Restabilire echilibru contractual

-restabilire echilibru contractual-

Dosar nr.XXXXX/193/2017

 R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE - 

GREFIER - 

SENTINŢA CIVILĂ NR.XXXX

Pe rol judecata cererii civile având ca obiect restabilire echilibru contractual, formulată de reclamantul  A. B., în contradictoriu cu pârâta  BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de xx.xx.xxxx, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru  data de astăzi, când:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de xx.xx.xxxx sub nr. XXXXX/193/2017  pe rolul Judecătoriei Botoşani, reclamantul A. B.  a solicitat în contradictoriu cu pârâta  BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună: constatarea caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzei referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii, inserate la pct. 5 din Contractul de credit bancar nr. XX XXXXXXX/xx.xx.xxxx;constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale de la pct. 9, lit. b) privind comisionul de acordare credit: pct. 9, lit. c) privind comisionul de administrare; pct. 9, lit. f) privind comisionul de risc din convenţia de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx; obligarea pârâtei la restituirea sumei ce reprezintă diferenţa dintre dobânda încasată în mod abuziv şi dobânda care ar fi trebuit încasată în mod legal, aşa cum a fost iniţial stabilită prin Contract; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor solicitate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la dala de xx.xx.xxxx, a încheiat cu pârâta B.C.R. S.A. Convenţia de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx în baza căreia a primit de la B.C.R. S.A. un credit de 28.215,00 RON , rambursabil în 120 luni de la data încheierii Convenţiei. Astfel, BCR i-a acordat un credit de nevoi personale reprezentând: 27.000,00 RON - credit nevoi personale şi 1.215,00 RON- contravaloare comision de acordare credit. Banca s-a prezentat cu un contract standard, pre-formulat, incluzând Condiţii speciale şi Condiţii generale ale Convenţiei, operatorul bancar utilizând terminologii esenţiale, fără a lua în calcul şi puterea de înţelegere a consumatorului.

Susţine reclamantul că, potrivit prevederilor art. 4, alin. (1) din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În acest sens, conform dispoziţiilor art. 4, alin. (2) din Legea 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a se da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, iar în situaţia în care comerciantul pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens (potrivit dispoziţiilor art. 4, alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 193/2000).

De asemenea, potrivit alin. 1, lit. a) din Anexa 1 prevăzută în Lege, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un  furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii, plătibile de către consumator ori, datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare fără o notificare prealabilă dacă există o motivaţie întemeiată în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prin raportare la toate aceste dispoziţii anterior menţionate, între el şi pârâtă a intervenit un contract ale cărui clauze intră sub incidenţa dispoziţiilor din Legea 193/2000, pârâta B.C.R. S.A. având calitatea de comerciant iar el având calitatea de consumatori.

Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd aplicarea unei dobânzi variabile, reclamantul a arătat că în contractul de creditare nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, la art. 5 se prevede că „ La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este 9,9% pe an şi este fixă în primele 3 luni şi revizuibilă semestrial ulterior. Dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de 3 luni, începând cu data primei trageri, cu şi excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8 . După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă revizuibilă semestrial, care afişează la sediile BCR, la care se adaugă 2,95.

Caracterul revizuibil al dobânzii înseamnă că rata dobânzii a fost stabilită la un cuantum fix, dar care poate fi revizuit ulterior, în funcţie de anumite elemente, extrinseci voinţei băncii, dar care să fie precis definite şi uşor identificabile.

În speţa de faţă tocmai acest lucru este de observat, elementele pe baza cărora s- ar putea face revizuirea cuantumului dobânzii fixe nu sunt clar şi suficient definite, fiind lăsate la voinţa Băncii şi nu bazate pe evoluţii ale pieţei financiare independente de voinţa acesteia.

Astfel, în cursul, anilor 2009-2010 banca a avut trei surse majore de reducere a costurilor creditării noastre:

□Indicii de referinţă de tipul Euribor/Libor/Robor au scăzut la cele mai mici valori din istorie, ajungând la valori subunitare (www.gardianul.ro);

□Rezervele minime obligatorii au fost reduse de Banca Gentrală cu cel puţin 3 p.p. (www.gardianu. ro);

□Dobândi de referinţă a Băncii Centrale s-a redus progresiv ajungând la doar 2,5% (www.gardianul.ro).

Cu toate acestea, pârâta nu a redus niciodată proporţional cu reducerea indicilor de referinţă costurile creditării mele.

Reclamantul arată că înţelege astfel ca, prin prezenta acţiune să conteste clauzele inserate la art. 5 şi art. 6 din Contract pe care le consideră abuzive întrucât acestea fac referire la un indice de referinţă intern al Băncii care nu este explicat în contract.

Apreciază reclamantul că Bănca a dat dovadă de rea-credinţă în ce-l priveşte şi că a profitat de situaţia în care s-a  aflat - nevoia de a obţine acest credit, de faptul că nu are cunoştinţe de specialitate pentru a înţelege termenii folosiţi în Contract şi dacă i s-ar fi spus de la început că dobânda i se va calcula în raport de un indice intern al Băncii, al cărui evoluţie nu este explicată în Contract, fiind imposibil de verificat ,cu siguranţă nu ar fi semnat acest contract.

De asemenea, nu a fost informat absolut deloc cu privire la evoluţia indicelui faţă de care valoarea dobânzii a variat.

Întrucât Banca nu i-a comunicat niciodată valoarea indicelui care a determinat modificarea valorii dobânzii aşa cum era obligată, el a avut tot timpul convingerea că aceasta calculează dobânda în raport de indicele Robor, aşa cum i s-a spus la momentul încheierii contractului.

Consideră reclamantul astfel că, clauzele prevăzute la art 5 şi art. 6 sunt abuzive, fiind contrare dispoziţiilor legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele cu comercianţii. Astfel, potrivit Legii 193/2000, art. 1 din Anexă, ''sunt considerate clauze abuzive acele preveri contractuale care : (...)

b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;

g) dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauze contractuale.

Apreciază reclamantul că aceste clauze pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente în raport de un indice intern al Băncii al' cărui evoluţie nu poate fi prevăzut la momentul încheierii Contractului, fără ca noua rată să poată fi negociată.

Aşadar, conform art. 1 lit a) din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi contractat totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia contractul.

Din interpretarea acestor dispoziţii, prin „motiv prevăzut în contract” în sensul legii se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă această situaţie se va produce, dobânda va fi mărită.

Totodată motivul trebuie să fie destul de clar arătat, de determinat pentru a da posibilitatea de a verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Susţine reclamantul că , în ceea ce priveşte clauza contractuală inserată la pct. 9, lit. b) din convenţie, comisionul de acordare la care se face referire în convenţia supusă analizei, în cuantumul perceput de 4,50 % flat, nu poate fi justificat.

Aşadar, potrivit Condiţiilor generale de creditare- Anexă la Contractul de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pct.3.1- Comisionul de acordare credit se plăteşte la prima tragere a creditului şi se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract.

Astfel, denumire de FLAT reprezintă că acest comision este un procent din valoarea creditului, adipă de 4,50% din credit.

Reclamantul solicită a se observa că banca i-a împrumuat şi comisionul de acordare credit, iar in calitate de împrumutat plăteşte  pentru acest comision în cuantum total de 1.250,00 lei, dobânda şi toate celelalte comisioane aferente contractului de credit.

Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentaţiei de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 4,50%, indiferent de tipul de contract (unul fiind un contract de credit ipotecar, care cel puţin la nivel teoretic implică mai multe costuri, cel de-al doilea fiind un contract de nevoie personale) şi de ce acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate şi nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentaţia de acordare a creditului (mai ales în condiţiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la pct. 9, lit. c) din convenţie privind comisionul de administrare lunară a creditului, reclamantul arată că acest comision în cuantum de 14,11 lei, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată. În plus, acest comision este calculat şi perceput la valoarea iniţială a creditului, şi nu la soldul acestuia, ceea ce face ca dobânda să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul (care se va aplica la suma iniţială împrumutată, indiferent de valoarea din credit rambursată deja la un moment dat).

În baza celor expuse, reclamantul consideră că se impune constatarea caracterului abuziv al clauzei care reglementează plata unui comision de administrare calculat la valoarea iniţială a creditului.

În ceea ce priveşte clauza contractuală inserată la pct. 9, lit. f) din convenţie referitoare la comisionul risc de 64,89 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit, fiind vorba de un contract standard pre-formulat, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. 2 din Legea 193/2000, această clauză contractuală nu a fost negociată direct cu consumatorii, ea fiind stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei.Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece totalul comisionului reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., legal citată, a formulat întâmpinare (fl.22-45 ds.), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a tuturor pretenţiilor formulate prin intermediul cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Precizează pârâta că, în luna octombrie 2007, reclamantul din prezenta cauză a formulat o cerere de credit pentru persoane fizice, pe care au înregistrat-o la Banca Comercială Română, sucursala judeţeană Botoşani (Anexa nr. 1). Potrivit acestei cereri, în afara consemnării datelor şi informaţiilor indispensabile pentru verificarea eligibilităţii solicitanţilor pentru produsul de creditare pe care acesta dorea să îl acceseze (date de identificare ale împrumutatului, identitatea angajatorului şi locul de muncă, venitul lunar, situaţia obligaţiilor financiare etc), reclamantul a evidenţiat şi următoarele aspecte: Obiectul cererii de credit era reprezentat de suma de 28.215 RON; durata de acordare a creditului solicitat era de 120 de luni; destinaţia declarată a creditului era reprezentată de nevoi personale; Reclamantul urma să figureze în contract în calitate de împrumutat. Pe ultima pagină a cererii de credit figura menţiunea ”recunosc faptul că, înainte de semnarea acestei cereri, mi s-au prezentat contractele de credit pe care le oferă BCR. tipul şi suma totală a creditului cel mai adecvat, luând în calcul situaţia mea financiară, avantajele şi dezavantajele, precum şi scopul creditului''. Prin semnarea cererii de credit, reclamantul din prezenta cauză şi-a însuşit această declaraţie şi consecinţele pe care aceasta le produce

În data de xx.xx.xxxx, între BCR (în calitate de bancă împrumutătoare), pe de o parte, şi reclamant, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, contract având ca obiect acordarea, de către Bancă, a unui credit în sumă de 28.215 RON.

În ceea ce priveşte structura de costuri a Contractului de credit, pârâta a arătat că aceasta este organizată în funcţie de două coordonate principale, respectiv dobânzi şi comisioane. De interes pentru prezenta cauză este:

•Dobânda - 9,9% pe an, fixă în primele 3 luni şi revizuibilă semestrial ulterior, (art. 5 din Contractul de credit);

•Comisionul de acordare credit - 4,50% (art. 9, lit. (b) din Contractul dc credit);

•Comisionul de administrare - 14,11 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat (art. 9, lit. (c) din Contractul dc credit);

•Comisionul de urmărire riscuri - 64,89 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat (art. 9, lit. (f) din Contractul de credit);

Prevederile Contractului de credit se completau cu cele ale Condiţiilor generale de creditare, ale graficului de rambursare şi ale cererii de credit (art. 17 din Contractul de credit).

Cu aceeaşi ocazie, reclamantului i-a fost emis un grafic de rambursare (depus chiar de acesta în anexa acţiunii), cuprinzând o prezentare a costului total al creditului. În cadrul acestui grafic, au fost evidenţiate cu claritate, între altele, cuantumul ratei lunare din credit, al ratei lunare din dobândă, precum si cuantumul comisionului de administrare, a celui de urmărire riscuri, precum si momentul exigibilităţii fiecăreia dintre aceste sume. Prin urmare, prin prezentarea acestui înscris, reclamantul au fost informaţi, în mod corect şi complet, asupra costului total al creditului contractat, precum şi asupra elementelor componente ale acestui cost total (inclusiv dobânzi şi comisioane).

Pe parcursul executării Contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, mai exact în data de xx.xx.xxxx, a intrat în vigoare OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Actul normativ menţionat anterior instituia mai multe reguli relevante pentru contractele de credit bancar (inclusiv cele aflate în curs de executare, cum este cazul în speţă), după cum urmează:

•art. 36 din OUG nr. 50/2010 stabilea că pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor;

•art. 35, alin. 1, lit. b), teza I din OUG nr. 50/2010 arăta că se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract şi care nu erau oferite consumatorilor la dala încheierii acestuia.

•art. 95 din OUG nr. 50/2010 (în forma sa iniţială) stabilea că pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligaţia să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile ordonanţei, prin încheierea unor acte adiţionale de aliniere a contractelor de credit preexistente la exigenţele instituite prin OUG nr. 50/2010. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale menţionate era considerată acceptare tacită a acestora. Actele adiţionale astfel încheiate nu puteau conţine alte prevederi decât reglementate prin dispoziţiile OUG nr. 50/2010, sub sancţiunea nulităţii absolute a respectivelor

După intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, pârâta BCR a formulat o adresă către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), solicitând din partea acesteia un punct de vedere cu privire la situaţia clauzelor contractuale referitoare la variaţia dobânzii din contractele de credit în curs de executare la momentul respectiv. Această solicitare a fost determinată de faptul că prevederile art. 37 al OUG nr. 50/2010 nu prevedeau nicio orientare cu privire la modul de determinare a marjei fixe a Băncii, pe care aceasta urma să o adauge indicelui ROBOR.

Prin adresa nr. 1048/29.07.2010 (Anexa nr. 2), ANPC a răspuns BCR în sensul că ”pentru contractele (la credit aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referinţă a băncii + o marjă fixă, sunt de acord ca noua formulă de calcul să includă indicele de referinţă aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contractul iniţial, valabilă la data semnării contractului si diferenţa dintre valoarea dobânzii de referinţă si valoarea indicelui de referinţă, valabile la data intrării în vizoare a OUG nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010".

În acest context, în vederea alinierii clauzelor Contractului de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx la exigenţele OUG nr. 50/2010 a fost emis Actul adiţional la Contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx (Anexa nr. 3). Prin intermediul acestuia. Contractul de credit încheiat între reclamant şi Bancă a fost modificat, între altele, după cum urmează:

□la data intrării în vigoare a actului adiţional, dobânda curentă percepută conform contractului este de 19,15% pe an. Dobânda curentă aplicabilă creditului în sold la data intrării în vigoare a Actului adiţional, în perioadele de dobândă variabilă, urmează a se calcula în funcţie de cotaţia indicelui de referinţă independent ROBOR la 6 luni, la care se adaugă 11,93 puncte procentuale marjă pe an (această marjă rămânând fixă pe toată durata de creditare). Valoarea marjei se calculează ca diferenţă dintre dobânda de referinţă BCR administrată - variabilă - revizuibilă semestrial percepută de Bancă conform prevederilor din Contract şi indicele ROBOR la care se adaugă marja fixă în contract. Matja astfel rezultată se va menţine fixă pe toată perioada de creditare (art. 1 din Actul adiţional).

□în ceea ce priveşte dobânda anuală efectivă (DAE), aceasta era (la data semnării Actului adiţional la Contractul de credit) de 25,96% pe an şi cuprindea toate costurile de la data încheierii Actului adiţional aferente creditului acordat iniţial pentru perioada iniţială de creditare, în calculul DAE fiind luate în considerare dobânda anuală şi comisionul lunar de administrare credit (art. 4 din Actul adiţional);

□dispoziţiile privitoare la comisioane au fost modificate în sensul că „pentru creditul pus la dispozipe Banca va percepe următoarele comisione: a) comision lunar de administrare credit în valoare de 79,00 RON, reprezentând însumarea comisionaelor lunare prevăzute în Contractul de credit încheiat între împrumutat şi Bancă ” - art. 7 lit. a) din Actul adiţional.

Actul adiţional de aliniere a Contractului de credit nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx la exigenţele OUG nr. 50/2010 nu a fost semnat de către reclamantul din prezentul litigiu.

În aceste condiţii, în aplicarea art. 95 din OUG nr. 50/2010, în forma sa iniţială, (care stabilea că nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale menţionate era considerată acceptare tacită a acestora), Actul adiţional a intrat în vigoare cu începere din data de 20.09.2010, astfel cum se prevede în menţiunile cuprinse în ultima pagină a acestuia.

În data de 02.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010. Potrivit art. II, alin. 2 din lege, actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a legii, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

În acest context, în data de 17.02.2011, în temeiul art. II al Legii nr. 288/2010, care permitea denunţarea unilaterală a actelor adiţionale considerate acceptate tacit, BCR a emis o notificare de denunţare unilaterală a Actului adiţional cu privire la care reclamantul nu şi-au manifestat consimţământul (Anexa nr. 4). Potrivit notificării menţionate anterior şi pentru eliminarea oricăror dubii de inteiprctare, pârâta a arătat următoarele:

□Rata dobânzii este raportată la fluctuaţiile indicelui de referinţă independent ROBOR la 6 luni;

□nivelul total al comisioanelor lunare rămâne neschimbat şi se identifică prin comisionul de administrare;

□comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat.

Pârâta precizează că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este neîntemeiată. Caracterul netemeinic al cererii de chemare în judecată rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că dispoziţiile contractuale criticate de către reclamant sunt exceptate, conform legii, de la examinarea caracterului abuziv (A), iar pe de altă parte din neîndeplinirea condiţiilor speciale instituite de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru calificarea unei clauze drept abuzivă.

A.Clauzele contractuale atacate de reclamant sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv, conform art. 4, alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Pentru a se putea proceda însă la analiza susţinerilor reclamantului privitoare la caracterul pretins abuziv al acestor clauze contractuale, se impune o analiză a prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 care exceptează anumite clauze contractuale de la examinarea caracterului abuziv.

Art. 4. alin 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că ”evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plata, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într- un limbaj uşor şi inteligibil.”. Acest text de lege transpune în legislaţia naţională dispoziţia comunitară prevăzută la art. 4 alin 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”

Din examinarea acestor două dispoziţii normative rezultă că sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv clauzele contractuale care se asociază cu definirea obiectului principal al contractului, cu condiţia ca ele să fie exprimate în mod clar si inteligibil. Or, în speţă, clauzele atacate privesc definirea obiectului contractului (dobânda şi comisioanele) si sunt exprimate într-un limbaj clar si inteligibil.

În ceea ce priveşte condiţia accesibilităţii si a caracterului inteligibil al limbajului în care sunt formulate clauzele atacate, aceasta a fost explicată pe larg în decizia CJUE din data de 30.04 2014, în cauza C-26/13 Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt, în care instanţa de trimitere a întrebat Curtea (para. 60 din decizie) dacă respectiva condiţie trebuie interpretată în sensul că o anumită clauză contractuală trebuie să fie prin ea însăşi clară şi inteligibilă din punct de vedere gramatical pentru consumator sau, în plus, aceasta trebuie să permită consumatorului să identifice motivele economice care stau la baza aplicării clauzei contractuale, precum şi relaţia dintre aceasta şi alte clauze ale contractului. în paragraful 75 din decizie, CJUE a răspuns în sensul că această condiţie trebuie interpretată extensiv, în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca respectiva clauză să permită consumatorului să evalueze, pe haza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

Raportat la speţă, pârâta arătă că ambele aceste dimensiuni ale condiţiei accesibilităţii şi caracterului inteligibil al limbajului în care sunt formulate clauzele atacate sunt îndeplinite.

Susţine pârâta că, nu este lipsit de relevanţă faptul că pe întreaga perioada contractuală, cu prilejul încheierii fiecărui document contractual, reclamantul a reiterat expres faptul că i-au fost explicate si a înţeles prevederile contractuale, pe care si le asumă în deplină cunoştinţă de cauză. Astfel: Pe ultima pagină a cererii de credit (Anexa nr. 1) figura menţiunea reclamantului ”recunosc faptul că, înainte de semnarea acestei cereri, mi s-au prezentat contractele de credit pe care le oferă BCR, tipul şi suma totală a creditului cel mai adecvat, luând în calcul situaţia mea financiară, avantajele şi dezavantajele, precum şi scopul creditului.

Se mai susţine de către pârâtă că, prin semnarea cererii de credit, reclamantul din prezenta cauză şi-a însuşit această declaraţie şi consecinţele pe care aceasta le produce.

Pe ultima filă a Contractului de credit anterior semnăturii părţilor, figura declaraţia reclamantului conform căreia ”prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înţeles şi mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însuşesc în întregime".

Prin urmare, potrivit recunoaşterii exprese a reclamantului, oficializată contractual, acesta a confirmat că a citit şi înţeles clauzele contractuale, inclusiv cele pe care le atacă în prezentul litigiu, acestea fiind aşadar clare şi exprimate în mod inteligibil.

Precizează pârâta că, dezechilibrul semnificativ nu este şi nu poate fi apreciat din perspectiva cuantumului dobânzii sau al comisioanelor, aceasta făcând parte din preţul contractului, nesupus cenzurii vreunui terţ, fie el şi instanţă de judecată.

Cu privire la clauza privind comisionul de acordare credit, pârâta arată că această clauză nu este abuzivă. Cheltuielile acoperite de comisionul de acordare sunt reprezentate de activităţi de punere a creditului la dispoziţia clientului, din care fac parte: costurile băncii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziţia clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziţie a graficului de rambursare, efectuarea transferului inter/inlrabancar, în cazul creditelor refinanţate sau a celor cu destinaţie (a se vedea în acest sens Anexa nr. 7 la prezenta întâmpinare, prin care sunt descrise comisioanele percepute de subscrisa anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010).Pe cale de consecinţă, acest comision se reflectă în costuri reale suportate de Bancă, clauza care îl stabileşte nefiind aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, ncavând astfel caracter abuziv, cu atât mai mult cu cât acest comision este achitat o singură dată, la contractarea creditului.

Cu privire la clauza privind comisionul de administrare, precizează pârâtă că nici această clauză nu este abuzivă.Singurul argument al reclamantului cu privire la acest comision este acela că „acest comision (...) nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată". Fără doar şi poate, acest argument nu poate fi reţinut.În realitate, perceperea comisionului de administrare a fost legală atât la data încheierii Contractului de credit (aşadar anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010), cât şi ulterior acestui moment.

Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, susţine pârâta că această clauză nu este abuzivă. Semnând Contractul de credit, reclamantul a acceptat expres perceperea comisionului de urmărire riscuri. Chiar dacă nu este definit în mod expres în contract, există o gamă largă de servicii pe care Banca le prestează în schimbul acestui comision şi care pol fi sintetizate astfel: operaţiuni care implică gestiunea riscului de credit, precum cele de colectare prematură si târzie realizate de către Bancă în vederea reducerii riscului de înregistrare credite cu întârzieri la plata ratelor: informări client cu privire la înregistrarea de credite restante: înregistrarea pierderilor provenite din credite cu întârzieri la plata ratelor.

Susţine pârâta că, necesitatea introducerii acestui comision a fost impusă de condiţii obiective având în vedere faptul că, anterior, practicile comune din sectorul financiar bancar în anii 2005- 2007 permiteau BCR să-şi asigure riscul pentru neplata portofoliului de credite Iară garanţii la societăţi specializate, ulterior costul acestor operaţiuni refiectându-se în preţul creditelor. Ca urmare a faptului că pe piaţa asigurărilor s-a renunţat la acest tip de produse, BCR a fost nevoită să-si internalizeze riscul de neplată aferent portofoliului de credite costul cu acest risc fiind în continuare reflectat în preţul creditului, de această dată sub forma acestui comision. Costul acestui risc este estimat de către bancă la nivel global, pentru întregul portofoliul de credite existente anterior acordării creditului de faţă. Pentru a realiza o aşezare justă a acestui cost, alocarea se face proporţional cu valoarea creditului acordat.

În drept, pârâta a invocat Codul de procedură civilă; Legea nr. 193/2000; OUG nr. 50/2010; orice altă dispoziţie legală incidentă.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de judecată constată următoarele:

În fapt, prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, încheiat cu pârâta Banca Comercială Română, reclamantului A. B. (în calitate împrumutat) i s-a acordat un credit de 27000 lei, pentru o perioadă de 120 luni.

Reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu privire la clauzele considerate abuzive, respectiv cele de la:

- pct. 5 privind modalitatea de calcul a dobânzii

-pct. 9 lit. b privind comisionul de acordare credit

-pct. 9 lit. c privind comisionul de administrare

-pct. 9 lit. f privind comisionul de risc.

În drept, în ceea ce priveşte legea aplicabilă, se reţine că,  potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.

Având în vedere faptul că actul juridice a fost încheiat de părţi la data de xx.xx.xxxx, sub imperiul vechiului Cod civil, contractul de credit urmează a fi analizat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii sale.

În ceea ce priveşte admisibilitatea prezentei cereri, trebuie avute în vedere prevederile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, conform cărora „prezenta lege transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993”.

Curtea Europeană de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat, într-o decizie cu valoare de principiu pronunţată în cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Salvat Editores SA, răspunzând unor întrebări preliminare adresate de Juzgado de Primera Instancia (Judecătoria de primă instanţă) 35 din Barcelona, înregistrate pe rolul Curţii sub nr. C240/98, C241/1998, C242/1998, C243/1998 şi C244/1998, că obiectivul urmărit prin art. 6 al Directivei, care impune statelor membre să prevadă că aceste clauze abuzive nu îi leagă pe consumatori, nu ar putea fi atins dacă aceştia din urmă ar trebui să se găsească în faţa situaţiei de a invoca ei înşişi caracterul abuziv al acestor clauze. în litigiile a căror valoare este deseori limitată, onorariile avocaţilor pot fi superioare sumei în discuţie, ceea ce-l poate descuraja pe consumator de a se apăra împotriva aplicării unei clauze abuzive. Într-o astfel de situaţie protecţia efectivă a consumatorului nu poate fi asigurată decât în măsura în care judecătorului naţional i se recunoaşte posibilitatea de a aprecia din oficiu o asemenea clauză, instanţa naţională fiind ţinută când aplică dispoziţiile dreptului naţional anterioare sau posterioare directivei menţionate să le interpreteze, pe cât posibil, în lumina textului şi finalităţii acestei directive.

Exigenţele unei interpretări conforme impune judecătorului naţional să refuze din oficiu competenţa care i s-a atribuit printr-o clauză abuzivă. A fortiori, judecătorul este îndreptăţit să constate admisibilă şi să examineze fondul unei cereri formulate de o parte dintr-un contract prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unora dintre clauze.

Potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1 şi 2 din aceeaşi Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, conform art. 1 alin. 1 şi 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).

Raporturile contractuale dintre reclamanţi şi pârâtă intră sub incidenţa Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori, astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din legea menţionată.

Art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu are efect direct, astfel că instanța nu poate aplica direct directiva, însă poate interpreta norma de transpunere (art.4 alin.6 din Legea 193/2000) în lumina normei Uniunii Europene( Cauza C-106/89 Marleasing).

Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/12/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Conform dispoziţiilor art. 4 al.6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Din interpretarea acestor texte rezultă că obiectul şi preţul contractului nu sunt excluse oricărei analize şi cenzuri ale instanţei, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justeţea preţului şi doar  în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect şi preţ sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Potrivit art.7 pct.4 din OUG nr. 50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale.

Prin urmare, comisioanele criticate reprezintă parte a costului total al creditului, dar art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 nu exclude automat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, fiind reglementată posibilitatea analizării acestora în situaţia în care nu sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

 De asemenea, pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară  şi îndeplinirea cumulativă a altor două condiţii şi anume:  a). clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant şi consumator; b). această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Reţinând aplicabilitatea Legii 193/2000 în speţa de faţă, în raport de  dispoziţiile art. 4 alin. 1 din acest act normativ, instanţa apreciază că lipsa negocierii constituie premisa analizării caracterului abuziv al clauzelor contractuale criticate.

Pârâta BCR susţine caracterul negociat al contractului, susţinând că standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere, deoarece clientul  are posibilitatea de alegere dintre multe bănci pentru a decide cu cine doreşte să încheie contractul, iar proba se face prin dovedirea posibilităţii clientului de a negocia, de a propune o contraofertă. 

Contrar susţinerii pârâtei, art.4 al.3 din Legea nr.193/2000 instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor standard, prestabilite, prezumţie ce poate fi răsturnată prin dovedirea de către pârâtă a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

În prezenta cauză, pârâta nu a probat negocierea directă şi efectivă cu reclamantul a clauzelor contestate, astfel că prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În ceea ce privește faptul că banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorii au posibilitatea de a negocia clauzele esențiale, cum ar fi suma împrumutată, durata, tipul dobânzii sau valuta, instanța reține că posibilitatea negocierii se referă la fiecare clauză în parte— a se vedea art. 4 al. 3 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorii nu au obiectat împotriva acestor clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzelor în discuție în contract. Totodată, pentru aplicarea al. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ipoteza unor clauze contractuale preformulate este suficientă lipsa negocierii—legea nu impune ca banca să fi refuzat o ofertă de negociere venită din partea consumatorilor, prin urmare o clauză contracuală preformulată va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorii indiferent dacă, în concret, a existat sau nu o încercare de negociere din partea consumatorilor, câtă vreme nu se dovedește că a existat o negociere.

Simplul fapt că reclamantul nu este consumator captiv și că a putut evalua ofertele mai multor instituții de credit, nu este de natură să conducă la ideea că, clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în nici un caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar nici unul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că, în concret, consumatorii ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă sau ar fi putut opta pentru un credit cu dobândă fixă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Instanța subliniază că legea nu prezumă caracterul abuziv al clauzelor contractuale preformulate, ci doar faptul că asemenea clauze nu sunt negociate cu consumatorii. Astfel, ceea ce se reproşează băncii nu este faptul că a optat pentru folosirea unor contracte de adeziune, ci faptul că în redactarea contractelor a folosit clauze care sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților .

Pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale, art. 4 din Legea nr. 193/2000 impune ca acea clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. 

În prealabil trebuie spus că, în conformitate cu art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, în analiza caracterului abuziv al acestei clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (de exemplu, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea, "prizonierul" său, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori - fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative - contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.

În ceea ce priveşte clauzele referitoare la dobânda datorată de reclamant, instanţa reţine că potrivit art. 5 din contractual de credit, la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 9,9 % pe an, fixă în primele 3 luni şi ulterior variabilă, fiind formată din dobânda de referinţă variabilă la care se adaugă 2,95%.

Potrivit condiţiilor generale de creditare, cu referire la dobânda datorată băncii, art. 2.10 lit. a) prevede că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent; modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate.

Conform art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13, având următorul conţinut:"evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Sub rezerva analizării acestei prevederi, în cadrul fiecărei clauze se poate constata că nici legea internă şi nici Directiva nr. 93/13 nu exclud din start, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare obiectul contractului, fiind reglementată - cu titlu de excepţie - posibilitatea analizării acestora, numai în situaţia în care acestea nu sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Raportat la clauzele privind dobânda pe care reclamantul le-a indicat ca fiind abuzive, instanţa a reţinut că, în anexa Legii nr. 193/2000 la art. 1 lit. a), se stabileşte că sunt abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator sau valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

În ce priveşte posibilitatea reclamantului de a negocia clauzele pe care le consideră abuzive, instanţa constată că acesta nu a avut posibilitatea efectivă de a negocia clauzele contractului de credit. Posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul contractului sau de a alege între mai multe variante de creditare nu acoperă noţiunea de negociere. Se consideră întotdeauna că o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea influenţării conţinutului condiţiei. Contractul încheiat de reclamant este preformulat, iar eventualele diferenţe dintre acesta şi alte contracte nu se datorează negocierii, ci particularităţilor fiecărui client în parte. Prin urmare, aceste contracte şi clauzele lor nu au fost negociate de către părţi, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de probă.

În continuare, instanţa reiterează prevederile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora nu se vor putea considera ca fiind abuzive clauzele care se asociază cu definirea obiectului principal, în măsura în care acestea sunt exprimate într-un limbaj uşor de înţeles.

În prezenta cauză, în temeiul art. 5 din Contractul de credit, banca şi-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, iar în condiţiile generale, care fac parte integrantă din contractul încheiat, se prevede la art. 2.10 a) faptul că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent; modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate, iar la art. 2.11 se menţionează că noul procent de dobândă va fi afişat la sediile băncii la data intrării în vigoare a modificării.

Astfel, instanţa a constatat că în contractul analizat, dobânda nu este prezentată ca o dobânda ce poate fi calculată în funcţie de o formulă de către reclamant, care să conţină indici de referinţă clar precizaţi (ROBOR, EURIBOR), valoarea acestei dobânzi putând fi modificată în orice condiţii, conform voinţei băncii, consumatorul neputând să se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii.

Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, se încalcă prevederile legale incidente în materie. În ceea ce priveşte această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda, calculul acesteia nefiind raportat la un indicator precis, individualizat, fiind menţionat doar ca aceasta este revizuibilă în raport de ”costul resurselor de creditare”, fără a se preciza cu exactitate în funcţie de ce indicatori se va modifica, instanţa apreciază că aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă este necesară şi proporţională scopului urmărit.

Mai mult, această modalitate a băncii de a ajusta rata dobânzii transformă contractul de credit într-unul aleatoriu, diferenţa dintre aceste două tipuri de contracte fiind tocmai cunoaşterea întinderii prestaţiilor părţilor la momentul încheierii contractului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoaşterea factorului care determină modificarea.

Deosebit de aceasta, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, respectiv majorarea „costului resurselor de creditare”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar trebui ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de faţă, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este una abuzivă.

În consecinţă, în ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanţa reţine că lăsarea la îndemâna băncii a posibilităţii de majorare a dobânzii, fără nici o posibilitate efectivă de verificare a necesităţii şi modalităţii de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părţi.

Omisiunea băncii de a preciza în contractul încheiat, în mod clar, complet şi precis dobânda de referinţă, cât şi formularea echivocă, în defavoarea consumatorului şi în termeni de specialitate, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă stabilit în contract, a prevederilor aplicabile contractului în cauză precum şi a altor elemente esenţiale ale contractului de credit, dovedeşte comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere nici un criteriu de referinţă la care să fie raportată dobânda legală.

Astfel, clauza contractuală de la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii este abuzivă şi pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

În ceea ce priveşte clauza referitoare la comisionul de administrare, instanţa reţine că potrivit art. 9.c) din contractul de credit încheiat, creditul se acordă cu un comision de administrare lunară a creditului de 14,11 lei lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului acordat. Mai mult, pct. 3.9 din condiţiile generale  prevede că acest comision  se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea iniţială a creditului.

Sub aspectul verificării existenţei caracterului abuziv al acestei clauze, instanţa reţine că acest comision de administrare nu face parte nici din preţ şi nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă preţul cerut de bancă, adică dobânda şi dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca şi corespondent prestarea unui serviciu, conform O.G. nr. 21/1992.

De asemenea, instanţa reiterează că art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Referitor la noţiunea de „comision de administrare lunară a creditului” prevăzut în convenţia de credit, instanţa apreciază că aceasta nu a fost explicată în mod clar şi neechivoc sub aspectul motivelor şi al condiţiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită şi o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidenţiate în chiar convenţia de credit (fie în cadrul condiţiilor generale, fie în cadrul condiţiilor speciale), instanţa nu poate aprecia asupra legalităţii acestei sume, în aceeaşi situaţie fiind şi reclamantul, în calitate de împrumutat.

Deşi legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanţa reţine că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. 

Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părţi să aibă corespondent într-o contraprestaţie a celeilalte părţi ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părţi să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestaţie din partea sa.

Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze şi lipsa bunei-credinţe a băncii, trebuie analizate în funcţie de justeţea acestui comision, faţă de costurile efective suportate de bancă, în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului, de administrare efectivă. În prezenta cauză, însă, o asemenea justificare nu există, acest comision, calculat şi perceput lunar, disimulând, în realitate, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului şi, în plus, creând băncii un avantaj concurenţial, contrar uzanţelor bunei credinţe faţă de celelalte bănci.

Totodată, în cuprinsul clauzelor contractuale nu se face nici o referire concretă la cheltuielile pe care le-ar suporta pârâta cu privire la administrarea creditului, ce urmau a fi acoperite de plata acestui comision şi nici nu se indică modul în care au fost cuantificate acestea, în privinţa creditului acordat. Aşadar, terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul contractului, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute lunar de către bancă aceste sume.

Mai mult, procentul este aplicat la suma iniţială a creditului, şi nu la soldul curent, astfel că nu există nici un beneficiu pentru consumator prin plata ratelor la termen, nivelul comisionului de administrare nescăzând proporţional cu suma rămasă de rambursat.

Acelaşi raţionament se aplică şi în situaţia pct. 9 lit. f, cu privire la comisionul de urmărire riscuri.

Mai mult, nivelul comisioanelor este stabilit de bancă la soldul creditului de la data acordării, așadar clientul nu beneficiază de niciun avantaj prin achitarea regulată a ratelor, în sensul de a i se aplica un anumit procent din soldul creditului, altul în fiecare lună, după achitarea ratei. Perceperea unui procent de comision aplicabil mereu la suma acordată inițial menține banca într-o poziție favorabilă pe tot parcursul derulării contractului, ceea ce creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în sensul în care clientul are obligația de a achita lunar ratele, în timp ce banca are dreptul de a percepe comisioane la nivelul sumei acordate ca împrumut, fără să scadă sumele achitate deja de client. Mai mult, aceste comisioane nu au o definiție în condițiile generale, astfel că nu se poate verifica ce servicii prestează banca în schimbul acestora, mai ales al celui de urmărire riscuri.

Pentru aceste motive, instanța va constata că pct. 9 lit. f şi c ale contractului de credit sunt abuzive.

Referitor la comisionul de acordare credit, prevăzut de pct. 9 lit.b, se constată că această clauză este preformulată, standard, nesupusă negocierii. În ceea ce priveşte domeniul serviciilor prestate de bancă pentru care se percepe acest comision se constată că acestea sunt similare conţinutului dobânzii care cuprinde toate operaţiunile administrative efectuate pentru creditare, respectiv chirii, întreţinerea reţelei IT, salariile personalului Băncii, astfel încât acest comision reprezintă perceperea aceluiaşi tarif a doua oară, pentru servicii prestate de către pârâtă şi a căror evaluare este inclusă şi în conţinutul preţului creditului care este afişat semestrial la sediile Băncii.

 Totodată, instanţa reiterează că dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 prevăd că toate comisioanele sau tarifele stabilite în contract trebuie să aibă ca şi corespondent prestarea unui serviciu. Or, în cauza de faţă, nu rezultă din contract că banca ar presta un serviciu pentru încasarea acestui comision, determinând un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorilor care sunt obligaţi să plătească lunar o sumă căreia nu îi corespunde nici un serviciu efectuat de bancă.

Faţă de cele reţinute mai sus, în considerarea faptului că pârâta nu a făcut dovada negocierii clauzelor din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii şi de a aplica comisioane variabile, această obligaţie incumbându-i conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, instanţa constată că aceste clauze sunt abuzive.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000, instanţa urmează a admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. B. în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română S.A.,  a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 5 privind modalitatea de calcul a dobânzii, pct. 9 lit. b privind comisionul de acordare credit, pct. 9 lit. c privind comisionul de administrare, pct. 9 lit. f privind comisionul de urmărire riscuri, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, cu privire la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii şi de a aplica comisioane variabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea civilă având ca obiect restabilire echilibru contractual şi obligaţie de a face formulată de reclamantul A. B., domiciliat localitatea Drislea, comuna Truşeşti, jud. Botoşani, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Botoşani, str. X. nr. Y, jud. Botoşani, în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. , cu sediul în Bucureşti, str. B-dul Regina Elisabeta, nr. 5, sector 3, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J40/90/1991, Cod unic de înregistrare 361757, reprezentată convenţional prin ’’Stoica & Asociaţii”, societate de avocaţi, cu sediul în Bucureşti, Str. Dr. N. Staicovici nr. 2, Opera Center 2, etaj 2, sector 5, tel: 021.40.20.930, fax: 021.52.96.618,  cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentantului convenţional.

Constată caracterul abuziv a următoarelor clauze din contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx:

-pct. 5 privind modalitatea de calcul a dobânzii

-pct. 9 lit. b privind comisionul de acordare credit

-pct. 9 lit. c privind comisionul de administrare

-pct. 9 lit. f privind comisionul de urmărire riscuri.

Obligă pârâta Banca Comercială Română S.A să modifice contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Obligă pârâta Banca Comercială Română S.A. să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani, în termen de 30 de zile de la comunicare. Eventuala cerere de apel se depune la Judecătoria Botoşani.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare