Drept civil-plângere contravenţională

- plângere contravenţională –

SENTINŢA  CIVILĂ  NR.  262

Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2018

  Pe rol se află judecarea plângerii contravenţionale promovată de petentul AA în contradictoriu cu intimatul AA(O.U.G. nr. 195/2002 rep. – proces-verbal seria PNTX nr. 140968 din 12.09.2017).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au lipsit petentul şi reprezentantul intimatului.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei următoarele:

  - procedura de citare este legal îndeplinită;

  - cauza este la primul termen de judecată;

- intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă;

- instanţa a dispus reunirea la prezenta cauză a dosarului nr. 12301/279/2017 în care a fost admisă excepţia litispendenţei.

În considerarea dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa îşi verifică din oficiu competenţa şi se consideră competentă general, material şi teritorial, în soluţionarea cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 118 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În temeiul art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 alin. 1 şi art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei, solicitată atât de către petent, cât şi de către intimat, prin întâmpinare şi proba cu înregistrarea video a pretinsei contravenţii, depusă de intimat, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea pricinii.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi nici probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare, potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 394 Cod de procedură civilă.

I N S T A N Ţ A,

  Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de …, sub nr. …., petentul AA a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria .. nr. …., solicitând anularea acestuia.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei cu avertisment şi desfiinţarea sancţiunii complementare de suspendare a permisului de conducere.

Aceeaşi plângere a fost înregistrată pe rolul instanţei şi sub nr. …., dosar în care instanţa a admis excepţia litispendenţei, invocată de intimat, şi a dispus reunirea dosarului nr. …. la dosarul nr. …..

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1305 lei, în baza art. 102 alin. 3 din HG nr. 195/2002 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006. S-a reţinut că, la data de 12.09.2017, ora 08:41, a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare BC 72 VEG, pe DN 15 cu viteze de 102 km/h.

Petentul a considerat că sancţiunea este nelegală deoarece faptele înscrise în procesul-verbal nu sunt conforme cu realitatea. A considerat eronată înregistrarea aparatului radar, apreciind că nu îndeplinea parametrii legali în momentul înregistrării. A adăugat că fiecare aparat de înregistrare are o marjă de eroare într-un procent de 4% care conduce la concluzia că a depăşit viteza legală de 100 km/h, dar în nici un caz nu a depăşit viteza de 150 km/h (acest fapt fiind imposibil având în vedere viteza de rulare în momentul înregistrării).

Petentul a susţinut şi că sancţiunea reţinerii permisului de conducere este excesivă faţă de contravenţia săvârşită, arătând că orice măsură trebuie să fie direct proporţională cu gradul de pericol social al faptei, faţă de persoana contravenientului şi în directă legătură cu mijloacele efective de săvârşire a contravenţiei.

A mai afirmat că limitele de eroare de 4% conduc la coborârea vitezei sub 100 km/h, că Norma de metrologie legală NML 021-05 consacră existenţa erorii de măsurare a vitezei chiar dacă aparatul radar a fost verificat în anul constatării contravenţiei.

Întrucât prin dispoziţiile OUG nr. 195/2002, ale HG nr. 1391/2006, dar şi ale Normei de metrologie legală NML 021-05 nu se stabileşte autoritatea competentă să aplice eroarea maximă tolerată, această obligaţie revine agentului constatator la momentul constatării contravenţiei şi încheierii procesului-verbal de contravenţie, iar în caz de neconformare instanţei de judecată învestite cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

Petentul a susţinut că este esenţial în activitatea agentului constatator, în raport de corecta descriere a faptei, atunci când foloseşte mijloace tehnice de constatare a vitezei cu care circula un autovehicul, să facă aplicarea marjei de eroare.

Instanţa nu are reglementată, de lege lata, o cale procedurală de schimbare a încadrării juridice, de punere a ei în discuţie şi de aplicare a unui alt tip de sancţiune.

Agentul constatator nu a aplicat coeficientul de eroare prevăzut de pct. 3.1.1 lit. c) din NML 021-05, care determina coborârea vitezei sub 100 km/h, motiv pentru care petentul a solicitat anularea sancţiunii reţinerii permisului de conducere.

Printr-o cerere completatoare (fila 7), petentul a invocat nulitatea procesului-verbal pentru că nu a fost descrisă fapta contravenţională în ceea ce priveşte locul exact în care a fost surprins de aparatul radar, cu viteza măsurată.

Cu privire la cererea formulată în subsidiar, a arătat că nu a mai fost sancţionat pentru contravenţii care să atragă o sancţiune radicală, că regretă împrejurările faptei şi exprimă garanţia că nu se va mai repeta. A susţinut că a fost în cadrul unei depăşiri şi a fost surprins în timpul depăşirii de un alt autoturism din faţă care circula cu o viteză mai mare şi pentru că era prea târziu să revină, a fost nevoit să accelereze.

În drept, a fost invocat prevederile OUG nr. 195/2002.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a solicitat ca intimatul să depună buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestarea poliţistului de a opera aparatul radar şi ordinul de serviciu. A anexat, în copie, procesul-verbal contestat şi cartea de identitate.

Petentul a achitat, în mod legal, taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 16.10.2017, intimatul AAa depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal.

În fapt, intimatul a arătat că, din cuprinsul procesului-verbal, rezultă că petentul a fost sancţionat întrucât, la data de 12.09.2017, ora 08:41, a condus autoturismul marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare ….., pe DN15, în localitatea Costişa, jud. Neamţ, cu viteza de 102 km/h, abaterea fiind înregistrată video.

Intimatul a precizat că fapta comisă de petent este prevăzută de art. 121 din HG nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, petentul fiind sancţionat cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca sancţiune complementară i-a fost reţinut permisul de conducere.

Intimatul a menţionat şi că petentul a formulat obiecţiuni şi a semnat de luare la cunoştinţă şi de primire a exemplarului nr. 2 al procesului-verbal.

A considerat intimatul că, deşi Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară. În plus, fapta este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ, actul fiind emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumţia de autenticitate şi cu prezumţia de veridicitate.

A mai precizat că, sub aspectul individualizării sancţiunii, au fost respectate prevederile art. 21 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de urmarea produsă.

Intimatul a susţinut că, potrivit Deciziei nr. 183/08.05.2003, prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale şi în acord cu dispoziţiile art. 6 din CEDO deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiţiei şi să îi fie respectate garanţiile procesuale.

În drept, intimatul a invocat dispoziţiile art. 15 din OG nr. 2/2001 şi art. 102 alin. 3 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu înregistrarea video a abaterii săvârşite, anexând în copie procesul-verbal contestat, atestat de operator şi buletin de verificare metrologică, precum şi CD cu înregistrarea video.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Potrivit art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, instanţa a constatat că plângerea depusă de petent la data de 14.09.2017 a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal, la data de 12.09.2017.

Instanţa a administrat, la solicitarea părţilor, proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu înregistrarea video realizată de intimat.

Examinând probele administrate în cauză şi apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal seria PNTX nr. 140968, încheiat la data de 12.09.2017 de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, petentul Vlad Eugen-Gheorghe a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca sancţiune complementară s-a dispus suspendarea dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

S-a constatat că, la data de 12.09.2017, ora 08:41, petentul Vlad Eugen-Gheroghe a condus autoturismul marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare BC-72-VEG, pe DN15, în localitatea Costişa, jud. Neamţ, cu viteza de 102 km/h, înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI 43808.

Fapta a fost încadrată juridic drept contravenţia prevăzută de art. 121 din HG nr. 1391/2006 şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

S-a menţionat că petentul a formulat obiecţiuni.

În drept, instanţa reţine că, potrivit principiilor generale de drept administrativ, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act administrativ, fiind emis pe baza şi în executarea legii de o autoritate administrativă sau de alte structuri care înfăptuiesc administraţia publică, cu scopul de a produce efecte juridice. În acelaşi timp, actul administrativ este cenzurabil de instanţa de contencios administrativ, în primă instanţă judecătoria. În acest sens, art. 34 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede că instanţa administrează probele necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.

În plus, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale „chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.” (Decizia nr.1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 decembrie 2010)

De asemenea, instanţa reţine că procedura de soluţionare a plângerilor contravenţionale în dreptul românesc a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze, precum Anghel contra României, Neaţă contra României, Ioan Pop contra României, Albert contra României, Haiducu şi alţii contra României, Nicoleta Gheorghe contra României.

Potrivit jurisprudenţei europene, din cauza caracterului preventiv, punitiv şi disuasiv al sancţiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanţiile prevăzute de art. 6 din convenţie în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienţi, sancţionarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare şi/sau suspendarea permisului de conducere.

În materie de circulaţie rutieră, Curtea Europeană a precizat că art. 6 § 2 din Convenţia europeană nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră.

Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumţii de fapt sau de drept şi că, în principiu, convenţia nu se opune acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depăşească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumţii în limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor şi păstrând dreptul la apărare.

Curtea a mai subliniat că prezumţia de răspundere a petenţilor stabilită prin procesul-verbal este relativă şi proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislaţia naţională.

Instanţa a analizat situaţia particulară a petentului Vlad Eugen-Gheorghe în lumina principiilor de drept sus-enunţate.

Examinând procesul-verbal contestat sub aspectul legalităţii, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cuprinzând menţiunile referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator.

Instanţa apreciază ca nefondat motivul de nulitate invocat de petent referitor la lipsa descrierii faptei contravenţionale, respectiv a locului cu exactitate în care a fost surprins de aparatul radar, întrucât descrierea faptei în procesul-verbal cuprinde toate elementele necesare pentru încadrarea ei juridică. Atâta vreme cât viteza a fost măsurată în interiorul localităţii, aspect ce determină un numit regim legal de viteză, este lipsit de relevanţă locul exact în care a avut loc măsurarea vitezei.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine însă că, din înregistrarea video depusă la dosar de către intimat, nu rezultă fără nici un dubiu rezonabil săvârşirea contravenţiei pentru care a fost sancţionat petentul. Aceasta deoarece autovehiculul condus de petent a efectuat depăşirea autospecialei poliţiei pe care era montat cinemometrul, a circulat în faţa acesteia vreme de 5 secunde în care aparatul radar nu i-a măsura viteza, având afişate simbolurile „F”, apoi „S”, iar în momentul intrării în curbă s-a suprapus cu un alt autovehicul care circula din sens opus, ambele vehicule fiind în raza de acţiune a cinemometrului, iar viteza în timp real („T” – target) este de 102 km/h pentru o fracţiune de secundă, apoi 100 km/h, 99-96-97 km/h. Aşadar, nici un moment nu se observă pe înregistrarea video viteza măsurată în timp real de 108 km/h, aparţinând fără echivoc autovehiculului condus de petent.

Instanţa subliniază că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului constă în „depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.” Aşadar, constatarea corectă a vitezei cu un mijloc tehnic verificat metrologic reprezintă un element constitutiv al contravenţiei, care însă în cauza de faţă nu poate fi stabilit de instanţă, în mod cert.

Acest dubiu referitor la măsurarea corectă a vitezei în condiţiile în care nu apare niciodată la Target viteza de 108 km/h, iar în prealabil apar simbolurile „F” şi „S”, determină instanţa să aprecieze că nu este concludentă proba cu înregistrarea video depusă de intimat, existând o îndoială cu privire la corectitudinea măsurării vitezei, urmând a fi aplicat principiul in dubio pro reo, principiu complementar prezumţiei de nevinovăţie şi potrivit căruia orice dubiu profită acuzatului.

Este de subliniat că, înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Or, în cauză, însăşi constatarea faptei de către agentul de poliţie s-a bazat pe probe îndoielnice.

Deşi considerentele anterior redate stau la baza soluţiei adoptate de instanţă,  se impune a preciza şi că apărările petentului referitoare la aplicarea marjei de eroare nu sunt întemeiate. Instanţa consideră că erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerinţe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entităţile prevăzute de lege, respectiv doar la momentul verificării şi omologării aparatului. Aşa fiind, agentul constatator înscrie în procesul-verbal de contravenţie valoarea afişată de mijlocul tehnic omologat şi verificat metrologic, care este prezumat că afişează viteza reală de deplasare a autovehiculului, fără a avea în vedere erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei reglementate de pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05, obligaţia de a da eficienţă acestor norme incumbând Biroului Român de Metrologie Legală, la emiterea buletinului de verificare metrologică pentru aparatul radar. Un argument suplimentar în sensul acestei interpretări rezultă şi din intenţia legiuitorului de a sancţiona, conform art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, numai dacă aceasta se situează în intervalul 10 - 20 km/h peste viteza maximă admisă. Prin urmare, legiuitorul are în vedere o marjă în limita căreia depăşirea vitezei maxime admise nu constituie contravenţie, dar numai în limita a 10 km/h peste viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv.

În consecinţă, în considerarea importanţei principiului legalităţii în materie contravenţională, asimilată şi din acest punct de vedere dreptului penal, instanţa, în temeiul art. 34 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, va admite plângerea contravenţională formulată de petentul Vlad Eugen-Gheorghe în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, va anula procesul-verbal contestat, cu toate cosecinţele ce decurg de aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

  Admite plângerea contravenţională formulată de petentul AA … cu domiciliul în comuna …. şi în municipiul …. judeţul Bacău în contradictoriu cu intimatul BBB (Cod fiscal 2613478), cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. Eroilor nr. 16, judeţul Neamţ.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria …. nr. …..

Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 1305 lei.

Anulează sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ.

  Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2018.

Domenii speta

Spete similare