Secretar comună. Personal din cadrul sistemului de asistență socială care beneficiază de majorările salariale instituite prin oug nr. 70/2014 și Legea nr. 293/2015

Hotărâre 617/c.a din 12.03.2018


Prin decizia nr. 617/c.a/12.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost respins ca nefundat recursul declarat de CV împotriva sentinţei Tribunalului Vaslui.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sentința instanței de fond este legală, motivele de casare invocate de recurent, circumscrise art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind nefondate.

Astfel, Curtea constată că pentru a stabili dacă secretarii au dreptul de a beneficia de majorările salariale prevăzute dea art. 1 din OUG nr. 70/2014, art. II din Legea nr. 293/2015 se impune a determina dacă aceștia fac efectiv parte din categoria personalului din cadrul sistemului public de asistență socială, susţinerile diferite ale recurentului din cererea de recurs fiind, pentru motivele ce vor succede, nefondate.

Art. 37 din Legea nr. 292/2011 (a asistenței sociale) stipulează:

„(1) Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

(2) Furnizori publici de servicii sociale pot fi:

a) structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;

b) autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari;

c) unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel comunitar, servicii sociale integrate.”

Din această enumerare limitativă se deduce că secretarul nu poate fi considerat ca făcând parte din categoria furnizorilor de servicii sociale, aceasta implicând activități specifice de asistență socială, iar nu doar coordonarea și exercitarea controlului asupra compartimentului respectiv.

Ca atare, nu este îndeplinită în cauză condiția impusă de art. 3 din OUG nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015: „În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sistemul public de asistenţă socială se înţelege, în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, instituţiile şi unităţile publice de asistenţă socială care furnizează servicii sociale, serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor judeţene, sectoarelor municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi persoanele care asigură serviciile de îngrijire personală la domiciliu, cât şi personalul care asigură consiliere educaţională, socială şi psihologică persoanelor private de libertate aflate în custodia sistemului penitenciar.”

Condiția impusă de actele normative citate este aceea de a furniza efectiv aceste servicii de asistență socială, de a presta, în cadru organizat, activități specifice.

În ceea ce îl privește pe secretar, acesta are atribuțiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 și face parte din structura administrativă. Împrejurarea că, printre atribuțiile sale specifice, intră și unele de control și avizare în ceea ce privește actele compartimentului de asistență socială, nu este de natură ca, prin ea însăși, să îl plaseze în rândul personalului din cadrul sistemului de asistență socială.

Ca atare, achiesând în tot la considerentele instanţei de fond, Curtea apreciază că recurentul poate beneficia doar de majorarea salarială de 10% prevăzută de lege, nu de majorarea de 25% stabilită pentru personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, neputând invoca, neîndeplinind aceleaşi atribuţii, nici decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016. Cât priveşte discriminarea, raportat la alţi reclamanţi în situaţii similare, Curtea reţine că practica instanţei de control judiciar este unitară, în sensul respingerii acestor cereri.