Inadmisibilitatea în contenciosul administrativ a acţiunii privind angajarea răspunderii patrimoniale a unui fost funcţionar public

Inadmisibilitatea în contenciosul administrativ a acţiunii privind angajarea răspunderii patrimoniale a unui fost funcţionar public

Prin sentinţa civilă nr. 364/CA din 12.03.2015, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 5790/62/2014 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată din oficiu şi respinsă cererea formulată de reclamanta P L F în contradictoriu cu pârâtul F.IV.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, finalizat prin Decizia nr. 6/07.02.2012 a Camerei de Conturi a Judeţului B şi Încheierea nr. 76/10.5.2012 s-a impus reclamantei obligaţia de a lua măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor cauzate bugetului local prin plata fără bază legală în anii 2011-2012 şi 2013 precum şi în continuare către funcţionarii publici şi personalul contractual a sporului de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, a sporului de confidenţialitate în cuantum de 3- 20% din salariul de bază şi a sumelor compensatorii de natura indemnizaţiei de hrană, drepturilor pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, respectiv sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporului de fidelitate şi sporului de suprasolicitare neuropsihică şi recuperarea acestora.

Măsurile dispuse de Curtea de Conturi au fost menţinute conform sentinţei civile nr. 5687/CA/2013 a Tribunalului şi deciziei civile nr. 1773/10.6.2014 a Curţii de Apel B.

 Astfel, reclamanta a calculat în sarcina pârâtului sumele pretinse prin acţiune, cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit în anul 2009-2010 şi majorări de întârziere aferente până la data de 1.9.2014.

Prin nota ataşată la f.32 dosar, reclamanta a recunoscut că pârâtului i-a încetat raportul de serviciu şi astfel nu dispune de posibilitatea aplicării art. 85 din L. nr. 188/1999 rep. pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a fostului funcţionar public.

Răspunderea funcţionarului public se grefează pe existenţa unui raport de serviciu, fiind guvernată de dispoziţiile speciale cuprinse în L. nr. 188/1999 rep.

Referirea reclamantei şi dezvoltarea ca motive de drept a normelor cuprinse în  Codul muncii nu are corespondent în obiectul cauzei, Codul muncii aplicându-se funcţionarilor publici numai în măsura în care nu există dispoziţii exprese de reglementare în domeniu cuprinse în L. nr. 188/1999 rep., conform art. 117 din ultimul text legal.

Din considerentele cererii, tribunalul reţine raportat la calificarea acesteia, că reclamanta urmăreşte în faţa instanţei de contencios angajarea răspunderii patrimoniale a unui fost funcţionar public prin obligarea acestuia la restituirea unor sume încasate fără bază legală, cu titlu de drepturi salariale.

În consecinţă, atunci când funcţionarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificate generic în art. 75 şi 84 din Legea nr.188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în Codul civil.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ privind răspunderea materială a fostului funcționar public nu îl poate constitui decât o decizie ori ordin de impunere, emise în baza art. 84 sau 85 din Legea nr.544/2004. Dacă o atare dispoziție nu a fost emisă, calea de reparare a pagubei este acțiunea civilă în pretenții.

Soluţia se impune faţă de dispoziţiile art. 18 alin. 1 şi 3 coroborate cu cele ale art.19 din L. nr. 554/2004 din care rezultă cu claritate că cererea de despăgubire este subsecventă anulării unui act administrativ.

Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ nu se confundă cu lipsa competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, pentru a se justifica declinarea unor cereri inadmisibile în regimul L. nr. 554/2004 către instanţele civile.

Instanţa urmează să verifice dacă cererea întemeiată în materie administrativă se circumscrie ori nu acesteia, verificare ce nu poate interveni decât după reţinerea competenţei, operaţiune care impune numai examinarea unor aspecte formale ale cererii.

În măsura în care reclamanta şi-a fundamentat acţiunea pe calitatea pârâtului de funcţionar public şi a dezvoltat condiţiile atragerii răspunderii patrimoniale a acesteia pe fapta de încasare necuvenită ca funcţionar a unor drepturi salariale, cererea sa nu este fundamentată pe regimul răspunderii civile de drept comun ci pe răspunderea patrimonială a funcţionarului public.

Niciunde în cuprinsul cererii, reclamanta nu a arătat că înţelege să-şi fundamenteze acţiunea pe o răspundere civilă de drept comun, ci din contră pe o răspundere specială.

Or, instanţa este ţinută de obiectul, cauza şi motivele  cererii de chemare în judecată, neputându-le schimba din oficiu, chiar dacă aceasta ar fi în interesul reclamantei.

Neîntrunirea unei condiţii esenţiale de admisibilitate a sesizării instanţei de contencios administrativ nu poate atrage declinarea competenţei ci respingerea ca atare a cererii, fără vreo autoritate de lucru judecat, tocmai pentru respectarea principiului disponibilităţii.

În consecinţă, tribunalul va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge acţiunea ca inadmisibilă în contencios administrativ, aceasta fiind şi orientarea jurisprudenţială actuală ( Minuta Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și curțile de apel, Suceava, 23-24 octombrie 2014, pct. 8).

Domenii speta

Spete similare