Aplicare amendă în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 conducătorului instituţiei. Necesitatea verificării condiţiei existenţei unui refuz nejustificat la executare

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 8.11.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea B. şi rector profesor universitar doctor C., a solicitat să se dispună: obligarea pârâtului rector la plata unei amenzi în procent de 20% din salariu minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 337 din 17.03.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2.../39/2014, definitivă prin nerecurare; obligarea pârâtei Universitatea B. la plata unei penalităţi în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 337 din 17.03.2015, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2.../39/2014, definitivă prin nerecurare; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Universitatea B. şi rectorul Universităţii B. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care au solicitat să se constate stinsă obligaţia de „a face”, respectiv obligaţia ca universitatea să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, conform studiilor absolvite şi examenului de licenţă promovat în anul 2009, datorită imposibilităţii fortuite de executare a acestei obligaţii şi să se respingă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

Prin sentinţa nr. 18 din 16 ianuarie 2018, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de către pârâţi.

A admis cererea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii rectorul Universităţii B. – prof. universitar doctor C. şi Universitatea B.

În baza art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a aplicat rectorului Universităţii B., prof. universitar doctor C., o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la îndeplinirea obligaţiei stabilită prin Sentinţa civilă nr. 337/17.03.2015 a Tribunalului Botoşani.

În baza art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 906 Cod procedură civilă a obligat Universitatea B. la plata către reclamantă a unei penalităţi în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei stabilită prin Sentinţa civilă nr. 337/17.03.2015 a Tribunalului Botoşani.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă a obligat pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei şi a respins ca nefondată cererea privind cheltuielile de judecată formulată de către pârâţi.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâţii rectorul Universităţii B. prof. universitar doctor C. şi Universitatea B., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul, pârâţii au arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerentele:

Instanţa de fond s-a mărginit la soluţionarea cauzei prin redarea textului de lege incident în cauză (art. 24 din Legea nr. 554/2004) şi invocarea sentinţei civile nr. 337 din 17.03.2015 a Tribunalului Botoşani, fără a analiza situaţia de fapt prezentată pe larg în întâmpinare şi dovedită cu acte, apărută după rămânerea definitivă a sentinţei anterior menţionată, respectiv cauzele pentru care Universitatea B. este în imposibilitate fortuită de eliberare a diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă către reclamanta-intimată, deşi din probele administrare rezultă fără putinţă de tăgadă că a făcut toate demersurile necesare eliberării acestora.

De altfel, instanţa de fond nu a făcut o analiză serioasă în fapt şi în drept a cauzei deduse judecăţii, ci a preferat să copieze art. 24 din Legea nr. 554/2004, să facă trimitere la sentinţa nr. 337/17.03.2015 a Tribunalului Botoşani şi să aprecieze că apărările invocate de Universitatea B. sunt aceleaşi cu cele formulate în dosarul nr. 2../39/20174 (în care s-a menţionat sentinţa anterior citată) fără să observe măcar multitudinea de acte depuse de Universitate şi care sunt ulterioare sentinţei, deci nu puteau fi invocate în dosarul anterior menţionat, în condiţiile în care acestea provin chiar de la executorul judecătoresc prin intermediul căruia s-a încercat punerea în executare a sentinţe pronunţate într-o speţă similară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă, instanţa ar fi trebuit să reţină în considerente pe lângă motivele de drept şi motivele de fapt pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Ori, în cazul de faţă, instanţa nu a făcut nicio referire la apărările pârâţilor.

În esenţă, aşa cum rezultă din cele ce urmează, există o imposibilitate fortuită de executare a obligaţiei de „a face”, respectiv de a elibera reclamantei-intimate diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă.

Conform art. 1634 Cod civil o obligaţie se stinge datorită faptului că debitorul este în imposibilitate absolută de executare a prestaţiei pe care o datorează, din cauză de forţă majoră sau, uneori, caz fortuit.

Chiar şi executorul judecătoresc investit cu cererea de executare silită a acestei obligaţii de „a face” s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei datorită faptului că nu s-a putut reconstitui situaţia şcolară a creditoarei, situaţie ce nu poate fi imputată pârâtei Universitatea B. şi nici actualei conduceri a Universităţii.

Pârâta a făcut toate demersurile necesare şi a depus diligenţele pentru a se putea pune în executare obligaţiile stabilite în titlul executoriu.

Situaţia de fapt nouă - lipsa cataloagelor, necompletarea registrului matricol cu privire la susţinerea examenului de licenţă - a fost constatată ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 337 din 17.03.2015, cu ocazia încercărilor repetate ale Universităţii B. de a pune în executare sentinţa anterior menţionată, respectiv de a-i elibera diploma de licenţă, după ce a preluat actele de studii ale reclamantei de la Universitatea D.

De altfel, obligaţia de plată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri a fost executată integral.

Faptul că registrele primite de la Universitatea D. nu sunt completate, că nu există catalog de licenţă pentru sesiunea septembrie 2009, sunt aspecte ce nu au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei anterior menţionată, apărute cu ocazia încercărilor Universităţii B. de a-i elibera reclamantei-intimate diploma de licenţă.

Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării a ajuns în structura B. (CIF 1...) ca urmare a unei fuziuni cu Universitatea D., fuziune ce nu a fost recunoscută de către Ministerul Educaţiei şi care a condus în anul 2009 la scoaterea celor două universităţi din H.G. nr. 749/2009 care prevedea universităţile ce aveau dreptul să facă înscrieri în anul I de studii, până când fiecare dintre universităţi nu revenea la legea de înfiinţare. Aşa-zisa fuziune demarase în anul 2003 şi, ca urmare a acestui proces, în anul universitar 2003-2004 specializările D. au funcţionat administrativ în cadrul Universităţii B. Procesul de fuziune nu a fost definitivat, însă, potrivit normelor legale, motiv pentru care MEdC, CNEAA şi ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au considerat că Universităţile B. şi D. rămân persoane juridice distincte. La data de 28.09.2009 şi 16.10.2009 (după apariţia HG nr. 1093/2009, publicat M.O. 684/12.10.2009) a avut loc predarea - primirea între cele două universităţi (B. şi D.) a dosarelor studenţilor şi absolvenţilor de la Facultatea de Ştiinţe ale comunicării care a funcţionat în cadrul B. până la data de 12.10.2009 (Proces - verbal din 16.10.2009).

Astfel, în ceea ce priveşte pregătirea documentaţiei necesare emiterii diplomei de licenţă a reclamantei A., având în vedere că toate documentele ce o vizează pe reclamantă au fost predate în anul 2009 reprezentanţilor Universităţii D. pe bază de proces-verbal, Universitatea B. a făcut demersurile necesare obţinerii documentelor şcolare ale acesteia de la Universitatea D., fapt dovedit de Procesul verbal de predare-primire încheiat de către secretarele şefe ale celor două universităţi în datele de 23.05.2017 şi 31.05.2017.

La data de 23.05.2017 şi 31.05.2017 s-au predat Universităţii B. de către Universitatea D. Registrul matricol vol.III, nr. 1, anii 2006-2009, lucrări de licenţă şi o parte din cataloagele de examene, însă nu a fost predat şi catalogul de licenţă pentru sesiunea septembrie 2009.

În urma analizei documentelor puse la dispoziţia Universităţii B. de Universitatea D., s-a constatat faptul că nu există catalogul de licenţă pentru promoţia 2009, la specializarea Comunicare şi relaţii publice, fapt ce reiese şi din consultarea procesului verbal menţionat.

De asemenea, consultând Registrul matricol preluat de la Universitatea D., s-a constatat că rubrica „Examenul de finalizare a studiilor” nu este completată la niciun absolvent din promoţia 2009 de la specializarea Comunicare şi relaţii publice, fapt dovedit în copia după aceste documente. Inexistenţa acestor date absolut necesare face imposibilă punerea în aplicare a sentinţei, în sensul emiterii diplomei de licenţă.

În ceea ce priveşte situaţia şcolară a reclamantei, pârâta a arătat că nici aceasta nu poate fi reconstituită, deoarece din documentele primite de la Universitatea D. lipsesc cataloage şi există inadvertenţe grave între cataloage şi consemnările din Registrul matricol, după cum reiese din adresa pe care secretara şefă a Universităţii B. a depus-o la Rectorat.

La situaţia ca Universitatea „B., înfiinţată prin Legea 408/2002, să fie obligată să emită diplome de licenţă pentru absolvenţii Universităţii D. s-a ajuns în urma ilegalităţilor comise de către numitul E., persoană care s-a erijat în rector al Universităţii B. fără să fi avut vreodată această calitate. Împreună cu fostul rector al Universităţii D., F., E au realizat o aşa-zisă fuziune, a cărei ilegalitate a fost constatată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1137/22.02.2007 (Anexa 4). Cu toate acestea, în mod ilegal, fostul Ministru .. a inclus specializările D. în structura Universităţii B., prin Hotărârea de Guvern nr. 981/2007 privind completarea HG nr. 676/2007 şi prin HG nr. 635/2008. Ilegalitatea a fost eliminată prin emiterea HG nr. 749/6 iulie 2009 şi a HG nr. 1093/12 octombrie 2009.

Universitatea B. nu a avut niciodată în structura sa specializările ce aparţineau Universităţii D. În aceste condiţii, în septembrie 2009, Universitatea B. nu a organizat examen de licenţă la specializarea Comunicare şi relaţii publice, fapt ce reiese din Hotărârea Senatului nr. 27/27.08.2009, în care se poate vedea că pentru sesiunea din septembrie 2009 s-a susţinut examen de licenţă doar la specializările: Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Finanţe-bănci şi Contabilitate şi informatică de gestiune.

Mai arată pârâta că Universitatea D. nu putea organiza examen de licenţă la specializarea Comunicare şi relaţii publice, întrucât această specializare era doar autorizată provizoriu. Din cele relatate de către secretara şefă a Universităţii D., G., secretarei şefe a Universităţii B., H., în septembrie 2009 absolvenţii specializării Comunicare şi relaţii publice au susţinut examen de licenţă cu o comisie provenită de la Universitatea I. Universitatea D. nu i-a pus la dispoziţie pârâtei un document care să ateste acest lucru (protocolul dintre cele două universităţi – D. şi I. – necesar organizării examenului de licenţă), însă informaţia este plauzibilă, întrucât la întâlnirea cu secretară şefă de la Universitatea B. creditoarea a afirmat că în comisia de licenţă a recunoscut doar o singură persoană, prof.univ.dr. J., restul fiind străine de Universitatea D.

În pofida situaţiei descrise mai sus, instanţele judecătoreşti au stabilit că Universitatea B. trebuie să emită diplome de licenţă pentru promoţiile în care specializările Universităţii D. au figurat în structura sa, lucru pe care l-a şi făcut, cu acordul ministerului de resort. În ceea ce priveşte promoţia 2009, Universitatea B. este în imposibilitatea de a emite diplome de licenţă întrucât nu deţine catalogul de licenţă, iar în Registrul matricol pus la dispoziţie de Universitatea D. nu sunt consemnate datele referitoare la examenul de licenţă din septembrie 2009.

Pentru aceste motive, au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Faptul că registrele primite de la Universitatea D. nu sunt completate, că nu există catalog de licenţă pentru sesiunea septembrie 2009, sunt aspecte ce nu au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr. 337 din 17.03.2015 a cărei nerespectare este invocată de către reclamantă, apărute cu ocazia încercărilor Universităţii B. de a-i elibera reclamantei diploma de licenţă.

Mai mult, după pronunţarea hotărârii menţionate în precedent şi după ce pârâta Universitatea B. prin reprezentanţi i-au explicat reclamantei de ce există imposibilitatea de a i se elibera diploma de licenţă, la data de 26 noiembrie 2018, reclamanta a depus o cerere la Universitatea B. prin care solicita eliberarea situaţiei şcolare în vederea susţinerii examenului de licenţă, atitudine care conduce la ideea că aceasta are anumite informaţii în legătură cu motivele pentru care registrul matricol nu este completat la rubrica „Examenul de finalizare a studiilor” şi modalitatea în care s-a susţinut presupusul examen de licenţă în sesiunea septembrie 2009.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20 martie 2019 reclamanta a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, respingerea recursului cu nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat reclamantă că înţelege să invoce excepţia tardivităţii recursului formulat de Universitatea B. având în vedere prevederile art. 25 alin. 5 Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Hotărârile pronunţate în condiţiile art. 24 alin. (3) şi (4) sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.” Raportat la momentul formulării recursului, a apreciat reclamanta că este tardiv formulat şi a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea recurentului la plata unei amenzi în procent de 20 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei din titlu executoriu sentinţa civilă nr. 337/17.03.2015, definitivă, pronunţată de Tribunalul Botoşani nr. 2../39/2014, obligarea recurentei la plata unei penalităţi în cuantum de 1.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu.

Prin sentinţa civilă nr. 337/17.03.2015, definitivă prin nerecurare, recurenta Universitatea B. a fost obligată să-i elibereze intimatei diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, conform studiilor absolvite şi examenului de licenţă promovat în anul 2009, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Pârâţii recurenţi recunosc inclusiv prin recurs că nu s-au conformat dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti irevocabile, dar susţin că instanţa nu trebuia să se raporteze exclusiv la dispoziţiile art. 24 Legea nr. 554/2004.

A solicitat pârâtul a se constata că obiectul cererii de chemare în judecată constă tocmai în aplicarea unei sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiei de executare a unei hotărâri judecătoreşti. Prima instanţă nu putea extinde obiectul acţiunii şi încălca principiul disponibilităţii părţilor. Conform art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii în toate cazurile. Acordarea a mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut constituie motiv de modificare a sentinţei.

Faptul că s-a încercat a se îndeplini obligaţia trasată în sarcina recurentei prin sentinţa civilă nr. 337/17.03.2015, fără a se îndeplini până în prezent această obligaţie, nu reprezintă o dovadă a bunei-credinţe a părţii, ci temei de sancţiune.

Instanţa de fond a procedat corect limitându-se la soluţionarea cererii cu care a fost învestită. Pe calea executării nu se pot analiza probleme de fond.

Astfel, demersurile efectuate de recurentă în anul 2017 cu privire la reconstituirea situaţiei şcolare şi a celei de la licenţă reconfirmă o situaţie anterioară pronunţării sentinţei nr. 337/17.03.2015, însă aceste aspecte nu pot fi reţinute, atât timp cât calitatea de licenţiat rezultă din Adeverinţa nr. 220/2010, iar faptul că situaţia şcolară a reclamantei a fost încheiată, rezultă din Adeverinţa nr. 277/R/26.11.2018.

Cele învederate de recurenţi, în faţa primei instanţe, şi reluate de în recurs, depăşesc limita investirii instanţei, iar situaţia de fapt reţinută de instanţă se conformează temeiului legal al investirii.

Susţinerile legate de nepreluarea întregii arhive a Universităţii D. şi inexistenţa unor cursuri de natura celor absolvite de intimată în cadrul Universităţii B. nu pot fi primite în cauză, atât timp cât se reţine, cu putere de lucru judecat obligaţia recurentei să-i elibereze intimatei diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, conform studiilor absolvite şi examenului de licenţă promovat în anul 2009, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de executare.

Analizând recursul, ale cărui motive se subsumează prevederilor art. 488 pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat, în măsura şi pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta, beneficiară a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 337/17.03.2015, care instituie o obligaţie de a face în sarcina pârâtei Universitatea B., a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicarea conducătorului instituţiei pârâte a unei amenzi în favoarea bugetului de stat de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere şi a unei penalităţi în favoarea sa de 1.000 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei stabilite prin titlu executoriu.

Conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

Procedura de executare silită este prevăzută de lege în alin. 3 şi 4 ale aceluiaşi articol, în care se arată că la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă, urmând ca în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor dacă debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, să fixeze suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, stabilind, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

Analizând dispozitivul sentinţei nr. 337/17.03.2015, respectiv titlu executoriu de care se prevalează reclamanta, se constată că pârâta B. a fost obligată „să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, conform studiilor absolvite şi examenului de licenţă promovat în anul 2009”.

Rezultă de aici că obligaţia de a face stabilită în sarcina B. este condiţionată de completarea actelor de studii corespunzător studiilor absolvite şi examenului de licenţă promovat în anul 2009, pe baza cărora Universitatea urmează să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.

Pe de altă parte, conform art. 15 alin. 2 rap. la art. 3 din OMECT nr. 2284/2007 (art. 14 alin. 2 rap. la art. 3 din OMECT nr. 657/2014) la completarea unui act de studii, datele care se înscriu pe acesta sunt cele din registrul matricol şi din alte documente oficiale, înscrisurile oficiale fiind registrele de evidenţă a actelor de studii.

Or, registrul matricol nu este completat în ceea ce priveşte reclamanta cu menţiunile cuvenite susţinerii examenului de licenţă şi nici nu există cataloage de licenţă, cum de altfel, din înscrisurile aflate la dosar, nu rezultă nici măcar organizarea unei sesiuni de licenţă pentru Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării în anul 2009. Ca atare, nefiind dovedită organizarea oficială şi promovarea examenului de licenţă, nici nu se poate vorbi de o obligaţie a recurentei de eliberare a actelor de studii corespunzătoare.

Reclamanta se prevalează exclusiv de adeverinţa nr. 220/23.07.2010, eliberată într-adevăr de Universitatea B., dar care, faţă de prevederile Ordinelor nr. 2284/2007 şi nr. 657/2014, nu reprezintă un document oficial în sensul celor indicate ca fiind necesare pentru completarea actelor de studii şi ca atare nu constituie probă sub acest aspect.

Ca atare, Curtea constată că nu este dat un refuz de executare a pârâtei, din moment ce nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în chiar titlu executoriu cu privire la obligaţia de a face stabilită în sarcina sa.

În schimb, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională Curtea constată, în asentiment cu instanţa de fond, că faţă de obiectul ei, aceasta este inadmisibilă raportat la prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi cum nu îşi găseşte temei procesual nici în prevederile art. 24 din lege, soluţia tribunalului urmează a fi menţinută sub acest aspect.

Faţă de cele ce precede, Curtea constată că recursul este fondat, drept care, văzând prevederile art. 496 alin. 2, va casa în parte sentinţa atacată şi în rejudecare va respinge cererea introductivă ca neîntemeiată, menţinând în schimb soluţia dată cererii reconvenţionale.

Conform art. 453 alin. 1 Cod proc. civilă, Curtea va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtei B. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată rezultate prin compensare, conform măsurii în care fiecare dintre părţi a căzut în pretenţii la fond, precum şi a sumei de 3050 lei cheltuieli de judecată din recurs.

Domenii speta

Spete similare