Drepturi băneşti - spor de vechime

Pe rol fiind judecarea cauzei de Litigii de muncă privind pe reclamantul……….. în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei ……… şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, …. având ca obiect drepturi băneşti - spor de vechime.

………………………………………………………………………………………………

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin acţiunea înregistrată sub nr….. , reclamantul ….. a solicitat instanţei obligarea pârâtului Primăria com. …… la plata drepturilor salariale neîncasate reprezentând sporul de vechime în muncă aferent perioadei 01.11.2013 - până în prezent.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Primăria com. ……la plata sporului de vechime în muncă, începând cu data prezentei acţiuni, pe toată durata exercitării mandatului primarului şi viceprimarului.

Motivându-şi în fapt acţiunea, S. P. arată că începând cu luna iunie 2012 desfăşoară activitate în cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI …, având funcţia de PRIMAR, fiind ales prin vot de către cetăţenii comunei.

Susţine reclamantul că,  din luna iunie 2012 şi până în prezent a fost remunerat numai cu indemnizaţia prevăzută pentru funcţia de primar, respectiv pentru funcţia de viceprimar, deşi funcţia de demnitar public ales este asimilată unui salariat cu contract individual de muncă, salariul pentru funcţia prestată fiind denumit indemnizaţie lunară.

…..  precizează că funcţia ocupată, este funcţie de autoritate publică aleasă conform art.66 alin. l din Legea nr.215/2001 raportat la anexa 2/2 din Legea nr. 154/1998.

Astfel,  reclamantul menţionează că, persoanele care ocupă o astfel de funcţie publică au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie lunară care se stabileşte în conformitate cu anexa 2 din Legea nr. 154/1994 aşa cum a fost modificată prin OG nr. 83/2000.

Conform art. 20 din Legea nr. 154/1998, susţine reclamantul,  indemnizaţia reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

……..  precizează că, prin articolul 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 pe durata exercitării mandatului, primarul şi viceprimarul au fost excluşi din categoria beneficiarilor la sporul privind vechimea în muncă şi la orice alte sporuri.

Reclamantul arată că excluderea de la beneficiul sporului de vechime a primarului şi a viceprimarului constituie un tratament discriminatoriu , fiind încălcate astfel dispoziţiile Legii nr. 154/1998 şi dispoziţiile art. 241 lit. d din Legea nr. 53/2003 (codul muncii) care stabilesc că  prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă sunt obligatorii pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, iar  art. 295 alin. 2 din aceiaşi lege prevede că dreptul comun în materia legislaţiei muncii este codul muncii, acesta fiind aplicabil si persoanelor care se afla într-un raport de muncă, fără a avea încheiat un contract individual de muncă.

Reclamantul susţine că se simte neîndreptăţit în raport cu alte categorii de personal cuprinse în legea nr. 154/1998  şi care beneficiază de spor de vechime.

În drept,şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 253 alin. (1)-(2) Codul muncii, art. 266, 270, 272, 275 Codul muncii, art. 208, 210, 216 Legea nr. 62/2011, art. 148-151 Cod procedură civilă, art. 192 Cod procedură civilă, art. 194-195 Cod procedură civilă, art. 241 lit d din Legea nr. 53/2003 codul muncii, art. 295 alin 2 din Legea nr. 53/2003 codul muncii, art. 2 alin 1 din OG nr. 137/2000, art. 14 din CEDO

În dovedirea acţiunii a solicitat  proba cu acte şi  proba cu martori.

La termenul din 21.01.2016, instanţa a dispus introducerea în cauză a Consiliului  Naţional pentru Combaterea Discriminării având în vedere aspectele de discriminare de tratament invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, în raport cu  alte categorii de salariaţi.

Prin precizările depuse , Consiliului  Naţional pentru Combaterea Discriminării arată că, în speţa de faţă, nu sunt întrunite cele patru condiţii necesare existenţei unei discriminări  respectiv: existenţa unui tratament diferenţiat  manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, existenţa unui criteriu de discriminare, tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege şi  tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim., iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Astfel, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării consideră că, reclamantul nu prezintă persoane sau situaţii aflate în poziţii similare sau analoage, de asemenea nu evidenţiază în mod explicit un criteriu de discriminare în accepţiunea prevederilor O.G. nr. 137/2000 republicată.

Din întreg probatoriu administrat în cauză, instanţa constată următoarea situaţie de fapt şi de drept:

 Conform copiei de pe sentinţa civilă nr. …… …, începând cu luna iunie 2012,  ……. a fost validat în  funcţia de Primar al comunei ….

Nemulţumit de faptul că Primăria …… nu i-a achitat sporul de vechime în muncă  începând cu 01.11.2013 până în prezent, reclamantul s-a adresat instanţei cu o cerere în acest sens. În subsidiar a solicitat obligarea pârâtului  la plata sporului de vechime pe toată durată exercitării mandatului primarului şi viceprimarului.

Întrucât a invocat aspecte  de discriminare, considerându-se defavorizat în raport cu alte categorii de funcţionari publici, instanţa a introdus în cauză şi Consiliul  Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 215/2001- Legea administraţiei publice locale, primarul este alesul local care, în exercitarea mandatului său de patru ani, îndeplineşte o funcţie  de autoritate publică.

Prevederile  art. 57 din această lege stabilesc  la alin. (5) - (7): „Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege. Durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor absolvite. Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.”

Dispoziţiile Legii nr. 154/1994 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică invocate de ….. în cererea de chemare în judecată au fost abrogate  prin legea nr. 330/2009.

Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea personalului din fonduri publice, în vigoare în perioada 01.01.2010 - 01.01.2011, a fost abrogată  la rândul ei de Legea nr. 284/2010.

Articolul 9 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabileşte: „Indemnizaţia lunară pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, dacă nu se prevede altfel prin lege.”

Astfel, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor alineatului sus menţionat aleşii locali nu pot beneficia de sporul de vechime în muncă, unica formă de remuneraţie fiind indemnizaţia.

Norma generală prevăzută de Codul muncii şi invocată de reclamant , nu poate deroga de la norma specială  reglementată  în capitolul IV Funcţii de demnitate publică  litera C – Funcţii de demnitate publice alese din cadrul administraţiei publice locale - Indemnizaţii pentru persoanele alese în funcţii potrivit  prevederilor Constituţiei României din cadrul Anexei I – Familia Ocupaţională  de Funcţii Buget „ Administraţie” din cadrul  Legii nr. 284/2010 .

În capitolul menţionat mai sus sunt prevăzute expres clasele de salarizare şi coeficientul de ierarhizare. Clasa de salarizare cuprinde şi cele 9 clase de salarizare corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă la nivel maxim.

Potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare, indicată de către reclamant ca şi temei pentru pretenţiile afirmate, prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate (...) precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Sunt discriminatorii, potrivit  ordonanţei prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

A discrimina, in sensul dispoziţiilor OG nr. 137/2000, înseamnă a diferenţia sau a trata diferit doua persoane sau situaţii atunci când nu există nici o distincţie relevanta si a trata intr-o maniera identica doua sau mai multe persoane sau situaţii care sunt în fapt diferite.

În cauză, se constată că nu sunt tratate diferite persoane aflate în situaţii similare deoarece actul normativ, Legea nr. 284 /2010 stabileşte clar modalitatea de salarizare a aleşilor locali precum şi cea a salariaţilor din sectorul bugetar cât şi a funcţionarilor publici.

Egalitatea este un concept comparativ, o persoană poate să stabilească dacă are „egalitate” numai comparând condiţiile lui cu ale altora.

Reclamantul invocă discriminarea în raport cu alte categorii de personal ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice, respectiv în raport cu personalul încadrat în baza unui contract individual de muncă şi cu personalul încadrat prin decizie a autorităţii.

 Aceste trei categorii de personal, nu pot fi reţinute ca fiind similare, fiecare având specificul său,  fiind clar definite prin legile aplicabile fiecărei categorii în parte.

Pentru a exista discriminare situaţiile trebuie să fie comparabile, analoage or în cauză, primarul este alesul local care, în exercitarea mandatului său de patru ani, îndeplineşte o funcţie  de autoritate publică, celelalte categorii de personal având calitatea de angajaţi în cadrul administraţiei publice, situaţiile nefiind comparabile.

Instanţa va reţine şi deciziile Curţii Constituţionale relevante sub aspectul invocării unei discriminări între persoanele care exercită funcţii de demnitate publică în raport cu personalul încadrat în baza unui contract individual de muncă şi cu personalul încadrat prin decizie a autorităţii.

Astfel, prin Decizia nr. 175/2015, Curtea Constituţională a reţinut că:

 Analizând critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa discriminare între personalul contractual şi funcţionarii publici din cadrul aceleiaşi instituţii a administraţiei publice locale, sub aspectul beneficierii de prevederile Legii nr. 84/2012, Curtea constată că această critică nu poate fi primită, deoarece, aşa cum rezultă din actele dosarului, autorul excepţiei nu face parte nici din categoria personalului contractual, nici din cea a funcţionarilor publici, ci este viceprimar - funcţie de demnitate publică din cadrul autorităţii publice locale.

Or, potrivit art. 57 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege."

14. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 141 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 5 mai 2014, referitoare la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 84/2012, prin care Curtea, analizând critica referitoare la discriminarea produsă de dispoziţiile de lege criticate care se aplică doar personalului bugetar, nu şi celor care au deţinut funcţii de demnitate publică, a reţinut că aceasta este neîntemeiată, deoarece "textul de lege criticat este redactat suficient de clar, iar limitarea legală a aplicării acestuia nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 79/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323/1999, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor.

 În acest fel se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui."

Având în vedere aceste considerente şi faţă de dispoziţiile legale reţinute a fi incidente în cauză, cererea reclamantului va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prezenta cauză este scutită de plata taxei de timbru şi de timbrul judiciar potrivit dispoziţiilor art. 270 Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul ……. în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei ….., şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, …….

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Vaslui.

Domenii speta

Spete similare