Contravenţii

Prin cererea înregistrată sub nr. (…) petentul (…) a formulat plângere, în contradictoriu cu intimatul (…), împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria (…) nr.(…) din (…), solicitând anularea acestuia, înlăturarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

In motivarea plângerii petentul a arătat, în esenţă, că în data de (...) a fost oprit, în localitatea (…) de un echipaj de poliţie care i-a comunicat că a efectuat manevra de depăşire a unui autovehicul în mod neregulamentar, încălcând marcajul longitudinal continuu.

Petentul a învederat că manevra de depăşire a fost efectuată în mod corect, iar permisul de conducere i-a fost reţinut în mod eronat.

Acesta mai arătat că abaterea comisă trebuia înregistrată cu mijloace tehnice omologate, potrivit art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 3 din OUG 195/2002, că nu sunt aplicabile prevederile art. 249 C.proc.civ., sarcina probei revenind intimatului, precum şi că măsura complementară privind suspendarea dreptului de a conduce a fost luată în mod nelegal.

In drept, a invocat dispozitiile art. 194 şi urm. C.proc.civ., OG nr. 2/2001 şi OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006.

A depus alăturat, in copie, înscrisuri.

La data de (…) intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.

A depus alăturat alăturat întâmpinării, înscrisuri.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria (…) nr. (…) din data de (…) petentul (…) a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea faptei prev. de art. 100 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că „a condus auto marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare (…) pe DJ (…) în localitatea (…)  circulând din direcţia (…) către (…), imediat după interscţia cu DJ (…) T , a  efectuat manevra de depăşire neregulamentară a unui vehicul ce circula regulamentar în faţa sa, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu.” Pentru fapta săvârşită i-a fost aplicată sancţiunea principală prevăzută de art. 100 alin. 3, constând în 4 puncte amendă, rezultând un cuantum al sancţiunii de (…) lei, precum şi sancţiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

În susţinerea plângerii, petentul a învederat existenţa unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în procesul-verbal contestat, respectiv aceea că manevra de depăşire a fost efectuată în mod corect.

Petentul a mai învederat că, potrivit art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 3 din OUG 195/2002, „în ceea ce priveşte înregistrarea depăşirii aceasta se realizează cu mijloace tehnice omologate şi certificate metrologic, prin urmare procesul-verbal de contravenţie nu poate face dovada realităţii celor inserate în cuprinsul său prin el însuşi, acesta trebuind să fie însoţit în mod obligatoriu, fie de planşe foto tip captură-cadru din înregistrarea video ori chiar de cd-ul cu înregistrarea video a faptei” precum şi faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 249 C.proc.civ. sarcina probei revenindu-i intimatului, petentul găsindu-se în mod obiectiv în imposibilitatea dovedirii unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în actul contestat.

Instanţa reţine că prevedrile art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 3 din OUG 195/2002, invocate de petent, nu se referă la contravenţia reţinută în sarcina sa, ci la cea constând în depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, care potrivit acelui text de lege trebuie constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Instanţa reţine că nicio prevedere a OUG 195/2002 nu impune ca fapta prev. de art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 3 (depăşire neregulamentară) să fie constatată cu mijloace tehnice, deci aprecierea petentului potrivit căreia procesul-verbal de contravenţie nu poate face dovada realităţii celor inserate în cuprinsul său prin el însuşi, acesta trebuind să fie însoţit în mod obligatoriu, fie de planşe foto tip captură-cadru din înregistrarea video ori chiar de cd-ul cu înregistrarea video a faptei, nu poate fi primită, fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte sarcina probei în astfel de situaţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în cauza Haiducu contra României că, răsturnarea prezumţiei de legalitate şi de temeinicie a proceselor-verbale de contravenţie prin proba contrară faptelor consemnate de poliţistul rutier nu este o abordare surprinzătoare, în măsura în care regimul juridic naţional aplicabil contravenţiilor este completat prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii (Anghel împotriva României, nr. 28183/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Totodată, Curtea nu a subscris opininiei potrivit căreia acest fapt reprezintă o atingere adusă dreptului petenţilor la respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Curtea a reamintit că, în materie de circulaţie rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. 56936/00, (dec.), 9 decembrie 2004 şi, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franţei, nr. 34595/97, decizia din 7 septembrie 1999 şi Adoud împotriva Franţei, nr. 35327/97, decizia din 7 septembrie 1999].

De asemenea, Curtea a mai subliniat că prezumţia de răspundere stabilită prin procesul-verbal este relativă şi proba contrară poate fi adusă prin intermediul oricărui element de probă admis de legislaţia naţională.

În acelaşi sens, în cauza Nicoleta Gheorghe contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, într-o asemnea situaţie petentul trebuie să prezinte mijloace de probă contrare faptelor stabilite de către agentul constatator. Un asemenea demers se întemeiază pe faptul că regimul juridic al contravenţiilor este completat de dispoziţiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenţie judecăţii. În această privinţă, Curtea a reamintit că în orice sistem de drept există prezumţii de fapt şi de drept şi că, în principiu, convenţia nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumţii între nişte limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi protejând dreptul la apărare.

Cu alte cuvinte, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se bucură de o prezumţie relativă de temeinicie şi legalitate care poate fi însă înfrântă de către petent prin probele propuse şi administrate în faţa instanţei de judecată, prezumţia de nevinovăţie neputând să dobândească forma unei pasivităţi din partea petentului în a demonstra o situaţie de fapt diferită de cea reţinută în actul de constatare.

În cadrul probei cu înscrisuri, petentul a depus două fotografii reprezentând autoturismul cu nr. de înmatriculare (…), aflat pe un sector de drum cu marcaj longitudinal discontinuu. In lipsa oricăror elemente obiective care să ateste că zona din respectivele fotografii este chiar locul săvârşirii faptei reţinute în sarcina petentului, instanţa reţine că acestea nu sunt apte să demonstreze o situaţie de fapt contrară celei menţionate de agentul constatator şi deci nu este înfrântă prezumţia de temeinicie şi legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria (…) nr. (…) din data de (…) mai ales în codiţiile în care contravenţia săvârşită a fost constatată în mod nemijlocit de către agentul constatator.

În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, instanţa reţine că aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor OUG 195/2002 şi OG 2/2001.

Analizând conţinutul procesului-verbal contestat de petent, instanţa constată faptul că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, încadrarea juridică a faptelor este corectă, iar sancțiunile aplicate sunt cele prevăzute de OUG 195/2002.

Reţinând că petentul nu a reuşit să probeze exitenţa unei alte situaţii de fapt, instanţa, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, urmează a respinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată, menţinând ca legal şi temeinic procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria (…) nr. (…) din data de (…).

Domenii speta

Spete similare