Cererea de includere a premiului anual pentru anul 2010 în salariu de bază.

Cererea de includere a premiului anual pentru anul 2010 în salariu de bază.

Premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus de către legiuitor, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Decizia civilă nr. 48/21.01.2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 05.05.2017,  reclamanţii: B.A., B.G., F.S.P., G.D., H.V., I.M., L.E., M.F., R.C., R.I, V.L. şi V.T.V., toţi prin reprezentant legal Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” Bucureşti, au chemat în judecată D.G.R.F.P. Galați, solicitând obligarea pârâtei să includă  în salariu premiul anual  pentru anul 2010 şi să-l achite reclamanților, în principal, obligarea pârâtei la  plata drepturilor salariale  reprezentând diferența  între salariile cuvenite ca urmare a includerii  în salariu a premiului anual pentru anul 2010 și salariile  efectiv achitate reclamanților  începând cu 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii și până la data includerii acestuia în salariu  sau, în subsidiar, de la data  09.04.2015 când a intrat  în vigoare Legea 71/2015 şi până la data includerii  acestuia în salariu, urmând ca sumele  să fie actualizate cu  indicele inflației  de la data  scadenței lunare  până la data plății efective.

Au solicitat și obligarea pârâtei la plata  dobânzii  legale aferente drepturilor salariale  aferente  diferenței rezultate dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, de la data  scadenței lunare  până la data plății efective.

Prin Sentinţa civilă nr. 845/20.09.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii B.A., B.G., F.S.P., G.D., H.V., I.M., L.E., M. F., R.C., R.I., V.L. şi V.T.V., prin reprezentant legal Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, solicitând casarea sentinţei şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel după cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenţii prin reprezentant legal au arătat următoarele:

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, fiind îndeplinit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:

În opinia recurenţilor, instanţa competentă cu soluţionarea cauzei era Tribunalul Bucureşti, acesta fiind şi motivul pentru care cererea de chemare în judecată a fost introdusă această instanţă.

Conform art. 10 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Legiuitorul, din dorinţa de a elimina orice comentariu cu privire la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti, a stabilit în mod expres competenţa alternativă în materia contenciosului administrativ, lăsând reclamantului opţiunea de a alege instanţa la care doreşte să i se soluţioneze cauza.

Potrivit art. 28 alin. 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011, reprezentantul legal al recurenţilor are calitate procesuală activă şi a dobândit calitatea de reclamant, în baza împuternicirii prin care de membrii de sindicat l-au împuternicit în baza art. 28 alin. 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

A fost invocată decizia nr. 1/2013 pronunţată de ICCJ într-un recurs în interesul legii.

Având în vedere că sediul reprezentantului legal al recurenţilor este în Bucureşti şi are calitatea de reclamant potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi, în conformitate cu Decizia ICCJ nr. 1 din 21 ianuarie 2013, raportate la prevederile art. 10 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care stabileşte competenţa alternativă a instanţei de la domiciliul reclamantului sau celei de la domiciliul pârâtului, considerăm că Tribunalul Bucureşti era instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză în fond.

S-a mai arătat că Tribunalul Galaţi în mod nelegal a soluţionat cauza cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, astfel încât este îndeplinit motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Hotărârea atacată este nelegală, fiind îndeplinite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.

Instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, care cuprinde motive străine de natura cauzei şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond interpretează Decizia ICCJ şi reţine drept certitudine o situaţie care nu este reală şi care nici nu a fost verificată, respectiv că reclamanţii ar fi beneficiat în anul 2011 de includerea în majorările salariale a contravalorii premiului anul pentru 2010.

Prin cererea de recurs s-a mai arătat că, în realitate reclamanţii nu au beneficiat de acest drept, contravaloarea premiului anual pe 2010 nefiind inclus în salariul aferent anului 2011, acesta fiind şi obiectul acţiunii, astfel încât instanţa avea obligaţia de a verifica dacă în anul 2011 pârâtul a respectat prevederile legale şi a inclus contravaloarea acestui drept.

Instanţa de fond s-a mulţumit să arate că premiul anual nu se mai acordă, fără a avea în vedere şi obiectul acţiunii, adică să verifice dacă a fost acordat în cadrul majorărilor salariale din anul 2011.

Reclamanţii, persoane fizice, sunt membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” Bucureşti, şi salariaţi în cadrul pârâtului.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, personalul plătit din fondurile publice beneficiază de un premiu anual, egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, realizate în anul pentru care se face premierea.

Aceste dispoziţii ale Legii nr. 330/2009 au fost abrogate prin art. 39 lit. w din Legea 284/2010.

Legea nr. 285/2010 care a reglementat salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a prevăzut expres prin art. 8 că “sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

Analizând modificările legislative intervenite în acea perioadă, atât Curtea Constituţională, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au subliniat faptul că acest drept este unul cert, de care personalul bugetar beneficiază în continuare, modificându-se doar modalitatea de acordare, respectiv eşalonat şi succesiv.

Astfel, prin Decizia 170/2015, Curtea Constituţională a reţinut că: ”s-a pronunţat în numeroase cauze, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora... ( art. 8 din legea 285/2010)”.

Curtea a mai reţinut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază al/a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege.

Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public, şi constituie un "bun” în sensul art 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe. "

La paragraful 21, Curtea a constatat că majorarea salariată din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.“

S-a mai arătat că, în acelaşi sens, prin Decizia 21/2013 dată în Recurs în Interesul Legii, ICCJ a stabilit că “în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătii din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivii dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.

În consecinţă, sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 trebuiau avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce s-au acordat în anul 2011, rămânând ulterior în plată pentru personalul bugetar, fiind reglementată expres o creştere a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază, acesta reprezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de care este ţinut angajatorul.

Reclamanţii prin reprezentant legal, persoane fizice, consideră sunt îndreptăţiţi la plata sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, în modalitatea actuală stabilită de legiuitor, respectiv eşalonat şi succesiv, sens în care au solicitat admiterea acţiunii.

În drept, reprezentantul recurenţilor şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.488 alin. 1 pct. 3 , 6 si  8 Cod de procedură civilă.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 48/21.01.2019 Curtea de Apel Galați a respins recusrul ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 - forma în vigoare la data introducerii acţiunii, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă va putea fi primit doar dacă s-a invocat excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, invocarea s-a făcut în condiţiile legii, respectiv art. 130 alin. 2 C.proc., adică la primul termen la care părţile au fost legal citate, iar instanţa a respins în excepţia ori a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă nu a fost reiterată în  faţa Tribunalului Galaţi, iar pe de altă parte, fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă aceasta nu este de ordine publică, astfel încât acest motiv de recurs urmează să fie respins ca nefondat de către Curte.

În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs  prevăzute de art. 488 alin. pct. 6 şi 8 C.proc.civ.,  Curtea constată că, potrivit art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, pentru activitatea desfăşurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.

Legea – cadru nr.330/2009 a intrat în vigoare la data de 01.01.2010 şi a fost abrogată de prevederile art.39 din Legea nr.284/2010 la data de 01.01.2011.

Astfel, potrivit art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Faptul că reclamanţii nu sunt  de acord cu soluţia legislativă cuprinsă în art.8 din Legea nr.285/2010 nu este de natură să facă inaplicabile aceste dispoziţii legale.

De altfel, Curtea Constituţională a stabilit că dreptul la premiul anual arătat mai sus nu constituie un drept  fundamental, iar dispoziţiile Legii nr.285/28.12.2010 nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor.

De asemenea, instanţa reţine că aceste aspecte au fost  lămurite prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, conform căreia  premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementari.

În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele:

Asupra interpretării dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat atunci când a exercitat controlul de constituţionalitate al acestui articol, prin prisma dispoziţiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidenţa dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale dreptului Uniunii Europene.

Aşa cum în mod constant a stipulat Curtea Constituţională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde şi asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea şi aplicarea respectivului articol de lege.

În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanţă certă, lichida şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de baza.

Or, raportat la această concluzie, se reţine că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeaşi instanţă a stipulat, în deciziile menţionate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare.

Curtea Constituţională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioara prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Prin modificarea formei de executare a obligaţiei de plată a premiului anual, legiuitorul a acţionat în limitele marjei de intervenţie, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanţe de natură salarială.

 Altfel spus,  Legea nr. 285/2010 se referă la o schimbare a destinaţiei fondurilor bugetare, în sensul că, în alocarea resurselor bugetare aferente salarizării, sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 au fost repartizate majorărilor salariale stipulate la art. 1 din Legea nr. 285/2010; caracterul obligatoriu al Deciziei în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împiedică orice interpretare de natură a conduce la un cumul aritmetic format din 15% (prevăzut de art. 1 din Legea nr. 285/2010) plus 8,33% prin aplicarea procentuală a sumei corespunzătoare premiului anual la salariul lunar. În acest sens, nu poate opera o confuzie între noţiunile de „inclus“ şi „adăugat“, iar din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 - aşa cum a fost realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - rezultă că respectiva sumă a fost înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, fără a exista vreun temei pentru stabilirea unui drept distinct şi individual salarial peste majorarea expresă legală.

Împrejurarea că  reclamanţii nu sunt de acord cu cele menţionate în considerentele sentinţei recurate nu este de natură să conducă spre concluzia că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că Tribunalul Galaţi a pronunţat o hotărâre  legală, astfel că recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare