Interpretarea dispozițiilor privind regimul probator al refugiului și al bunurilor abandonate nu se poate face decât în corelaţie strânsă cu scopul Legii nr. 290/2003 şi cu împrejurarea distanţei temporare semnificative dintre data refugiului pretins şi d

Prin Hotărârea emisă de Comisia municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, s-a dispus respingerea cererii formulate de către reclamantă şi se propune neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile solicitate în temeiul Legii nr. 290/2003 de la autorii reclamantei, motivat de faptul că  nu s-a făcut dovada refugiului pentru autorii lor.

Tribunalul a constatat, în acord cu emitentul hotărârii contestate, că dovada faptului că tatăl reclamantei a fost înrolat în armata română în perioada 1941 – 1945 nu poate duce la admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri în condiţiile în care, pentru a benefica de prevederile Legii nr. 290/2003, este necesar a se face dovada refugiului pentru toți membrii familiei autorului, tocmai în ideea de a se demonstra că nimeni nu a mai beneficiat de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor, ceea ce, în cauză, nu s-a realizat conform celor anterior analizate.

În ceea ce priveşte celelalte dovezi depuse la dosar, Tribunalul a reţinut că acestea constau în declaraţii autentificate ale autoarei cererii de despăgubiri, care nu pot face singure dovada celor susţinute aşa cum s-a analizat anterior, iar declaraţiile martorilor conţin doar informaţii generale referitoare la părinţii reclamatei în sensul că aceştia s-au refugiat în anul 1944 în România, iar în localitatea …, … au rămas toate bunurile acestora, fără a identifica în vreun mod aceste bunuri.

Totodată, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unor eforturi suplimentare în vederea obținerii dovezilor privind refugiul autorilor săi şi a tuturor membrilor familiei (ex. adrese către Arhivele Statului atât din România, cât şi din localitatea de unde aceştia s-au refugiat).

În recurs, Curtea a apreciat cererea reclamantei ca fiind întemeiată reținând că anterior litigiului dedus prezentei judecăți, prin sentinţa civilă Tribunalul Galaţi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... să comunice această hotărâre şi beneficiarei-reclamanta din cauza de față. Conformându-se acestei sentinţe, pârâta comunică reclamantei hotărârea la mai bine de 3 ani de la pronunţare.

În raport de data comunicării hotărârii reclamanta a formulat în termen legal contestație administrativă, contestație respinsă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ..., cu motivarea că, cadrul legislativ aplicabil la data formulării contestaţiei nu mai prevede posibilitatea formulării unei contestații împotriva hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Aşa cum a observat şi judecătorul fondului, într-adevăr, prin Legea nr. 164/2014, intrată în vigoare la data de 18.12.2014, au fost abrogate dispozițiile art. 8 alin. 3 – 6 din Legea nr. 290/2003 care prevedeau procedura de formulare și soluționare a contestațiilor . Cu toate acestea, la momentul emiterii primei hotărâri aceste dispoziții legale erau în vigoare, fiind incidente în cauză, cu atât mai mult cu cât,din culpa exclusivă a pârâtei, hotărârea nu a putut fi contestată în timp util (la o dată apropiată de data emiterii hotărârii)  de către  reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 290/2003 „cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi”.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din HG nr. 1120/2006, „pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii”.

În ceea ce priveşte aceste dovezi, acestea pot consta în  „… acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau … declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate” (art. 5 din Legea nr. 290/2003).

În raport de dispoziţiile legale precitate, invocate şi de prima instanţă, Curtea apreciază că interpretarea acestora nu se poate face decât în corelaţie strânsă cu scopul Legii nr. 290/2003 şi cu împrejurarea distanţei temporare semnificative dintre data refugiului pretins şi data solicitării despăgubirilor, elementul timp fiind de natură a altera memoria celor care au cunoscut împrejurările  şi de a obstrucţiona identificarea  şi  sesizarea instituţiilor depozitare ale documentelor relevante pentru refugierea autorilor şi a familiilor lor şi pentru inventarierea bunurilor abandonate în spaţiul  trecut sub ocupaţie străină (sovietică).

În acest context, Tribunalul a reţinut  că, de lege lata,  dovada refugiului pentru autorii reclamantei  nu se poate face decât cu acte provenind de la autorităţi, declaraţiile de martor fiind acceptate doar cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor.

În speţă, însă, există înscrisuri care atestă că tatăl reclamantei a fost înrolat în armata română în perioada 1941 – 1945 .

Tribunalul a apreciat însă că aceste înscrisuri nu reclamă admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri în condiţiile în care  nu s-a făcut şi dovada refugiului pentru toți membrii familiei autorului, tocmai în ideea de a se demonstra că nimeni nu a mai beneficiat de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor, ceea ce în cauză, nu s-a realizat conform celor anterior analizate.

De reţinut, însă, că  Tribunalul nu a avut în vedere menţiunea de pe înscrisul din dosar potrivit căreia „familia evacuată comuna …, plasa …, Jud. …” , menţiune care, în opinia Curţii, produce efecte juridice, câtă vreme nu s-au formulat rezerve în legătură cu autenticitatea acesteia.

De asemenea, înscrisul din dosar, emis de Arhivele Naţionale, atestă faptul că autoarea reclamantei figura în evidenţa refugiaţilor din 1944 aflaţi pe raza jud. … cu 3 membri de familie nenominalizaţi.

Referitor la bunurile indicate de reclamantă, declaraţiile de martori admisibile pentru probarea bunurilor abandonate, atestă faptul că, urmare a părăsirii forţate a domiciliului, autorii reclamantei aveau bunuri imobile, fapt ce reclamă admiterea cererii privind acordarea de despăgubiri.

Decizia nr. 2282/12.12.2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. …/121/2017, reclamanta … …, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor …, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1823/10.06.2014 emisă de Comisia mun. ... pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, solicitând anularea acesteia și emiterea unei decizii care să stabilească contravaloarea și acordarea compensațiilor bănești pentru bunurile imobile ce au aparținut autorilor săi și rămase pe teritoriul Bucovinei de Nord.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, împreună cu sora sa, …, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile imobile ce au aparținut autorilor … și … bunuri ce au rămas pe teritoriul actual al Republicii Ucraina ca urmare a anexării Bucovinei de Nord.

Precizează reclamanta că timp de 10 ani, din 2004 până în 2014, autoritățile nu au soluționat această cerere, Comisia municipiului … de aplicare a Legii nr. 290/2003 fiind obligată de Tribunalul … prin sentința pronunțată în dosarul nr. …/3/2013 să  emită o hotărâre.

Precizează că cererea de acordare a despăgubirilor a fost soluționată prin Hotărârea nr. …/….2014, hotărâre care însă nu i-a fost comunicată decât după obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... prin sentința civilă nr. …/… 2017 a Tribunalului … rămasă definitivă prin decizia nr. …/… 2017 a Curții de Apel Galați.

Comunicarea s-a realizat la data de 14.07.2017, reclamanta formulând contestație.

Prin adresa nr. …/DTI/27.07.2017 comunicată la data de 02.08.2017, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor i-a comunicat faptul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, dispozițiile art. 8 alin. 3 și 6 din Legea nr. 290/2003 au fost abrogate, astfel încât contestația este inadmisibilă.

Apreciază această soluție ca nelegală întrucât pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor … nu i-a comunicat în termen hotărârea care, la momentul emiterii, putea fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare. Or, dacă hotărârea ar fi fost comunicată corect, reclamanta ar fi uzat de toate căile legale și de termenele procedurale pentru valorificarea dreptului său.

Cererea nu este motivată în drept.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus înscrisuri.

Legal citată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... nu a fost reprezentată în faţa instanţei, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că hotărârea contestată a fost emisă de o altă entitate, respectiv Comisia mun. ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Totodată, a invocat şi excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii întrucât legea nu prevede posibilitatea formulării unei acţiuni având ca obiect anularea hotărârii comisiei, putând fi atacate doar deciziile de validare/invalidare emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că prin documentaţia dosarului nu se face dovada refugiului autorilor reclamantei, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 – 208 din Noul Cod procedură civilă, ale Legii nr. 290/2003 şi ale H.G. nr. 1120/2006.

În susţinerea cererii, pârâta  a depus la dosar înscrisuri.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

  La solicitarea instanței, Comisia municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a comunicat documentația ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. …/… 2014.

Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisurile anterior indicate.

Prin sent. civ. nr. …/… 2018 pronunţată în cauză, Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitatea acţiunii, invocate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ...

Totodată, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ...  este neîntemeiată în condiţiile în care prin acțiunea formulată reclamanta contestă implicit și refuzul acestui pârât de a soluționa contestația formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

Totodată, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. …/… 2014 emisă de Comisia municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, s-a dispus respingerea cererii formulate de … şi ... şi se propune neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile solicitate în temeiul Legii nr. 290/2003 de la autorii … şi …

Prin sentința civilă nr. …/….2017, Tribunalul Galaţi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... să comunice această hotărâre şi beneficiarei … Conformându-se acestei sentinţe, pârâta comunică reclamantei hotărârea prin adresa nr. …/… 2017.

Reclamanta formulează contestație administrativă împotriva Hotărârii nr. …/… 2014, contestație soluționată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... prin adresa nr. …/DTI/….2017, potrivit cu care, cadrul legislativ aplicabil nu mai prevede posibilitatea formulării unei contestații împotriva hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Tribunalul a constatat că, într-adevăr, prin Legea nr. 164/2014, intrată în vigoare la data de 18.12.2014, au fost abrogate dispozițiile art. 8 alin. 3 – 6 din Legea nr. 290/2003 care prevedeau procedura de formulare și soluționare a contestațiilor. Cu toate acestea, este de observat faptul că, la momentul emiterii Hotărârii nr. 1823/10.06.2014, aceste dispoziții legale erau în vigoare.

Or, căile de atac cu privire la hotărârile pronunțate înainte de acest moment nu pot fi decât cele prevăzute de legea în vigoare la data emiterii, în speță Legea nr. 290/2003, în caz contrar ajungându-se la situația în care, din culpa exclusivă a instituției pârâte care a omis comunicarea hotărârii prin încălcarea dispozițiilor legale, reclamanta să nu își mai poate valorifica niciodată dreptul în faţa unei instanţe judecătoreşti.

Faţă de aceste aspecte, este neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, reţinându-se că reclamanta a uzat de căile de atac prevăzute de art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Pe fond, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. …/… 2014 emisă de Comisia municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, s-a dispus respingerea cererii formulate de … şi … şi se propune neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile solicitate în temeiul Legii nr. 290/2003 de la autorii … şi …, motivat de faptul că acestea nu au făcut dovada refugiului pentru autorii lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 290/2003 „cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi”.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006, „pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii”.

În ceea ce priveşte aceste dovezi, acestea pot consta în „…acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau … declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate” (art. 5 din Legea nr. 290/2003).

Or, nu toate aceste dispoziții legale au fost respectate de reclamantă, aceasta nefăcând nici în faţa Comisiei municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi nici în faţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor dovada refugiului pentru niciunul dinte autorii lor, dovadă care, potrivit prevederilor anterior citate, nu se poate face decât cu acte provenind de la autorităţi, declaraţiile de martor fiind acceptate doar cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor.

Tribunalul a constatat, în acord cu emitentul hotărârii contestate, că dovada faptului că numitul …, tatăl reclamantei, a fost înrolat în armata română în perioada 1941 – 1945 nu poate duce la admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri în condiţiile în care, pentru a benefica de prevederile Legii nr. 290/2003, este necesar a se face dovada refugiului pentru toți membrii familiei autorului, tocmai în ideea de a se demonstra că nimeni nu a mai beneficiat de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor, ceea ce în cauză, nu s-a realizat conform celor anterior analizate.

În ceea ce priveşte celelalte dovezi depuse la dosar, Tribunalul a reţinut că acestea constau în declaraţii autentificate ale autoarei cererii de despăgubiri, numita … care nu pot face singure dovada celor susţinute aşa cum s-a analizat anterior, iar declaraţiile martorilor … şi …  conţin doar informaţii generale referitoare la părinţii reclamatei în sensul că aceştia s-au refugiat în anul 1944 în România, iar în localitatea ..., Bucovina de Nord au rămas toate bunurile acestora, fără a identifica în vreun mod aceste bunuri.

Totodată, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unor eforturi suplimentare în vederea obținerii dovezilor privind refugiul autorilor săi şi a tuturor membrilor familiei (ex. adrese către Arhivele Statului atât din România, cât şi din localitatea de unde aceştia s-au refugiat).

În consecință, raportat la materialul probator analizat în cauză, Tribunalul a reţinut că în mod corect nu a fost recunoscut dreptul moștenitorilor numiţilor …  şi … la obținerea de măsuri reparatorii conform Legii nr.290/2003.

Împotriva susmenţionatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pe motive de nelegalitate, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond, la fel ca şi instituţia pârâtă, nu a analizat documentele depuse la dosar, concluzionând astfel greşit fie în sensul că nu s-a făcut dovada refugiului autorilor sau a membrilor familiei acestora şi, respectiv, că nu s-a dovedit efectuarea de eforturi suplimentare în vederea obţinerii de informaţii de la diverse autorităţi.

Astfel, instanţa de fond nu a observat că pe înscrisurile emise de UM …, în partea de jos, există menţiunea că autorii reclamantei împreună cu familia au fost evacuaţi în comuna …, plasa …, jud. …

De asemenea, înscrisul emis de Arhivele Naţionale –Serviciul Judeţean … atestă faptul că autoarea … cu membrii familiei apare în evidenţa persoanelor evacuate şi repartizate în comuna …,  jud. …

Pe lângă aceste înscrisuri există şi declaraţii de martor care au confirmat că familia autorilor a fost evacuată şi nevoită a se refugia în teritoriu neocupat al României.

Este o chestiune de notorietate faptul că ocupantul sovietic a pus stăpânire pe bunurile populaţiei române odată cu înaintarea frontului şi că cetăţenii români care nu au acceptat politica şi orânduirea sovietică, pentru a scăpa de deportare, şi-au abandonat bunurile şi s-au refugiat în teritoriu neocupat al României.

În acest condiţii, în momentul în care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile autorilor săi dânsa (reclamanta-n-n. red. ...) a făcut o serie de demersuri adresate autorităţilor ucrainiene care au eliberat documente de arhivă ce demonstrează că în proprietatea autoarei … au existat … prăjini teren arabil şi … prăjini fâneţe.  Cum mare parte din arhive au fost distruse pentru celelalte bunuri nu s-au putut emite documente, însă se prezumă că  o familie deţinea o locuinţă şi anexe, aspect demonstrat şi prin declaraţiile martorilor.

Sub acest aspect al existenţei bunurilor, aceste înscrisuri dovedesc contrariul celor reţinute de instanţa de fond, iar faptul că nu au fost identificate toate bunurile imobile prin documente, în mod obiectiv nu se poate realiza acest lucru, în condiţiile în care majoritatea arhivelor româneşti preluate de sovietici au fost distruse. Singurele înscrisuri care au putut fi procurate sunt cele de la arhivele din ...

De asemenea, Tribunalul Galaţi a reţinut că anumite înscrisuri depuse de … nu ar face dovada celor susţinute în cererea de chemare în judecată. Acest lucru demonstrează că speţa a fost analizată din perspectiva altei persoane şi a documentelor depuse de aceasta şi nicidecum prin prisma documentelor justificative în alt mod în condiţiile în care până şi evidenţa de carte funciară a fost distrusă de statul sovietic, iar înscrisurile obţinute de la arhivele din ... sunt practic ultimele „urme” descoperite cu privire la bunurile deţinute de autori.

În atare situaţie, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în contradicţie cu probatoriul administrat ceea ce reclamă admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Galaţi.

Recurenta nu şi-a întemeiat în drept recursul.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, sens în care a reiterat apărările formulate la judecata în fond.

Aceeaşi pârâtă a formulat şi recurs incident, criticând hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei respingerii a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Hotărârii nr. …/…2014 emisă de Comisia Municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Analizând hotărârea recurată în raport de criticile/apărările părţilor, de înscrisurile existente la dosar şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea o apreciază parţial nelegală.

Astfel, dacă în privinţa excepţiilor, hotărârea primei instanţe se înfăţişează ca fiind legală, ambele excepţii invocate de pârâtă fiind nefondate, în raport de solicitările punctuale ale reclamantei şi de faptul că dispoziţiile procedurale aplicabile în cauză sunt cele  de la data formulării de către reclamantă a cererii de despăgubiri (7.11.2007).

Prin Hotărârea nr. …/10.06.2014 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 (fila 29 vol. I), s-a dispus respingerea cererii formulate de … … şi .. … şi se propune neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile solicitate în temeiul Legii nr. 290/2003 de la autorii … … şi … …..

Prin sentința civilă nr. …/…2017, Tribunalul Galaţi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... să comunice această hotărâre şi beneficiarei … Conformându-se acestei sentinţe, pârâta comunică reclamantei hotărârea prin adresa nr. …./11.07.2017, deci la mai bine de 3 ani de la pronunţare.

În raport de data comunicării Hotărârii nr. …/… 2014, reclamanta a formulat în termen legal contestație administrativă, contestație respinsă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ... prin adresa nr. …/DTI/… 2017, cu motivarea că, cadrul legislativ aplicabil nu mai prevede posibilitatea formulării unei contestații împotriva hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului ... pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Aşa cum a observat şi judecătorul fondului, într-adevăr, prin Legea nr. 164/2014, intrată în vigoare la data de 18.12.2014, au fost abrogate dispozițiile art. 8 alin. 3 – 6 din Legea nr. 290/2003 care prevedeau procedura de formulare și soluționare a contestațiilor. Cu toate acestea, la momentul emiterii Hotărârii nr. …/… 2014, aceste dispoziții legale erau în vigoare, fiind incidente în cauză, cu atât mai mult cu cât, din culpa exclusivă a pârâtei, hotărârea nu a putut fi contestată în timp util (la o dată apropiată de data emiterii hotărârii)  de către  reclamantă.

Pentru motivele expuse succint mai sus, sunt vădit nefondate criticile formulate de pârâtă pe calea recursului incident, urmând a fi respinse ca atare, cu consecinţa imediată a menţinerii soluţiei asupra excepţiilor.

Pe fond, hotărârea primei instanţe se apreciază nelegală.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 290/2003 „cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi”.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 din HG nr. 1120/2006, „pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii”.

În ceea ce priveşte aceste dovezi, acestea pot consta în  „… acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau … declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate” (art. 5 din Legea nr. 290/2003).

În raport de dispoziţiile legale precitate, invocate şi de prima instanţă, Curtea apreciază că interpretarea acestora nu se poate face decât în corelaţie strânsă cu scopul Legii nr. 290/2003 şi cu împrejurarea distanţei temporare semnificative dintre data refugiului pretins şi data solicitării despăgubirilor, elementul timp fiind de natură a altera memoria celor care au cunoscut împrejurările şi de a obstrucţiona identificarea şi sesizarea instituţiilor depozitare ale documentelor relevante pentru refugierea autorilor şi a familiilor lor şi pentru inventarierea bunurilor abandonate în spaţiul  trecut sub ocupaţie străină (sovietică).

În acest context, Tribunalul a reţinut  că, de lege lata,  dovada refugiului pentru autorii reclamantei  nu se poate face decât cu acte provenind de la autorităţi, declaraţiile de martor fiind acceptate doar cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor.

În speţă, însă, există înscrisuri care atestă că numitul …, tatăl reclamantei, a fost înrolat în armata română în perioada 1941 – 1945.

Tribunalul a apreciat însă că aceste înscrisuri nu reclamă admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri în condiţiile în care  nu s-a făcut şi dovada refugiului pentru toți membrii familiei autorului, tocmai în ideea de a se demonstra că nimeni nu a mai beneficiat de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor, ceea ce, în cauză, nu s-a realizat conform celor anterior analizate.

De reţinut, însă, că Tribunalul nu a avut în vedere menţiunea de pe înscrisul din dosar, potrivit căreia „familia evacuată comuna …, …, jud. …” , menţiune care, în opinia Curţii, produce efecte juridice, câtă vreme nu s-au formulat rezerve în legătură cu autenticitatea acesteia.

De asemenea, înscrisul din dosar, emis de Arhivele Naţionale atestă faptul că numita … figura în evidenţa refugiaţilor din 1944 aflaţi pe raza jud. … cu 3 membri de familie nenominalizaţi.

Referitor la bunurile indicate de reclamantă, declaraţiile de martori, admisibile pentru probarea bunurilor abandonate, atestă faptul că, urmare a părăsirii forţate a domiciliului, autorii reclamantei aveau următoarele bunuri imobile: o casă de locuit în suprafaţă de 140 mp; şură cu suprafaţa de 320 mp; grajd cu suprafaţa de 160 m.p. magazie de 30 mp 5 ha teren intravilan pe raza localităţii ... şi 2,5 ha teren pădure, comuna …

Respectivele declaraţii pot fi reţinute, în opinia Curţii, în măsura în care se coroborează  cu unicul înscris referitor la inventarul agricol, eliberat de Arhivele de Stat ale comunei ..., potrivit cu care, în perioada 1942-1943, cetăţeanul … avea în proprietate 324 prăjini teren arabil, 200 prăjini fâneaţă, iar … avea 110 prăjini teren arabil şi 10 prăjini fâneaţă

În consecință, raportat la aceste mijloace de probă, Curtea reţine că este dovedită împrejurarea abandonării doar a inventarului agricol constând 334 prăjini teren arabil, 210 prăjini fâneaţă (total 644 prăjini), cu privire la care subzistă obligaţia pârâtei de acordare despăgubiri în temeiul Legii nr. 209/2003.

Pentru motivele expuse succint mai sus, în conformitate cu disp. art. 496 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantei, cu consecinţa reformării sentinţei recurate în sensul admiterii în parte a acţiunii şi al obligării pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită decizie de stabilire a contravalorii şi de acordare a compensaţiilor băneşti pentru terenul menţionat mai sus aflat pe teritoriul Bucovinei de Nord ce a aparţinut autorilor reclamantei, … şi … , urmând a fi respinse restul pretenţiilor reclamantei, apreciindu-se că nu  s-au prezentat dovezi suficiente şi concludente în privinţa existenţei fizice la momentul 1944 şi a  structurii imobilelor-construcţii indicate în petitul acţiunii şi nici cu privire la suprafaţa de 2,5 ha pădure, nefiind astfel  îndeplinite condiţiile de la art. art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1120/2006.

Domenii speta

Spete similare