Litigiu privind funcționarii publici statutari

Titlu: litigiu privind funcționarii publici statutari

Domeniu asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA nr. 847

Şedinţa publică din 25 mai 2018

Pe rol se află judecarea acţiunii promovată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâţii M şi P, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că termenul a fost acordat ca urmare a stabilirii competenţei de soluţionare în favoarea Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal. De asemenea învederează că la data de 11 mai 2018 pârâtul M a depus note de şedinţă, într-un singur exemplar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cercetarea judecătorească încheiată şi invocă din oficiu excepția prematurităţii şi rămâne în pronunţare pe această excepţie şi pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M prin întâmpinare, avându-se în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 11.08.2016, sub nr. …., reclamantul I a chemat în judecată în calitate de pârâte M şi P, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la respectarea şi executarea dispoziţiilor prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010, mai exact, obligarea pârâţilor la plata către reclamant a unei sume egale cu 20 de solde/salarii ale funcţiei de bază, pe post de ajutoare salariale compensatorii cu ocazia pensionarii.

În expunerea de motive, reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 29.02.2016, a fost pensionat conform prevederilor legale, pentru limita de vârsta, conform Deciziei de pensionare nr.X.

A mai precizat că a activat ca poliţist în cadrul M pentru o perioadă de 32 de ani, 1 lună şi 3 zile, având funcţia/gradul de agent şef principal de poliţie.

În acest sens a anexat în dovedirea celor afirmate copie după documentele aferente.

A arătat că, în momentul pensionarii, trebuia să beneficieze, conform legii, de plata unor salarii compensatorii cu ocazia pensionarii pentru activitatea depusă, raportat la vechimea efectivă în postul deţinut.

Concret, reclamantul susţine că trebuia să beneficieze de drepturile financiare prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010.

Având în vedere că se încadrează la o vechime efectivă de peste 30 de ani, solicită respectarea dispoziţiilor legale şi obligarea pârâtului P şi a M la plata unei sume egale cu 20 de salarii ale funcţiei de bază. A arătat faptul că mai multe instanţe din România, în concordanta şi cu dispoziţiile Curţii Europene, au hotărât respectarea drepturilor prevăzute art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010, admiţând în acest sens cererile reclamanţilor, fiind vorba de dosarul nr.. soluţionat de către Curtea de Apel B, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, reclamantul invocă poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dezlegarea dată prin Decizia ICCJ nr.16/2015 cu privire la interpretarea art.9 din Legea nr. 118/2010.

La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, prin care s-a prevăzut la art. 9 că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”. Corelativ, la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 s-a precizat că „Prevederile art. 1-3, art. 5. art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010”.

Aşadar, măsura instituită de art. 9 din Legea nr. 118/2010 a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010.

Din perspectiva existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii prezintă relevanţă dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prin care au fost abrogate expres o serie de prevederi legale, enumerate limitativ, printre care nu figurează Legea nr. 330/2009 ori anumite dispoziţii ale acesteia.

Abrogarea Legii nr. 330/2009 a fost dispusă prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010.

În noul cadru legislativ, aplicabil începând cu anul 2011 dreptul la acordarea de ajutoare la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă a fost prevăzut la art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010.

Totodată, la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că „În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.

Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel P - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 14 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. …, şi stabileşte că: Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept".

Foarte multe instanţe au hotărât că Legea nr. 285/2010, care abrogă implicit prevederile Legii nr. 118/2010 şi care este o lege specială de reglementare a salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, derogă de la o lege anterioară şi generală, respectiv Legea nr. 118/2010.

În acest sens, a apreciat că cererea sa este îndreptățită, deoarece acele plăţi compensatorii nu au fost eliminate ci doar suspendate pe o anumită perioadă de timp. Începând cu anul 2015 aceste trebuie plătite către persoanele prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010.

Pentru aceste motive, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâţilor M şi P la respectarea şi executarea dispoziţiilor prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010, mai exact, obligarea pârâţilor la plata către reclamant a unei sume egale cu 20 de solde/salarii ale funcţiei de bază, pe post de ajutoare salariale compensatorii cu ocazia pensionarii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010 şi următoarele, precum şi pe dispoziţiile Codului de procedură civilă.

În dovedire, reclamantul înţelege să solicite instanţei încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv cartea de identitate, decizia de pensionare nr. X, buletin de calcul Legea nr. 223/2015, solicitând judecarea cauzei şi în lipsă, conform art. 411 alin.1 pct.2 Noul cod de procedură civilă.

La data de 14 octombrie 2016 pârâta M a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.

În susţinerea excepţiei, pârâta M arată că prin Decizia nr. 13 din data de 13.06.2016 (recurs în interesul legii), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că M, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

Decizia mai sus menţionată este obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 din C. pr. civ.

Având în vedere aspectele menţionate şi ţinând cont că P, în cadrul căruia şi-a desfăşurat activitatea reclamantul, este o unitate cu personalitate juridică, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea P, a solicitat admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată şi respingerea acţiunii acestuia faţă de M, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâta M arată că solicitarea reclamantului este întemeiată în drept pe dispoziţiile cuprinse în Legea - Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătiţi din fonduri publice „La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate”.

Aceleaşi dispoziţii legale se regăseau anterior, la pct. 2 alin. (1) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, fiind preluate din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.

Cu toate acestea, faţă de dispoziţiile legale enunţate, a solicitat ca instanţa de judecată să constate că, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezerva nu se aplică”.

Prevederile legale referitoare la ajutorul acordat poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu, nu se aplică nici în anul 2012, aşa cum se stipulează la art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, nici în anul 2013, astfel cum prevede art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi nici în anul 2014, astfel cum prevede O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Măsura a fost menţinută şi pentru anul 2015, astfel cum rezultă din prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, „în anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

Mai mult, dispoziţiile legale referitoare la ajutoarele acordate poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu nu se aplică nici în anul 2016, conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit căruia „în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

Prin urmare, având în vedere aspectele prezentate şi ţinând cont de textul de lege mai sus citat, reclamantul nu beneficiază de ajutoarele prevăzute de art. 20 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătiţi din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata acestor ajutoare la trecerea în,rezervă, soluţie menţinută şi pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015 şi 2016 nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului şi al Parlamentului şi nu al instanţelor judecătoreşti, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege.

În acest sens este şi Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 „(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (...)”.

Statul se bucură e o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitate şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea Constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit , cu excepţia situaţiilor în care aprecierea autorităţilor este vădit lipsită de orice temei(Wieczorek c. Poloniei, hotărârea din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par.53)

În consecinţă, susţine pârâta M, atâta timp cât vocaţia reclamantului la primirea ajutoarelor la trecerea în rezervă nu a fost materializată într-un nou act normativ şi nici nu s-a obţinut desfiinţarea sau modificarea actelor normative prin care nu au mai fost acordate aceste drepturi, nu există temei de drept pentru a se dispune obligarea instituţiei pârâte la plata vreunei sume cu titlu de ajutoare la trecerea în rezervă/încetarea raporturilor de serviciu.

În acest sens, având în vedere dispoziţiile legale imperative anterior citate, a solicitat instanţei să constate faptul că reclamantul nu este îndreptăţit să beneficieze de drepturile salariate solicitate.

Faţă de cele învederate, a solicitat respingerea acţiunii dedusă judecăţii ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 223 Cod procedură civilă, solicită judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei pârâte.

 La data de 28.10.2016 pârâta P a formulat întâmpinare prin care a arătat că, în raport de obiectul dedus judecăţii, soluţionarea cauzei este de competenţa Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, sens în care a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. ……..

Pe fondul cauzei, pârâta P a considerat că acţiunea este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a fost încadrat la P şi a avut calitatea de poliţist funcţionar public cu statul special până la data de 29.02.2016, când, astfel cum rezultă din dispoziţia şefului P nr. X, în temeiul art. 69, alin. 1, lit. a din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, i-au încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie. Din cuprinsul aceleiaşi dispoziţii rezultă faptul că, la data trecerii în rezervă, reclamantul cumulase o vechime în structuri militare/poliţie de 36 ani, 5 luni şi 14 zile.

Petentul invocă, drept temei legal în susţinerea pretenţiilor sale prevederile art. 20 alin. 1 al Anexei VII din Legea nr. 284.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, text potrivit căruia:

„La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate.

Conform art. 11, alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, însă, „în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

Ori, în condiţiile în care încetarea raporturilor de serviciu al reclamantului a avut loc în anul 2016, acesta nu este îndreptăţit să primească ajutoarele solicitate.

Faţă de motivele invocate mai sus, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură civilă.

În baza art. 411, alin. 1, pct.2, teza a doua din Codul de procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.

A anexat prezentei, în trei exemplare certificate pentru conformitate originalul raportul reclamantului din data de 02.02.2016 şi dispoziţia şefului P nr. X.

La data de 30.11. 2017 reclamantul I a formulat precizare la acţiune prin care solicită obligarea pârâţilor la respectarea şi executarea dispoziţiilor prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010, mai exact, obligarea pârâţilor la plata către reclamant a unei sume egale cu 20 de solde/salarii ale funcţiei de bază, pe post de ajutoare salariale compensatorii cu ocazia pensionarii.

Reclamantul arată că mai multe instanţe din România, în concordanţă şi cu dispoziţiile curţii europene, au hotărât respectarea drepturilor prevăzute art.20 din anexa nr. VII din legea nr.284/2010, admiţând în acest sens cererile reclamanţilor.

A invocat dosarul nr. Z soluţionat de către Curtea de Apel B Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal: „Admite recursul. Casează în tot sentinţa civilă recurată, în sensul că admite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului Cobori Gabriel contravaloarea reactualizată la data plăţii efective a ajutorului egal cu 12 solde, prevăzută de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010, la încetarea cauzei de suspendare legală. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.XI.2015.

Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.

Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015.

Foarte multe instanţe au hotărât ca Legea nr. 285/2010, care abrogă implicit prevederile Legii nr. 118/2010 şi care este o lege specială de reglementare a salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, derogă de la o lege anterioară şi generală, respectiv Legea nr. 118/2010.

În acest sens, a apreciat că cererea sa este îndreptăţită, deoarece acele plăţi compensatorii nu au fost eliminate ci doar suspendate pe o anumită perioadă de timp, începând cu anul 2015 acestea trebuie plătite către persoanele prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010.

Pentru aceste motive, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, şi obligarea pârâţilor M şi P la respectarea şi executarea dispoziţiilor prevăzute de art.20 din Anexa nr. VII din Legea nr.284/2010, mai exact, obligarea pârâţilor la plata către reclamant a unei sume egale cu 20 de solde/salarii ale funcţiei de bază, pe post de ajutoare salariale compensatorii cu ocazia pensionarii.

Prin sentinţa civilă nr. Z din data de 10 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. Z a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei M, invocată de aceasta prin întâmpinare şi a respins acțiunea, față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar pe fond, faţă de pârâta P a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâta P, s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la soldele solicitate prin acțiunea introductivă şi că plata efectivă a acestor sume este suspendată şi în consecinţă a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata efectivă a soldelor cuvenite reclamantului, până la încetarea suspendării acordării acestora.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta P, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. v  pronunţată de Curtea de Apel C, în dosarul nr. Z a fost admis recursul formulat de pârâta P, a fost casată sentinţa şi trimisă cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 27 noiembrie 2017, sub nr. *

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. * a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâtele M şi P, în favoarea Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj.

Drept urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 15 februarie 2018, sub nr. **, cu prim termen de judecată la data de 02.03.2018.

Prin sentinţa civilă nr. Z, pronunţată de Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. ** a fost admisă excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâtele M şi P, în favoarea Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului Gorj, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost suspendată procedura şi înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competentă.

Prin sentinţa civilă nr. Z, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. Z a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâtele M şi P, în favoarea Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

Ca urmare a stabilirii competenţei de soluţionare, s-a fixat un nou termen de judecată în dosarul nr.  ** la data de 25 mai 2018, pentru când părţile au fost legal citate.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M instanţa constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a avut calitatea de poliţist – funcţionar public cu statut special în cadrul SP, fiind salarizat de această unitate.

Reţine tribunalul că, raportat la obiectul prezentei cauze, stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu, constituie un atribut exclusiv ce aparţine instituţiei cu care funcţionarul public are stabilit raportul de serviciu, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

Drept urmare, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Astfel, în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deţinută exclusiv de către instituţia  cu care funcţionarul public are stabilit raportul de serviciu.

Cum, reclamantul în perioada martie 2011 – august 2012 a fost angajat al P, instanţa apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M este întemeiată şi urmează să fie admisă.

Examinând cu prioritate excepţia prematurităţii acţiunii invocată din oficiu, în raport de motivele de fapt şi de drept invocate de părţi şi prin prisma materialului probator administrat în cauză, tribunalul o reţine ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamantul I, a activat ca polițist în cadrul pârâtului P, exercitând funcţia de  agent șef principal de poliție, până la data de 29.02.2016, când a fost pensionat pentru limită de vârstă, aşa cum rezultă din Dispoziția Șefului I nr. Z din 25.02.2016.

Ulterior pensionării, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând obligarea pârâtului la plata celor 20 de solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază şi 2 salarii de bază de încadrare lunare nete pe an, până la vârsta limită de pensionare,  susţinând că este îndreptăţit la plata acestui ajutor, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 1 şi 2 din Anexa VII a Legii 284/2010.

Faţă de temeiurile de drept invocate de reclamant în susţinerea cererii de chemare în judecată, tribunalul reţine în primul rând că, ajutorul solicitat de acesta a fost prevăzut iniţial de dispoziţiile art. 27 alin. 1 din OG nr. 38/2003, care au fost abrogate prin Legea nr. 330/2009.

Ulterior abrogării art. 27 alin. 1 din OG nr. 38/2003, acest ajutor a fost prevăzut prin dispoziţiile art.2 din anexa IV/2 a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar apoi, prin dispoziţiile art. 20 alin. 1 şi 2 din Anexa VII a Legii 284/2010, conform cărora, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, în funcţie de vechimea efectivă, precum şi de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal.

Cu toate acestea, deşi acordarea ajutorului solicitat de reclamant a fost prevăzut prin dispoziţiile legale menţionate, prin art. 13 alin.1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a statuat că în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

Aplicabilitatea dispoziţiilor legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, a fost înlăturată şi ulterior, pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 și respectiv 2017 prin dispoziţiile art. II, art. 9 din legea nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin dispoziţiile art. 10 din OUG 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin dispozițiile OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin dispozițiile art. 11 alin.1 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin dispozițiile art. 10 alin. 1 din OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare și respectiv art. dispozițiile art. 1 alin. 3 din OUG 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative

Din succesiunea actelor normative menţionate, rezultă că deşi dispoziţiile legale care prevăd acordarea ajutorului solicitat de reclamant nu au fost abrogate, totuşi, prin dispoziţiile legale care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru fiecare dintre anii 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017 s-a prevăzut în mod expres că acest drept nu va fi acordat în niciunul din aceşti ani, ceea ce echivalează cu o amânare a acordării acestor indemnizaţii pe o durată limitată de timp.

De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, care sesizată fiind cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.II art.9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.283/2011, a reţinut în considerentele Deciziei nr. 291/2013 că „măsurile financiare dispuse prin Legea nr.283/2011 nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea acestor indemnizaţii pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză”.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că "legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art.53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi".

Mai mult decât atât, tribunalul constată că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 5 pronunțată în dosarul Y, având de soluționat recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel S, a stabilit că acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații sunt prematur formulate, decizie obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Drept urmare, tribunalul reţine că deşi ajutorul solicitat de reclamant este recunoscut de dispoziţiile Legii 284/2010, de la data ieşirii acestuia la pensiei, totuşi, acordarea ajutorului respectiv a fost suspendată succesiv, pentru fiecare din anii următori, inclusiv pentru anul 2016, anul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată.

Faţă de toate considerentele ce preced, tribunalul, având în vedere și faptul că acțiunea dedusă judecății a fost introdusă în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, va admite excepţia prematurităţii acţiunii invocată din oficiu şi va respinge acţiunea promovată de reclamantul I, ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M şi respinge acţiunea faţă de acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepţia prematurităţii acţiunii invocată din oficiu.

Respinge acţiunea promovată de reclamantul I, în contradictoriu cu pârâtul P, ca prematur formulată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 25 mai 2018, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare