Calitatea procesuală pasivă în acţiunea având ca obiect plata cheltuielilor de spitalizare

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeş la data de 15.11.2016, sub nr. 4570/208/2016, reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a chemat în judecată pârâta Feneşanu Floarea solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1047,55 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum şi la dobânzilor legale aferente sumei de 1047,55 lei, începând cu data internării, respectiv 08.09.2015, până la data plăţii efective. În subsidiar, s-a solicitat ca, în situaţia în care pentru producerea prejudiciului  se face vinovată o altă persoană, pârâta să aducă la cunoştinţa instanţei persoana care se face vinovată şi să fie introdusă acea persoană în cauză.

Judecătoria  Caransebeş, prin sentinţa civila nr.738/10 mai 2017 a admis  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Spitalul Municipal  Caransebeş,în contradictoriu cu pârâta Feneşanu Floarea; Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, că prin prezenta acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Feneşanu Floarea la plata sumei de 1047,55 lei, precum şi la plata dobânzilor aferente acestei sume până la achitarea integrală a prejudiciului produs reclamantului, sumă ce reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtei în data de 08.09.2015, când a fost internată pentru tratarea leziunilor provocate de un accident rutier produs la acea dată a cărei victimă a fost.

Costurile serviciilor medicale au fost de 1047,55 lei, potrivit notei de calcul şi decontului administrate de reclamant la dosar – filele 7,8.

Potrivit art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, în forma aflată în vigoare la momentul naşterii raportului juridic dedus judecăţii, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile si obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Potrivit textului de lege menţionat, indicat ca temeiul juridic al cererii de chemare în judecată de către reclamant, aceasta şi-a justificat calitatea procesuală activă, nu însă şi pe cea a pârâtei - victimă a accidentului rutier produs în data de 08.09.2015.

Reclamantul invocă dispoziţiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, însă această normă legală subliniază în mod clar că persoanele răspunzătoare faţă de unitatea spitalicească de prejudiciul constând în cheltuielile de spitalizare efective, sunt acelea care au adus daune sănătăţii unei alte persoane.

Internarea pârâtei a avut loc  ca persoană prejudiciată – victimă a accidentului rutier, iar spitalizarea nu este rezultatul culpei pârâtei, ci a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului.

Totodată, art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 prevede faptul că răspunderea pentru prejudiciile cauzate furnizorului de servicii medicale este atrasă în condiţiile legii, fiind prin urmare incidente dispoziţiile art. 1357 şi urm. Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală.

Potrivit dispoziţiilor art.1.349 alin.(1) şi (2) Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, iar conform art.1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că angajarea răspunderii civile delictuale presupune existenţa cumulată a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În cauză, situaţia pârâtei Feneşanu Floarea de a necesita îngrijiri medicale ca urmare a  unui accident rutier nu poate fi considerată o faptă ilicită.

Reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş avea obligaţia de a acorda îngrijiri pârâtei, în temeiul dispoziţiile art. 220 din Legea nr. 95/2006, fiind un caz de urgenţă, potrivit Foii de observaţie clinică generală – fila 6 dosar.

Fapta ilicită reprezintă o acţiune sau inacţiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.

Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legătura de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie să fie rezultatul direct şi nemijlocit al acţiunii autorului faptei ilicite.

Vinovăţia reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale şi constă în atitudinea de voinţă şi conştiinţă a autorului faptei ilicite faţă de aceasta şi rezultatul socialmente periculos.

În cauză, nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, în sensul de acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, s-a vătămat dreptul subiectiv al altei persoane, deoarece însăşi reclamanta precizează ca pârâtul este victima încălcării de către un pretins autor a normelor legale.

Analizând celalalt temei de drept invocat de reclamant în susţinerea cererii sale, instanţa constată că actele normative care reglementează sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina paratului – victima a agresiunii, obligaţia de a comunica numele persoanei care a provocat agresiunea, prin încălcarea căreia să fi provocat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului sau al Fondului Naţional Unic. Prin urmare, nu se poate retine ca omisiunea de a furniza astfel de relaţii reprezintă o faptă ilicită.

Mai mult, pârâta - în calitate de persoană asigurată în sistemul de asigurări sociale  la CJAS Caraş-Severin – potrivit Foii clinice de observaţie generală fila 6 dosar, beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile conferite de acest statut, printre care şi acela de a-şi alege liber furnizorul de servicii medicale, potrivit dispoziţiile art. 208 alin. 3 lit. c din legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, potrivit disp. art. 73 alin. 1 din HG 117/2013, „spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice, precum şi pentru situaţiile prev. la art. 72 lit. a, b, c…”

Raportat la această stare de fapt reţinută din probele administrate la dosar şi dispoziţiile legale enunţate, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Feneşanu Floarea şi va respinge acţiunea pentru pretenţii formulată de reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş în contradictoriu cu pârâta Feneşanu Floarea.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr.738 din 10 mai 2017 pronunţata de Judecătoria Caransebeş a formulat apel reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile nr.738/10 mai 2017, în sensul admiterii cererii de chemare în judecata şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.047,55 lei şi a dobânzilor aferente acestei sume, începând cu data internării, respectiv 08.09.2015 până la data plăţii efective. În cazul în care instanţa va aprecia că nu se impune admiterea cererii de chemare în judecata a solicitat obligarea pârâtei să indice cu nume şi adresă persoana vinovata de producerea leziunilor care au necesitat internarea pârâtei în unitatea apelanta.

În motivarea apelului arată că,  prin sentinţa civila nr.698 din 2 mai 2017 pronunţata de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr.4399/208/2016 în mod netemeinic şi nelegal s-a respins cererea reclamantei de chemare în judecata, instanţa de fond întemeindu-şi soluţia pe prevederile art.73 al.1 din HG 117/2013, fără a ţine seama de prevederile art.320 din Legea nr.95/2006 actualizata şi fără a motiva de ce nu sunt aplicabile în cauza prevederile legale menţionate. În urma unui accident rutier pârâta a fost internata în unitatea apelanta în perioada 17-09.2015- 27.09.2015. Apelanta consideră că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile legale invocate, respectiv art.1357, art.1359, art.1381 cod civil şi art.320 din Legea nr.95/2006 actualizata.

Susţine că chiar dacă pârâta are calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale, pârâta nu a înţeles să facă plângere penală împotriva conducătorului auto care i-a produs leziunile ce au necesitat internarea. În mod netemeinic, instanţa de fond nu a admis acţiune a reclamantei nici faţă de intervenientul Stoichiţoiu Constantin, atât pârâtul cât şi intervenientul fiind responsabili de producerea cheltuielilor şi a leziunilor produse pârâtei.

În drept, cererea de apel a fost întemeiata pe prevederile art.466 cod pr.civila, art.1357, art.1359, art.1381 cod civil, şi art.320 din Legea nr.95/2006 actualizata.

Intimata Feneşan Floarea nu a formulat întâmpinare.

 Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 480 N.C.P.C şi sub aspectul temeinicei şi legalităţii, se constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi situaţia juridică dintre părţi, pronunţând o hotărâre corectă şi legală. În ce priveşte critica din apel cum că instanţa nu a motivat omisiunea aplicării art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, tribunalul reţine:

Prevederile art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, statuează următoarele: „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”

Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezulta ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.

În ceea ce privește referirile făcute de apelanta reclamantă la art. 320 din Legea nr. 95/2006, tribunalul  constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva victimei, deoarece aceasta nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse vătămări și a beneficiat de servicii medicale.

Tribunalul constată că sunt neîntemeiate apărările reclamantei în sensul ca pârâta persoană vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât aceasta nu a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului. Sub acest aspect, tribunalul aminteşte că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată să formuleze plângere penala împotriva făptuitorului.

Legiuitorul, prin instituirea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii sănătăţii altei persoane şi nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, văzând şi dispoziţiile art. 480 Noul Cod de procedură, Tribunalul a respins apelul declarat de apelantul –reclamant SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ CARANSEBEŞ împotriva sentinţei civile nr.738 din 10 mai 2017, pronunţata de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr.4570/208/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâta

Domenii speta

Spete similare