Solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Situaţia în care partea interesată poate formula o atare cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 1668/31.03.2017 Judecătoria Botoşani a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată şi a admis, în parte, acţiunea având ca obiect ,,pretenţii”, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean B., obligând pârâtul să achite reclamantei suma de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, formulată pe cale separată şi a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul dosar, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 620 din 5 octombrie 2017 Tribunalul Botoşani a admis apelul declarat de apelantul Spitalul Judeţean B. împotriva sentinţei civile nr. 1668/31.03.2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, arătând că apelul a fost admis în mod nelegal de către instanţa ierarhic superioară.

În acest sens, printr-o motivare superficială şi evident pro causa intimatului, Tribunalul Botoşani a decis că în speţă este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, reţinând eronat o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză între dosarul pendinte şi dosarul nr. 1.../40/2015. Dosarul nr. 1.../40/2015 a fost promovat de către intimat şi a vizat obligarea sa de a restitui „cheltuielile de personal” suportate de acesta pe perioada rezidențiatului recurentei. Acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, atât în primă instanţă (sentinţa civilă nr. 998/05.10.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani) cât şi în apelul declarat de fostul angajator (decizia civilă nr.107/28.01.2016 a Curţii de Apel Suceava). Menţionează că în prima fază procesuală intimatul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate prezentei recurente.

Mai adaugă şi faptul că, la data declarării apelului în dosarul nr. 1.../40/2015 de către Spitalul Judeţean B., direcţia practicii judiciare în acele tipologii de speţe fusese deja stabilită obligatoriu prin Decizia nr. 5/16.02.2015 pronunţată de Î.C.C.J. şi practic, calea de atac era ab initio „pierdută”, iar promovarea ei a constituit doar o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care a afectat patrimonial şi emoţional prezenta recurentă.

Deşi recurenta a cerut în cadrul întâmpinării formulate împotriva apelului şi obligarea spitalului la plata cheltuielilor de judecată aferente acelei faze procesuale, Curtea de Apel, deși a respins calea de atac, a respins şi solicitarea privind cheltuielile de judecată, deoarece documentul contabil doveditor nu a fost depus - din motive neimputabile părţii sau reprezentantului convenţional - până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În aceste condiţii, recurenta, fiind partea care câştigat procesul iniţiat de intimat, a decis să promoveze cauza în scopul de a recupera întreaga afectare patrimonială produsă în mod culpabil de Spitalul Judeţean B.

Această speţă nu se circumscrie prevederilor art. 431 Cod procedură civilă, nefiind incidentă în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, în dosarele nr. 1.../40/2015 şi nr.1.../193/2016, deși există aceleaşi părţi, ele nu figurează în aceleaşi calităţi, reclamanta-recurentă din cauză este pârâtă-intimată în cauza anterioară. De asemenea, în aceste litigii civile nu există identitate de cauză sau de obiect: în dosarul nr.1.../40/2015, obiectul acţiunii civile îl constituie pretenţiile Spitalului Judeţean B. de a i se restitui contravaloarea remuneraţiei primite de fosta angajată A. în perioada rezidențiatului; cauza acţiunii civile o reprezintă scopul fostului angajator de a-şi reîntregi patrimoniul cu sumele plătite fostei rezidente pentru munca desfăşurată, iar cauza cererii de chemare în judecată este temeiul juridic - contractul de muncă/răspundere civilă contractuală şi prevederile O.G. nr. 18/2009; în dosarul nr.1.../193/2016, obiectul acţiunii îl constituie pretenţiile recurentei de a i se plăti cheltuielile ocazionate de pregătirea apărării în dosarul nr. 1.../40/2015; cauza acţiunii civile o reprezintă scopul recurentei de a-şi reîntregi patrimoniul cu sumele pe care a fost nevoită să le cheltuie pentru administrarea optimă a litigiului iniţiat (şi pierdut) de fostul angajator, iar cauza cererii de chemare în judecată este temeiul juridic - art. 453 al. 1 Cod procedură civilă şi art. 1349 Cod civil - răspunderea civilă delictuală.

Aşa cum în mod corect şi legal a reţinut prima instanţă sesizată cu judecarea cauzei - Judecătoria Botoşani - respingerea solicitării recurentei de a i se acorda cheltuielile de judecată în apelul dosarului nr. 1.../40/2015 pe motiv că sunt nedovedite în condiţiile art. 452 Cod procedură civilă, nu echivalează cu o legală investire a instanţei de a analiza temeinicia acestei pretenţii în raport de culpa procesuală a părţii adverse.

Practic, lipsind de la dosar dovada existenţei acestor cheltuieli pretinse, instanţa de apel nu a avut posibilitatea de a se pronunţa asupra temeiniciei solicitării lor şi nici nu a analizat fondul cererii expuse în întâmpinarea intimatei.

Situaţia prezentă este similară cu cea a anulării unei cereri în procedura de regularizare motivat de neîndeplinirea în termenul de 10 zile a unei obligaţii impuse de instanţa de judecată sau cu aceea a respingerii unei acţiuni datorită incidenţei unei excepţii de procedură, absolute şi dirimante (netimbrare, necompetenţă etc.) În toate aceste situaţii reclamantul îşi mai poate exercita dreptul la acţiune introducând o nouă cerere de chemare în judecată.

Prezentul litigiu este o consecinţă a pierderii de către intimat a cauzei civile nr. 1.../40/2015 promovată de către acesta.

În opinia sa, motivarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1668/31.03.2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani (prin care s-a admis acţiunea introductivă) este cel puţin halucinantă pentru adevăraţii practicieni ai dreptului: se reproşează recurentei că nu a depus chitanţa cheltuielilor de judecată în cele 13 zile de la emitere până la termenul de apel şi se acuză recurenta că ar fi trebuit să solicite cheltuielile de judecată într-o cale de atac promovată împotriva deciziei din apel şi nu pe calea unei acţiuni separate (în condiţiile în care recursul poate fi exercitat doar pentru motive strict şi limitativ determinate de lege). Cu toate acestea, instanţa de apel, prin pronunţarea deciziei civile nr. 620/05.10.2017 hotărăşte că această cale de atac este întemeiată, admițând-o.

Motivarea instanţei de apel care a reţinut incidenţa în cauză a excepţiei autorităţii lucrului judecat este una lapidară, forţată doar spre scopul admiterii căii de atac promovate de o altă instituţie puternică a statului/a comunităţii locale şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită, prin interpretarea pro causa, a normelor de drept material şi anume, dispoziţiile art.431 Cod procedură civilă.

Printr-un raţionament superficial care suprimă până la eliminare dreptul (prevăzut de art. 453 al.1 Cod procedură civilă) persoanei de a obţine printr-o cerere separată cheltuielile de judecată aferente unei cauze câştigate, instanţa de apel decide că „nu are nici o legătură motivaţia pentru care aceste cheltuieli au fost respinse: ca nedovedite sau nedatorate pentru lipsa culpei”, importanţa covârşitoare având-o doar „existenţa soluţiei în ce le priveşte, neavând nici o relevanţă soluţia ca atare”.

Consideră că extinderea acestei mentalităţi în practica judiciară naţională conduce la ivirea unor situaţii profund inechitabile, în care persoane prejudiciate în interesele lor legitime nu vor putea obţine reparaţia pierderii suferite deși legea le acordă, cel puţin teoretic, această posibilitate şi că elementul esenţial al soluţionării legale a cereri introductive este clarificarea motivaţiei respingerii cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă în apelul declarat de intimat în dosarul nr.1.../40/2015, deoarece scopul urmărit de legiuitor prin instituirea art. 453 Cod procedură civilă este tocmai sancţionarea părţii aflate în culpă procesuală şi restabilirea echilibrului patrimonial al părţii care a câștigat litigiul. Practic, este indubitabil: vinovatul suportă reparaţia prejudiciului cauzat celui nevinovat, dacă acesta din urmă o cere, indiferent de modalitatea sa de exprimare, cerere incidentală sau principală.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, însă Curtea observă, în urma analizei dezvoltării acestui motiv că, în fapt, nu se invocă interpretarea greşită sau neaplicarea unor norme de drept material, ci doar de ordin procesual, respectiv greşita aplicare a prev. art. 431 şi art.453 Cod procedură civilă. Rezultă aşadar că motivele invocate pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, urmând a analiza recursul formulat din perspectiva acestui motiv de casare.

Norma în discuţie determinantă în soluționarea prezentului recurs este reprezentată de prev. art. 453 Cod procedură civilă, în care se arată: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecat. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.

Din cuprinsul acestei dispoziţii reiese că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Aşadar, înainte de încheierea dezbaterilor, părţile au dreptul să ceară cheltuieli de judecată, iar în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, acestea vor putea fi cerute pe cale separată, în termenul general de prescripţie (a se vedea în acest sens şi decizia nr.59/2017 pronunţată de ÎCCJ, în soluţionarea unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept).

Însă, dacă partea îndreptăţită solicită cheltuieli de judecată, iar acestea, din orice motive, nu îi sunt acordate de către instanţă, aceasta va putea să le solicite doar în căile de atac, dar nu şi pe cale separată pentru că în cauză se opun efectele lucrului judecat reglementat de prevederile art.431 Cod procedură civilă.

Or, în speţa dedusă judecăţii recurenta a formulat o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată în dosarul nr. 1.../40/2015, cerere ce a fost respinsă în mod definitiv prin decizia nr.105/28.01.2016 a Curţii de Apel Suceava (ca nedovedite), astfel că excepţia autorităţii de lucru judecat devine incidentă raportat la dispozitivul şi considerentele deciziei anterior amintite, în temeiul art. 430 alin. 2 şi 431 Cod procedură civilă, în ce priveşte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată (triplă identitate de părţi, obiect şi cauză). A îmbrăţişa susţinerea recurentei ar fi echivalent cu încălcarea autorităţii de lucru judecat şi, implicit, la încălcarea principiului securității juridice.

În altă ordine de idei, Curtea constată că recurenta a efectuat o serie de cheltuieli în dosarul pretins, însă eventualul prejudiciu suferit se datorează culpei recurentei şi lipsei de diligenţă în ce priveşte derularea procesului prin depunerea chitanţei emise de avocat după pronunţarea deciziei amintite anterior.

În considerarea celor ce preced, Curtea constată că în cauză nu este dat motivul de casare reglementat de prev. art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 498 rap. la art. 496 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare