Ordonanţă preşedinţială.

Sentinţă civilă 2351 din 14.12.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.12.2017 sub nr. de dosar 8202/866/2017, reclamanta a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâtul  , exercitarea autorităţii părinteşti în exclusivitate asupra minorei  , stabilirea locuinţei minorei la mamă, în Norvegia, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minoră raportat la veniturile pe care le realizează, în cotă procentuală, suplinirea consimţământului pârâtului la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Iaşi, în vederea emiterii paşaportului pentru minoră şi suplinirea consimţământului pârâtului în vederea deplasării minorei însoţită de reclamantă în Norvegia.

În motivare, pârâta arată că în anul 2000 a plecat să muncească la o fermă în Serbia, iar în urma unei relaţii cu fiul proprietarului fermei,  , a rămas însărcinată cu minora . După ce a aflat că urmează să nu aibă  un băiat, pârâtul a adus-o pe reclamantă în România. Ultimul a venit să o recunoască pe fetiţă la naştere, dar apoi a venit din ce în ce mai rar, părţile separându-se definitiv în anul 2009. Deoarece în România nu a reuşit să îşi facă un rost, reclamanta a plecat în străinătate în anul 2014. De atunci locuieşte şi munceşte în Norvegia, are un trai bun şi doreşte ca şi fiica sa să aibă parte de o viaţă fericită alături de ea. În prezent, minora locuieşte împreună cu bunica maternă în oraşul Târgu Frumos, însă îşi doresc să fie împreună, în Norvegia reclamanta putând să-i ofere un trai mai bun şi condiţii de creştere şi educare de care nu are parte în România.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.398, art. 400 şi art. 402  C.civ. şi art. 997 şi urm. C.proc.civ. .

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu martora . 

Având în vedere că pârâtul are domiciliul în Serbia şi durata procedurii de comunicare a cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, precum şi a citaţiei, ar fi necesitat o perioadă relativ îndelungată de timp, instanţa a procedat la soluţionarea acestei cereri în baza înscrisurilor depuse la dosar, având în vedere şi caracterul urgent al procedurii. S-a apreciat şi că prezenta cauză poate fi soluţionată doar în baza înscrisurilor de la dosar. Pentru asigurarea egalităţii exercitării drepturilor procesuale ale părţilor, instanţa nu a dat cuvântul reprezentantului convenţional al reclamantei pentru concluzii, întrucât s-a dispus judecarea acestei cauze fără citarea părţilor.

În probaţiune, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine:

În fapt, aşa cum rezultă din certificatul de naştere de la fl. 15, minora  s-a născut la data de şi îi are ca părinţi pe reclamanta şi pe pârâtul  .

În drept, în privinţa condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, sunt aplicabile dispoziţiile ale art. 997 C.proc.civ., potrivit cărora, instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării.

Astfel, instanţa reţine că pe lângă condiţiile generale ce trebuie să existe în cazul oricărei forme concrete care intră în conţinutul acţiunii civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale, care se desprind din dispoziţiile legale menţionate anterior.

Aşadar, pentru a fi admisibilă ordonanţă preşedinţială trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1)urgenţa

2)caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii solicitate a se lua pe această cale

3)neprejudecarea fondului prin măsura luată.

Instanţa reţine că cele trei condiţii sunt cumulative, astfel încât neîndeplinirea uneia dintre ele face inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială.

În cele ce succed, instanţa va analiza caracterul provizoriu al măsurilor solicitate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu a reuşit să îşi facă un rost în România şi de aceea a plecat în străinătate în anul 2014. Menţionează că de atunci locuieşte şi munceşte în Norvegia, are un trai bun şi doreşte ca şi fiica sa să aibă parte de o viaţă fericită alături de ea. Se mai arată că, în prezent, minora locuieşte împreună cu bunica maternă în oraşul Târgu Frumos, însă atât reclamanta, cât şi fiica, îşi doresc să fie împreună, în Norvegia reclamanta putând să-i ofere un trai mai bun şi condiţii de creştere şi educare de care nu are parte în România.

Instanţa reţine că cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale, astfel cum a fost formulată, tinde să conducă la stabilirea unei situaţii definitive. După cum se exprimă în mod expres reclamanta, aceasta doreşte să locuiască cu fiica sa în Norvegia, unde poate să îi ofere condiţii de viaţă mai bune. Pentru acest motiv, reclamanta a formulat toate capetele de cerere, respectiv exercitarea autorităţii părinteşti în exclusivitate asupra minorei  , stabilirea locuinţei minorei la mamă, în Norvegia, suplinirea consimţământului pârâtului la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Iaşi, în vederea emiterii paşaportului pentru minoră şi suplinirea consimţământului pârâtului în vederea deplasării minorei însoţită de reclamantă în Norvegia. Instanţa mai reţine că obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minoră raportat la veniturile pe care le realizează, în cotă procentuală, are caracter accesoriu faţă de stabilirea locuinţei. Toate aceste măsuri se solicită pentru o perioadă nedeterminată şi fără a fi prezentată vreo menţiune, sub nicio formă, că stabilirea minorei în Norvegia nu ar deveni definitivă. Dimpotrivă, reclamanta precizează în mod expres că în Norvegia reclamanta ar putea să-i ofere un trai mai bun şi condiţii de creştere şi educare de care nu are parte în România, de unde rezultă în mod clar intenţia stabilirii unor legături statornice cu noua ţară de adopţie.

Ori, condiţia referitoare la caracterul provizoriu are în vedere tocmai evitarea stabilirii unor situaţii definitive, pentru care se impune urmarea unei acţiuni de drept comun.

Mai mult, caracterul definitiv rezultă şi din răspunsul depus la dosar din partea unei şcoli din Norvegia, în care se arată că minora poate începe să frecventeze în calitate de elevă instituţia Kyrkjekrinsen skile din Bergen, câtă vreme adresa acesteia se află în circumscripţia acestei şcoli. Astfel, acest înscris confirmă intenţia reclamantei, exprimată şi în cadrul cererii de chemare în judecată, de a stabili în mod stabil locuinţa minorei în Norvegia.

Având în vedere aceste argumente, instanţa reţine că nu este respectat caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii solicitate a se lua pe această cale.

După cum am arătat anterior, pentru pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale este necesară îndeplinirea a trei condiţii cumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele face inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială.

Faţă de constatarea neîndeplinirii condiţiei privind caracterul provizoriu, dar şi faţă de natura cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 C.proc.civ., instanţa nu va mai proceda la analiza celorlalte două condiţii.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii prin raportare la disp. art. 997 C.proc.civ., excepţie invocată din oficiu şi va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta  , în contradictoriu cu pârâtul .

În temeiul art. 1.000 alin. 1 C.proc.civ., împotriva prezentei sentinţe se poate formula calea de atac a apelului în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia inadmisibilităţii prin raportare la disp. art. 997 C.proc.civ., excepţie invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta  , în contradictoriu cu pârâtul .

Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12.2017.

Preşedinte,

Grefier,