Decizie de atragere a răspunderii. Subzistenţa obiectului şi interesul reclamantului de a ataca această decizie indiferent de realizarea creanţei în cauză prin executarea din partea celorlalţi codebitori. Aprecierea relei - credinţe a acestuia după data l

Obiectul şi interesul reclamantului subzistă în formularea contestaţii indiferent de realizarea creanţei în cauză prin executarea din partea celorlalţi codebitori, cât timp, chiar ridicate fiind celelalte măsuri de executare silită şi asiguratorii, aşa-zisa scădere din evidenţele fiscale a deciziei de atragere a răspunderii nu echivalează cu anularea acesteia, iar nelegalitatea şi consecinţele ei putând subzista şi pentru viitor, şi putând astfel, fonda, vătămarea reclamantului şi interesul în a formula acţiunea îndreptată împotriva deciziei. Urmare a operării prescripţiei şi transformării obligaţiei într-una imperfectă, se poate susţine încetarea condiţiei relei – credinţe a reclamantului după data operării prescripţiei, şi anterior astfel, emiterii deciziei de atragere a răspunderii.

Hotărârea:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 07.06.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 59380/13.12.2016, de angajare a răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea Asociaţia Microregiunea C., şi a Deciziei nr. 5221 din data de 15.03.2017, prin care s-a respins ca lipsită de interes contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 59380 din 13.12.2016. S-a solicitat desfiinţarea în totalitate a acestor acte, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziilor şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 130 din 2 februarie 2018, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B.; a anulat Decizia nr. 5221/15.03.2017 a D.R.G.F.P. şi, respectiv, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 59380/03/09 din 13.12.2016, emisă de A.J.F.P. B.; a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată 50 lei.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac promovate pârâta-recurentă a precizat că instanţa de fond în mod greşit a admis contestaţia formulată de reclamantul A. anulând Decizia nr. 5221/ 15.03.2017 a D.G.R.F.P, respectiv Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 59380/03/09 din 13.12.2016, emisă de A.J.F.P.B., în condiţiile în care în cauză așa cum a arătat și pe fondul cauzei, Decizia de atragere a răspunderii a fost scăzută din evidențele fiscale, iar măsurile de executare silită au încetat prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii, ca urmare a achitării obligaţiilor fiscale de către ceilalţi codebitori.

Astfel, suma de 3.153 lei reprezentând accesorii datorate de debitoarea insolvabilă Asociaţia Microregiunea C. pentru care s-a emis Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 59380/03/09 din 13.12.2016 în sarcina contestatorului A., a fost stinsă ca urmare a măsurilor asigurătorii instituite și împotriva celorlalţi codebitori, respectiv membrii fondatori ai Asociaţiei Microregiunea C., astfel că la data de 27.02.2017 A.J.F.P .B. a recuperat în totalitate a creanţelor fiscale datorate de debitoare. Ca urmare a recuperării integrale a creanţei în sumă de 3.153 lei, A.J.F.P. B. a emis Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii aplicate reclamantului A. înregistrată sub nr. 11434/03/61 din 28.02.2017 și Decizia de ridicare a măsurilor de executare silită a sumelor datorate debitorului de către terţi nr. 11434/03/62 din 28.02.2017, comunicate acestuia la data de 28.02.2017 prin adresa nr. 11434/03/63/BD.

Având în vedere recuperarea integrală a sumei de 3.153 lei reprezentând accesorii datorate de debitoarea insolvabilă Asociaţia Microregiunea C., Comisia de analiză a soluţionării contestaţiilor împotriva deciziilor de angajare a răspunderii solidare din cadrul D.G.R.F.P. Iași, în mod corect a apreciat Decizia nr. 59380/03/09 din 13.12.2016 de atragere a răspunderii solidare a persoanei fizice A. cu debitoarea Asociaţia Microregiunea C. ca rămasă fără obiect.

Aprecierea Comisiei de analiză a soluţionării contestaţiilor împotriva deciziilor de angajare a răspunderii solidare din cadrul D.G.R.F.P. este temeinică și legală, având în vedere că reclamantul A. nu a fost lezat în dreptul sau în interesul sau legitim prin decizia nr. 59380/03/09 din 13.12.2016 de atragere a răspunderii solidare cu debitoarea Asociaţia Microregiunea C., aceasta neproducând efecte.

A invocat art. 280 alin 1 din Legea nr. 207/2015, pct. 12.1 lit d din Ordinul MFP nr. 3741/2015 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 și, în acest context Comisia în mod corect a arătat prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 5221/15.03.2017, că analiza pe fond a aspectelor semnalate de contestator, respectiv prescrierea sumei de 3.153 lei, rolul reclamantului în cadrul asociaţiei sau existenţa relei credinţe, este lipsită de relevanţă, întrucât rămânerea fără obiect a Deciziei nr. 59380/03/09 din 13.12.2016 are ca şi consecinţă firească faptul că acesta nu a fost lezat în dreptul sau în interesul său legitim.

Chiar dacă suma pentru care iniţial s-a atras răspunderea solidară prin Decizia nr. 59380/03/09 din 13.12.2016, recuperată în totalitate prin aplicarea măsurilor asigurătorii asupra codebitorilor reclamantului s-ar fi aflat în afara termenului de prescriere (prescripţie reţinută de instanţă), a învederat că în conformitate cu prevederile art. 218 alin 2 din Legea nr. 207/2015 „sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie nu se restituie”.

Așa cum a arătat, în urma instituirii măsurilor asigurătorii împotriva codebitorilor (membrilor fondatori) Asociaţiei Microregiunea C., au rezultat sume ce au fost distribuite în contul obligaţiilor fiscale datorate de asociaţie astfel că în data de 27.02.2017 s-a recuperat în totalitate creanţele fiscale, iar de la reclamant nu a fost încasată nici o sumă atât în urma instituirii măsurilor asigurătorii sau prin plăţi voluntare iniţiate de acesta.

Aşadar, creanţa în sumă de 3.153 lei a fost achitată bugetului de stat de către ceilalţi membri ai Asociaţiei Microregiunea C., iar măsurile de executare silită întreprinse de organul fiscal împotriva contestatorului și a celorlalţi codebitori au încetat prin ridicarea măsurilor asigurătorii și încetarea executării silite.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond că în speţă se impune concluzia ca la data emiterii deciziei contestate, organele fiscale nu mai deţineau o creanţă activă care să poată fi transferată în sarcina reclamantului și că actele emise de organele fiscale nu au efect întreruptiv de prescripţie, este eronată.

Dispozițiile art. 217 lit. d și art. 347 alin. 2 din Legea nr. 207 / 2015 reglementează că la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate pentru un contribuabil fără bunuri şi venituri urmăribile se întrerupe termenul de prescripţie a dreptului organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, or, în cauză după declararea insolvabilităţii la 02.06.2009, a debitoarei Asociaţia Microregiunea C. de către Administraţia Finanţelor Publice Comunală D. și după preluarea dosarelor fiscale în luna august 2011, organele de executare din cadrul A.J.F.P. B. au procedat ulterior la promovarea procedurii de angajare a răspunderii solidare la plată a membrilor Asociaţiei Microregiunea C., potrivit prevederilor art. 27- 28 din OG nr. 92/2003. În acest sens au fost notificaţi membrii fondatori ai asociaţiei prin emiterea şi transmiterea notificărilor privind deschiderea procedurii de angajare a răspunderii solidare la plata datoriilor debitoarei.

Reclamantul A. în calitate de membru în consiliul director al asociaţiei a fost notificat despre deschiderea procedurii de angajare a răspunderii solidare prin Notificarea nr. 57451 din 28.05.2012, notificare ce a fost confirmată de acesta la data de 06.06.2012. Ca urmare a primirii notificării reclamantul nu a formulat nici un punct de vedere și nici nu s-a prezentat la organul fiscal pentru audiere și pentru a da lămuriri cu privire la obligaţiile fiscale înregistrate de debitoare.

Întrucât ulterior comunicării primei notificări nu au fost efectuate plăţi voluntare de către membrii asociaţi ai debitoarei și motivat de faptul că în urma cercetărilor efectuate au fost identificate bunuri și venituri urmăribile ale membrilor fondatori, la data de 21.04.2016 s-a procedat la transmiterea celei de-a doua notificări, inclusiv reclamantului, privind angajarea răspunderii solidare la plată, potrivit dispozițiilor art. 25, 26 din Legea nr. 207/2015.

Notificarea privind exercitarea dreptului la audiere nr. 18660 /03/54 din 21.04.2016 a fost transmisă prin poștă cu confirmare de primire ce a fost confirmată de către destinatar la data de 11.05.2016. La data de 26.04.2016 au fost instituite și măsuri asigurătorii asupra bunurilor și veniturilor membrilor fondatori, în condiţiile prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015, coroborate cu prevederile pct. 2 OPANAF 2605/2010, pct. 2.1, lit. e.

Pentru reclamant au fost instituite măsuri asigurătorii prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 19430/03/02 din 26.04.2016, ce a fost comunicată prin poştă cu confirmare de primire, fiind primită de acesta la data de 12.05.2016. Reclamantul a formulat răspuns la notificare prin care a arătat ca aportul acestuia a reprezentat un sprijin onorific pentru asociaţie şi nu a deţinut niciodată o funcţie de conducere sau de reprezentare a asociaţiei şi consideră că actele emise de ANAF, faţă de acesta în perioada 2007 - 2008, nu constituie acte de executare propriu-zise şi nu au la bază un titlu de creanţă, motiv pentru care nu le poate aprecia ca fiind acte de natură să întrerupă termenul de prescripţie, aceste motive fiind invocate şi în cererea de chemare în judecată.

Referitor la perioada mandatului de membru în consiliul director al Asociaţiei, reclamantul nu a susţinut cu documente, respectiv o nouă hotărâre a adunării generale, din care să rezulte că nu mai îndeplineşte calitatea de membru în consiliul director. De altfel, nici unul din membrii fondatori de la momentul constituirii entităţii nu au depus documente care să clarifice modificări și /sau menţiuni aduse la Actul Constitutiv al Asociaţiei Microregiunea C., de unde se desprinde concluzia că în fapt membrii fondatori de la momentul constituirii asociaţiei au abandonat administrarea asociaţiei și respectiv exercitarea atribuțiunilor stabilite prin actul constitutiv. Deşi aveau ca atribuţie și asigurarea evidenței contabile și înregistrarea la zi a operaţiunilor financiar contabile, atribuție ce a fost abandonată în fapt, această constatare susţinându-se prin faptul că nu au fost depuse raportările financiare anuale de la înființare așa după cum a rezultat în urma accesării site-ului m.finante.ro, informaţii depunere bilanţuri.

Referitor la aportul contestatorului în cadrul asociaţiei cum că nu a deţinut o funcţie de conducere sau de reprezentare, această afirmație este cel puţin contradictorie având în vedere prevederile art. 27 din Actul constitutiv al Asociaţiei Microregiunea C., care arată care sunt atribuțiile consiliului director.

Referitor la actele emise față de reclamant în perioada 2007-2008, a precizat că acestea reprezentau titluri executorii emise pe numele debitoarei Asociaţia Microregiunea C., ce au avut la bază declaraţiile depuse de reprezentanţii legali privind declararea impozitelor și contribuţiilor de asigurări sociale pentru angajaţi și care nu au fost plătite la termenul scadent și nici ulterior. Termenul de prescripţie a acestor creanţe a fost întrerupt prin constatarea și declararea insolvabilităţii Asociaţiei Microregiunea C. de către organele fiscale de la fosta Administraţie a Finanţelor Publice Comuna D., conform art. 217 lit. d din Legea nr. 207/2015.

În urma instituirii măsurilor asigurătorii împotriva codebitorilor (membrilor fondatori) Asociaţiei Microregiunea C., au rezultat sume ce au fost distribuite în contul obligaţiilor fiscale datorate de asociaţie astfel că în data de 27.02.2017, s-a reuşit recuperarea în totalitate a creanţelor fiscale cu menţiunea că de la reclamantul A. nu s-a încasat nici o sumă de bani.

În urma recuperării sumei de la ceilalţi codebitori/ membri fondatori, Decizia de angajare a răspunderii solidare la plată emisă pe numele reclamantului a fost scăzută din evidență pe plătitor, prin borderou scădere nr. 11430/02/03/2017, aceasta neproducându-şi efectele.

În ceea ce priveşte Decizia de angajare a răspunderii, a arătat că aceasta este temeinică şi legală fiind dată în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, fiind motivată atât în fapt cât şi în drept.

În ceea ce priveşte reaua-credinţă, a învederat că aceasta este dovedită prin faptul că reclamantul în calitatea sa de membru asociat în comitetul director al Asociaţiei Microregiunea C. nu a asigurat fondurile băneşti disponibile pentru plata datoriilor față de bugetul general consolidate, devenite certe, lichide și exigibile în baza declaraţiilor fiscale depuse la organul fiscal iar bilanţurile contabile anuale nu au fost depuse pentru anii 2011-2015.

Contestatorul în calitatea sa de membru fondator în comitetul director, deşi avea posibilitatea în numele asociaţiei să aplice o serie de înlesniri pentru achitarea obligaţiilor fiscale prin facilităţile acordate de acte normative cum ar fi: eşalonarea la plată prevăzută de OUG nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonării la plată; OUG nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitate fiscale, nu a uzat de aplicarea acestora, demonstrând că nu are intenţia achitării obligaţiilor fiscale.

Prin constatările prezentate, organul fiscal a identificat legătura de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitoarei și fapta că nu a declarat și nu a achitat la scadență obligaţiile fiscale ale Asociaţiei. Comportamentul fiscal adoptat de contestator cu privire la obligaţiile pe care le-a avut în exercitarea mandatului de asociat membru în comitetul director și a desfăşurării activităţii generatoare de venituri a fost unul necorespunzător, imprudent cu efecte directe în prejudicierea creditorului, respectiv bugetul general consolidat al statului, fiind îndeplinite astfel condiţiile privind angajarea răspunderii solidare la plată.

Față de dispoziţia instanţei de obligare a pârâtei D.G.R.F.P.– A.J.F.P. B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 Cod procedura civilă.

De asemenea, nici aspectul privind reaua credinţa, comportarea, neglijența sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina recurentei pentru a fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care Decizia de angajare a răspunderii a cărei anulare a fost dispusă de instanţa de fond, a fost radiată din evidențele fiscale , aceasta neproducând efecte.

În cauză, nu este îndeplinită nici una din aceste condiţii, pentru ca pârâtele sa fie obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. a criticat sentința Tribunalului Botoşani, arătând că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, făcând aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, arată recurenta, instanţa a reţinut în mod greşit că cererea reclamantului mai are obiect, cât timp decizia de atragere a răspunderii a fost scăzută din evidenţe fiscale, iar măsurile de executare silită au încetat, reclamantul nemaifiind astfel lezat în dreptul sau interesul său legitim, că chiar şi în cazul reţinerii prescripţiei, sumele deja achitate nu se restituie, că prescripţia nu este dată existând formalităţi multiple care au operat succesiv întreruperea acesteia, că în cauză conduita reclamantului susţine reaua–credinţă în îndeplinirea atribuţiilor. De asemenea, s-a criticat obligarea recurentei–pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei.

Analizând criticile formulate, Curtea apreciază că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, în acord cu prima instanţă, curtea reţine că obiectul şi interesul reclamantului subzistă în formularea prezentei contestaţii indiferent de realizarea creanţei în cauză prin executarea din partea celorlalţi codebitori, cât timp, chiar ridicate fiind celelalte măsuri de executare silită şi asiguratorii, aşa-zisa scădere din evidenţele fiscale a deciziei de atragere a răspunderii nu echivalează cu anularea acesteia, iar nelegalitatea şi consecinţele ei putând subzista şi pentru viitor, şi putând astfel fonda vătămarea reclamantului şi interesul în a formula prezenta acţiune.

De asemenea, prima instanţă a analizat şi a reţinut în mod corect că în cauză a operat prescripţia dreptului de executare silită relativ la creanţa în cauză, cu consecinţele inexistenţei la data emiterii deciziei contestate în favoarea organele fiscale a unei creanţe active, şi ale înlăturării pentru intervalul de timp de după împlinirea prescripţiei a caracterului culpabil a inacţiunii reclamantului. Curtea reţine că prima instanţă a calculat în mod corect împlinirea termenului de prescripţie, inclusiv din perspectiva inaptitudinii formalităţilor de executare indicate de recurentă, de a întrerupe termenul de prescripţie a executării silite (procesul– verbal de insolvabilitate din 2.06.2009, notificările de deschidere procedură de angajare a răspunderii din 28.05.2012 şi din 21.04.2016, instituire măsuri asiguratorii la 26.04.2016), criticile recurentei relativ la raţionamentul instanţei pe aceste aspecte putând fi apreciate, de altfel, ca fiind generale, nerăspunzând analizei minuţioase şi riguroase făcute de prima instanţei asupra lor şi asupra dispoziţiilor legale incidente în materia prescripţiei.

Ca urmare, se reţine ca fiind corectă concluzia instanţei asupra încetării, ca urmare a operării prescripţiei şi transformării obligaţiei într-una imperfectă, a relei–credinţe a reclamantului după data operării prescripţiei, 1.01.2016, şi anterior astfel emiterii deciziei de atragere a răspunderii. Drept consecinţă, argumentele recurentei în sensul relei–credinţe a reclamantului grefate pe conduita acestuia în cadrul societăţii în perioada anterioară, avansate şi ca motive de recurs, chiar adevărate de ar fi, nu sunt suficiente, de vreme ce cel puţin după data de 1.01.2016 se poate susţine inacţiunea legitimă a reclamantului.

Nu poate fi primit, în acelaşi context, nici motivul de recurs avansat de recurentă relativ la faptul că plata fiind deja efectuată de către ceilalţi debitori, nu poate fi restituită chiar prescris fiind debitul, acest aspect, chiar adevărat de ar fi, excedând analizei ce se circumscrie cauzei. De asemenea, curtea apreciază ca neîntemeiate şi criticile recurentei relativ la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, obligare ce s-a dispus în mod corespunzător ca parte căzută în pretenţii iar suma cheltuielilor nefiind una nejustificată.

Pentru aceste motive, curtea, reținând că hotărârea pronunțată de prima instanța este legală, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acesteia, și că astfel, cererea de recurs este neîntemeiată, urmează ca, în temeiul art. 496 Cod pr.civ. să respingă recursul ca atare.

Domenii speta

Spete similare