Drept procesual penal

Domeniu: Drept procesual penal

Revizuire, admisibilitate în principiu. Participare procuror structură specializată a Parchetului.

- Codul de procedură penală, art. 459 alin. (2)

Prin Decizia nr. 4/2010, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, cu privire la actele de cercetare referitoare la cererea de revizuire, că efectuarea acestora este de competenţa exclusivă a procurorului din structura specializată a Parchetului, dacă hotărârea definitivă se referă la infracţiuni a căror urmărire penală a fost realizată de către acea structură, decizia respectivă fiind aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi în cazul procurorului care participă la judecarea cererii de revizuire.

În speţă, cauza în care a fost pronunţată hotărârea definitivă de condamnare a revizuientului a fost instrumentată, în faza de urmărire penală, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care l-a trimis în judecată iar judecarea fondului cauzei, în primă instanţă şi în recurs, s-a realizat cu participarea procurorilor din cadrul aceleiaşi structuri specializate a Parchetului.

Astfel fiind, şi la judecarea în primă instanţă a cererii de revizuire, inclusiv sub aspectul admisibilităţii în principiu a acesteia, era obligatorie participarea unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ceea ce, în fapt, nu s-a întâmplat, situaţie care atrage nulitatea absolută a sentinţei pronunţate de către instanţa respectivă, conform art. 281 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.

(Secţia I-penală, decizia penală nr. 623 din data de 8 aprilie 2016)

Prin sentinţa penală nr.2412 din data de 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr.9212/236/2015, Judecătoria Giurgiu, în temeiul art. 459 alin. (5) C.pr.pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr.795/2011 a aceleiaşi instanţe (modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.2513/2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală), formulată de revizuientul T. M., pe care l-a obligat, potrivit art. 275 alin. (2) din acelaşi cod, la plata către stat a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr.795/2011, Judecătoria Giurgiu l-a achitat pe inculpatul T. M., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art.10 alin. (1) lit. d) din vechiul Cod de procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. a) din Legea nr.78/2000, l-a obligat pe acesta să plătească părţii civile S.C. I. S.A. (prin lichidator judiciar SC I. IPRUL) suma de 3.982.699 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin vânzarea imobilelor la o valoare diminuată faţă de valoarea lor economică reală şi a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită în faza de urmărire penală asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatului, în vederea reparării pagubei produse. Această hotărâre a fost modificată, în parte, în recurs, prin Decizia penală nr.2513/2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în sensul condamnării inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr.78/2000, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, putând fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile prevăzute limitativ în art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, în speţă fiind invocat cazul menţionat la lit. a) (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate).

Drept urmare, conform formulării textului de lege citat, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar apărările cunoscute şi verificate de instanţă la judecarea cauzei nu pot fi supuse din nou examinării. Pe cale revizuirii, nu se poate ajunge la readministrarea şi reinterpretarea probatoriului şi nici la suplimentarea probaţiunii cu privire la aspecte de fapt avute în vedere de instanţa care a judecat cauza.

În speţă, condamnatul revizuient a invocat faptul că Statul Român nu a fost acţionar la SC I. SA, iar el nu a deţinut calitatea de administrator al societăţii respective în perioada 25 iulie 2003 - 23 decembrie 2004, nu a semnat niciun contract sau antecontract de vânzare de imobile şi nu a stabilit valoarea imobilelor înstrăinate, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Acţionarilor. Toate aceste aspecte au fost analizate pe fondul cauzei, atât în cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în recurs.

Astfel fiind, prin cererea de revizuire dedusă judecăţii, nu se tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probaţiunii şi, respectiv, la reinterpretarea probelor deja administrate, lucru care nu este posibil, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere hotărârii definitive şi principiului autorităţii de lucru judecat. Reanalizarea probelor administrate la judecarea pe fond a cauzei şi în căile ordinare de atac este inadmisibilă în revizuire, neputându-se obţine o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţă.

Pe de altă parte, o altă cerere de revizuire, întemeiată pe aceleaşi motive de fapt, a fost formulată anterior de către soţia condamnatului revizuient, fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin Sentinţa penală nr.2332/2013, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr.9994/236/2013.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, a declarat apel, la data de 28 decembrie 2015, revizuientul T. M., printr-o cerere formulată în numele acestuia de către avocatul său ales, care, la data de 04 ianuarie 2016, a solicitat, printr-o cerere separată, repunerea în termenul de apel.

Ambele cereri au fost înaintate de Judecătorie şi înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 12 ianuarie 2016.

Revizuientul apelant (arestat provizoriu în Insulele Cayman, în vederea extrădării către România, aprobată deja în primă instanţă) a solicitat judecarea apelului în lipsa lui, potrivit art. 364 alin. 4) C.pr.pen. adresând Curţii o cerere scrisă în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii apelului declarat de revizuient şi, de asemenea, a solicitat respingerea cererii acestuia de repunere în termenul de apel.

Avocatul ales care l-a reprezentat juridic pe revizuientul apelant în faţa Curţii a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, la prima instanţă, invocând, pe de o parte, împrejurarea că, la data dezbaterilor desfăşurate de instanţa respectivă, acesta era privat de libertate, fiind deţinut în Insulele Cayman, unde a fost arestat în baza unui mandat de urmărire internaţională (emis în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii), fiind în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa acea instanţă, iar, pe de altă parte, faptul că, la judecata în primă instanţă, acestuia nu i-a fost desemnat un apărător, în condiţiile în care asistenţa juridică era obligatorie. De asemenea, însuşindu-şi susţinerea subsidiară a reprezentantului Ministerului Public, a invocat împrejurarea soluţionării cauzei, sub acelaşi aspect, în primă instanţă, fără participarea unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este declarat în termenul legal şi, de asemenea, este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Prin adresa nr.913/VIII/1/2015 din data de 27 mai 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis Judecătoriei Giurgiu, spre competentă soluţionare, memoriul condamnatului T. M. (adresat iniţial Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), calificat drept cerere de revizuire - întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C.pr.pen. - a Sentinţei penale nr.795/2011, pronunţată de instanţa respectivă în Dosarul nr.5952/236/2009 (modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.2513/R/2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală).

În cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 29 mai 2015, sub nr.9212/236/2015, nu s-a procedat la citarea condamnatului revizuient pentru primul termen de judecată, stabilit în data de 07 septembrie 2015.

Ca urmare a Deciziei nr.506/2015 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr.539 din data de 20 iulie 2015), prin care s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative prevăzute în art.459 alin.2 din Codul de procedură penală, potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează fără citarea părţilor, instanţa sesizată a reţinut, la termenul respectiv, lipsa de procedură cu condamnatul revizuient şi a dispus citarea acestuia.

Drept urmare, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, condamnatul revizuient a fost citat, pentru termenul următor, stabilit în data de 19 octombrie 2015, la adresa domiciliului ales indicat de acesta în memoriul formulat, din municipiul Bucureşti, …, unde s-a realizat însă doar afişarea înştiinţării, întrucât destinatarul nu a fost găsit (fila 12, d.f.).

Condamnatul revizuient nu s-a prezentat la acel termen de judecată şi nici nu a fost reprezentat juridic de către un avocat ales, iar instanţa nu a luat măsuri pentru a-i desemna un apărător din oficiu.

Ministerul Public a fost reprezentat, la ambele termene de judecată, de procurori din cadrul altor structuri ale Parchetului decât Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin sentinţa pronunţată la data de 19 octombrie 2015 (în prezent apelată), Judecătoria a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Minuta sentinţei respective a fost comunicată condamnatului revizuient, la adresa anterior menţionată, însă, în lipsa găsirii lui la adresa respectivă, s-a realizat doar afişarea înştiinţării, în data de 22 octombrie 2015, acesta având la dispoziţie un termen de 7 zile pentru a se prezenta la instanţă în vederea realizării comunicării, abia la împlinirea acelui termen minuta fiind considerată comunicată, potrivit art. 264 alin. (1) rap. la art. 261 alin. (40 lit. f), g) C.pr.pen.. Aceeaşi a fost situaţia şi cu privire la comunicarea către acesta a sentinţei redactate, în privinţa căreia s-a realizat, la data de 18 noiembrie 2015, numai afişarea înştiinţării.

La data de 28 decembrie 2015, avocatul ales al condamnatului revizuient a solicitat, printr-o cerere scrisă, eliberarea de copii de pe actele dosarului nr. 9212/236/2015 al Judecătoriei Giurgiu şi, la aceeaşi dată, avocatul respectiv a formulat, în numele acestuia, declaraţia de apel.

La cererea din oficiu a Curţii, Biroul Naţional Interpol a comunicat, prin adresele nr.1200230/NEC din datele de 16 februarie 2016 şi 23 martie 2016, că revizuientul apelant a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării, în Insulele Cayman, la data de 29 octombrie 2015, iar, la data de 29 decembrie 2015, autorităţile judiciare locale au aprobat extrădarea lui către România, însă acesta a formulat apel împotriva deciziei respective, nefiind cunoscut rezultatul soluţionării acelei căi de atac.

Avocatul ales al revizuientului apelant a depus la dosar, la cererea Curţii, în traduceri autorizate, mandatul provizoriu de arestare, mandatul de încarcerare, dar şi o declaraţie a unui funcţionar din cadrul Serviciului Imigrări din Insulele Cayman, din care rezultă, pe lângă aspectele comunicate de Biroul Naţional Interpol (deja evidenţiate), faptul că acesta a fost privat de libertate, pe teritoriul respectiv, încă din data de 16 octombrie 2015, când s-a produs reţinerea lui, pe Aeroportul Internaţional „Owen Roberts”, după returnarea din Jamaica (unde i s-a refuzat intrarea), constatându-se că, pe numele său, exista un mandat internaţional de arestare transmis prin Interpol.

Astfel, potrivit afirmaţiilor ofiţerului superior de imigrări Brian Ebanks (cu privire la care Curtea nu deţine informaţii de natură a le pune la îndoială credibilitatea), la data respectivă (16 octombrie 2015), revizuientul apelant a fost escortat, de la aeroport la Secţia de punere în aplicare a legii imigrării, unde i-au fost reţinute paşaportul românesc şi suma de bani pe care o avea asupra sa (aproximativ 8.000 dolari SUA), iar, apoi, în aceeaşi zi, a fost dus la Centrul de detenţie din cadrul Serviciului Imigrări, de unde a fost ridicat, la data de 28 octombrie 2015, de către un ofiţer de poliţie, care l-a arestat în mod oficial în baza mandatului internaţional de arestare transmis prin Interpol.

Raportat la aceste informaţii, Curtea constată că, la data desfăşurării dezbaterilor asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi pronunţării sentinţei penale atacate, prin care cererea respectivă a fost respinsă ca inadmisibilă (19 octombrie 2015), revizuientul apelant era privat de libertate, pe teritoriul Insulelor Cayman, fiind plasat, încă din data de 16 octombrie 2015, în Centrul de detenţie al Serviciului Imigrări.

În consecinţă, având în vedere Decizia nr. 506/2015 a Curţii Constituţionale (anterior menţionată), Curtea constată că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire s-a realizat de către prima instanţă fără legala citare a condamnatului revizuient, care a fost înştiinţat despre termenul de judecată fixat în acest scop numai la adresa domiciliului ales din România, iar nu la locul unde era deţinut, fiind privat în fapt de libertate, astfel cum prevede, în mod explicit şi imperativ, art.259 alin. (7) C.pr.pen.

De asemenea, Curtea constată că minuta sentinţei pronunţate de prima instanţă nu a fost comunicată revizuientului condamnat la locul de deţinere din Insulele Cayman, potrivit art. 264 alin. (1), (2) rap. la art. 259 alin. (7) C.pr.pen. astfel că, în lipsa acestei comunicări, de la data căreia începe să curgă în mod legal termenul de declarare a apelului, conform art. 410 alin. (1) din acelaşi cod, calea de atac exercitată de acesta a fost introdusă în termen.

Chiar considerând că detenţia condamnatului revizuient a început la data de 29 octombrie 2015 (când acesta a fost în mod oficial plasat în arest provizoriu, în vederea extrădării), Curtea constată că data respectivă este anterioară aceleia când minuta sentinţei pronunţate de prima instanţă se considera a-i fi comunicată, potrivit art. 264 alin. (1) rap. la art. 261 alin. (4) lit. f), g din Codul de procedură penală, şi anume după trecerea unui termen de 7 zile de la afişarea înştiinţării la adresa domiciliului ales, astfel că, şi în acest caz, comunicarea acelui act trebuia refăcută către locul de deţinere, conform art. 264 alin. (1), (2) rap. la art. 259 alin. (7) din acelaşi cod, întrucât, în mod obiectiv, destinatarul - privat de libertate - nu se putea prezenta, în interiorul termenului respectiv, pentru a ridica de la instanţă singura comunicare realizată de aceasta.

Constatarea formulării în termen a prezentei căi de atac face inutilă analizarea cererii revizuientului apelant de repunere în termenul de apel.

Pe de altă parte, Curtea constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă este lovită de nulitate absolută, sub două aspecte.

Astfel, sub un prim aspect, Curtea reţine că, potrivit normei generale prevăzute de art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, participarea procurorului la orice judecată, prin urmare inclusiv aceea care se referă la admisibilitatea în principiu a unei cereri de revizuire, este obligatorie, în acelaşi sens statuând, cu privire la examinarea admisibilităţii în principiu a unei alte căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare), şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3/2015, pronunţată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii.

De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) lit.c2) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată.

Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 4/2010, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, cu privire la actele de cercetare referitoare la cererea de revizuire, că efectuarea acestora este de competenţa exclusivă a procurorului din structura specializată a Parchetului, dacă hotărârea definitivă se referă la infracţiuni a căror urmărire penală a fost realizată de către acea structură, decizia respectivă fiind aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi în cazul procurorului care participă la judecarea cererii de revizuire.

În speţă, cauza în care a fost pronunţată hotărârea definitivă de condamnare a revizuientului a fost instrumentată, în faza de urmărire penală, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care l-a trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.45/P/2008 al Serviciului Teritorial Bucureşti, Biroul Teritorial Slobozia, iar judecarea fondului cauzei, în primă instanţă şi în recurs, s-a realizat cu participarea procurorilor din cadrul aceleiaşi structuri specializate a Parchetului.

Astfel fiind, şi la judecarea în primă instanţă a cererii de revizuire, inclusiv sub aspectul admisibilităţii în principiu a acesteia, era obligatorie participarea unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ceea ce, în fapt, nu s-a întâmplat, situaţie care atrage nulitatea absolută a sentinţei pronunţate de către instanţa respectivă, conform art.281 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală.

Sub un al doilea aspect, Curtea reţine că, în raport cu Decizia nr.506/2015 a Curţii Constituţionale (anterior citată), întrucât examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire trebuie efectuată cu citarea condamnatului revizuient, iar, în lipsa reglementării legislative a unei proceduri speciale pentru realizarea acestei examinări, este aplicabilă procedura generală, prevăzută pentru judecata în primă instanţă, în speţă, se impunea ca acestuia să-i fie asigurată apărarea, în lipsa angajării unui avocat ales prin desemnarea unui avocat din oficiu, ceea ce, în fapt, nu s-a întâmplat, în condiţiile în care, în ceea ce îl priveşte, asistenţa juridică este obligatorie, potrivit art.90 lit.a, c din Codul de procedură penală, deoarece, pe de o parte, la data dezbaterilor, revizuientul se afla în stare privativă de libertate (astfel cum deja s-a evidenţiat), iar, pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce a atras condamnarea lui definitivă, incriminată de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000, depăşeşte 5 ani închisoare, atât conform reglementării în vigoare la data săvârşirii faptei şi, respectiv, la data pronunţării acelei hotărâri, cât şi conform reglementării actuale.

Drept urmare, absenţa unui avocat - ales sau desemnat din oficiu - care să asigure apărarea revizuientului condamnat în faţa primei instanţe, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, atrage, la rândul său, nulitatea absolută a sentinţei pronunţate de acea instanţă, potrivit art.281 alin.1 lit.f corob. cu art.281 alin.4 lit.b din Codul de procedură penală.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii apelului, invocată de reprezentantul Ministerului Public, va constata declararea în termen a căii de atac cu care a fost sesizată, iar, în temeiul art.421 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat de revizuientul T.M., va desfiinţa în întregime sentinţa penală atacată de acesta şi va dispune trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Giurgiu, spre rejudecare, cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Domenii speta

Spete similare