Plângere contravenţională

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 27.05.2019, petentul TFcu domiciliul în M..., în contradictoriu cu intimatul IP cu sediul în ...a formulat plângere contravenţională prin care a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea/anularea procesului procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria  nr. PPHX nr. 365543 din 15.05.2019, şi exonerarea  plăţii amenzilor aplicate iar în subsidiar, admiterea plângerii, desfiinţarea/anularea procesului verbal de sancţionare contravenţională sus indicat în sensul înlocuirii sancţiunilor contravenţionale, principale şi complementară, cu sancţiunea contravenţională a „avertismentului". Fără cheltuieli de judecată..

În motivarea plângerii, arată petentul că, în fapt, în ziua de 15 mai 2019, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu aferente profesiei de şofer profesionist, a condus autoutilitara având numărul de înmatriculare PH-15-GIR cu remorca ataşată având numărul de înmatriculare PH-16-GIR pe centura ocolitoarea a Oraşului Sinaia, în sensul de mers spre Braşov.

La un moment dat, după o succesiune de curbe, într-o zonă de refugiu situată pe partea opusă sensului meu de mers, a observat parcată o maşină aparţinând Poliţiei Rutiere care urmărea/asigura fluidizarea traficului şi respectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto în condiţiile unui trafic relativ aglomerat.

În momentul în care a ajuns în dreptul acestuia, aproape concomitent cu un alt autovehicul ce circula din sens opus, unul dintre agenţi au făcut semnul „oprire" fără nici un alt fel de atenţionate specifică-luminoasă/sonoră, acest lucru fiind de altfel imposibil atâta timp cât se aflau în afara autovehiculului respectiv.

Considerând că acel semn era adresat conducătorului auto ce circula din sens opus, balansarea mâinii în plan orizontal nefiind destul de explicită, şi-a continuat deplasarea, mai ales că în oglinda retrovizoare nu a observat nici un alt gest al poliţistului respectiv din care să rezulte că acel semnal îi era adresat lui sau celorlalţi şoferi aflaţi în trafic.

După circa 150-200 metri, după ieşirea din curba următoare, a auzit semnalele sonore/sirena specifice dotării maşinilor de poliţie, sens în care a redus viteza şi a continuat să se deplaseze până la primul punct/loc în care să poată opri în condiţii de siguranţă atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier ţinând cont de caracteristicile acelei porţiuni din DN1 din acel moment.

În mod firesc, cu respectarea procedurii specifice, a fost legitimat, testat cu fiola „DRAGER", s-a trecut apoi la verificarea legalităţii transportului şi stării tehnice a autovehiculului respectiv ocazie cu care s-a constatat că proiectorul stânga faţă era spart/multiplu crăpat fără a putea prezenta vreun document de constatare a acelei avarii eliberat de organul de poliţie competent, în final fiind sancţionat contravenţional prin procesul-verbal contestat.

Consideră petentul că măsura aplicării celor 3(trei) sancţiuni contravenţionale este vădit nelegală şi mai ales netemeinică deoarece:

1)Nesocoteşte faptul că principala obligaţie ce revine participanţilor la traficul rutier, instituită prin art.35 alin 11 din O.U.G. nr.195/2002, este aceea de a avea „un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei" şi care „să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice şi private".

2)Agentul constatator nu a ţinut cont de faptul că, atunci când se pretinde că el ar fi săvârşit acele contravenţii spaţiul din afara părţii carosabile de pe sensul de mers în care se deplasa era ocupat de alte autovehicule, precum şi de dimensiunile - lungime, lăţime - ale autoutilitarei, prin oprirea acesteia la o distanţă relativ mică de intrarea în curbă şi ocuparea unei porţiuni însemnate din drumul public, aş fi pus efectiv într-un mare pericol nu numai fluenţa traficului rutier ci şi a sănătăţii şi vieţii celorlalţi participanţi, riscul de producere a unui accident în lanţ fiind foarte mare datorită vizibilităţii reduse ;

3)Încalcă spiritul şi litera art.120 alin.1 lit. c din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, prin care s-a statuat că este interzisă depăşirea vehiculelor „în curbe şi orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m" - operaţiune pe care ar fi fost obligaţi să o facă ceilalţi conducători auto ce se deplasau în aceeaşi direcţie de mers cu petentul în condiţiile în care ar fi ocupat o parte din banda de circulaţie spre Braşov - precum şi, mai ales, pe cele are art. 142 alin1l lit.d din acelaşi act normativ, prin care s-a INTERZIS în mod expres oprirea vehiculelor ,,ÎN CURBE Şl ÎN ALTE LOCURI CU VIZIBILITATE REDUSĂ SUB 50 M";

4)Nesocoteşte faptul că deteriorarea/crăparea multiplă a unuia dintre „proiectoare" nu este de natură de a periclita în vreun fel siguranţa traficului rutier, acea „defecţiune" producându-se cu puţin timp mai înainte de aplicarea amenzii, plecarea în cursă în acele condiţii fiind impusă de caracterul perisabil mărfurilor transportate în acea perioadă de la furnizori către beneficiarii firmei, modul respectiv de lucru din acea zi fiind cunoscut/impus de conducerea firmei la care lucrez;

5)Nesocoteşte faptul că între gravitatea unei fapte contravenţionale pe care nu a comis-o intenţionat şi a alteia având un grad redus de pericol social şi suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul timp de 30 de zile/privarea mea efectivă de dreptul de a munci în acea perioadă şi, mai ales, de riscul de a - si pierde locul de muncă din acest motiv, transporturile efectuate cu autoutilitara respectivă fiind esenţiale pentru respectarea obligaţiilor contractuale curente ale firmei,este un vădit caracter disproporţionat.

De asemenea,dispoziţiile articolului 6 paragrafele (1), (2) şi (3) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ("Convenţia Europeană") sunt aplicabile în dreptul intern cu prioritate, atunci când există o neconcordanţă între prevederile interne şi cele europene în acesta materie .

În consecinţă, reglementările legale interne calificate drept contravenţii sunt subsumate categoriei ample a noţiunii de "acuzaţie în materie penală" din dreptul european. În jurisprudenţa sa, instanţa europeană a definit în mod formal această noţiune, arătând că ea reprezintă "notificarea oficială, ce emană de la o autoritate competentă, a faptului că unei persoane i se impută săvârşirea unei fapte penale, ceea ce înseamnă producerea unor consecinţe importante privitoare la persoana astfel suspectată" . Ulterior, instanţa europeană a extins această noţiune, stabilind 3 criterii alternative pentru a determina dacă o persoană este "acuzată de săvârşirea unei fapte penale" şi anume:

a)calificarea ei ca infracţiune în legea naţională;

b)natura infracţiunii;

c)natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii ce urmează a fi aplicată autorului ei .

De altfel, instanţa europeană a statuat în mod expres, utilizând criteriul gravităţii sancţiunii, că măsura retragerii unui anumit număr de puncte din permisul de conducere are un caracter preventiv, dar şi unul punitiv şi disuasiv, specific pedepselor accesorii, iar că voinţa legiuitorului naţional de a disocia aceste sancţiuni de alte pedepse nu-i poate schimba natura juridică de "acuzaţie în materie penală" .

Consecinţa directă şi firească a includerii contravenţiilor în sfera conceptului autonom dezvoltat de către instanţa europeană de "acuzaţie în materie penală" o reprezintă dreptul celui învinuit de săvârşirea unei contravenţii de a beneficia de toate garanţiile unui proces echitabil, instituite în materie penală. Dintre garanţiile speciale cu aplicabilitate în situaţia de faţă, subliniez prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare potrivit art. 6 al Convenţiei Europene.

Prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază persoana acuzată are o aplicabilitate largă, garanţia fiind instituită şi în dreptul intern, prin prevederile 23 al. 8 din Constituţia României, potrivit cărora "până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

Cu privire la substanţa dreptului la prezumţia de nevinovăţie, în acord cu dezvoltările iurisprudenţiale, arată că acesta implică o răsturnare a sarcinii probei, astfel încât obligaţia probării faptei revine acuzării, iar în cazul în care situaţia este incertă, sau îndoielnică, atunci această stare de fapt profită celui acuzat (in dubio pro reo) .

În cazul de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană, Intimata este cea obligată să aducă suficiente probe pentru a forma convingerea instanţei de judecată cu privire la existenţa faptei.

Aşa cum a învederat Instanţei în cele de mai sus, descrierea faptei imputate petentului este una lacunară, care nu permite stabilirea în concret a situaţiei de fapt.

Probarea faptei cu un proces-verbal contestat si emis cu încălcarea prevederilor legale nu poate să constituie o probă suficientă si temeinică.

Mai mult, chiar dacă argumentele învederate instanţei de judecată de către petent nu i-ar permite acesteia să stabilească în concret situaţia de fapt din prezenta speţă, consideră, în lumina principiilor dreptului european al drepturilor omului, că se impune acordarea beneficiului acestei situaţii incerte Petentului, potrivit principiului de drept in dubio pro reo. 6 CEDO, hot. Anghel c. României, 4 octombrie 2007.

Sarcina probei conform prevederilor art. 1169 Cod civil ar fi revenit petentului numai în situaţia în care probele pe care le-ar fi adus intimata ar fi putut forma convingerea instanţei cu privire la existenţa faptei dincolo de orice îndoială rezonabilă. Or, din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de contravenţie contestat, întocmit lacunar şi cu încălcarea dreptului la apărare prin omiteri esenţiale, această cerinţă nu este îndeplinită. De altfel, Curtea a statuat în cauza Anghel c. României  că petentul ar trebui să facă dovada neveridicităţii celor consemnate în procesul-verbal de contravenţie doar în situaţia în care probele administrate de agentul constatator ar putea convinge instanţa în privinţa vinovăţiei acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, în cauza Ioan Pop c. României , Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanţiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenţie, în domeniul contravenţional, precum şi modalitatea concretă în care instanţele naţionale au respectat prezumţia de nevinovăţie a petentului.

Potrivit raţionamentului Curţii, lipsa de severitate sau absenţa unor consecinţe importante a sancţiunilor aplicabile, nu sunt suficiente pentru a deroba prezenta contravenţie de caracterul său de acuzaţie cu caracter penal (a se vedea Ozturk, par. 54, şi Huseyin Turon, par. 20).

Curtea a analizat modalitatea concreta în care instanţele naţionale au respectat garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie sa existe între prezumţia de nevinovăţie specifică materiei şi prezumţia de legalitate şi validitate a procesului-verbal de contravenţie, existentă în dreptul naţional.

Mai mult, s-a reiterat şi faptul că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenţia neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenţia impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie, este tocmai ca o anumita proporţie între acestea şi prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ţine cont în analiza proporţionalităţii, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ şi, pe de altă parte, de dreptul sau la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franţei, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel, par. 60).

Or, în speţa dedusă judecăţii, agentul constatator, nemenţionând în integralitate în cuprinsul procesului-verbal nici unul din aspectele învederate de subsemnatul, a procedat în mod nelegal, încălcând dreptul la apărare al petentului.

Faţă de cele de mai sus, solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului-verbal de constare şi sancţionare a contravenţiei sus indicat si, pe cale de consecinţă, exonerarea de plata amenzii şi de sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

Într-un asemenea context,în subsidiar,în ipoteza în care s-ar înlătura apărările sale mai sus dezvoltate, consideră că înlocuirea sancţiunilor aplicate prin procesul-verbal atacat cu sancţiunea cu sancţiunea „avertismentului  asigură, sub toate aspectele, atingerea scopului urmărit de legiuitor.

In drept, art. 31 din O.G. nr.2/2001.

Intimatul a formulat întâmpinare la plângerea contravenţională formulată de reclamantul TF împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. PPHX nr. 365543 din 15.05.2019, încheiat de IP.

Precizează intimatul că, în fapt, la data de 15.05.2019, reclamantul a fost sancţionat contravenţional, în condiţiile legii, pentru săvârşirea faptei sancţionată de O.U.G. nr. 195/2002' faţă de aceea că, la data mai sus menţionată, a condus autoutilitara marca DAF cu nr. de înmatriculare PH-15-GIR ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare PH-16-GIR, pe DN 1 - E 60, din direcţia Ploieşti către Braşov şi, ajungând în zona km 123+300 m, nu a respectat semnificaţia semnalului regulamentar de oprire efectuat de organele de poliţie, fiind avertizat şi sonor. Totodată, în urma controlului efectuat s-a constatat că autoutilitara prezenta avarii pentru care nu deţinea documentele legale de constatare.

Abaterile contravenţionale au fost constatate în condiţiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către agentul constatator.

Situaţia de fapt este indicată în mod corect de agentul constatator, acesta indicând cu claritate toate împrejurările comiterii contravenţiilor.

Totodată, temeinicia celor reţinute prin procesul-verbal rezultă şi din aceea că poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliţie), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realităţii, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menţionării intenţionate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancţiuni de natură disciplinară şi / sau penală.

Din analiza procesului-verbal atacat rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001' cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ, respectiv sunt menţionate numele, prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Având în vedere cele arătate, se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor de natură contravenţională reţinute în sarcina contravenientului, sancţiunile aplicate fiind legale şi temeinice.

În susţinerea celor arătate mai sus, solicită administrarea probei cu înscrisuri.

In concluzie, în raport de cele expuse,  s-a solicita de către intimat respingerea ca neîntemeiată a plângerii reclamantului.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicită judecarea cauzei şi în lipsa.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Petentul TF la data de 15.05.2019 a fost sancţionat contravenţional,  pentru săvârşirea a două fapte contravenţionale  reglementate  de art. 100, alin. 3 lit. f şi de art. . 99  alin 1 pct.4 din OUG 195/2002  republicată  , în valoare totală de 870 de le ( 580 lei plus 290 lei) şi 6 puncte de amendă deoarece  a condus autoutilitara marca DAF cu nr. de înmatriculare PH-15-GIR ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare PH-16-GIR, pe DN 1 - E 60, din direcţia Ploieşti către Braşov şi, ajungând în zona km 123+300 m, nu a respectat semnificaţia semnalului regulamentar de oprire efectuat de organele de poliţie, fiind avertizat şi sonor. Totodată, în urma controlului efectuat s-a constatat că autoutilitara prezenta avarii pentru care nu deţinea documentele legale de constatare.

Totodată s-a dispus reţinerea permisului de conducere în baza art. 1.1.1. alin 1, lit. c, din OUG 195 / 2002, î n vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehiculele pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

Luând spre soluţionare plângerea de faţă, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, petentul nereuşind să dovedească că, la data de  15.05.2019 orele 17.50  nu a săvârşit faptele  contravenţionale.

 Instanţa, verificând, în conformitate cu  dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2 / 2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie instanţa reţine că deşi OG 2 / 2001, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei din studierea textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrarie.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Potrivit art. 109 alin.1 din OUG nr. 195/2002-republicată „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier”.

În cauză, atât constatarea contravenţiei cât şi întocmirea procesului-verbal au fost făcute de poliţistul rutier ce se afla în exerciţiul atribuţiilor sale de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier pe DN.1, cu autospeciala din dotare - astfel cum rezultă din raportul întocmit de acesta (fila 21).

În ceea ce priveşte practica CEDO în materie se constată că raţionamentul potrivit căruia procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu s-ar mai bucura de prezumţia de legalitate de la data pronunţării CEDO în cauza Anghel împotriva României, nu poate fi reţinut ca fiind întrutotul în acord cu respectiva hotărâre CEDO, în care instanţa europeană a făcut o distincţie clară între procesele-verbale de sancţionare întocmite în situaţia în care agentul constatator a constatat săvârşirea abaterii contravenţionale cu propriile simţuri (cum este cazul în speţa de faţă) sau doar a întocmit actul constatator pe baza relatărilor altor persoane, fără a asculta şi indica şi martori care au fost prezenţi la comiterea respectivei contravenţii.

În condiţiile contestării procesului-verbal instanţele sunt datoare să verifice legalitatea şi temeinicia acestuia şi să administreze orice probe prin care să verifice aceste elemente ale actului sancţionator, pronunţarea hotărârii Anghel contra României nefiind de natură a revoluţiona modul de abordare a judecării plângerilor contravenţionale de către instanţele judecătoreşti, ci doar subliniază, încă o dată, necesitatea administrării temeinice a probelor, aspect care este valabil, de altfel, pentru toate cauzele aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, în materia contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de legislaţia rutieră, recent CEDO a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanţi cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenţie, constatând că instanţele naţionale au respectat toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie în materie penală (decizia din 13 martie 2012 pronunţată în cauza Haiducu şi alţii c. României).

În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că - în materia circulaţiei rutiere - prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră, intrând în competenţa poliţiei. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii.

Instanţa constată de asemenea că în OG nr. 2/2001 nu se arată expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei - dar în practica internă, plecând în principal de la art. 47 din Ordonanţă se constată că trimite la prevederile Codului de procedură civilă, respectiv în temeiul art. 249 Cod proc. civilă, sarcina probei revine celui care face o susţinere în cursul procesului, deci celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

În condiţiile în care petentul contestă săvârşirea faptei, acesta trebuia să administreze probe cu privire la aspectele contestate, probe de natură a răsturna prezumţia de legalitate a actului contestat.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri rezultă nu s-a dovedit o stare de fapt contrară celei consemnate în cuprinsul procesului-verbal, de natură a îl exonera pe petent de răspunderea contravenţională respectiv aşa cum pretinde .

Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenţie s-a întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de art. 16 şi art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sub sancţiunea nulităţii, faptele petentului au fost săvârşite cu vinovăţie, sancţiunile aplicate sunt temeinice, în limitele stabilite de lege şi proporţională cu gradul pericolului social creat.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal atacat. 

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

Domenii speta

Spete similare