Modificare acte constitutive

Decizie 885 din 30.10.2018


Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. X/24.09.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. X/311/2018  s-a respins cererea formulată de petenta CAR I S.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:

Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2018, petenta CAR I S a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate şi să dispună legalitatea hotărârii asupra fuziunii acesteia, în calitate de organizaţie absorbantă, cu CAR E, CAR E şi CAR T, în calitate de organizaţii absorbite precum şi înregistrarea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a radierii CAR E, CAR E şi CAR T, motivat de faptul că, în urma adunărilor generale, aceste organizaţii au hotărât fuziunea.

 Cererea a fost întemeiată pe art. 234 Cod civil, OG nr. 26 şi Statutul cadru al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor.

În dovedirea cererii, s-au depus proiectul de fuziune prin absorbţie din 26.06.2018, procesele verbale ale adunărilor generale ale asociaţiilor, convocatoarele pentru adunările generale şi solicitările de fuziune ale asociaţiilor.

La termenul din data de 10.07.2018, petentei i s-a pus în vedere să precizeze cererea formulată şi să facă dovada calităţii de reprezentant, iar la termenul din data de 14.09.2018, petentei i s-a pus în vedere să precizeze temeiul legal.

Conform precizării din data de data de 19.09.2018, temeiul legal indicat este art. 234 Cod civil, art. 21.11 din Statutul cadru şi art. 19 din statut precum şi art. 47 şi 48 din Legea nr. 93/2009 şi OG nr. 26/2000.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 234 din Codul civil, fuziunea se face prin absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă iar potrivit art.47 şi 48 din Legea nr.93/2009, prevederile prezentului capitol se aplică instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general iar  fuziunea se poate realiza, cu respectarea legislaţiei aplicabile: a) între două sau mai multe instituţii financiare nebancare; b) între instituţii financiare nebancare şi instituţii de credit; c) între instituţii financiare nebancare şi societăţi al căror obiect de activitate îl constituie desfăşurarea de activităţi auxiliare şi conexe, în înţelesul prevederilor art. 14 alin. (3).

Potrivit art.5 din OG nr.26/2000, asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie  îşi are sediul, potrivit art.8, asociaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor iar conform art.33, modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12.

Potrivit art.34 ind.1 şi 2 din OG nr.26/2000, fuziunea se face prin absorbţia unei asociaţii de către o altă asociaţie sau prin contopirea a două ori mai multe asociaţii pentru a alcătui o asociaţie nouă iar  în cazul asociaţiilor, decizia de fuziune sau de divizare se ia prin hotărârea a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere.

În conformitate cu art.32 din Codul de proc.civilă, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes iar conform art.33, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. 

Prin cererea formulată, petenta nu a solicitat însă înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a modificărilor aduse actelor constitutive ale asociaţiilor implicate în urma fuziunii  ci pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate şi să se dispună legalitatea hotărârii asupra fuziunii şi radierea asociaţiilor CAR E, CAR E şi CAR T.

Referitor la cererea de pronunţare a unei hotărâri de constatare a legalităţii fuziunii, instanţa constată că textele de lege invocate nu prevăd necesitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de constatare a legalităţii fuziunii iar în condiţiile în care petenta nu a solicitat înscrierea modificărilor intervenite în actele constitutive ale asociaţiei şi nici alte motive în susţinerea cererii, aceasta apare ca fiind lipsită de interes.

Referitor la  cererea de radiere a asociaţiilor CAR E, CAR E şi CAR T, instanţa reţine că cererea este formulată de o altă persoană decât asociaţiile în cauză, astfel că petenta nu are calitate procesuală activă, iar în lipsa înscrierii fuziunii în actele constitutive ale acestor asociaţii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, cererea este şi nefondată.

Instanţa a acordat două termene, solicitând petentei lămuriri cu privire la obiectul cauzei şi temeiul de drept, însă aceasta nu şi-a precizat cererea iar conform principiului disponibilităţii, instanţa este ţinută să se pronunţe doar cu privire obiectul cererii cu care a fost investită.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a respins cererea formulată.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe nr. X/24.09.2018, pronunţata în dosarul nr. X/311/2018, de către Judecătoria Slatina, la data de 08.10.2018, a declarat apel petenta CAR I CAR. I S, solicitând admiterea apelului şi anularea hotărârii apelate, pentru următoarele motive:

În  fapt apelanta arătă că a formulat cerere, înregistrata la data de 28.06.2018, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care sa se constate si sa se dispună legalitatea hotărârii asupra fuziunii, in calitate de organizaţie absorbanta, precum si înregistrarea in Registrul Asociaţiilor si Fundaţiilor a radierii CAR E, CAR E si CAR T, întemeiata pe art.234 Cod Civil, art. 21.11 din Statutul cadru, art.19 din Statutul CAR I S, art. 47 si 48 din legea nr. 93/2009 si OG nr.26/2000, pentru următoarele considerente:

CAR I S a dobândit personalitate juridica prin Sentinţa civila nr. X/13.05.1997, dosar nr.X/1997; conform art.19 din Statutul de organizare si funcţionare întocmit la data de 20.03.2006, organizaţia isi statuează dreptul de a fuziona cu oricare ale CAR din judeţ;  iar prin procesul-verbal întocmit la data de 19.06.2018 s-a hotărât: fuzionarea prin absortie a CAR E, CAR E, CAR T SA, de către CAR I S, in calitate de organizaţie absorbanta, urmare a solicitărilor de absortie formulate de CAR E la data de 04.06.2018, CAR E la data de 06.06.2018, CAR T SA la data de 08.06.2018, şi desemnarea preşedintelui C.A.R. I S, D E de a participa la întocmirea Proiectului de fuziune prin absortie.

Prin Proiectul de fuziune s-a stabilit ca: C.A.R. I S, organizaţie absorbanta: isi va păstra sediul din S, jud. O; isi va păstra obiectul de activitate, fiind o instituţie financiara nebancara (C.A.R.); isi va păstra aceeaşi structura adunării generale; va prelua activul si pasivul organizaţiilor absorbite va prelua toate contractele in derulare ale organizaţiilor absorbite.

Pentru CAR. E:  actul prin care se acorda personalitate juridica; Statutul de organizare si funcţionare din data de 30.03.2006;  a dobândit personalitate juridica prin Sentinţa civila nr.X/20.05.1997, dosar nr. X/1997;  conform art. 19 din Statutul de organizare si funcţionare întocmit la data de 30.03.2006, organizaţia isi statuează dreptul de a fuziona cu oricare ale CAR din judeţ; prin Procesul Verbal întocmit la data de 04.06.2018 s-a hotărât: fuzionarea prin absortie a CAR. E de către CAR. I S şi desemnarea preşedintelui  CAR.  E,  C E A de a participa la întocmirea Proiectului de fuziune prin absortie.

Prin Proiectul de fuziune s-a stabilit ca C.A.R. E, organizaţie absorbita va fi radiata din Registrul Asociaţiilor si Fundaţiilor

Pentru CAR E: actul prin care se acorda personalitate juridica; Statutul de organizare si funcţionare din data de 30.03.2006;  a dobândit personalitate juridica prin Sentinţa civila nr. X/24.06.1997, dosar , nr. X/1997; conform art. 19 din Statutul de organizare si funcţionare întocmit la data de 30.03.2006, organizaţia isi statuează dreptul de a fuziona cu oricare ale CAR din judeţ; prin Procesul Verbal întocmit la data de 06.06.2018 s-a hotărât: fuzionarea prin absortie a CAR E de către CAR I S şi desemnarea preşedintelui CAR. E, M M de a participa la întocmirea Proiectului de fuziune prin absortie.

Prin Proiectul de fuziune s-a stabilit ca C.A.R. E, organizaţie absorbita va fi radiata din Registrul Asociaţiilor si Fundaţiilor.

Pentru CAR. T SA: actul prin care se acorda personalitate juridica; Statutul de organizare si funcţionare din data de 30.03.2006;  a dobândit personalitate juridica prin încheiere din data de 26.04.2000, dosar nr. X/2000;  conform art. 19. din Statutul de organizare si funcţionare întocmit la data de 30.03.2006, organizaţia isi statuează dreptul de a fuziona cu oricare ale CAR din judeţ;  prin Procesul Verbal întocmit la data de 08.06.2018 s-a hotărât: fuzionarea prin absortie a CAR  T  SA de  către CAR I S şi desemnarea preşedintelui C.A.R. T SA, D M de a participa la întocmirea Proiectului de fuziune prin absortie.

Prin Proiectul de fuziune s-a stabilit ca C.A.R. T SA organizaţie absorbita va fi radiata din Registrul Asociaţiilor si Fundaţiilor

Prin Sentinţa nr. X/24.09.2018, a fost respinsa cerere privind modificare acte constitutive persoane juridice, formulate de CAR I S, pentru care s-a invocat:

I) art. 34 indice 1 alin.1 si 2 din OG nr.26/2000

Având in vedere invocarea art. 34 indice 1 alin. 1 si 2 din OG nr.26/2000, consideră netemeinic si nelegal pentru următoarele considerente:

1. potrivit art.238 (1) din legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, "fuziunea este operaţiunea prin care una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera totalitatea patrimoniului lor unei societăţi in schimbul repartizării către acţionarii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbanta."

2. de asemenea, OG nr. 26/2000 stabileşte in art. 34 ind. l alin. 1 faptul ca fuziunea se face prin absortia sau contopirea a doua sau mai multe asociaţii, iar potrivit art.34 ind. l alin. 2, in cazul asociaţiilor, decizia de fuziune sau de divizare se ia prin hotărârea a cel puţin doua treimi din numărul total al membrilor organului de conducere.

Având in vedere prevederile menţionate anterior, consideră ca instanţa a interpretat in moi greşit dispoziţiile art.34 indice 1 alin. l si 2 din OG nr.26/2000, pentru realizarea fuziunii fiind suficienta hotărârea membrilor organelor de conducere.

II) Art.32 si 33 din Codul de Procedura Civila Având in vedere invocarea art.32 si 33 Cod de procedura Civila, o consideră netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:

 1. potrivit art.234 din Codul Civil, "fuziunea se face prin absortia unei persoane juridice de către o alta persoana juridica sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoana juridica noua "

2.potrivit art.235 alin.1 din Codul Civil,  "In cazul absortiei, drepturile si obligaţiile

persoanelor absorbite se transfera in patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe"

3.potrivit art.244 din Codul Civil, "persoana juridica inceteaza, dupa caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totala, transformare, dizolvare sau desfiinţare printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege."

Având in vedere prevederile menţionate anterior, consideră ca instanţa a interpretat in mod greşit poziţiile art. 32 si 33 din Codul de Procedura Civila, cererea de chemare in judecata fiind formulata CAR I S care a respectat condiţia exercitării acţiunii civile, aceea de a justifica un interes, determinat, legitim, personal, născut si actual.

În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 470 si următoarele C.proc.civ., precum si pe prevederile actelor normative menţionate in cuprinsul apelului.

Solicită admiterea apelului si anularea Sentinţa nr.X/24.09.2018.

Solicită judecarea cauzei in lipsa, pe baza actelor din dosar si a documentelor anexate.

S-a ataşata taxa judiciară de timbru de 50 lei (f. 11 d.).

Analizând apelul formulat în cauză în raport de situaţia de fapt şi de temeiurile de drept aplicabile în cauză tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamanta C.A.R. I S a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate şi să se dispună legalitatea hotărârii asupra fuziunii, în calitate de organizaţie absorbantă, precum şi înregistrarea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a radierii CAR E, CAR E si CAR T.

Reclamanta, casă de ajutor reciproc, este o asociaţie fără scop patrimonial (art. 1 alin. 1 din legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora), un subiect de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial (art. 4 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii). Aceasta este şi o instituţie financiară nebancară supusă legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare (conform art. 5 lit. c, art. 6 alin. 2 şi art. 38 din  legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare)

 Fuziunea asociaţiilor se face prin absorbţia unei asociaţii de către o altă asociaţie sau prin contopirea a două ori mai multe asociaţii pentru a alcătui o asociaţie nouă (art. 341 alin. 1 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii).

În cazul asociaţiilor, decizia de fuziune se ia prin hotărârea a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere (art. 342 alin. 1 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii).

Fuziunea unor asociaţii este o operaţiune care afectează fiinţa juridică a asociaţiilor implicate. De aceea, întrucât se aduce o modificare care ţine de chiar structura organizaţiei ale cărei direcţii sunt stabilite prin actele constitutive, operaţiunea impune modificarea actelor constitutive.

Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 – 12 din O.G. nr. 26/2000 (art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii). Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de hotărârea adunării generale (art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii).

Hotărârea privind participarea la fuziune, atunci când sunt implicate mai multe asociaţii, trebuie luată de fiecare entitate în parte. Aceste hotărâri, vizând modificarea actelor constitutive, sunt supuse înscrierii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, după care sunt urmate de punerea lor în executare, realizarea operaţiunii de fuziune efectivă fiind urmată de înscrierea entităţilor nou apărute în aceleaşi registre.

Legiuitorul a manifestat o grijă specială în această ipoteză întrucât, punând în discuţie efecte care ţin de chiar existenţa entităţilor juridice, hotărârea adunării generale se impune a fi luată de o majoritate calificată de lege, de cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere.

Tribunalul constată, în acord cu judecătorul fondului, că reclamanta nu a solicitat înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Slatina a modificărilor actului său constitutiv.

Chiar şi în condiţiile în care s-ar accepta că, de fapt, reclamanta a solicitat analizarea legalităţii hotărârii de fuziune în cadrul unei cereri de înscriere a modificărilor legate de absorbţia celorlalte case de ajutor reciproc se constată că nu poate avea loc o astfel de operaţiune în prezent în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că decizia de participare la fuziune a reclamantei a fost luată prin hotărârea a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere (din procesul-verbal al adunării generale din data de 19.06.2018 şi tabelul nominal ataşat acestuia neputându-se stabili dacă printre persoanele participante la şedinţa adunării generale au participat două treimi din numărul total al membrilor organului de conducere). De asemenea, este necesar ca fiecare dintre entităţile participante să facă dovada luării hotărârii de participare la fuziune de majoritatea calificată de lege (din procesele-verbale ale adunărilor generale din data de 04.06.2018 – C.A.R. E, 06.06.2018 – C.A.R. E, 08.06.2018 – C.A.R. T S.A. şi tabelele nominale ataşate acestora neputându-se stabili dacă printre persoanele participante la şedinţele adunărilor generale au participat două treimi din numărul total al membrilor organelor de conducere ale fiecărei asociaţii în parte) şi ca fiecare dintre acestea să solicite înregistrarea în registrul special a modificărilor actelor lor constitutive în sensul participării lor la operaţiunea de fuziune, reclamanta neputând solicita în numele celorlalte participante modificarea actelor constitutive ale acestora, fiind necesar ca fiecare casă de ajutor reciproc să solicite înregistrarea modificărilor actelor constitutive. Abia după efectuarea acestor înregistrări urmează a avea loc înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Slatina a noii entităţi apărute şi radierea vechilor entităţi.

În raport de cele ce preced, tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul reclamant C.A.R. I S împotriva Sentinţei civile nr. X/24.09.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina, ca neîntemeiat.

Data publicarii pe portal: 13.02.2019