Imposibilă executarea pedepsei

Procedură penală: cale de atac (Imposibilă executarea pedepsei)

În conformitate cu prevederile art. 589 alin. 1 lit. a C.pr.pen., existenţa unor afecţiuni medicale de o gravitate care să facă imposibilă executarea pedepsei poate fi stabilită în baza unui singur mijloc de probă, respectiv expertiza medico-legală. Întocmirea acestui tip de expertiză este obligatorie în cauze de natura celei deduse spre soluţionare, întrucât medicul legist, alături de medicul reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sunt singurele abilitate să determine natura afecţiunii medicale, tratamentul adecvat ameliorării/vindecării deţinutului ori posibilităţile reale de acordare a îngrijirilor corespunzătoare în sistemul sanitar organizat la nivelul locului de deţinere.

În considerarea acestui caracter al expertizei, dispoziţiile art. 591 alin. 2 coroborat cu art. 592 C.pr.pren. consacră obligaţia, iar nu facultatea, judecătorului delegat cu executarea – căruia i se adresează cererea de întrerupere – de a dispune efectuarea expertizei medico-legale.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, DECIZIA Nr. 123/CO din 23.02.2015, Dosar nr. 2865/122/2013 )

Prin sentinţa penală nr. 427 din data de 16.04.2014, Tribunalul Giurgiu, în baza  art. 593 Cod procedură penală raportat la art. 589 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a respins ca nefondată cererea de întrerupere executare formulată de condamnatul B.A.G., şi, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penal, l-a obligat pe acesta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu,în cuantum de 100 lei, avansându-se din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin cererea adresată tribunalului, condamnatul B.A.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei pe caz medical, arătând că suferă de hernie de disc la coloană.

Din actele aflate la dosar, a rezultat că petentul a suferit în anul 2007 o intervenţie chirurgicală pentru ulcer duodenal şi pentru această afecţiune a urmat tratament corespunzător. Consultaţiile ulterioare au stabilit că acesta este clinic sănătos, iar din fişa de evoluţie clinică nu a rezultat vreo afecţiune care să necesite internare sau să fie în măsură  să determine imposibilitatea executării pedepsei.

Condamnatul a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, întrucât are dureri de spate, însă din fişa deţinutului nu a rezultat că ar fi adus la cunoştinţa medicului de penitenciar o astfel de afecţiune, nu a rezultat că ar fi urmat un tratament în acest sens, motiv pentru care instanţa a apreciat că nu este necesară efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă petentul se află în imposibilitatea executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, în termen legal, condamnatul B.A.G., care, prin apărătorul său, a solicitat admiterea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea efectuării expertizei medico-legale obligatorii.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală contestată prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 C.pr.pen., Curtea apreciază fondată contestaţia formulată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 589 alin. 1 lit. a C.pr.pen., existenţa unor afecţiuni medicale de o gravitate care să facă imposibilă executarea pedepsei poate fi stabilită în baza unui singur mijloc de probă, respectiv expertiza medico-legală. Întocmirea acestui tip de expertiză este obligatorie în cauze de natura celei deduse spre soluţionare, întrucât medicul legist, alături de medicul reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sunt singurele persoane abilitate să determine natura afecţiunii medicale, tratamentul adecvat ameliorării/vindecării deţinutului ori posibilităţile reale de acordare a îngrijirilor corespunzătoare în sistemul sanitar organizat la nivelul locului de deţinere.

În considerarea acestui caracter al expertizei, dispoziţiile art. 591 alin. 2 coroborat cu art. 592 C.pr.pren. consacră obligaţia, iar nu facultatea, judecătorului delegat cu executarea – căruia i se adresează cererea de întrerupere – de a dispune efectuarea expertizei medico-legale.

În cauza de fată, cererea a fost introdusă de condamnatul B.A.G. anterior datei de 01.02.2014 (data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală), astfel încât nu a fost parcursă procedura reglementată de art. 591 alin. 2 C.pr.pen. În schimb, soluţionarea cererii s-a realizat ulterior datei menţionate, fiind aplicabile, prin urmare, toate exigenţele legii noi de procedură, inclusiv cele referitoare la obligativitatea expertizei.

Tribunalul a ignorat însă caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 589 alin. 1 lit. a C.pr.pen. si a considerat fără temei că nu se impune efectuarea unei atare expertize, întrucât petentul nu ar fi adus la cunoştinţa medicului din penitenciar existenţa afecţiunilor medicale pretinse în cerere.

Procedând în această manieră, prima instanţă a ignorat caracterul de strictă si imediată aplicare a normei de procedură, care nu condiţionează dispunerea expertizei de parcurgerea formalităţilor menţionate în sentinţă. În plus, aşa cum rezultă din scrisorile medicale aflate la filele 24 şi 37 din dosarul primei instanţe, contestatorul prezintă afecţiuni medicale ce au necesitat internare, în ultimul înscris recomandându-se expres „dispensarizare cu reinternare la 3-6 luni”, ceea ce relevă riscul, cel puţin teoretic, al unei evoluţii nefavorabile a bolii.

Nerespectarea exigenţelor procedurale analizate a antrenat, în speţă, încălcări ale normelor legale invocate şi, implicit, ale dreptului la apărare al contestatorului care, în contextul astfel reţinut, a fost privat de orice posibilitate de a supune starea sa de sănătate unei examinări efective, realizată de medicii specialişti. Sancţiunea aplicabilă într-o atare ipoteză este cea a nulităţii relative prevăzută de art. 282 alin. 1, 2 C.pr.pen., invocată în termen legal în motivarea contestaţiei, de către condamnatul al cărui interes procesual în respectarea acestor dispoziţii este incontestabil.

Singura modalitate de înlăturare a vătămării aduse intereselor condamnatului este aceea a desfiinţării hotărârii şi rejudecării cauzei de către acelaşi tribunal. Instanţa superioară nu s-ar putea substitui integral primei instanţe, efectuând ea însăşi expertiza medico-legală obligatorie direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanţilor de dreptul la un dublu grad de jurisdicţie, dar şi o limitare a echităţii procedurii incompatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin.7 pct.2 lit.a C.pr.pen., Curtea va admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat B.A.G., va desfiinţa sentinţa penală contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Tribunalul Giurgiu.

Va menţine actele îndeplinite până la data de 16.04.2014, însă cu ocazia rejudecării, prima instanţă va dispune efectuarea expertizei medico-legale obligatorii, în condiţiile prevăzute de lege.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie vor rămâne în sarcina acestuia; onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare