Ordonanţă plată

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1885

Şedinţa publică de la 17.08.2018

Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 18.05.2018 sub nr. ... reclamanta creditoare ID a formulat acţiune prin procedura ordonanţei de plată, în contradictoriu cu pârâta debitoare PBE pentru a fi somată să îi plătească suma totală de 4.644,54 lei, compusă din 739,65 lei reprezentând debit principal, 88,99 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi 3.815,90 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului.

În motivarea hotărârii reclamanta creditoare a arătat, în esenţă, că între Orange România S.A. şi pârâta debitoare, s-au încheiat contractele de prestări servicii Orange seria 57444460/05.05.2015 şi nr. 56082609/05.02.2015 şi în temeiul acestor contracte, pentru serviciile prestate, Orange România S.A. a emis o serie de facturi fiscale. Conform prevederilor clauzelor contractuale, plata facturilor trebuie efectuată în maximum 14 zile calendaristice de la data emiterii, în situaţia în care facturile nu sunt achitate la data scadentă, clientul datorează penalităţi zilnice de întârziere în cuantum de 0,5 %, calculate la contravaloarea serviciilor neachitate până la achitarea debitului restant, conform clauzelor contractuale. Daunele sunt percepute pentru rezilierea contractelor înainte de expirarea perioadei contractuale, pentru fiecare abonament în parte. Încetarea contractelor s-a produs ca urmare a nerespectării obligaţiei de plată a sumelor datorate de către client fără punere în întârziere, fără preaviz, fără intervenţia instanţei judecătoreşti şi fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi, conform clauzelor contractuale.

Astfel, debitul principal, respectiv contravaloarea serviciilor de care pârâta debitoare a beneficiat, rezultă din adunarea debitelor principale din facturile emise şi este în valoare de 739,65 lei. Penalităţile de întârziere rezultă din adunarea penalităţilor de întârziere din facturile emise şi sunt în valoare de 88,99 lei. Modul de calcul al acestora este detaliat în cuprinsul facturilor. Daunele pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale sunt în valoare totală de  3.815,90 lei, modul de calcul al acestora fiind detaliat în cuprinsul facturilor.

La data de 17.02.2017 a operat cesiunea de creanţă între OR şi GH, având ca obiect şi creanţa deţinută împotriva pârâtei debitoare aferentă codului de abonat 0512273202, împreună cu toate drepturile aferente rezultând din sau în legătură cu contractul.

Ulterior, la data de 19.04.2017, s-a finalizat tranzacţia prin care cedentul creditor GH a transmis către cesionarul ID. întreg portofoliul de creanţe pe care îl deţinea, creanţe active la data finalizării tranzacţiei, împreună cu toate drepturile accesorii, garanţiile şi drepturile la acţiune rezultate din procedurile judiciare iniţiate de cedent în vederea colectării, realizării şi executării silite a susmenţionatelor creanţe. În acest portofoliu se regăseşte şi creanţa deţinută împotriva pârâtei debitoare, creanţă aferentă codului de abonat 0512273202.

Cesiunile au fost notificate în scris debitoarei în temeiul art. 1578 Cod civil şi înregistrate la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sub nr. 2017-00046912789187-WTI şi nr. 2017-00047462799995.

Întrucât debitoarea pârâtă nu a răspuns demersurilor creditorului cesionar şi nu a achitat debitul restant, în temeiul art. 1015 Cod procedură civilă a fost comunicată o somaţie prin care i s-a pus în vedere să achite suma restantă în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, însă fără rezultat.

A mai susţinut reclamanta că suma pe care o deţine împotriva pârâtei debitoare este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Creanţa este certă, conform art. 663 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât existenţa ei rezultă atât din facturile care au fost emise de către OR pentru serviciile prestate şi acceptate de către debitor în temeiul raporturilor contractuale, cât şi din contracte. Creanţa este lichidă, conform art. 663 alin. 3 Cod procedură civilă, întrucât cuantumul acesteia este determinat prin facturile acceptate de către debitor. Creanţa este exigibilă, obligaţia de plată fiind scadentă, aşa cum rezultă din facturi şi din clauzele contractuale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1014 şi următoarele Cod procedură civilă.

S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei.

Pârâta debitoare nu a formulat întâmpinare, deşi, prin citaţie, în acord cu prevederile art. 1019 alin. 3 Cod procedură civilă, i s-a pus în vedere obligaţia de a depune întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, cu menţiunea că, în cazul nedepunerii întâmpinării instanţa, faţă de împrejurările cauzei, se poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditoarei.

În probaţiune instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între creditoarea OR şi pârâta debitoare PEB, s-au încheiat contractele de prestări servicii seria 56082609/05.02.2015  şi 57444460/05.05.2015.

În executarea acestor contracte au fost emise o serie de facturi fiscale în perioada 12.11.2015-12.06.2015, ce nu au fost onorate la plată.

Conform art. 1014 Cod procedură civilă procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate printr-un statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Astfel, procedura ordonanţei de plată prevede condiţii speciale faţă de dreptul comun iar instanţa trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a acestora.

După cum se menţionează explicit în alin. 1 al art. 1014, normele ce reglementează procedura ordonanţei de plată sunt aplicabile creanţelor certe, lichide şi exigibile, care rezultă din una dintre sursele enumerate de legiuitor.

Conform art. 663 alin. 2-4 Cod procedură civilă, creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elemente care permit stabilirea lui, este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Evident, întrucât finalitatea demersului creditorului constă tocmai în emiterea de către instanţa de judecată a unei ordonanţe de plată cu valoare de titlu executoriu, actul juridic ce reprezintă cauza dreptului de creanţă în procedura ordonanţei de plată nu trebuie să fie el însuşi un titlu executoriu, întrucât un atare act poate fi pus în executare iar cererea creditorului pentru obţinerea unui alt titlu ar fi lipsită de interes.

Esenţial în această procedură este însă ca suma ce reprezintă creanţa invocată, să fie asumată prin contract, la rândul său constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă o obligaţie de plată a unei sume de bani.

Examinând condiţia existenţei unor raporturi contractuale între părţi, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1566 alin. 1 Cod civil, potrivit cărora, cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ, respectiv, pe cele ale art. 1568 alin. 1 Cod civil, în conformitate cu care, cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, precum şi drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.

Pentru ca o asemenea convenţie să producă aceste efecte şi faţă de debitorul cedat, este necesară asigurarea opozabilităţii cesiunii de creanţă cu respectarea prevederilor art. 1578 alin. 1 Cod civil, care statuează că debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă sau primeşte o comunicare scrisă a cesiunii pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului.

Raportat la textele legale anterior citate, instanţa reţine că, în prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada comunicării efective a notificării cesiunii de creanţă către pârât, în calitate de debitor cedat la o dată anterioară introducerii cererii, motiv pentru care, apreciază că prezenta cerere de chemare în judecată, comunicată pârâtului implică şi o comunicare a cesiunii de creanţă, ulterior acestui moment, plata creanţei cedate fiind valabil efectuată numai către cesionar.

Reţinând deopotrivă valabilitatea încheierii cesiunii de creanţă şi opozabilitatea acesteia în raport cu debitorul cedat, instanţa constată că între părţi s-a probat existenţa relaţiilor contractuale, reclamanta subrogându-se de drept în toate drepturile şi obligaţiile deţinute anterior de creditoarea cedentă, OR astfel cum s-a constatat mai sus, aspect necontestat, de altfel, de către pârât.

Din analiza înscrisurilor depuse de reclamantă, în ceea ce priveşte debitul principal, instanţa constată că toate condiţiile enunţate la art. 663 alin. 2-4 Cod procedură civilă sunt îndeplinite, fiind dovedit faptul că s-au prestat servicii în valoare de 739,65 lei, valoare pe care pârâtul nu a înţeles să o conteste prin dovada pozitivă a faptului plăţii sau a caracterului său neîntemeiat.

Cu privire la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 88,99 lei instanţa, examinând conţinutul clauzelor contractuale convenite de părţi, reţine că, potrivit că, potrivit pct. 5 din contracte, plata facturii trebuie efectuată în maxim 14 zile calendaristice de la data emiterii, iar neachitarea facturii în acest termen poate atrage aplicarea de penalităţi de întârziere clientului de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii până la data achitării integrale a sumelor datorate.

Prin conţinutul acestor dispoziţii contractuale părţile au convenit o clauză penală pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor de telefonie mobilă, motiv pentru care va obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 88,99 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal.

Nu se poate primi aceeaşi concluzie în ceea ce priveşte debitul privind daunele pentru reziliere.

În acest sens, se poate observa că pârâta debitoare nu s-a obligat la plata unor sume cu acest titlu, în cuprinsul contractelor de furnizare servicii nefiind menţionată o clauză clară şi precisă, aşa cum susţine reclamanta.

Analizând contractele încheiate între părţi se reţine că se stipulează în cuprinsul acestora doar că s-a primit un exemplar din clauzele contractuale de bază (CCB), din termenii şi condiţiile generale pentru utilizarea abonamentului (), din broşura de tarife şi servicii şi din procedura privind soluţionarea reclamaţiilor utilizatorilor finali, fără a se face vreo altă menţiune expresă cu privire la asumarea unor despăgubiri într-un cuantum determinat sau cel puţin determinabil.

Prin urmare, cum perceperea unor despăgubiri pentru reziliere nu au fost stipulate între părţi în mod cert prin clauze contractuale explicite, respectiv în cuprinsul unui contract semnat şi asumat de debitorul obligaţiei, apt să dea naştere unei obligaţii valide – în acest sens se constată că formularul "Termeni şi condiţii generale pentru utilizarea abonamentelor " depus la dosar nu poartă semnătura debitorului – ci, dimpotrivă, despăgubirile de reziliere au fost solicitate unilateral de către reclamantă, instanţa constată că aceste pretenţii sunt neîntemeiate, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă.

Aşa cum mai sus s-a arătat, esenţial în această procedură este ca suma ce reprezintă creanţa invocată, să fie asumată prin contract, la rândul său constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă o obligaţie de plată a unei sume de bani. Emiterea unei facturi fără ca aceasta să fie acceptată la plată şi neînsoţită de o altă probă, nu se încadrează în condiţiile speciale ale ordonanţei de plată.

Sub acest aspect, se mai reţine faptul că în procedura ordonanţei de plată nu poate fi administrată decât proba cu înscrisuri, ca mijloc probator prin care se poate aduce clarificările necesare. Astfel, proba testimonială sau proba cu expertiză de specialitate, nu sunt admisibile în cadrul procedurii speciale.

Tocmai din acest motiv, hotărârile judecătoreşti pronunţate în oricare dintre cazurile prevăzute de art. 1021 alin. 1 şi 2 şi art. 1022 alin. 2 Cod procedură civilă, nu au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, după cum prevăd în mod expres art. 1021 alin. ultim şi art. 1022 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă.

Pentru toate motivele în fapt şi în drept mai sus expuse, instanţa urmează a admite în parte cererea, urmând a obliga pârâta debitoare să achite reclamantei creditoare, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 2.622,61 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi penalităţi de întârziere.

Se va respinge în rest cererea, ca nefondată.

În baza dispoziţiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, va fi obligată pârâta debitoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare