2013 emisă de reclamanta-pârâtă reconvenţional (f. 21) preţul presei de umeri a fost stabilit la suma de 83.681,4 lei, însă în final factura fiscală s-a emis pentru suma de 77.376 lei. Acest fapt vine în sprijinul tezei conform căreia utilajul a fost vândut la un preţ mai redus decât cel iniţial pentru că necesita reparaţii pentru a funcţiona.

Apreciem că în cazul în care pârâta-reclamantă reconvenţional ar fi convenit cu reclamanta-pârâtă reconvenţional să-i vândă un utilaj în stare de funcţionare, fără a necesita reparaţii, trebuia să ceară ridicarea bunului imediat după recepţionare sau să facă demersuri de restituire pentru neconformitate. Pârâta-reclamantă reconvenţional nu a făcut dovada existenţei unor astfel de demersuri, notificările din data de 12.10.2015 şi din 04.11.2015 fiind emise doar ca un răspuns la somaţia de plată recepţionată la data de 05.10.2015 (f. 16, f. 58 şi f. 61). Pârâta a susţinut că a înştiinţat-o verbal pe reclamantă de nenumărate ori, însă fără rezultat. Deşi sarcina probei i-a aparţinut, pârâta nu şi-a dovedit susţinerile, chiar dacă martorii propuşi de aceasta au declarat că imediat după primirea presei de umeri dl. l-a sunat pe dl. i – administratorul reclamantei-pârâtă reconvenţional. Martorii nu au înţeles ce s-a discutat la telefon, arătând că s-a vorbit în limba turcă, pe care nu o cunosc.

Ar fi fost mai mult decât firesc ca pârâta-reclamantă reconvenţional să o notifice în scris pe reclamanta-pârâtă reconvenţional cu privire la faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi să nu stea în pasivitate mai mult de doi ani, având o reacţie doar în momentul în care i s-a solicitat să achite restul de preţ.

În ce priveşte extrasul de cont cuprinzând creanţa datorată de pârâta-reclamantă reconvenţional, extras semnat de aceasta, efectele semnării şi ştampilării nu o pot lipsi de dreptul de a invoca excepţia de neexecutare a contractului.

Întemeindu-ne pe cele expuse putem concluziona că reclamanta-pârâtă reconvenţional nu şi-a asumat prin contractul de vânzare obligaţia de a vinde presa de umeri în stare de funcţionare, ci obligaţia de a vinde presa de umeri în stare folosită, cu piese lipsă, la un preţ redus. Astfel, reclamanta-pârâtă reconvenţional şi-a îndeplinit obligaţia de a preda bunul şi de a transmite proprietatea asupra acestuia, conform art. 1672 C.civ.

Ținând seama că a doua condiție a excepției de neexecutare a contractului nu este îndeplinită și de faptul că legea impune îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții redate mai sus, este de prisos a proceda la analiza celorlalte.

Pentru aceste considerente, având în vedere că apărarea întemeiată pe excepția de neexecutare a contractului este nefondată, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta-reclamantă reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional suma de 21.588,40 lei reprezentând restul de plată din preţul presei de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, constatat prin factura fiscală nr. 32/31.07.2013.

Cu privire la cererea reconvențională, vom analiza temeinicia pretențiilor pârâtei-reclamantă reconvențional prin raportare la apărările reclamantei-pârâtă reconvențional, cu referire la probele administrate în cauză.

Pârâta-reclamantă reconvențional a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare încheiat la data de 22.07.2013 având ca obiect presa de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, pentru vicii ascunse, cu consecinţa restituirii sumei de 55.787,60 lei.

Deși s-au invocat și dispozițiile art. 1.700 C.civ., apreciem că acestea nu sunt aplicabile, având în vedere că din situația de fapt nu rezultă că un terț sau chiar vânzătorul l-ar fi tulburat pe cumpărător în stăpânirea netulburată a bunului vândut, astfel că nu putem vorbi despre vreo evicţiune.

În privința garanției pentru vicii ascunse, aceasta este prevăzută de art. 1.707 alin. 1 C.civ.: ”vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic.”

Conform art. 1.707 alin. 2 și 3 C.civ., este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent, iar garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului. Din aceste texte de lege rezultă condițiile garanției contra viciilor: a) viciul să fie ascuns; b) viciul să fi existat la momentul predării; c) viciul să fie grav.

Referitor la efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii, potrivit art. 1.710 alin. 1 lit. d) C.civ., în temeiul garanției contra viciilor, cumpărătorul poate cere instanței, printre altele, rezoluțiunea vânzării.

În privința termenului de aducere la cunoștință a viciilor acesta este de două zile lucrătoare în cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil corporal, nerespectarea termenului atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a cere rezoluțiunea vânzării – art. 1.709 alin 1 și 2 C.civ.

Pârâta-reclamantă reconvențional a precizat că a constatat că bunului îi lipsesc anumite componente precum şi că ecranul electronic era spart imediat după recepţionarea lui, la data de 22.07.2013. De asemenea, faptul că utilajului îi lipseau şi alte componente decât cele evidente sau că avea şi alte defecţiuni, a fost descoperit ulterior de către mecanicul, care a reparat utilajul la finele anului 2013, emiţând în acest sens factura nr. 130041/19.12.2013 (f. 50). Astfel, viciile de funcționare ale utilajului au fost constatate chiar după livrare, atât de martorul, cadru P.S.I., care nu are cunoştinţe de specialitate, cât şi de martorul, care, împreună cu mecanicul societăţii, a încercat să pună în funcţiune presa de umeri. De asemenea, celelalte vicii au fost descoperite de mecanicul cu ocazia inspectării bunului.

Aşadar, apreciem că defecţiunile prezentate de presa de umeri la momentul recepţionării ei nu reprezintă vicii ascunse, acestea fiind descoperite de pârâta-reclamantă reconvenţional fără asistenţă de specialitate. Mai mult, astfel cum am reţinut mai sus, părţile conveniseră să încheie contractul de vânzare cu privire la un bun folosit, cu piese lipsă. Martorul a arătat cu ocazia audierii că înlocuind primele piese s-a dovedit că pentru funcţionarea utilajului trebuiau înlocuite şi alte componente, reparaţia durând aproximativ 3 luni, după care utilajul a funcţionat. În privinţa viciilor ascunse descoperite de mecanicul, apreciem că acestea nu puteau fi constatate fără asistenţă de specialitate, însă pârâta-reclamantă reconvenţional trebuia să le aducă la cunoştinţa vânzătoarei în termen de două zile lucrătoare de la data descoperirii lor.

Această atitudine de pasivitate a pârâtei-reclamantă reconvenţional ne face să prezumăm că şi-a asumat toate problemele de funcţionare ale utilajului în momentul în care a fost de acord să achiziţioneze unul second hand la un preţ mult mai redus decât unul nou, cel mai probabil din cauza diferenţei semnificative dintre preţul unui utilaj folosit şi preţul unuia nou.

Toate susţinerile privitoare la faptul că reclamantei-pârâtă reconvenţional i s-au adus la cunoştinţă problemele de funcţionare ale utilajului sunt lipsite de suport probatoriu. Tot nedovedit este şi faptul că ulterior reparării utilajului acesta nu a fost folosit în producţie. Astfel, martorul a susţinut că după ce a reparat utilajul acesta a funcţionat. Această relatare se contrazice cu depoziţiile celorlalţi doi martori, care au arătat că utilajul nu a funcţionat şi că nu a fost folosit în producţie, fără însă să se pună problema returnării lui. Totuşi, apreciem că declaraţia mecanicului este cea care corespunde cu realitatea, fiind persoana cea mai avizată pentru a cunoaşte dacă utilajul a funcţionat ulterior reparaţiei sau nu, înlăturându-se astfel varianta pârâtei-reclamantă reconvenţional relativ la nefuncţionarea utilajului.

În concluzie, pârâta-reclamantă reconvențional nu este îndreptățită să obțină pe calea prezentului demers judiciar rezoluțiunea vânzării presei de umeri tip BR1_Z015H STFDR nr. 350633, pentru vicii ascunse.

Relativ la obligaţia de garanţie pentru buna funcţionare a bunului vândut, dispoziţiile art. 1.716 alin. 1 C.civ. prevăd: „(1) În afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa.”

Aceste dispoziţii legale oferă cumpărătorului unui bun care s-a defectat înăuntrul termenului de garanţie dreptul să obţină repararea lui de către vânzător pe cheltuiala sa. Reclamanta-pârâtă reconvenţional a susţinut că nu s-a stabilit o perioadă de încercare a utilajului, dat fiind că pârâta-reclamantă reconvenţional a cunoscut faptul că utilajul nu era funcţional. Totodată, nu s-a remis certificat de garanţie sau declaraţie de conformitate (răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu).

La dosarul cauzei nu a fost depus certificatul de garanţie pentru utilajul cumpărat, susţinerile pârâtei-reclamantă reconvenţional fiind nedovedite, vânzătoarea negarantând buna funcţionare a utilajului pentru o anumită perioadă de timp. Mai mult, dat fiind că s-a vândut un utilaj la mâna a doua căruia îi lipseau piese vânzătoarea nu avea cum să garanteze buna lui funcţionare.

Pârâta-reclamantă reconvenţional a menţionat că i-a solicitat vânzătoarei să-i restituie preţul şi să ridice utilajul de la sediul său, fapt care nu s-ar fi întâmplat. Totuşi, aceste susţineri nu s-au probat şi chiar dacă ar fi solicitat cele menţionate, reclamanta-pârâtă reconvenţional era îndreptăţită să refuze, dat fiind că nu a garantat buna funcţionare a produsului vândut la mâna a doua.

În ce priveşte Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora, reţinem că aceasta nu este aplicabilă în raporturile dintre părţi. Conform art. 1 din lege aceasta reglementează aspecte privind vânzarea produselor, inclusiv a celor executate la comandă, şi garanţiile asociate acestora, în vederea asigurării protecţiei consumatorului. În sensul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Având în vedere că pârâta-reclamantă reconvenţional nu este consumator în raportul de vânzare avut cu reclamanta-pârâtă reconvenţional, garanţiile reglementate de Legea nr. 449/2003 nu i se aplică.

Aşadar, pârâta-reclamantă reconvenţional nu este îndreptăţită să obţină contravaloarea reparaţiilor efectuate la presa de umeri în cuantum de 21.394 lei, obligaţia de garanţie pentru buna funcţionare fiind inexistentă.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional, ca neîntemeiată.

Referitor la dobânda legală penalizatoare pretinsă de reclamanta-pârâtă reconvenţional, reţinem prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, care prevăd: „în raporturile dintre profesionişti, creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care: creditorul, inclusiv subcontractaţii acestuia, şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale;” Pârâta-reclamantă reconvenţional nu a negat că debitul datorat ar fi producător de dobânzi, ci perioada de calcul a acestora.

În acest sens, dobânda penalizatoare curge de la scadenţă până la momentul plăţii, în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare – art. 3 alin. 2 din Legea nr. 72/2013. Prin această dispoziţie se stabileşte momentul de la care curge dobânda în cazul în care părţile au prevăzut în contract data scadenţei. „Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene:

a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată;

b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;” – art. 3 alin. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 72/2013.

În prezenta cauză părţile nu au prevăzut un termen de plată a contravalorii presei de umeri, prin factura nr. 32/31.07.2013 nefiind stabilită o scadenţă. De asemenea, nu cunoaştem momentul la care a fost primită de cumpărătoare factura menţionată, pentru a reţine aplicabilitatea lit. a) a art. 3 alin. 3. Cunoaştem însă data la care a avut loc recepţia presei de umeri, moment recunoscut de ambele părţi ca fiind data de 22.07.2013. Astfel, dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 21.588,40 lei a curs începând cu data de 22.08.2013 (după 30 de zile de la primirea utilajului), calculul fiind făcut de reclamanat-pârâtă reconvenţional până la data de 29.01.2016, în temeiul art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Pentru aceste motive, instanţa va obliga pârâta-reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 5.701,39 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată de la data de 22.08.2013 până la data de 29.01.2016 şi în continuare, până la data plăţii efective a debitului principal.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că a pierdut procesul, instanţa va obliga pârâta-reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 1.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, plată dovedită prin chitanţa din data de 01.02.2016 – f. 26. Cheltuielile de judecată pe care le-a făcut pârâta-reclamantă reconvenţional rămân în sarcina acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţional, cu sediul în Arad, , jud. Arad, cu sediul procesual ales în Aradjud. Arad, , CUI, cont bancar, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţional., cu sediul în O.., jud. B.., CUI, cu sediul procesual ales în O.., jud. B...

Obligă pârâta-reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 21.588,40 lei, reprezentând pretenţii.

Obligă pârâta-reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 5.701,39 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată de la data de 22.08.2013 până la data de 29.01.2016 şi în continuare, până la data plăţii efective a debitului principal.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional ca neîntemeiată.

Obligă pârâta-reclamantă reconvenţional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvenţional suma de 1.576 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O...

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.11.2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare