Cameră preliminară. Excepţii admise- nelegala sesizare a instanţei sub aspectul neconcordanţei dintre acuzaţiile aduse la cunoştinţa inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi cele din actul de sesizare. Neregularitate remediată de către procuror.

Cameră preliminară. Excepţii admise- nelegala sesizare a instanţei sub aspectul neconcordanţei dintre acuzaţiile aduse la cunoştinţa inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi cele din actul de sesizare. Neregularitate remediată de către procuror. Dispunerea începerii judecăţii.

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul MP în procedura de cameră preliminară, privind pe inculpaţii PA, MP, CC şi părţile civile LF, LC, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă "PROF. DR. N. OBLU" Iaşi.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu se prezintă: inculpatul PA, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, asistat de avocat MBAce substituie pe avocat MBC, apărător din oficiu,  inculpatul MP, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, asistat de avocat av. AR, apărător ales, inculpatul CC, în stare de arest la domiciliu, asistat de avocat LC, în calitate de apărător ales, persoanele vătămate LF şi LC asistate de av. BRL, în calitate de apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind reprezentanţii părţilor civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iași.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei cele de mai sus cu privire la îndeplinirea procedurii de citare, precum şi faptul că av. AR pentru inculpatul MP a depus, prin Serviciul de Registratură al Tribunalului Iaşi, concluzii scrise în raport de precizările făcute de parchet, cât şi o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru inculpatul MP.

Judecătorul de cameră preliminară pune în vedere doamnei av. MBA ce substituie pe avocat MBC, să depună la dosarul cauzei delegaţia de substituire pentru acest termen de judecată.

Av. MBA precizează că o să depună delegaţia de substituire în cel mai scurt timp.

La interpelarea judecătorului de cameră preliminară, persoanele vătămate LF şi LC, precizează că nu vor putea să se mai prezinte la termenele ulterioare întrucât nu au loc de muncă şi nu au bani.

Judecătorul de cameră preliminară învederează persoanelor vătămate necesitatea găsirii unei modalităţi de a lua legătura cu acestea, întrucât dovezile de citare sunt restituite cu întârziere instanţei, de la locul de domiciliu.

Interpelate fiind, persoana vătămată LC, arată că fiul său are telefon, dar că nu ştie dacă are credit, iar persoana vătămată LF precizează că nu ştie numărul său de telefon, că mama sa este plecată în Italia şi că poate fi contactat prin intermediul mamei sale, punând la dispoziţia instanţei două numere de telefon ce sunt notate în caietul grefierului de şedinţă.

Judecătorul de cameră preliminară aduce la cunoştinţa părţilor faptul că acest termen de judecată a fost acordat pentru finalizarea procedurii de cameră preliminară, sens în care av. AR, pentru inculpatul MP, a depus concluzii scrise cu privire la precizările făcute de către parchet la data de 23.12.2016, dar că a fost depusă şi o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru inculpatul MP, însoţită de un contract de vânzare-cumpărare pentru adresa din Iaşi, str. -,  unde acesta are şi domiciliul stabil în acte, motiv pentru care urmează să acorde cuvântul părţilor în susţinerea acesteia.

Interpelat fiind, inculpatul MP precizează că are cunoştinţă de motivele pe care se întemeiază cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu şi că nu doreşte să dea declaraţie cu privire la aceasta.

Av. AR, pentru inculpatul MP, arată faptul că i-a explicat clientului său în ce constă cererea de înlocuire depusă şi că acesta se prevalează de dreptul la tăcere.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că, în principiu, nu se opune discutării la acest termen şi a cererii de înlocuire, având în vedere că punctul de vedere exprimat de către parchet este cunoscut de către inculpat prin onorata apărare şi că, de asemenea s-a şi răspuns la acestea.

Nemaifiind alte cereri de formulat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul părţilor în susţinerea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpatul MP.

Av. AR, pentru inculpatul MP, având cuvântul, precizează că, având în vedere că a depus, în scris, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, şi că de aceasta au cunoştinţă atât judecătorul de cameră preliminară, cât şi reprezentantul Ministerului Public, o să susţină, pe scurt, motivele pe care se întemeiază aceasta. Solicită să se constate că sunt îndeplinite disp. art.242 alin. 2 C.p.p. şi că la acest moment procesual, instituirea măsurii arestului la domiciliu este în primul rând necesară, raportat atât la noua situaţie de fapt, cât şi la următoarele elemente. Solicită, având în vedere actele şi lucrările dosarului, respectiv faptul că s-a renunţat la acea acuzaţie de lovire cu o secure într-o zona vitală a persoanei vătămate LC, cât şi motivele ce au stat la baza luării şi ulterior a prelungirii şi menţinerii măsurii arestului preventiv, să se observe că, până la această dată s-a constatat că sunt indicii şi probe că inculpatul a imobilizat partea vătămată, în timp ce celălalt coinculpat a lovit-o. Ori, analizând probatoriul propus de acuzare pe această variantă, solicită judecătorului de cameră preliminară să constate că, în mod exclusiv, această situaţie de fapt este reţinută în urma declaraţiei de martor dată de coinculpatul CC, declaraţie singulară pe care nu a menţinut-o ulterior. Raportat la acea declaraţie din luna august, solicită să se observe că aceasta este una mult mai complexă, întrucât se arată că persoanele vătămate erau înarmate cu par, furcă, că acestea au avut o atitudine agresivă, că ceilalţi coinculpați s-au apărat şi le-au deposedat pe persoanele vătămate. Nu înţelege de ce din probatoriu nu rezultă cum procurorul a extras din această declaraţie complexă, unde avea mai multe elemente de individualizare a situaţiei de fapt, cât şi referitoare la încadrarea juridică a faptei, doar împrejurarea că inculpatul MP a imobilizat, la modul că a luat în braţe şi a îmbrâncit persoana vătămată, pentru a-i despărţi pe cei doi. Arată că procurorul avea mai multe elemente, avea acei pari, acele furci, acea atitudine agresivă a persoanelor vătămate, dar a înţeles să extragă un singur fragment, fără ca acesta să fie coroborat cu alte mijloace de probă, nefiind alţi martori oculari decât persoanele vătămate. Arată că sunt multe declaraţii date de persoanele vătămate, dar că în nici un moment, acestea nu au arătat faptul că inculpatul MP ar fi imobilizat pe vreuna din ele, singura variantă fiind aceea că, ieşind din casă, inculpatul MP împreună cu celălalt coinculpat, i-au atacat şi lovit cu acele securi în cap. Ori, în condiţiile în care această declaraţie pe care a susţinut-o inculpatul CC este una singulară, care nu se coroborează cu alt mijloc de probă, este de părere că la acest moment se poate dispune, până când se va trece la cercetarea judecătorească şi la verificarea probelor, o măsură preventivă mai puţin restrictivă pentru inculpatul MP.

Arată că ultima motivare făcută de judecătorul de cameră preliminară, a avut la bază şi această chestiune, respectiv că, odată lăsat în sânul comunității din care face parte inculpatul MP, acesta poate interfera cu probatoriul cauzei. Mai arată că a depus în aceste sens, la dosarul cauzei, respectivul contract de proprietate, inculpatul având şi o altă locuinţă în Iaşi, la 10-20 km de locul în care se presupune că s-a săvârşit fapta de tentativă la omor şi tâlhărie. În aceste condiţii, în care inculpatul este izolat de acea comunitate, nu consideră că acesta, fiind aflat în arest la domiciliu ar putea interfera cu probatoriul administrat în prezenta cauză.

Pentru toate aceste motive, precum şi pentru cele exprimate în scris, solicită judecătorului de cameră preliminară să constate ca fiind îndeplinite disp. art. 242 şi art.218 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că s-a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru inculpatul MP, că s-au prezentat în scris, dar şi oral, motivele pe care se întemeiază aceasta, au fost ataşate înscrisuri pe care judecătorul de cameră preliminară urmează să le evalueze. Arată că, din punctul de vedere al parchetului, lucrurile sunt mai complicate, pentru că aşa cum este redactată cererea, ar fi aproape o formalitate că judecătorul de cameră preliminară să constate că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea unei măsuri preventive mai ușoare, şi ‚din perspectiva celorlalte criterii prevăzute de lege să se constate că se poate înlocui, în acest moment, măsura preventivă. Solicită însă judecătorului de cameră preliminară să constate că prezenta cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, este însoţită de un contract de vânzare cumpărare din care rezultă că într-adevăr, inculpatul MP este proprietarul unui apartament din Iaşi, str. -, dar nu se face dovada că inculpatul ar putea să locuiască efectiv în acesta, nefiind nici o dovadă că acest apartament este liber, că nu este închiriat, că inculpatul poate merge acolo. Sunt aspecte care, în acest moment, nu fac dovada că inculpatul poate fi lăsat în arest în această locaţie. Apreciază că nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 242 alin. 2 teza a doua, respectiv cele referitoare la împrejurările concrete ale cauzei, conduita procesuală a inculpatului, date de care instanţa are nevoie pentru a se convinge că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a procesului penal. 

Arată că, împrejurările cauzei, sunt cele ale unui dosar care are ca obiect infracţiuni de tentativă la omor calificat şi infracțiuni de tâlhărie calificată, fapte care, în opinia sa, sunt foarte grave, dincolo de modalitatea în care legiuitorul a înţeles să le incrimineze şi de limitele de pedeapsă prevăzute, aceste fapte fiind grave prin modalitatea concretă în care se presupune că au fost comise. Mai arată că, cel puţin în acest moment, al procedurii, există acele minime indicii care pot contura unui observator obiectiv, că inculpatul care solicită înlocuirea măsurii preventive, a participat la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor procurorul de caz, reţinând coautoratul, şi la cea de tâlhărie calificată. Precizează că există acest minim de indicii pentru că are în vedere probatoriul dosarului, declarațiile persoanelor vătămate care în mod constant au susținut că au fost lovite şi de către inculpat, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Precizează că nu se cantonează doar pe declaraţia inculpatului CC, dată în calitate de martor, ci pe toate declaraţiile date de ceilalţi martori, pentru că, parcurgând probatoriul administrat a identificat şi alte declaraţii de martor, persoane care au perceput modalitatea de comitere a faptei din relatările imediate ale inculpaţilor, făcute după săvârşirea infracţiunii, declaraţii ale persoanelor care, la câteva minute după ce inculpaţii, inclusiv inculpatul MP, s-au întors de la locuinţa persoanelor vătămate, au povestit ce au făcut, cum şi cine l-au imobilizat pe LC, cum şi cine l-a lovit pe fiecare dintre ei.

În ceea ce priveşte gravitatea concretă a faptelor, este de părere că judecătorul de cameră preliminară trebuie să ţină seama, că este vorba de un dosar penal, în care inculpaţii, inclusiv inculpatul care solicită înlocuirea măsurii au comis fapte foarte grave, au lovit victimele, şi chiar şi după ce acestea au căzut la pământ, au continuat să le lovească.

Arată că apărarea, a venit în acest moment, cu un element foarte sensibil şi a spus că parchetul a renunţat la această acuzaţie care a fost adusă inculpatului MP, în sensul că s-a renunţat în fapt şi în drept la activitatea de lovire, însă arată că procurorul de caz a explicat foarte clar că a renunţat la această acuzaţie pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la încălcarea dreptului la apărare. Arată că se menţine însă încadrarea juridică, se menține acuzaţia concretă adusă inculpatului MP, respectiv acuzaţia de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art.  32 alin. 1 C.p. raportat la art. 188 alin. 1. şi art. 189 alin.1 lit. d C.p. şi tâlhărie calificată prev. de art. 233 şi art. 234 alin.1 lit. a C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a şi art. 38 alin. 1 C.p. Arată că acuzaţia pentru care inculpatul MP a fost trimis în judecată, de tentativă la omor şi cea de tâlhărie calificată se menţine.

Precizează că, urmează ca, în situaţia în care se va trece de procedura de cameră preliminară, să se efectueze o cercetare judecătorească şi atunci vor fi multe aspecte de lămurit inclusiv cele legate de modalitatea concretă în care au fost comise faptele. Ceea ce are importanţă în acest moment, este împrejurarea că acuzaţia adusă inculpatului, menţinută prin punctul de vedere exprimat de parchet ca fiind cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, este menţinută, iar această acuzaţie este foarte gravă şi particularizează cauza.

Referitor la conduita procesuală a inculpatului, arată că, din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, a constatat că inculpatul a negat constant comiterea faptelor de care este acuzat. Arată că, fără discuţie, este dreptul inculpatului de a se apăra, de a avea poziţia procesuală pe care o apreciază ca fiind cea potrivită, dar este de părere că judecătorul de cameră preliminară trebuie să treacă această poziţie procesuală prin filtrul probatoriului administrat până în acest moment, nu pentru a constata vinovăţia inculpatului, ci pentru a constata sinceritatea acestuia în raport cu organele de urmărire penală.

Punctul de vedere al parchetului referitor la faptul că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru desfăşurarea în bune condiţii a procedurii, este acela că administrarea probatoriului în prezenta cauză va fi una destul de dificilă, în situaţia în care se va trece la judecata pe fondul cauzei, vor fi audiate persoanele vătămate, martorii, ori din întreg materialul dosarului, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că faţă de  inculpaţi, inclusiv faţă de inculpatul MP, se resimte o anumită stare de teamă, aspect important atunci când pe parcursul cercetării judecătorești martorii vor fi chemaţi să dea declaraţii în faţa judecătorului. Arată că, probabil  se va argumenta că, fiind în arest la domiciliu, nu va putea influenţa în nici un mod aceste declaraţii pentru că ar trebui să respecte anumite obligaţii impuse de lege, însă solicită judecătorului de cameră preliminară să aprecieze ceea ce comunitatea va resimţi imediat când va auzi că inculpatul nu se va mai afla sub măsura arestului preventiv. Membrii comunităţii vor percepe că inculpatul este liber, acest fapt inducându-le o teamă, că fapta gravă ce a fost comisă ar putea să li se întâmple şi lor.

Este de părere că, în acest moment al procedurii, lucrurile nu sunt suficient de clare pentru ca judecătorul de cameră preliminară să dispună înlocuirea acestei măsuri, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv disp. art. 242 alin. 2 C.p.p. Este de părere că se impune menţinerea măsurii arestului preventiv a inculpatului, fiind o măsură proporţională cu gravitatea acuzaţiei ce i se aduce, având o durată rezonabilă raportat la momentul când a fost dispusă şi este o măsură care are suficientă putere pentru a asigura finalizarea, în bune condiţii, a procedurii.

Pentru toate aceste motive, solicită respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpatul MP.

Av. AR, pentru inculpatul MP, solicitând cuvântul, precizează, referitor la punctul de vedere al parchetului cum că nu s-a făcut dovada că acel apartament ar fi liber şi că inculpatul ar putea să locuiască acolo, că apărarea nu poate face proba unui fapt negativ, că nu ştie ce dovadă ar putea să aducă, eventual nişte poze în care să se vadă că apartamentul este gol.

Reprezentantul Ministerului Public, solicitând cuvântul, precizează că ar putea fi adusă, ca şi dovadă, o adeverinţă de la întreținere precum că nimeni nu locuieşte în acel apartament.

Av. AR, pentru inculpatul MP, arată că, s-a invocat faptul că atât organul care a întocmit rechizitoriul, cât şi din actele dosarului, ar reieşi că membrii comunităţii ar resimți o teamă faţă de inculpatul MP, ori nu există nici o declaraţie în acest sens, niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu au solicitat măsuri de protecţie şi nu au  fost audiaţi sub identitate protejată. Precizează că, după 6 luni de arest nu se poate vorbi de indicii, ci de probe. Arată că, din discuţiile purtate cu soţia inculpatului şi cu rudele acestuia, reiese că membrii comunităţii, care îl cunosc pe inculpat, sunt indignaţi că acesta se află în arest preventiv. Dă ca şi exemplu, situația coinculpatului CC care a fost plasat, sub arest la domiciliu, iar parchetul nu a exercitat nici o cale de atac, acesta având şi el o acuzaţie destul de gravă, respectiv, complicitate la tâlhărie. Mai arată că, nici un membru al comunităţii nu a făcut vreo adresă sau vreo plângere la parchet precum că inculpatul MP ar fi fost influenţat de CC, în condiţiile în care cei trei au stat în aceeaşi celulă timp de 4 luni de zile. Toţi ştiu că dacă inculpatul ar fi vrut să influențeze martorii, ar fi putut face asta prin soţia lui, care merge săptămânal la el, prin membrii familiei, prin inculpatul CC, ori la acest moment, în dosar, nu a existat nici un impediment, toate lucrurile s-au desfăşurat conform codului de procedură penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu poate refuza plasarea inculpatului MP în arest la domiciliu pe motivul că acesta nu a recunoscut, că sunt situaţii în care se pronunţă achitări, că nu trebuie să recunoşti fapta ca să poţi pleca acasă.

Inculpatul MP, având cuvântul, precizează că parchetul încearcă să negocieze cu el ca la piaţă. Nu înţelege cum s-a renunţat la acuzaţia de lovire, care este una destul de gravă, pe considerentul de a i se acorda dreptul la apărare. Precizează că s-a renunţat la această acuzaţie pentru că nu sunt probe. Arată că urmează să aducă el probe, prin care să dovedească că este nevinovat. Precizează că parchetul spune că ba l-a ţinut, ba că l-a bătut, ba că i-a luat telefoane persoanei vătămate. Arată că nu ştie pe ce bază este ţinut în arest preventiv. În legătură cu apartamentul, precizează că dacă este proprietar, ce ar trebui să mai facă, că nu l-a închiriat, că poate fi trimis cineva pentru a se convinge că respectiva casă este goală. Arată că se supune la orice, numai să iasă adevărul.

Judecătorul de cameră preliminară rămâne în pronunţare cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru inculpatul MP, soluţie ce va fi pronunţată în dosarul asociat creat nr. -.

Nemaifiind alte solicitări de formulat, instanţa acordă cuvântul părţilor pentru finalizarea procedurii de cameră preliminară.

Av. AR, pentru inculpatul MP, precizează că la acest moment procesual acuzaţia penală este în continuare neclară, raportat la următoarele considerente. În condițiile în care, prin actul de sesizare din data de 05.10.2016, s-a reţinut în sarcina inculpatului MP - pag.3 : „ ajunşi la locuinţa lui LC…acesta din urmă şi inculpatul MP au luat câte o secure din curte şi le-eau agresat pe cele două persoane vătămate”, în precizările făcute de Ministerul Public, sub acelaşi aspect se reţine faptul că: „ în timp ce se aflau în curtea persoanei vătămate LC… inculpatul PA i-a lovit pe LF şi LC de mai multe ori cu un topor la nivelul capului , dar şi peste corp”. Ori, în aceste condiţii inculpatul nu cunoaşte dacă „acuzaţia că s-ar fi înarmat cu o secure din curtea persoanei vătămate”mai este de actualitate sau acuzarea a renunţat şi la această chestiune factuală. În acest sens, solicită judecătorului de cameră preliminară să observe că, la capitolul „ mijloace de probă” din actul de sesizare – pag. 17, s-au reţinut ca mijloace materiale de probă în acuzare/înaintate instanţei – sacul nr. 2 şi sacul nr. 6 – ce conţin două securi, presupus a fi fost folosite de către inculpaţii PA şi MP, în „activitatea de lovire” a persoanelor vătămate. Arată că Ministerul Public nu precizează care dintre cele două mijloace materiale de probă mai sus individualizate înţelege să se folosească în susţinerea acuzaţiei împotriva inculpatului PA. Toate cele de mai sus, în contextul în care, urmărirea penală nu a stabilit cu exactitate care dintre cele două securi au fost folosite de către fiecare inculpat în parte, aspect datorat neprelevării urmelor papilare, cât şi a probelor biologice. Mai mult decât atât, raportat la art. 396 , art. 404 alin. 4 lit. d C.p.p , coroborat cu art. 112 alin. 1 lit. b C.p., apreciază că instanţa de judecată, în soluţionarea acţiunii penale, va trebui să se pronunţe în sensul confiscării bunurilor folosite în orice mod, sau destinate a fi fost folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în această situaţie nu se ştie care secure aparţine inculpatului PA şi care inculpatului MP. La acest moment, este de părere că acuzaţia nu este clară şi nu respectă standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Solicită să se observe că nu se face, nici de această dată, vreo referire la modalitatea de participaţie, complicitate, autorat, coautorat, toate celelalte aspecte regăsindu-se în scris la dosar.

La interpelarea judecătorului de cameră preliminară, av. AR precizează că nu s-au acoperit neregularităţile actului de sesizare al instanţei.

Judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul celorlalte părţi, cu privire la toate aspectele vizate de obiectul procedurii de cameră preliminară în vederea finalizării acesteia.

Av. MBA, pentru inculpatul PA, precizează că, sub aspectul legalităţii sesizării instanţei, în această fază procedurală, nu a avut şi nu s-au ridicat excepţii şi nu s-au făcut alte solicitări. Raportat la conduita şi la persoana inculpatului PA, arată că acesta nu a solicitat şi nu a colaborat cu apărarea pentru a formula anumite cereri. Consideră că, la acest moment, s-a finalizat procedura de cameră preliminară, urmând ca judecătorul să dispună în acest sens. Cu privire la cererile şi excepțiile invocate de inculpatul MP, arată că nu poate decât să le susţină, fiind o poziţie a unui apărător care s-a implicat, a cercetat, inculpatul MP spunându-i acestuia ce a făcut şi ce nu, având în vedere şi că cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru aceleaşi fapte. Precizează că oficiul este neachitat.

Avocat LC, pentru inculpatul CC, cu privire la cererea formulată de inculpatul MP, apreciază că este admisibilă, poate beneficia de o măsură mai blândă, fiind tot o măsură privativă numai că nu se mai află în arestul IPJ, ci în arest la domiciliu.

Judecătorul de cameră preliminară pune în vedere av. LC faptul că i s-a acordat cuvântul cu privire la obiectul procedurii de cameră preliminară, şi nu cu privire la cererea de înlocuire formulată de inculpatul MP.

Avocat LC, pentru inculpatul CC, arată că, instanţa a fost legal sesizată şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Apreciază ca fiind finalizată procedura de cameră preliminară, sens în care solicită judecătorului să acorde un termen pentru începerea judecării procesului.

Av. BRL, pentru persoanele vătămate LF şi LC, solicită judecătorului de cameră preliminară, având în vedere răspunsul parchetului, şi anume faptul că s-a îndreptat neregularitatea în ceea ce priveşte descrierea faptei, să constate ca fiind încheiată procedura de cameră preliminară şi să dispună începerea judecăţii. Apreciază că instanţa deja a analizat celelalte aspecte legate de natura şi obiectul acuzaţiei penale, astfel încât singurul aspect care mai era de lămurit şi care, prin adresa parchetului a fost deja îndreptat, a fost acela în ceea ce priveşte activitatea de lovire cu o secure, exercitată de inculpatul MP, în condiţiile în care parchetul a renunţat la această activitate în încadrarea în drept şi în fapt cu privire la infracţiunea de tentativă la omor  şi că celelalte discuţii exced termenului de astăzi. Solicită ca atare, ca judecătorul de cameră preliminară să constate că instanţa a fost legal sesizată şi să dispună începerea judecăţii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţinând punctul de vedere exprimat pe larg de parchet la data de 23.12.2016, punct de vedere prin care parchetul a remediat neregularitatea actului de sesizare astfel cum a fost constatată prin încheierea din 19.12.2016 şi prin care a fost menţinută dispoziţia de trimitere în judecată, fiind deci îndeplinite atât disp. art. 346 alin. 3 şi alin.4, să se dispună începerea judecăţii în această cauză. Referitor la apărarea făcută pentru inculpatul MP, precum că şi la acest moment acuzaţia penală nu este suficient de clară, solicită să se aibă în vedere punctul de vedere al parchetului  prin care precizează, în fapt şi în drept, faptele reţinute în sarcina inculpatului MP, încadrarea juridică, inclusiv analiza laturii subiective cu referire directă la punctul trei ale acestor aprecieri, în ceea ce priveşte referirile apărării vis-a-vis de modalitatea în care judecătorul, în situaţia în care se va finaliza judecata, va trebuie să pronunţe o hotărâre şi să soluţioneze toate aspectele privind confiscarea bunurilor. Apreciază că, în acest moment, acest aspect, excede discuţiilor care pot fi purtate în procedura de cameră preliminară, existând oricum la dosarul cauzei toate informațiile necesare pentru ca judecătorul să aprecieze asupra oportunităţii luării acestor măsuri vis-a-vis de toate condiţiile ce trebuie să fie îndeplinite, referindu-se la bunurile care trebuie confiscate, la proprietarii acestor bunuri, şi dacă acestea au fost folosite la săvârşirea faptei.

În concluzie, solicită ca, în baza punctului de vedere exprimat de procuror, cât şi a celorlalte lucrări ale dosarului, să se dispună începerea judecăţii în prezenta cauză.

Persoana vătămată LF, având cuvântul, precizează că este de acord cu susţinerile apărătorului său.

 Persoana vătămată LC, având cuvântul, precizează că nu aude bine, că nu se mai poate prezenta întrucât nu are loc de muncă şi nici bani.

Inculpatul MP, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său şi că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce o va pronunţa.

 Inculpatul PA, având ultimul cuvânt, arată că regretă ceea ce s-a întâmplat între el şi părţile vătămate şi că nu s-ar fi ajuns aici dacă ei nu şi-ar fi dorit acest lucru. Precizează că a fost chemat la domiciliul lor pentru a-i da banii.

 Inculpatul CC, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce o va pronunţa.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în raport şi de cererile formulate şi excepţiile invocate de inculpatul MP cu privire la obiectul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. - emis la 05.10.2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 06.10.2016 sub nr.-, au fost trimişi în judecată, in stare de arest preventiv inculpaţii: PA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) și f) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal; MP, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal; CC, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

S-a reţinut în esenţă, prin actul de sesizare al instanţei, în sarcina inculpatului PA că în data de 05.08.2016, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC din satul -, judeţul Iaşi, pe fondul unei neînţelegeri  referitoare la un schimb de cai, inculpatul PA i-a lovit pe LF şi pe LC de mai multe ori cu un topor la nivelul capului, dar şi peste corp (LC fiind imobilizat şi lovit cu secure şi de inculpatul MP), cauzându-i primului traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism facial, traumatism cervical, traumatism toraco-abdominal, iar celui de-al doilea, plăgi contuze fronto-temporal drept şi frontal stâng suprainfectate cu viermi, fractură piramida nazală, traumatism deget mâna dreapta cu amputaţia falangei distale, pentru a înlesni sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC.

În sarcina inculpatului MP s-a reţinut, prin acelaşi act de sesizare, că în aceleaşi împrejurări la 05.08.2016, în jurul orelor 18:00,  în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC pe fondul neînţelegerii  referitoare la schimbul de cai dintre PA şi LF, inculpatul MP l-a lovit cu o secure pe LC şi l-a imobilizat, în timp ce inculpatul PA i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor  la nivelul capului, dar şi peste corp, cauzându-i plăgi contuze fronto-temporal drept şi frontal stâng suprainfectate cu viermi, fractură piramida nazală, traumatism deget V mâna dreapta cu amputaţia falangei distale, pentru a înlesni sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC.

În sarcina inculpatului CC s-a reţinut că în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC, după aducerea persoanelor vătămate LC şi LF în neputinţă de a se apăra, datorită leziunilor suferite urmare a agresiunilor exercitate asupra lor de ceilalţi doi inculpaţi, a sustras calul persoanei vătămate LF, pe care l-a dus la domiciliul unchiului său PA.

În procedura de cameră preliminară, în termenul de judecată acordat, inculpatul MP, prin apărător ales a invocat cereri şi excepţii cu privire la obiectul camerei preliminare, vizând nelegalitatea sesizării instanţei, nelegalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală şi nelegalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, în considerarea cărora s-a solicitat: excluderea probelor derivate din toate  Ordonanţele de delegare şi a declaraţiilor persoanelor vătămate şi restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în vederea refacerii actului de sesizare motivat de neregularităţile expuse şi de imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul cererii.

Prin răspunsul înaintat de procuror (filele 94-98) s-a solicitat respingerea excepţiilor invocate.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 19.12.2016 pronunţată în ds. -/a1, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 345 C.proc.pen. admite, excepţiile invocate de inculpatul MP cu privire la nelegala sesizare a instanţei cu rechizitoriul nr.-, sub aspectul neconcordanţei dintre acuzaţiile aduse la cunoştinţă inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi cele din actul de sesizare al instanţei.

Constată nelegalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 05.10.2016, emis în ds.  nr.- de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, sub aspectul neconcordanţei dintre acuzaţiile aduse la cunoştinţă inculpatului MP pe parcursul urmăririi penale şi natura şi cauza acuzaţiilor prezentate prin rechizitoriu (descrierea activităţii/faptelor materiale reţinute în sarcina inculpatului MP prin actul de sesizare al instanţei, în fapt şi în drept) din perspectiva infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.32 rap. la art.188 alin.1-189 alin.1 lit.d C.penal, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat.

Respinge celelalte excepţii vizând neregularitatea actului de sesizare al instanţei, invocate de inculpatul MP.

Respinge excepţiile invocate de inculpatul MP vizând legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor în cursul urmăririi penale.

În baza disp. art.345 alin.2 C.proc.pen., prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, punându-i-se în vedere prevederile art. 345 alin. 3 C.proc.pen.

Pentru finalizarea procedurii de cameră preliminară acordă termen la data de 04.01.2017, ora 12.00, pentru când vor fi citate părţile, vor fi încunoştiinţaţi apărătorii aleşi sau desemnaţi din oficiu şi reprezentantul Ministerului Public.”

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră a reţinut în esenţă următoarele:

”Examinând actele şi lucrările dosarului, văzând excepţiile invocate şi cererile formulate de inculpatul MP în  procedura de cameră preliminară, concluziile formulate, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

În analiza  cererilor şi excepţiilor invocate de către inculpatul MP, prin aparatorul său ales (atat in scris, cat si prin concluziile orale formulate la termenul din data de 14.12.2016, stabilit pentru solutionarea acestora, conform dispozitiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedura penala),  functie si de  raspunsul scris (inaintat la dosar de catre procuror - filele 94-98), precum si in raport de concluziile orale formulate de procuror  la termenul din data de 14.12.2016, judecătorul de cameră  preliminară  are  în vedere, în principal, dispoziţiile art. 342  din Codul de  procedură penală, care reglementează obiectul procedurii în cameră preliminară, care îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de cercetare penală.

Este de menţionat că, prin reglementarea procedurii camerei preliminare,  se urmăreşte rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond.

Se instituie astfel competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea  conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, va exclude acel mijloc de probă. Aşadar, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile  care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil  pentru a se putea proceda la judecata pe fond.

 Prin urmare, procedând la analiza verificării, după trimiterea în judecată, a competenţei instanţei, a  legalităţii  sesizării instanţei, a legalităţii administrării probatoriului în cursul urmăririi penale, precum şi a  legalităţii efectuării actelor  de către organele  de urmărire penală,  judecătorul de  cameră preliminară,  constată următoarele:

Prin rechizitoriul  emis la data de  05.10.2016 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor PA, MP şi CC.

În concret s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului PA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) și f) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal – reţinându-se în sarcina acestuia că în data de 05.08.2016, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC din satul -, judeţul Iaşi, pe fondul unei neînţelegeri  referitoare la un schimb de cai, inculpatul PA i-a lovit pe LF şi pe LC de mai multe ori cu un topor la nivelul capului, dar şi peste corp (LC fiind imobilizat şi lovit cu secure şi de inculpatul MP), cauzându-i primului traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism facial, traumatism cervical, traumatism toraco-abdominal, iar celui de-al doilea, plăgi contuze fronto-temporal drept şi frontal stâng suprainfectate cu viermi, fractură piramida nazală, traumatism deget mâna dreapta cu amputaţia falangei distale, pentru a înlesni sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC.

În ce-l priveşte pe inculpatul MP, acesta a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal – reţinându-se că, în aceleaşi împrejurări (expuse mai sus), la 05.08.2016, în jurul orelor 18:00,  în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC pe fondul neînţelegerii  referitoare la schimbul de cai dintre PA şi LF, inculpatul MP l-a lovit cu o secure pe LC şi l-a imobilizat, în timp ce inculpatul PA i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor  la nivelul capului, dar şi peste corp, cauzându-i plăgi contuze fronto-temporal drept şi frontal stâng suprainfectate cu viermi, fractură piramida nazală, traumatism deget V mâna dreapta cu amputaţia falangei distale, pentru a înlesni sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC.

Prin acelaşi act de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată şi a inculpatului CC, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.. reţinându-se în sarcina acestuia că în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC, după aducerea persoanelor vătămate LC şi LF în neputinţă de a se apăra, datorită leziunilor suferite urmare a agresiunilor exercitate asupra lor de ceilalţi doi inculpaţi, a sustras calul persoanei vătămate LF, pe care l-a dus la domiciliul unchiului său PA.

Având în vedere că în cauză sunt cercetate  infracţiuni de omor (în formă tentată), competenta de soluţionare aparţine Tribunalului Iaşi.

Examinând excepţiile invocate de inculpatul MP cu privire la legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în ds. - de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi din perspectiva lipsei de corespondenţă factuală dintre acesta (cu privire la inculpatul  MP) şi actele procesuale -Ordonanţele din 11.08.2016 de efectuare în continuare a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale, ordonanţele de delegare –judecătorul de cameră preliminară constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Judecătorul reţine că prin toate actele procesuale emise în cauză pe parcursul urmăririi penale inculpatului MP i s-a adus la cunoştinţă împrejurarea că este suspectat/inculpat/cercetat pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal – fapte constând în aceea că în data de 05.08.2016, în jurul orelor 17-18:00,  în timp ce MP, PA şi CC se aflau în curtea locuinţei persoanei vătămate LC, pe fondul unor neîntelegeri  referitoare la un schimb de cai,  PA i-a aplicat lui LF câteva lovituri cu un topor la nivelul capului şi al toracelui,  şi în timp ce MP l-a prins cu braţele pe LC imobilizându-l, PA i-a aplicat şi acestuia, câteva lovituri cu muchea unui topor, la nivelul capului şi peste corp. Aducerea în neputinţă de a se apăra a celor două persoane vătămate datorită leziunilor suferite, a înlesnit sustragerea calului persoanei vătămate LF (primit de la PA, în urmă cu cca 1 săptămână) de către CC.

Această situaţie de fapt apare ca fiind descrisă şi deci imputată inculpatului MP atât prin Ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale şi prin Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale (ambele din 11.08.2016) faţă de MP în care se reţine că "Faptele comise de MP care, în aceleaşi împrejurări, l-a imobilizat pe LC, în timp ce PA i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor la nivelul capului şi peste corp, pentru a înlesni sustragerea calului ...de către CC ... " - "întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art.32 alin.l Cp. raportat la art.188 alin.l - art.189 alin.l lit.d C.pen. şi a infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de disp. art.233 - art.234 alin.l Ut.a C.pen cu aplicarea art. 77 Ut.a CP., ambele cu aplicarea art.38 alin. 1 Cp. ", cât şi în  cuprinsul Ordonanţelor de delegare din 26.08.2016, 19.09.2016, 27.09.2016 şi a Ordonanţei de efectuare a unui supliment de expertiză din 04 octombrie 2016, emisă deci cu doar o zi înainte de întocmirea rechizitoriului si trimiterea în judecată a inculpatului MP.

Judecătorul reţine că apare evident în cauză că inculpatul a avut permanent reprezentarea că acuzaţia care i se aduce, este aceea că a imobilizat persoana vătămată LC pentru a fi lovită/în timp ce era lovită de inculpatul PA – în raport de  care se naşte şi prezumţia că şi-a făcut apărările pe care le-a considerat necesare doar în raport de acestă acuzaţie.

Judecătorul reţine însă că, aşa cum s-a arătat mai sus, prin rechizitoriul emis în cauză şi contestat de către inculpat s-a adăugat o acţiune materială distinctă, aptă în sine de a reprezenta o nouă acuzaţie adusă inculpatului (chiar dacă aceasta nu conduce la modificarea calificării juridice) căruia, de această dată, i se reţine în sarcină (la descrierea în fapt şi în drept a faptei), pe lângă activitatea de imobilizare, şi aceea de lovire activă cu o secure a persoanei vătămate LC, acuzaţie pe care nu a cunoscut-o şi în raport de care nu şi-a făcut apărări.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art.24 din Constituţie cât şi art.10 C.proc.pen., organele judiciare au obligaţia de a-l încunoştiinţa pe suspect/inculpat despre faptele pentru care este suspectat(inculpat, încadrarea juridică a acestora şi să asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

CEDO a subliniat la rândul ei necesitatea ca procurorul să depună maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea „acuzaţiei” deoarece actul respectiv are un rol determinant în procedura penală- începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce (Mattocia c.Italiei). Articolul 6 paragraful 3 din Convenţia EDO recunoaşte pentru o persoană nu numai dreptul de a fi informată cu privire la cauza acuzaţiei (faptele ce i se reproşează în materialitatea lor) ci şi pe acela de a i se aduce la cunoştinţă şi calificarea juridică dată acesto fapte. În ambele situaţii informarea trebuie detaliată.

Cele două constituie premisele unui proces echitabil, existând o legătură evidentă între dispoziţiile care garantează dreptul de a-şi pregăti apărarea şi dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei.

Modificarea acuzaţiei adusă unei persoane, indiferent că este vorba despre natura faptelor imputate sau despre calificarea lor juridică, trebuie aduse la cunoştinţă în aceleaşi condiţii de promptitudine dispuse de art.6 paragraful 3 lit.a din Conventie, pentru ca orice persoană să dispună de facilităţile necesare apărării sale.

În jurisprudenţa sa Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauza şi natura acuzaţiei”, aduse împotriva unei persoane şi prin hotărârea De Salvatore Tores Contra Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei/la calificarea juridică a acesteia, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi calificarea juridică a acestora nu ar trebui în nici un caz să fie ulterioară deciziei de trimitere în judecată.

Acuzatul trebuie să dispună de elemente suficiente pentru a înţelege în întregime acuzaţia îndreptată împotriva sa. Grantarea dreptului la apărare nu trebuie să existe doar enunţiativ, ci trebuie realizată prin recunoaşterea şi acordarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatului.

Or, în cauza de faţă, în raport de inculpatul MP se poate reţine că nu i s-a adus la cunoştinţă schimbarea bazei factuale ( reţinerea pe lângă acţiunea de imobilizare a persoanei vătămate LC şi a acţiunii de lovire activă cu o secure îndreptată împotriva aceleaşi persoane) astfel încât acesta să înţeleagă exact întinderea acuzaţiei aduse împotriva sa, pentru a-şi putea pregăti şi exercita apărarea în mod adecvat.

Schimbarea bazei factuale a acuzaţiei, prin introducerea unor elemente de fapt noi, încalcă, pe lângă dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei (art.6 din Convenţie par. 3 lita) – (hotărârea Pellisier şi Sassi c.Franţei) şi notiunea de previzibilitate (art.7 din Convenţie).

Sub aceste aspecte, aducerea la cunoştinţa inculpatului MP pentru prima dată prin rechizitoriul emis în cauză la data de 06.10.2016, a împrejurării că trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat priveşte sub aspectul faptelor materiale, nu doar acţiunea de imobilizare a persoanei vătămate LC , ci şi pe aceea de lovire a acestuia cu o secure - este de natură să încalce dreptul la apărare a acestuia, fiind incompatibilă cu dreptul de a fi informat cu privire la cauza şi natura acuzaţiei (faptele ce i se reproşează în materialitatea lor) şi cu notiunea de previzibilitate.

Verificarea legalităţii actului de sesizare este făcută în scopul stabilirii dacă acesta este apt să investească în mod valabil instanţa de judecată, precum şi pentru a asigura posibilitatea efectuării unei apărări concrete şi efective a inculpatului prin raportare la faptele de care este acuzat şi modalitatea în care se susţine că acestea au fost comise.

Ori existenţa unor incongruenţe/neconcordanţe între faptele pentru care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru care s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectşi  s-a pus în mişcare a acţiunii penale, şi cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, determină nelegalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 06.10.2016 în ds. - al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi

 Judecătorul reţine însă că celelalte critici relative la regularitatea actului de sesizare al instanţei nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Opinia inculpatului (expectanţa acestuia) cum că acţiunea materială de a cărei comitere a fost acuzat şi care i s-a adus la cunoştinţă pe parcursul urmăririi penale (respectiv imobilizarea persoanei vătămate LC) ar constitui din punct de vedere juridic doar acte de complicitate, nu prezintă relevanţă în cauză. Inculpatului MP i s-a adus permanent la cunoştinţă că actele de imobilizare a persoanei vătămate LC (timp în care aceasta a fost lovită în mod repetat de coinculpatul PA, şi adusă  în neputinţă de a se apăra – ceea ce a înlesnit sustragerea calului de către inculpatul CC), se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativei la omor calificat, prev. de art.32 raportat la art.188-189 alin.1 lit.d C.penal, şi a infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art.233-234 alin.1 lit.a C.penal, cu aplicarea art.77 C.penal,  şi  între calificarea în drept a acuzaţiei adusă la cunoştinţă cu ocazia efectuării urmăririi penale în cauză şi cea expusă în actul de sesizare existând o deplină corespondenţă sub acest aspect.

Stabilirea calificării juridice a faptei (inclusiv sub aspectul stabilirii formei de participaţie penală) este apanajul organului de urmărire penală. Este adevărat că în cauză trebuie să existe o corespondenţă între situaţia faptică reţinută şi expusă şi încadrarea stabilită  în drept, dar în cazul în speţă rigorile legii sub acest aspect sunt respectate, apărările vizând o anumită încadrare juridică(ori necesitatea schimbării acesteia), fiind chestiuni ce vizează în speţa concretă dedusă judecăţii  aspecte şi apărări  ce ţin de fondul cauzei.

Judecătorul reţine că celelalte susţineri ale inculpatului vizând lipsa de claritate a actului de sesizare care ar fi neregulamentar întocmit şi pentru că nu ar răspunde la o serie chestiuni/întrebări — ce rămân neclare/retorice - deşi ar fi lămurit cauza sub toate aspectele, referitoare la:Nu se clarifică în rechizitoriu dacă persoana vătămată LC după discuţia de la barul din sat, l-a avertizat pe fiul său LF că vor veni inculpaţii "după el";  La cât timp după discuţia de la barul din sat au ajuns inculpaţii şi în ce ordine la locuinţa persoanelor vătămate?; De unde cunoştea LF că inculpaţii vor veni după el? De ce era speriat? - rechizitoriupag.9; Când a avut loc discuţia contradictorie între persoanele vătămate şi inculpaţi cu privire la suma de bani? Ori cu privire la restituirea calului? rechizitoriupag.3.; Când a refuzat persoana vătămată LF să le dea banii pentru ca inculpaţii să "sustrasă" calul?; In ce moment a intervenit altercaţia/bătaia? înainte sau după discuţia contradictorie? Ori au sărit direct la bătaie?; In ce loc a avut loc discuţia contradictorie? în curte sau în afara ei? La ce distanţă unii de alţii? A auzit cineva discuţia?; Din ce motive pers.vătămată LC ar fi sărit cu o furcă la inculpaţi? Ori, în ce împrejurări a fost folosită "furca"/ de ce nu s-a găsit/ridicat de la faţa locului acest obiect? Ce s-a întâmplat cu "parul"/"ghioaga" despre care fac vorbire subiecţii procesuali că ar fi fost folosit de persoana vătămată LF? – exced limitelor investirii  judecătorul de cameră preliminară care nu verifică temeinicia acuzaţiei ( în sensul dacă au fost sau nu administrate toate probele posibile).

Judecătorul de cameră preliminară nu verifică temeinicia/aparenţa de temeinicie a probelor sau a trimiterii în judecată şi nici caracterul complet al urmăririi penale sau oportunitatea ori suficienta probelor administrate în acuzare sau legalitatea ori temeinicia încadrării juridice a acuzaţiei (neputând dispune schimbarea încadrării juridice). Eventualele „erori” în determinarea formei de participaţie penală faţă de situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, sunt de asemenea chestiuni ce se dezbat contradictoriu în faţa instanţei, pe fondul cauzei.

În ceea ce priveşte excepţiile vizând nelegalitatea administrării probelor cu consecinţa excluderii acestora şi nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală, cu consecinţa restituirii cauzei la procuror pentru refacerea acestora – judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Se reţine că inculpatul MP a  invocat  o serie de aspecte privitoare la  nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală ce au stat la baza întocmirii rechizitoriului emis în cauză şi, subsecvent, referitoare la nelegalitatea/neregularitatea  actului de sesizare a instanţei,  in sensul ca majoritatea  actelor de procedura au fost efectuate de catre lucratorii politiei judiciare, cu referire la  manierea lacunara de administrare a probatoriului in faza de urmarire penala, invocandu-se  totodata faptul ca rechizitoriul nu conţine o clarificare riguroasa a situatiei de fapt, fara o administrare a unui probatoriu complet si relevant - aspecte de natura a incalca dreptul la  aparare al inculpatului.

Examinând punctual susţinerile apărării, judecătorul reţine, cu privire la susţinerea inculpatului potrivit căreia  urmărirea penală nu a fost efectuată în totalitate de procuror încălcându-se astfel prevederile  disp. art.3 alin.l lita) si alin. 4 C.pr.pen. corob. cu disp. art.36 alin.l lit.a) si art.56 alin.3 liLb). alin.6 C.pr.pen., că acesta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 324 din Codul de procedură penală, care reglementează  efectuarea urmăririi penale  de către procuror,  prin alin. (3) al articolului menţionat,  se prevede posibilitatea procurorului, în cazurile în care acesta  efectuează  urmărirea penală, de a delega, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală, în speţă ofiţerilor de poliţie judiciară , efectuarea unor acte de urmărire penală, alin. (4)  al articolului referit anterior prevăzând  situaţiile de excepţie  care nu pot forma obiectul delegării prevăzute la alin. (3), respectiv : punerea în mişcare a cţiunii penale, luarea sau  propunerea măsurilor restrictive de drepturi şi libertăţi, încuviinţarea de probatorii ori  dispunerea celorlate acte sau măsuri  procesuale, excluse  de la delegare, astfel cum se prevede prin dispoziţiile art.  201 rap. la art. 200 din Codul de procedură penală.

Or, din examinarea ordonanţelor de delegare  emise în cauză de către procuror –identificate la dosarul de urmărire penală, se constată că  actele de procedură delegate  ofiţerilor de poliţie judiciară, nu fac parte din categoria celor care sunt exceptate de la delegare, că delegarea s-a făcut de către procuror  unui organ  competent,  că au fost emise  în cauză ordonanţele prin care s-a dispus delegarea,  cu  arătarea  actelor  de procedură  dispuse a fi efectuate prin delegare,  precum şi cu menţionarea tuturor lămuririlor referitoare la îndeplinirea  actelor ce fac obiectul delegării dispuse.  În plus,  procurorul a motivat  în cuprinsul ordonanţelor de delegare emise necesitatea  pentru care  a dispus delegarea, respectiv motivat de „necesitatea efectuării operative a unor acte de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului în cauză”. În aceste condiţii,  se constată că  actele de urmărire penală efectuate  în cauză  de către  ofiţerii de poliţie  judiciară astfel delegaţi sunt valabil întocmite, nefiind afectate de  vreun viciu de nelegalitate.

Judecătorul reţine că ordonanţa de delegare nu trebuie să cuprindă întrebările la care trebuie să răspundă persoanele ce urmează a fi audiate, nefiind aplicabile prevederile art.200 alin.4 C.p.p. (referitoare la ordonanţa/încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie.

 Ca atare, judecătorul de cameră preliminară nu constată niciun fel de încălcări ale legii prin faptul dispunerii delegării de către procuror a efectuării  în cauză a  unor acte  de urmărire penală organelor de urmărire penală,  respectiv  ofiţerii de poliţie judiciară, câtă vreme actele  de procedură  delegate sunt dintre cele permise de lege, iar procurorul a efectuat în mod obligatoriu  actele de urmărire penală exceptate de la instituţia delegării, precum  inceperea urmaririi penale, extinderea urmăririi penale, efectuarea in continuare a urmaririi penale faţă de suspecţi,  punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea sau  propunerea măsurilor  preventive  privative  de libertate/restrictive  de drepturi şi libertăţi (cu privire la retinerea inculpatilor, propunerea de luarea măsurii arestarii preventive fata de inculpati, propunerea de prelungirea  masurii preventive a arestarii fata de inculpati), încuviinţarea de probatorii (efectuarea cercetării la faţa locului/ a unor constatări medico-legale) in cauza fiind asadar respectate dispozitiile art. 56 alin. (3) lit. d) din Codul de procedura penala, coroborat cu  art.  324 alin. (3) din Codul de procedura penala.

În plus, judecătorul constată că în speţă, procurorul a realizat personal mare parte dintre actele de urmărire penală, cum ar fi audierea a 7 martori, efectuarea cercetării la faţa locului, audieri de suspecţi/inculpaţi, susţinerile apărării nefiind întemeiate.

În ceea ce priveşte audierea persoanei vătămate LF din 30.09.2016 si a martorului LD din 12.08.2016  de către organele de cercetare penală cu depăşirea termenului de efectuare a actelor dispuse prin ordonanţele de delegare (din 10.08.2016, 27.09.2016) – judecătorul reţine că aceasta nu este de natură să atragă nulitatea actelor întocmite şi excluderea probelor sus-citate. Faptul că prin ordonanţele de delegare s-a stabilit un termen pentru efectuarea actelor dispuse de procuror, este o măsură de respectare a principiului celerităţii, recomandându-se organului de cercetare penală ca activităţile cu privire la care a primit delegarea să fie efectuate într-un termen expectat de procuror (sigura dacă acest lucru este posibil). Depăşirea acestui termen nu atrage în nici un caz concluzia încetării/inexistenţei delegării pentru efectuarea actului la o dată ulterioară.

În ceea ce priveşte susţinerea inexistenţe delegării în privinţa audierii martorului PC, judecătorul reţine că delegarea organului de cercetară penală exclusiv pentru citarea martorului la sediul IPJ nici nu era necesară, având în vedere că delegarea se face pentru efectuarea unor acte de urmărire (spre exemplu audierea unui martor) iar în ordonanţa de delegare s-a specificat expres că citarea se face în vederea audierii. ca atare audierea martorului de către organul de cercetare penală s-a efectuat în baza împuternicirii date acestuia de către procurorul care efectuează urmărirea penală în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerea că între momentul începerii urmăririi penale în rem - 09.08.2016 - şi cel al dobândirii calităţii de "suspect"/"inculpat" - 11.08.2016, în cauză, a fost realizată aproape întreaga activitate de urmărire penală, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, judecătorul reţine că nici această apărare nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art.305 alin.3 C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr.18/2016, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art.16 alin.1 Cproc.pen., procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de această persoană, care dobândeşte calitatea de suspect.

Legiuitorul stabileşte astfel un moment procesual important care are semnificaţia formulării unei acuzaţii penale, în sens autonom împotriva unei persoane, când procurorul, în speţă, evaluând probele existente în cauză, are bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; condiţia probei a fost prevăzută de legiuitor tocmai în scopul evitării formulării unor acuzaţii penale arbitrare fără vreo bază factuală.

Administrarea de probe pe parcursul desfăşurării urmăririi penale în rem în cauză ( de la 09.08.2016 până la 11.08.2016 – când s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi – este în mod evident în favoarea inculpaţilor, împotriva cărora a fost formulate acuzaţiile abia după ce procurorul pe baza probelor administrate a avut acea bănuială rezonabilă.

De altfel, nici un moment inculpaţii, deşi au avut în mod evident această posibilitate, nu au solicitata în faza urmăririi penale, readministrarea probelor administrate înaintea învinuirii lor – mai exact în perioada în care nu aveau încă o calitate în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerea că organul de cercetare penală nu avea  delegare si pentru activitatea de "înregistrare audio video a discuţiei purtate" cu numitul LC, activitate ce a avut loc la momentul efectuării cercetării la faţa locului, judecătorul reţine că necesitatea prelevării susţinerilor făcute de LC – care nu avea practic nicio calitate în cauză la acel moment s-a ivit cu ocazia desfăşurării unei alte activităţi de către procuror „cu ocazia cercetării locului faptei”.

În acele împrejurări, constându-se existenţa unor elemente care ar putea servi la constatarea existenţei unei infracţiuni îndreptate împotriva altei persoane (decât ceea în raport de care se făceau deja cercetări în cauză) şi apreciindu-se că faţă de starea în care se găsea persoana vătămată ar fi utilă înregistrarea audio-video a acesteia, dat fiind şi caracterul urgent (înregistrarea a avut loc pe durata până la sosirea ambulanţei care să preia persoana vătămată). de altfel, înregistrarea audio-video poate servi inclusiv la aprecierea obiectivităţii/realităţii celor susţinute de persoana vătămată în acele împrejurări şi este edificatoare în ce priveşte modalitatea în care organul de cercetare penală  a realizat această activitate.

Nu prezintă importanţă tipul aparatului cu care s-a făcut înregistrarea, iar în ce priveşte faptul că în procesul verbal de redare a discuţiilor purtate nu s-au consemnat fidel şi în integralitatea lor aceste discuţii este o chestiune care poate fi pus în discuţia contradictorie a părţilor în contextul  contestării acestei probe.

Cu privire la solicitarea de excludere din materialul probator a declaraţiei persoanei vătămate LF dată în fata organului judiciar în data de 26.08.2016 în lipsa unui avocat din oficiu, judecătorul reţine că în cauză asistenţa juridică a persoanelor vătămate nu era obligatorie, în sensul menţionat de legiuitor (atunci când acestea sunt lipsite de  capacitate de exerciţiu sau au o capacitate de exerciţiu restrânsă, ori sunt victime ale infracţiunilor pentru care legiuitorul a prezumat necesitatea acordării asistenţei juridice din oficiu.

Art.93 alin.5 C.proc.pen. reglementează tocmai poziţia subiectivă a organului de urmărire penală, menţionând că atunci când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată nu şi-ar putea face singură apărare, dispune luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător din oficiu. Asistenţa juridică nu devine însă obligatorie în cauză în acest caz,, ori de câte ori legiuitorul a intenţionat să ateste acest caracter a făcut-o expres (spre ex. al. 4 al art.93 C.proc.pen.). Nu există astfel nici un motiv pentru a se aprecia că declaraţiile anterioare date în cauză de persoana vătămată sunt obţinute în mod nelegal, cu încălcarea dreptului la apărare al acesteia.

Ceea ce ar putea face obiect de discuţie este fiabilitatea probelor astfel administrate, chestiune care excede însă examenului făcut de judecătorul de cameră preliminară în această procedură.

În ceea ce priveşte ridicarea obiectelor de la faţa locului cu ocazia activităţii de cercetare la faţa locului, fără a exista o ordonanţa expresă în acest sens – judecătorul de cameră preliminară reţine că aşa cum în mod just a subliniat şi parchetul în concluziile formulate „cercetarea la faţa locului se realizează în vederea descoperirii şi fixării urmelor infracţiunii, a stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materialelor de probă şi împrejurărilor în care infracţiunea a fost săvârşită.

Din examinarea prevederilor art.195 alin.l lit.d C.p.p., conform  cărora procesul-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să cuprindă descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie, şi pe cât posibil cu dimensiunile respective – se desprinde ideea că, în acele împrejurări şi cu aceeaşi ocazie pot fi ridicate obiecte.

În ceea ce priveşte celelalte susţineri făcute de inculpatul MP, vizând modalitatea de efectuare a urmării penale, respectiv că în cauză trebuiau administrate în mod obligatoriu şi alte mijloace de probă, pentru aflarea adevărului în cauză ( expertize genetice; prelevarea de amprente; percheziţii domiciliare; confruntări; reconstituire; alte probe)- judecătorul reţine că aspectele privind caracterul  indestulator  sau nu, dupa caz  (din perspectiva sustinerilor acuzatiilor formulate impotriva inculpatilor) al probatoriului administrat in cauza in faza de urmarire penala,  nu poate face obiectul analizei in procedura camerei preliminare, fiind atributul judecatorului de fond.

De altfel,  in cursul judecatii este  permisa atat readministrarea probatoriilor contestate de parti, sub aspectul temeiniciei acestora, cat  si administrarea de probe noi, din oficiu, sau la cererea motivata a partilor si a procurorului, conform art.  374 alin. (5) - (10) din Codul de procedura penala. 

Ca atare, judecatorul  de camera preliminara constata ca  sustinerile facute de inculpatul MP (in sensul anterior aratat)  sunt apărări de  fond, neputând face analiza  judecătorului de cameră preliminară, care este limitat la verificarea aspectelor  ce fac obiectul  procedurii  de cameră preliminară, astfel cum este acesta reglementat  prin dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală.

În acelaşi registru se impune a se examina şi susţinerea potrivit căreia organul de urmărire penală ar fi ridicat imaginile surprinse în data de 05.08.2016 de camerele de supraveghere amplasate în incinta şi exteriorul barului din satul -, care însă nu se regăsesc la dosar sub forma suporţilor optici/procese verbale de vizionare – intră în aceeaşi categorie.  pe de altă parte, caracterul de notorietate nu poate fi opus aceluia de certitudine. În cauză nu există date referitoare la dispoziţia procurorului de ridicare a acelor imagini ori de prelevare a acestora.

Aprecierea cu privire la  suficienţa sau nu a probatoriului, precum şi  cu privire la concludenţa şi/sau pertinenţa acestuia, din perspectiva aptitudinii  probelor administrate  de  a conduce la stabilirea sau nu, după caz, a vinovăţiei inculpatului,  sunt atribute specifice funcţiei de judecată,  prev. de art. 3  alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală,  judecată ce se realizează de instanţa legal constituită, în condiţiile legii, conform art. 3  alin. (7)  din Codul de procedură penală, şi nu de către judecătorul de cameră  preliminară, care exercită funcţia de verificare a legalităţii actului de trimitere în judecată, precum  şi  a  legalităţii probelor, nu şi a temeiniciei acestora,  pe care se bazează  actul de trimitere în judecată. 

Judecătorul de cameră preliminară arată că  susţinerile şi precizările  făcute în acest sens de către  inculpati  nu pot face  obiectul analizei/verificării în cameră preliminară şi  aceasta pentru că  toate aspectele invocate  sunt  legate  strict  de  evaluarea aptitudinii probelor de a justifica acuzaţiile aduse acestuia, evaluare care ţine de  judecarea acuzaţiilor,  cu  posibilitatea readministrării  în cursul cercetării judecătoreşti a probelor (administrate în cursul urmăririi penale)  contestate de părţi,  precum şi cu posibilitatea administrării de probe noi, în condiţiile prevăzute de art. 374 alin.  (5) - (10) din Codul de procedură penală.

Neincluderea printre probele pe care parchetul a înţeles să-şi bazeze acuzaţia a declaraţiei martorului VC, nu prezintă relevanţă, procurorul fiind suveran în aprecierea asupra probelor pe care înţelege să-şi întemeieze trimiterea în judecată. Nimic nu împiedică inculpaţii, în condiţiile în care ar aprecia că cele declarate de martorul VC,  sunt relevante pentru cauză să solicite administrarea nemijlocită a acestei probe de către instanţa competentă.

În ceea ce priveşte aspectele privind neefectuarea de cercetări penale sub aspectul susţinerilor persoanei vătămate de sustragere a telefonului mobil aparţinând fiului său, judecătorul de cameră preliminară reţine că nu există nicio sesizare/plângere penală din partea persoanei vătămate LF cu privire la acest aspect, astfel încât nu exista nici cadrul efectuării de cercetări cu privire la acesta aspect.

Se constată că în cauză nu există date potrivit cărora procurorul  si-ar fi incalcat  obligatia prevazuta de lege, de  a administra probe atat in favoarea, cat si in defavoarea inculpatilor (conform art. 5 din Codul de procedura penala), judecatorul de camera preliminara constatând ca o atare sustinere nu-si gaseste suportul in  actele si lucrarile dosarului de urmarire penala: nu rezulta, sub nicio forma, ca inculpatii -  care pe parcursul intregii urmariri penale au fost asistati de aparatori  alesi (inculpatul MP) sau numiţi din oficiu, conform imputernicirilor avocatiale la dosarul de urmarire penala  -  au formulat cereri de probe  sau orice alte cereri legate  de solutionarea laturii penale a cauzei [astfel cum le permiteau dispozitiile legale reglementate de art.  83  alin. (1) lit. d) si e)  din Codul de procedura penala, dupa dobandirea in cauza a calitatii de suspecti, si mai apoi de inculpati] care sa nu fi fost  solutionate (motivat, in sensul admiterii sau respingerii acestora)  de catre procuror in acord cu dispozitile legale in materie.

Se constata de catre judecatorul de camera preliminara ca in cursul urmaririi penale inculpatii au fost asistati de aparatori alesi/din oficiu  care nu au formulat niciun fel de obiectiuni cu privire la  probatoriile administrate de procuror (in sensul ca au fost administrate probe doar  in defavoarea inculpatilor, nu si in favoarea acestora) sau cu privire la modul/modalitatea (maniera) de administrare a probatoriilor de catre organele de urmarire penala (in sensul ca probatoriul administrat de catre organele  de urmarire penala  ar fi/este incomplet, insuficient,  si ca se impunea audierea si a altor persoane decat a celor care au fost  audiate in mod efectiv de catre organele de urmarire penala) si nici nu au formulat cereri de incuviintare de probatorii sau de readministrare a unora dintre probatoriile deja administrate in cauza.

Se constata astfel, contrar sustinerilor apararii,  ca urmărirea penală efectuată în cauză este legală, desfăşurarea urmăririi penale având loc cu  respectarea  dispoziţiilor art. 5 din Codul de procedură penală,  prin probele administrate in cauza, in baza rolului activ, procurorul indeplinindu-si obligatia de a  asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectilor/inculpatilor,  probe in baza carora procurorul a apreciat ca  urmărirea penală este completă  privitor la inculpati  şi  ca  in cauza există administrate probele  necesare  pentru susţinerea  acuzatiilor formulate impotriva acestora.

Singurul aspect de nelegalitate reţinut în cauză este aşadar cel vizând existenţa unor incongruenţe/neconcordanţe între faptele pentru care a fost începută urmărirea penală „in rem”/ s-a extins urmărirea penală şi în raport de care s-a dispus ulterior, continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspectul MP şi s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa şi cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru considerentele  expuse anterior în cauză,  motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară va admite excepţiile invocate de inculpatul MP vizând nelegalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi emis la data de 05.10.2016, neregulamentar întocmit sub acest aspect.”

Încheierea sus-citată a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în procedura remediu prev. de art.345 alin.3 C.proc.pen.

În termenul legal, la data de 23.12.2016, Parchetul a formulat precizări şi completări, prin  răspunsul înregistrat la Tribunalul Iaşi la data de 27.12.20, fiind depuse la dosar completările aduse rechizitoriului din data de 05.10.2016 emis în ds. penal nr.-.

 În conţinutul precizărilor întocmite de procurorul de caz, avizate de prim- procurorul parchetului  se menţionează, în esenţă,  că Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi înţelege să  remedieze neregularităţile rechizitoriului din data de 05.10.2016 şi să menţină dispoziţia de trimitere în judecată.

Astfel, în prima parte a răspunsului, procurorul de caz expune propria argumentaţie, considerând contrar celor reţinute de judecătorul de cameră preliminară că în cauză a fost respectat dreptul la apărare al inculpatului MP – reţinerea întregii activităţi infracţionale (care a rezultat din interpretarea probatoriului) din perspectiva comiterii aceleaşi infracţiuni de tentativă de omor, prev. de art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit.d C.penal, fără a fi necesară schimbarea încadrării juridice ori extinderea actiunii penale – nefiind de natură să conducă la concluzia încălcării dreptului la apărare al inculpatului.

În cea de-a doua parte a răspunsului, se menţionează însă, că pentru a se înlătura orice suspiciune cu privire la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului care să susţină o eventuală decizie de restituire a cauzei la procuror, având în vedere că probele administrate în cauză susţin acuzaţia sub asepctul comiterii tentative la infracţiunea de omor calificat prev. de art.32 alin.1 C.penal raportat la art.188 alin.1-art.189 alin.1 lit.d C.penal şi în ipoteza imobilizării persoanei vătămate LC în timp ce inculpatul PA îi aplica lovituri cu o secure la nivelul capului şi peste corp, luând în considerare că nu se aduc modificări în ce priveşte faptele cu care este sesizată instanţa ori persoanele acuzate de comiterea faptelor indicate – parchetul înţelege să renunţe, în fapt şi în drept, la reţinerea în sarcina inculpatului MP şi a acţiunii de lovire a persoanei vătămate LC cu o secure.

Se precizează, în consecinţă, în actul emis de parchet că:

„Astfel, în fapt, se va reţine că, în data de 05.08.2016, în jurul orelor 18.00, în timp ce se aflau în curtea locuinţei persoanei vătămate LC din satul -, pe fondul unor neînţelegeri referitoare la un schimb de cai, inculpatul PA (30 ani) i-a lovit pe LF (26 ani) şi LC (56 ani) de mai multe ori cu un topor la nivelul capului, dar şi peste corp, LC fiind imobilizat către inculpatul MP (42 ani) în timp ce inculpatul PA îi aplica lovituri cu o secure, LC suferind „traumatism cranio-cerebral acut deschis (plagă contuză PO stângă, fractură complexă occipito-parietală stângă cu fragmente osoase deplasate inclusiv endocranian, iradiată inferior până la nivel occipital drept, interesând linia mediană şi extinsă la nivelul mastoidei drepte cu aer endocranian adiacent în cantitate mică, fractură rară deplasare temporo-parietală dreaptă cu extensie în sutura coronară de aceeaşi parte şi temporo-occipitală dreaptă, "temporale stângi, mică contuzie hemoragică parietală în dreapta, hematom extradural temporo-occipito-parietal drept nechirugical, hematom subdural occipito-parietal drept nechirurgical, lamă de higro-hematom subdural emisferic stâng, hemoragie subarahnoidiană, GCS la internare 14); traumatism facial (echimoză palpebrală superioară stângă, fractură perete lateral al orbitei stângi); traumatism cervical (emfizem subcutanat laterocervical bilateral); traumatism toraco-abdominal (emfizem subcutanat toracic predominant anterior, pneumomediastin extins perivascular pulmonar şi la nivelul scizurii oblice în stânga, pneumotorax în cantitate mică apicală în dreapta şi bazai posterior, pneumoperitoneu, Sat 02 la internare 99%), LF suferind „Plăgi contuze fronto-temporal drept şi frontal stâng suprainfectate cu viermi. Fractură piramida nazală. Traumatism deget V mâna dreaptă cu amputaţia falangei distale", ceea ce a înlesnit sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC (19 ani).

În drept, se va reţine că, faptele inculpatului MP care, în data de 05.08.2016, în jurul orelor 18.00, în timp ce se afla în curtea locuinţei persoanei vătămate LC din satul -, jud.Iaşi, pe fondul unor neînţelegeri referitoare la un schimb de cai, 1-a imobilizat pe LC în timp ce inculpatul PA i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor la nivelul capului şi peste corp, cauzându-i „Plăgi contuze fronto-temporal drept şi frontal stâng suprainfectate cu viermi. Fractură piramida nazală. Traumatism deget V mâna dreaptă cu amputaţia falangei distale", pentru a înlesni sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.32 alin.l Cp. raportat la art.188 alin.l - art.189 alin.l lit.d Cp. şi tâlhărie calificată prevăzută de art.233 - art.234 alin.l lit.a Cp. cu aplicarea art.77 lit.a Cp., ambele cu aplicarea art.38 alin.l Cp.

Se impune precizarea că, sub aspect obiectiv, actele de autorat şi coautorat au natura juridică a unor acte de executare în sens tehnic, specifice laturii obiective a infracţiunii în cauză, pe când cele de complicitate sunt caracterizate ca fiind acte de înlesnire, de ajutare, deoarece complicele contribuie indirect şi mediat la executarea faptei. Sub aspect subiectiv s-a extins sfera de incidenţă a actelor de executare în sensul obiectiv prezentat anterior, asupra contribuţiei participantului care a exercitat acte de înlesnire (specifice complicităţii), cu menţiunea că acestea erau indispensabile comiterii infracţiunii, astfel încât, fără contribuţia acestuia, actele tipice exercitate de coinculpat nu ar fi fost posibile. Mergând pe această linie de idei, persoana care imobilizează victima pentru ca o alta să îi aplice lovitura mortală (sau potenţial mortală), este considerată coautor alături de aceasta din urmă (Tribunalul Suprem, decizia penală nr.437/1962, în Justiţia Nouă nr.2/1963, p.136).

Tot astfel, în practica judiciară, au fost consideraţi coautori atât cel care loveşte mortal victima, cât şi acela care o imobilizează ori încearcă să o dezarmeze (TS, sp, d 71 din 1979, RRD nr.7, 1979, TS sp, d 1278 din 1976, RRD nr.ll, 1976, TS, sp, d 340 din 1971, RRD nr.12, 1971, în Practică Judiciară Penală, voii, Partea Generală, coordonatori dr. George Antoniu, dr. Constantin Bulai, ed. Academiei RSR, 1988); sau împiedică pe altul să intervină în apărarea victimei (TS, sp, d 1689 din 1977, R 2, în Practică Judiciară Penală, voii, Partea Generală, coordonatori dr. George Antoniu, dr. Constantin Bulai, ed. Academiei RSR, 1988); sau dacă loveşte cu pumnii în faţă victima, împiedicând-o să pareze lovitura de topor pe care se pregătea să i-o aplice celălalt inculpat (TS, sp, d 1940 din 1980, R 3, în Practică Judiciară Penală, voii, Partea Generală, coordonatori dr. George Antoniu, dr. Constantin Bulai, ed. Academiei RSR, 1988).

Sub aspectul laturii subiective, din modalitatea în care inculpatul MP a acţionat asupra persoanei vătămate LC, pe care a imobilizat-o în timp ce coinculpatul PA îi aplica lovituri cu un obiect apt să provoace moartea - secure, zonele vitale vizate - în special, capul, leziunile grave cauzate, conduita ulterioară a inculpatului care, alături de ceilalţi doi inculpaţi, a plecat de la locul faptei abandonând victimele care aveau nevoie de îngrijiri medicale, conturează poziţia subiectivă a inculpatului faţă de fapta comisă şi urmările produse, respectiv acesta a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi chiar a urmărit-o.

Astfel, pentru conturarea intenţiei de a ucide este suficient ca autorul, din modul în care a acţionat, să fi avut reprezentarea morţii victimei, nefiind relevant faptul că, independent de voinţa acestuia, rezultatul nu s-a produs.

Totodată, prin aducerea celor două persoane vătămate în imposibilitatea de a se I apăra datorită leziunilor suferite, inculpaţii PA şi MP au înlesnit sustragerea calului persoanei vătămate LF de către inculpatul CC.

Faţă de aceste ultime precizări, în temeiul art.345 alin.3 C.p.p., înţelegem sâ menţinem dispoziţia de trimitere în judecată.”

Prin concluziile expuse în scris dar şi oral în faţa judecătorului de cameră preliminară, inculpatul MP, prin apărător ales a precizat că în opinia sa prin precizările făcute de parchet nu s-au remediat neregularităţile actului de sesizare în contextul în care rămân o serie de inadvertenţe în raport de precizările făcute de procuror la 23.12.2016 şi actul de sesizare iniţial (evidenţiate expres în cuprinsul concluziilor formulate); nu se poate stabili care secure dintre cele două ridicate în cursul urmăririi penale a fost folosită de inculpatul PA) în raport de noua descriere factuală eferită de Ministerul Public; se menţine neclaritatea acuzaţiei cu privire la forma de participaţie penală reţinută în sarcina inculpatului MP, fără a se prevedea inserarea disp. art.46 ori a art.48 C.penal din perspectiva reţinerii autoratului/coautoratului ori a complicităţii pentru fiecare infracţiune în parte.

* * *

Examinând actele şi lucrările dosarului, văzând argumentele expuse în cadrul încheierii din 19.12.2016 prin care s-au soluţionat excepţiile invocate în procedura de cameră preliminară, văzând completările şi precizările făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi prin răspunsul formulat la 23.12.2016, concluziile părţilor, judecătorul de cameră preliminară constată că în cauză s-au înlăturat neregularităţile constatate prin încheierea din 19.12.2016 în rechizitoriul cu nr.- din 05.10.2016.

Reexaminând conţinutul actului de sesizare a instanţei, prin raportare la dispoziţiile legale prev. de art. 328-329 Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară reţine că, urmare a precizărilor întocmite de parchet la 23.12.2016 (înregistrate la Tribunalul Iaşi la data de 27.12.2016), neregularităţile sesizate de judecătorul de cameră preliminară sub aspectul neconcordanţei dintre acuzaţiile aduse la cunoştinţă inculpatului MP pe parcursul urmăririi penale şi natura şi cauza acuzaţiilor prezentate prin rechizitoriu (descrierea activităţii/faptelor materiale reţinute în sarcina inculpatului MP prin actul de sesizare al instanţei, în fapt şi în drept) din perspectiva infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.32 rap. la art.188 alin.1-189 alin.1 lit.d C.penal, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat, au fost remediate, rechizitoriul apărând, ca urmare a precizărilor şi completărilor  aduse, ca regulamentar întocmit, obiectul şi limitele judecăţii devenind clare.

Având în vedere că în exercitarea funcţiei de pornire şi susţinere a acţiunii penale, actul de sesizare a instanţei trebuie să cuprindă: descrierea clară şi completă a faptelor şi împrejurărilor extrase pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, analiza efectivă a tuturor mijloacelor de probă şi motivarea deciziilor de reţinere ori de înlăturarea a acestora, încadrarea riguroasă în drept a faptelor reţinute, soluţionarea motivată a celorlalte aspecte ce contribuie la buna desfăşurare a procesului penal - judecătorul constată, pe baza precizărilor făcute de procuror, în termenul prevăzut de disp. art.345 alin.3 C.proc.pen., că rechizitoriul cu nr.- al Parchetului de pe lângă tribunalul Iaşi conţine expunerea situaţiei de fapt, în raport de fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată  cu circumstanţierea modului, condiţiilor şi împrejurărilor de comiterea a presupuselor fapte imputate, a persoanelor asupra cărora s-a răsfrânt presupusa activitate infracţională, expunerea şi analiza probelor şi a mijloacelor de probă pe care se sprijină acuzaţiile, încadrarea juridică a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, permiţând instanţei de judecata posibilitatea exercitării unui control real şi efectiv asupra respectării justului echilibru între dreptul statului de a solicita tragerea la răspundere penala şi dreptul inculpatului la apărare, fiind satisfăcute astfel, exigenţele prescrise de legea procesual penală.

Judecătorul reţine că aspectele învederate de apărătorul inculpatului, referitoare la menţinerea în continuare a unor neconcordanţe în descrierea faptelor prezentate în  rechizitoriul iniţial în raport de noile precizări făcute de procuror – sunt nerelevante, nefiind de natură să conducă la imposibilitatea de stabilire a limitelor şi obiectului judecăţii.

De asemenea, criticile făcute de apărare referitoare la neclarităţile ivite cu privire la corpurile delicte, la  măsura confiscării sunt chestiuni ce urmează a fi lămurite în cursul cercetării judecătoreşti, fiind aspecte ce ţin de fondul cauzei.

Examinând aşadar cauza în integralitatea sa în raport de toate aspectele ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară urmează să constate:

Asupra competenţei instanţei, judecătorul de cameră preliminară reţine că Tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză. Judecătorul de cameră preliminară constată că raportat la una dintre infracţiunile pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor PA şi MP, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art.188-189 C.penal, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Iaşi, potrivit art.36 alin.1 lit. a C.proc.pen.

Cu privire la legalitatea actelor îndeplinite de organele de urmărire penală şi conformitatea administrării probelor cu dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării actelor, judecătorul de cameră preliminară nu a constatat încălcări şi nu a ridicat excepţii, însă acestea au fost invocate de inculpaţi.

Criticile formulate de inculpaţi referitoare la legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală au fost constatate de judecătorul de cameră preliminară ca neîntemeiate, excepţiile invocate şi cererile formulate cu privire la acestea, fiind respinse prin încheierea din 19.12.2016, pentru motivele acolo arătate.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că în faza de urmărire penală s-au administrat probe cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, urmând ca acestea să fie avute în vedere la soluţionarea pricinii şi aflarea adevărului în cauză, iar urmărirea penală a fost efectuată în cauză cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi nu au fost identificate aspecte de nelegalitate de natură să atragă sancţiunea  procesuală a nulităţii absolute.

În ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în ds. -, apreciind că în cauză s-au remediat neregularităţile sesizate (vizând încălcarea dreptului la apărare ale inculpatului MP – astfel cum aceasta a fost reţinută prin încheierea din 19.12.2016), că faţă de precizările şi completările făcute (din 23.12.2016 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi) atât obiectul cât şi limitele judecăţii au devenit clare, în raport de toţi cei trei inculpaţi trimişi în judecată, judecătorul reţine că nu se impune restituirea cauzei la procuror (aşa cum a solicitat inculpatul MP prin apărător ales), ci începerea judecăţii în cauză, în conformitate cu art.346 alin.4 C.proc.pen.

În considerarea celor mai sus- expuse, în temeiul art. 342 Cod procedură penală cu referire la art. 36 alin. 1 lit. a, art. 41 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va constata competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Iaşi în soluţionarea prezentei cauze; va constata legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 05.10.2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în ds.  nr.-, astfel cum acesta a fost remediat sub aspectul neregularităţilor constatate prin încheierea din data de 19.12.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, prin precizările  şi completările procurorului din data de 23.12.2016; va constata legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. - al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi, în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală dispune începerea judecăţii în cauză faţă de inculpaţii - PA, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) și f) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal,  MP, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal şi CC, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

Potrivit art.109 alin.4  din Regulamentul de Ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.1375/2015 coroborat cu art.347 alin.1 C.proc.pen., la rămânerea definitivă a prezentei se va fixa primul termen de judecată în cauză.

DISPUNE

În temeiul art. 342 Cod procedură penală cu referire la art. 36 alin. 1 lit. a, art. 41 Cod procedură penală, constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Iaşi în soluţionarea prezentei cauze.

Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 05.10.2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în ds.  nr.-, remediat sub aspectul neregularităţilor constatate prin încheierea din data de 19.12.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, prin precizările  procurorului din data de 23.12.2016.

Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.- al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală dispune începerea judecăţii în cauză faţă de inculpaţii:

- PA, aflat în prezent în Penitenciarul Iaşi, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) și f) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal;

- MP, aflat în prezent în Penitenciarul Iași, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal şi

-CC, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal.

Domenii speta

Spete similare