Pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:051.000172

Cod operator 2442/2443

Dosar nr.........Civil - pretenţii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr.172

Şedinţa publică din 07 februarie 2018

Completul compus din:

Preşedinte ........

Judecător ........

Grefier ........

Pe rol se află pronunţarea asupra apelului civil declarat de apelantul reclamant ........ împotriva sentinței civile nr......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... și în contradictoriu cu intimații pârâți ........ și Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit toate părţile.

Procedura de citare din ziua dezbaterilor este legal îndeplinită.

Dezbaterile au fost consemnate prin încheierea de şedinţă din data de 31.01.2018 când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 07.02.2018, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin acţiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub numărul ........, reclamantul ........ a chemat în judecată pe pârâţii ........ şi Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa fie obligaţi în solidar la plata de daune materiale în sumă de 5000 lei şi daune morale în sumă de 5000 lei cauzate de pârâtul .........

În motivarea acţiuni, reclamantul a arătat că a fost victima unui accident rutier provocat din vina pârâtului, această situaţie făcând obiectul unui dosar penal la plângere prealabilă, însă având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, prin ordonanța de clasare din 16 mai 2014, dosar penal nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci s-a dispus clasarea cauzei.

A precizat că daunele materiale reprezintă cheltuieli medicale şi reparaţia autovehiculului proprietatea sa.

A depus alăturat cererii de chemare în judecată în copie xerox ordonanţa de clasare din 16 mai 2014 dată în dosarul penal nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.

Solicită admiterea probei cu înscrisuri, a probei cu martorul Stăncioi Iosif şi proba cu expertiza judiciară.

În drept s-au invocat dispozițiile art.1357 Cod civil.

La data de 22.03.2017, pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca tardiv introdusă.

În motivare a arătat că dreptul la acţiune faţă de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii al reclamantului a luat naştere la data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul reprezentat de vătămarea sa corporală, respectiv 27.05.2013, data de la care reclamantul a putut cunoaște întinderea prejudiciului său, precum şi faptul că vehiculul condus de persoana responsabilă de crearea prejudiciului nu ar fi posedat o poliţa RCA. De asemenea, reclamantul ........ nu a formulat plângere prealabilă şi nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr..........

S-a arătat că persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune, iar judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. Reclamantul nu a intentat un proces civil în termenul de prescripţie care a curs de la data la care a cunoscut existenţa prejudiciului, 27.05.2013, ci mult după acest termen, respectiv la data de 15.02.2017.

În cazul în care va fi respinsă excepţia invocată, pârâtul a solicitat admiterea capătului de cerere privind prejudiciul moral, respingerea în totalitate a capătului de cerere privind daunele materiale şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la cheltuielile de judecată.

Cu privire la cuantumul daunelor morale a arătat că, într-o recenta decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (2129/30,05.2013) s-a susţinut necesitatea raportării instanţelor la criteriul legislaţiei şi jurisprudenţei în stabilirea cuantumului daunelor morale, mai ales acestea sunt prevăzute expres în normele speciale (în speţa de fată art.49 pct.1 lit.t) din Ordinul 14/2011 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente rutiere).

În absenţa unor criterii obiective prevăzute în legislaţia naţională, care să  contureze un sistem de referinţă la care să se raporteze atât justiţiabilii cât şi instanţele, practica judiciară în materia compensaţiilor pentru daune morale a evoluat relativ neunitar, între compensaţiile acordate pentru cazuri similare fiind uneori diferenţe extrem de mari, în raport de 1 la 100 sau alteori chiar şi mai mari.

În acele condiţii, prin scăderea predictibilităţii cazuisticii (element esenţial al funcţionarii sistemului de asigurări) s-a constatat necesitatea identificării unor repere care să constituie măcar un punct de pornire în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire pentru daune morale ca urmare a producerii unor riscuri asigurate şi în urma cărora a rezultat vătămarea sănătăţii şi a integrităţi) corporale ori decesul persoanelor.

Totodată, s-a considerat că un astfel de demers ar fi în măsură să asigure în relaţia cu persoanele prejudiciale obiectivitatea şi tratamentul nediscriminatoriu prevăzut de art.14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Cu acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a demarat studiul privind daunele morale rezultate în urma vătămării corporale ori decesului persoanelor.

Pentru studiul practicii instanţelor judecătoreşti din România au fost utilizate doar informaţii publice, aflate pe portalul „Juridex - Indexul jurisprudenţei naţionale" disponibil pe pagina de internet, fiind preluate spre studiu şi centralizate un număr de 2339 decizii ale Curţilor de Apel din România.

În urma centralizării deciziilor judecătoreşti şi a prelucrării statistice s-a constat că în caz de deces despăgubirile au în vedere relația persoanei prejudiciate cu victima. Astfel, pentru copil major (descendent de gradul I, și anume fiu/fiică) s-a acordat suma de 54.000 lei, pentru copil minor (descendent de gradul I, și anume fiu/fiică) s-a acordat suma de 76.000 lei, pentru frate sau soră-44.000 lei, pentru părinte (ascendent de gradul I, și anume tată sau mamă) s-a acordat suma de 110.000 lei, iar pentru soţ sau soţie s-a acordat suma de 77.000 lei. Totodată, în caz de vătămare corporală, cu recuperare integrală a funcționalității s-a acordat suma de 420 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, iar pentru infirmitate posttraumatică  s-a acordat suma de 620 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale.

Sumele indicate mai sus sunt actualizate la nivelul anului 2017, având în vedere salariul mediu net lunar stabilit şi calculat pentru tot anul 2016 (media lunară).

În ceea ce priveşte pretenţiile pentru daune morale, având în vedere complexitatea stabilirii despăgubirilor pentru prejudicii morale, pârâtul apreciază că instanţa va trebui să motiveze efectul compensatoriu al acestora, fără a încerca să prețuiască viaţa persoanei, reținând totodată că aceste compensaţii, nu trebuie să fie nici amenzi excesive pentru inculpat şi nici o îmbogăţire fără just temei a părții prejudiciate. În acest sens, instanţa trebuie să individualizeze daunele morale acordate în persoana părții responsabile de crearea prejudiciului şi nu a disponibilităților financiare ale Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Totodată, a apreciat că instanţa, în acordarea acestor daune morale, trebuie să aibă în vedere faptul că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, după achitarea către reclamant a despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, este obligat să recupereze integral, inclusiv pe calea executării silite, aceste sume de la persoana responsabilă de crearea prejudiciului.

Astfel, faţă de circumstanţele producerii accidentului şi având în vedere consecinţele acestuia, dar şi ţinând cont de practica instanţelor de judecată în domeniul daunelor morale, apreciază că, raportat la cele de mai sus, sumele cuvenite cu titlul de compensaţii pentru prejudiciul moral pentru reclamant ar fi de 5000 lei.

Cu privire la cuantumul daunelor materiale, pârâtul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada întinderii prejudiciului de natură materială potrivit regulilor probaţiunii, motiv pentru care solicită respingerea în totalitate, ca nefondat, a capătului de cerere cu privire la suma de 5000 lei.

Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâtul a solicitat respingerea acestora ca nefondate, ca urmare a faptului că reclamantul nu l-a sesizat cu o cerere de despăgubire în amiabil în prealabil, iar cheltuielile de judecată nu pot fi imputat Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii. În plus, acesta a recunoscut, chiar şi parţial, de la primul termen pretenţiile reclamantului cu privire la compensarea prejudiciului moral, astfel ca sunt aplicabile prevederile art.454 din Noul Cod de procedură civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art.411 alin.2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin sentinţa civilă nr......... pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fiind respinsă acţiunea civilă în pretenţii, formulată de reclamantul ...................., împotriva pârâţilor ........ şi Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, prin prisma motivelor invocate, a celor arătate în întâmpinarea formulată, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, că prin prezenta acţiune reclamantul ........ a chemat în judecată pe pârâţii ........ şi  Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând ca aceştia să fie obligaţi, în solidar, la plata de daune materiale în sumă de 5000 lei şi daune morale în sumă de 5000 lei, cauzate de pârâtul .........

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în cauză de către pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii prin întâmpinarea formulată, în raport de dispoziţiile art.248 Cod procedură civilă, s-a reținut că la data de 27.05.2013 reclamantul a fost victima unui accident rutier, suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile îngrijiri medicale, fără a-i pune în pericol viața.

Ca atare, având în vedere data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul reprezentat de vătămarea corporală a reclamantului, respectiv 27.05.2013, dată de la care reclamantul a putut cunoaşte întinderea prejudiciului său, instanţa de fond a apreciat că dreptul la acţiune al reclamantului a luat naştere la data producerii evenimentului rutier care a generat prejudiciul reprezentat de vătămarea sa corporală, respectiv 27.05.2013, dată de la care reclamantul a putut cunoaşte întinderea prejudiciului său, astfel că, s-a apreciat a fi întemeiată excepţia invocată şi s-a dispus admiterea acesteia şi respingerea prezentei acţiuni.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul ........, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondat, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare şi în urma administrării probatoriului astfel cum a fost încuviinţat, admiterea cererii de chemare in judecată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Ca prim aspect de nelegalitate al hotărârii a invocat modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să se pronunţe cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Astfel, prin încheierea de şedinţa din data de 26 iunie 2017 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârâta Fondul de Protecţie al Victimelor Strazii, pe care a unit-o cu fondul cauzei acordând cuvântul cu privire la probele de care reclamantul înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii.

A precizat că, deşi reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi proba testimonială în persoana lui Stăncioiu Iosif, a cărui citare s-a dispus pentru termenul din data de 23.10,2017, la termenul din data de 23.10.2017 instanţa a pus din nou în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis-o, nesocotind astfel dispoziţiile încheierii de şedinţă anterioară în care se pronunţa pe această excepţie, unind-o cu fondul cauzei și urmând ca la următorul termen de judecata sa treacă la administarea de probe.

A apreciat că procedând într-o astfel de manieră instanţa încalcă flagrant dispoziţiile legale şi implicit dreptul la apărare, ca şi acela de a accede la un tribunal liber, nesocotind chiar şi dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul fiecărui cetăţean de a beneficia de un proces echitabil şi de imparţialitate din partea magistratului la judecarea cauzei.

Apelantul a susţinut că invocarea unei astfel de excepţii se face numai de către partea în favoarea căreia curge, situaţie în care a apreciat că o astfel de apărare nu poate produce consecinţe juridice în ceea ce îi priveşte pe pârâtul Caldăraru Onofrei, care nu a formulat întâmpinare în care sa invoce excepţii sau să propună probe, ori în atare împrejurare o astfel de apărare nu îl vizează şi pe acesta, pasivitatea sa echivalând cu decăderea din dreptul de a mai propune probe şi invoca excepţii, precum şi ca o recunoaştere a prejudiciului şi a legăturii directe de cauzalitate dintre fapta produsă de el şi prejudiciu suferit.

A precizat că în mod netemeinic instanţa a respins cererea de chemare în judecată în urma admiterii excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii, aspect pe care urma a se pronunţa după administrarea probatoriului, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2017.

A considerat că o astfel de excepţie trebuia mai întâi pusă în discuţia părtilor astfel cum s-a procedat iniţial, fiind obligatoriu ca după ce au fost admise probe să se treacă la administrarea lor şi numai după aceea să se pronunţe cu privire la excepţie şi, totodată, pe fondul cauzei.

Apelantul reclamant a menţionat că astfel s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, precum şi a celui de a accede la un tribunal liber, reclamantul suferind o obstructionare a dreptul la justiţie şi implicit fiind pus în situaţia de a nu putea pune în discuţie situaţia dedusă judecăţii.

Cu privire la termenul de prescripție, a arătat că ori de câte ori prin lege nu se stabilește un alt termen de prescripție, termenul de 3 ani este, neîndoielnic, termenul general de prescripţie prevăzut de Noul Cod civil, iar în speţă instanţa în urma probelor solicitate şi admise ca urmare a unirii excepţiei cu fondul cauzei ar fi trebuit să stabilească momentul de la care începe să curgă un astfel de termen.

A mai arătat că acest termen se aplică tuturor acţiunilor personale (întemeiate pe drepturile de creanţă lato sensu), cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie, indiferent de izvorul concret al raportului obligaţional (act juridic, unilateral ori bilateral, sau fapt juridic stricto sensu, licit ori ilicit), inclusiv pretenţiilor patrimoniale care însoţesc o acţiune principală, chiar dacă aceasta este sau nu prescriptibilă.

Prin excepţie, Noul Cod prevede şi o ipoteză în care durata termenului de prescripţie este modificată. Astfel, în materia răspunderii civile delictuale, conform art.1394 „în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă”.

A menţionat apelantul că această soluţie, inspirată din dreptul elveţian, este destinată să asigure o protecţie superioară victimei, atunci când prejudiciul suferit este urmarea unei fapte ilicite grave, care cade sub incidenţa legii penale.

Într-o astfel de apărare, a apreciat că se poate vorbi de intervenirea unor cauze de suspendare şi de întreruperea prescripţiei. Astfel, dacă o faptă care constituie infracţiune (sau contravenţie) a făcut obiectul unei urmăriri sau acţiuni penale şi, ulterior, se constată că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, cursul termenului de prescripţie a acţiunii în răspundere civilă delictuală trebuie socotit, dacă nu întrerupt cel puţin oprit, pe tot timpul cât pricina s-a aflat în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei penale de judecată. A fortiori, formularea plângerii penale de către persoana vătămată sau constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, chiar dacă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale ori, în cursul judecăţii, achitarea sau încetarea procesului penal, poate fi socotită, după circumstanţe, o cauză de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiunea în răspundere civilă delictuală, cu atât mai mult cu cât se poate întâmpla ca titularul dreptului material la acţiune să nu acţioneze în faţa instanţei civile, aşteptând cu deplină îndreptăţire soluţionarea cauzei penale.

Apelantul reclamant a precizat că a formulat prezenta acţiune sesizând instanţa de judecata la data de 15.02.2017 astfel cum reiese din rezoluţia de primire, în aceste condiţii nefiind împlinit termenul de 3 ani socotit de la data la care organele de urmărire penala au dispus prin ordonanţa din 16.05.2014 clasarea cauzei penale.

Pe fondul cauzei,  a susţinut că în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătatii unei persoane despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art.1388 C.civil şi art.1389 C.civil, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă.

 De asemenea, a menţionat că despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

În etapa scrisă a procesului, intimaţii pârâţi ........ și Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu au formulat întâmpinare.

La data de 15.01.2018 şi respectiv 18.01.2018, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Analizând apelul declarat în cauză, tribunalul reţine că acesta critică sentinţa instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi în condiţiile în care acţiunea civilă a fost soluţionată pe această excepţie, în conformitate cu dispoziţiile art.248 Cod procedură civilă se va analiza critica apelantului reclamant raportat la incidenţa excepţiei în speţa de faţă.

 Astfel, instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în răspundere civilă declituală pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a unui accident rutier în care reclamantul a avut calitatea de parte vătămată, acesta din urmă invocând culpa pârâtului ........ în producerea acestui prejudiciu, fiind totodată chemat în judecată în calitate de pârât şi Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

 În faţa instanţei de fond, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de data promovării cererii de chemare în judecată, iar la termenul de judecată din data de 26.06.2017 s-a unit cu fondul soluţionarea acestei excepţii, încuviinţându-se pentru reclamant proba cu un martor.

 Ulterior, la termenul de judecată acordat, fără a pune în discuţie revenirea asupra probei încuviințate, instanţa a soluționat cauza pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportându-se exclusiv la data producerii evenimentului rutier, şi anume 27.05.2013, apreciind că s-a împlinit termenul de prescripţie care a început să curgă de la acest moment, fără însă a preciza care este termenul de prescripţie avut în vedere pentru a ajunge la această concluzie.

Tribunalul apreciază astfel că sunt întemeiate criticile apelantului reclamant referitoare la modul în care instanţa de fond a aplicat dispozițiile art.14 Cod procedură civilă şi art.13 Cod procedură civilă deoarece, după încuviințarea probelor în vederea soluționării excepției, excepție care fusese deja unită cu fondul cauzei (în sensul că se încuviințase un probatoriu comun atât pentru soluționarea cauzei pe excepție, dar și pe fond), instanţa a soluţionat direct această excepţie, fără a mai administra proba încuviinţată şi pentru analizarea acestei excepţii şi fără ca măcar să pună în discuţia părţilor revenirea asupra acestei probe.

În ceea ce priveşte excepţia invocată în cauză, tribunalul reţine că odată cu cererea de chemare în judecată reclamantul a depus la dosarul cauzei ordonanţa din data de 16.05.2014 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci în dosarul nr......... prin care s-a clasat cauza având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată Angheluţă Ion Benyamyin Gheorghe pentru considerentul că fapta nu este prevăzut de legea penală deoarece leziunile traumatice suferite în urma evenimentului rutier au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Aşa cum rezultă din acest înscris, reclamantul a formulat plângere cu privire la fapta care a generat prejudiciul ce se solicită a fi recuperat în dosarul de față, însă datorită unor impedimente prevăzute de legea penală (limitarea numărului de zile de îngrijiri medicale pentru ca fapta să constituie infracţiune), plângerea nu a mai fost soluționată.

Potrivit dispoziţiilor art.2528 Cod civil (aplicabil la momentul producerii faptei respectiv 27.05.2013) prescripția dreptului material la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, iar potrivit dispozițiilor art.2537 pct.3 Cod civil prescripția se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale.

În cazul de față, instanţa de fond s-a limitat doar la analiza dispozițiilor art.2528 Cod civil care stabileşte momentul de început al termenului de prescripţiei şi nu a avut în vedere existenţa dosarului nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci în care se confirmă că apelantul reclamant a formulat o plângere penală, însă nu s-a verificat dacă în cadrul acestui dosar penal apelantul reclamant se constituise parte civilă, ceea ce ar fi determinat incidența dispozițiilor 2537 pct.3 Cod civil.

O altă critică formulată de apelantul reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond este aceea referitoare la faptul că deşi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost invocată doar de unul dintre pârâţi, iar art.2512 Cod civil prevede că prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, organul de jurisdicţie competent neputând aplica prescripţia din oficiu, instanța a reținut ca fiind prescris dreptul la acțiune față de ambele pârâte.

Tribunalul apreciază că şi această critică este întemeiată, deoarece în condiţile în care excepția prescripției a fost invocată de pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art.201 alin.2 Cod procedură civilă, iar pârâtul ........ nu a formulat întâmpinare, instanţa de fond a soluţionat întreaga acțiune civilă pe această excepție, cu atât mai mult cu cât nu a lămurit calitatea procesuală a pârâtului Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii și aplicabilitatea sau neaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.2514 C.civil.

Astfel, potrivit prevederilor art.2513 C.civil, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întimpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, iar art.2514 C.civil prevede posibilitatea codebitorului unei obligații solidare sau indivizibile sau a fidejusorului de a invoca prescripția chiar dacă unul din debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea, la fel putând proceda creditorii celui interesat sau orice altă persoană interesată.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că invocarea prescripției atrage un beneficiu personal, pentru partea care s-a prevalat de posibilitatea prevăzută de art.2513 C.civil și nu profită și altor părți aflate în același raport juridic obligațional care nu au invocat această excepție în termenul stabilit de art.2513 C.civil, sub acest aspect fiind întemeiate criticile formulate de către apelantul reclamant.

De altfel, după cum rezultă din dispozițiile OUG nr.54/2016 şi din întâmpinarea formulată în apelul de faţă de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii nu mai există ca entitate juridică încă din cursul anului 2016, patrimoniul acestuia fiind preluat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, practic excepţia în discuţie fiind invocată de o entitate care nu mai exista la data formulării cererii de chemare în judecată.

 În consecinţă, pentru considerentele arătate, apreciind ca fiind întemeiate motivele de apel invocate de apelantul reclamant atât în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, cât şi a modului în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi observând că instanţa a soluţionat cauza pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, iar apelantul reclamant a solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art.480 alin.3 teza a doua Cod procedură civilă va fi admis apelul declarat în cauză, anulată sentința instanței de fond şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

 Cu ocazia rejudecării instanţa va stabili cu prioritate cadrul procesual, şi anume calitatea procesuală a pârâților chemați în judecată şi raporturile juridice existente între aceștia în raport de dispozițiile legale în vigoare, termenul de prescripție aplicabil cererii de despăgubiri, efectul produs de soluționarea dosarului nr......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci în raport de existența sau inexistența unei cereri de despăgubiri formulată de apelantul reclamant ........ în cadrul acestui dosar, dar şi incidența în cauză a dispozițiilor art.2528 Cod civil şi art.2537 Cod civil, prin raportare la prevederile speciale ale art.2514 C.civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de apelantul reclamant ........, domiciliat în comuna S., sat M., judeţul Vâlcea împotriva sentinței civile nr......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... și în contradictoriu cu intimații pârâți ........ domiciliat în Bengeşti Ciocadia, sat Bengeşti, judeţul Gorj și Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, cu sediul în Bucureşti, OP 37-CP 145.

Anulează sentinţa civilă nr......... pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr......... şi trimite cauza la rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 07.02.2018, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte,

........Judecător,

........

Grefier,

........

Red. N.B./tehnored.M.F.

5ex./28 februarie 2018

Domenii speta

Spete similare