Recurs. Acţiune în contencios administrativ – anularea dispoziţiei de încetare a raportului de serviciu ca urmare a sancţionării cu destituirea din funcţia publică; Verificarea legalităţii dispoziţiei de destituire raportat la normele privind existenţa co

Recurs. Acţiune în contencios administrativ – anularea dispoziţiei de încetare a raportului de serviciu ca urmare a sancţionării cu destituirea din funcţia publică; Verificarea legalităţii dispoziţiei de destituire raportat la normele privind existenţa conflictului de interese.

-Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici,

-H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. e) din H.G. nr.1344/2007, Curtea constată că domnul CD, membru în Comisia de disciplină care a întocmit raportul din data de 12.10.2017, ce a stat la baza sancţionării disciplinare a intimatului-reclamant, se afla în conflict de interese, întrucât au fost afectate obiectivitatea şi imparțialitatea procedurii disciplinare.

Prin obiectivitate şi imparţialitate trebuie înţeleasă nepărtinirea şi lipsa de idei preconcepute în aprecierea vinovăţiei funcţionarului public. Acest deziderat nu a fost îndeplinit pe parcursul desfăşurării procedurii disciplinare faţă de intimatul-reclamant, din moment ce în raportul privind controlul efectuat la Direcţia Generală de Dezvoltare Urbană din cadrul P.M.B. nr. (..), însuşit prin semnătură de director executiv CD, membru în comisia de disciplină, sunt analizate, printre altele, şi notele interne nr. 1/07.02.2017, 3/31.05.2017 şi 4/28.06.2017 emise de Arhitectul Şef al M.B. şi se apreciază că prin aceste note se încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice, nefiind respectate prevederile ROF, ale Legii nr. 188/1999 şi HG nr. 611/2008. Totodată, acelaşi raport de control concluzionează în sensul existenţei unui management defectuos al conducerii DGDU/Arhitect Şef în ceea ce priveşte exercitarea sarcinilor de serviciu prin delegarea competenţelor, dar şi a altor pretinse nereguli în activitatea desfăşurată de Arhitectul Şef, şi propune inclusiv cercetarea disciplinară de către Comisia de disciplină din cadrul PMB precum şi, dacă este cazul, sancţionarea conducerii DGDU, responsabilă pentru deficienţele constatate.

Aşadar, prin raportul de control menţionat era afirmată încălcarea de către intimatul-reclamant, în calitate de Arhitect Şef al M.B., a unor dispoziţii legale, fiind deja conturată de emitenţii raportului de control vinovăţia acestuia cu privire la neregulile constatate.

În mod legal a reţinut tribunalul faptul că unul dintre membrii comisiei de disciplină şi-a exprimat anterior opinia cu privire la vinovăţia persoanei cercetate disciplinar, fiind incidente dispoziţiile legale care reglementează conflictul de interese în ceea ce priveşte membrii şi secretarul comisiei de disciplină, în sensul art. 14 alin. (1) lit. e) din HG nr.1344/2007.

(Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal,

decizia nr. 2113 din data de 20 mai 2019)

Prin sentinţa civilă nr. 3804/06.06.2018 pronunţată în dosarul nr. 43175/3/2017 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul AB în contradictoriu cu pârâții M.B. prin Primar General, P.M.B. reprezentată prin Primar General și P.G. al M.B. – G.F., a fost anulată Dispoziţia nr. 1473/13.10.2017, emisă de P.G. al M.B. şi obligaţi pârâţii la reintegrarea reclamantului în funcţia de arhitect-şef al M.B.. De asemenea, tribunalul a obligat pârâţii la plata către reclamant a salariului indexat, majorat şi recalculat, precum şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamantul dacă ar fi ocupat funcţia de arhitect-şef al M.B. pentru perioada cuprinsă între data destituirii şi data reintegrării efective a reclamantului, la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii, precum şi, în solidar, la plata sumei de 9214,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 2113/20.05.2019, între altele, s-a dispus respingerea recursului formulat de pârâţii M.B., prin P.G., P.M.B., prin P.G. şi P.G. AL M.B., împotriva sentinţei civile nr.3804/06.06.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 43175/3/2017, în contradictoriu cu intimatul – reclamant BA, ca nefondat.

Au fost obligaţi recurenţii-pârâţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant în cuantum de 6985,65 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

„Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, care stă la baza verificării legalităţii sentinţei în recurs, prin raportare la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C.pr.civ., este următoarea:

Prin Dispoziția nr. 1473/13.10.2017, emisă de P.G. al M.B. s-a dispus că începând cu data de 13.10.2017 reclamantului B.A. îi încetează raportul de serviciu ca urmare a sancționării cu destituirea din funcția publică, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/1999.

S-a reținut că aplicarea sancțiunii are la bază constatarea săvârșirii următoarelor abateri disciplinare: refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri.

Au fost reținute următoarele fapte care constituie abateri disciplinare:

a)Încălcarea prevederilor art. 7 alin. (13) din Legea nr. 50/1991, art. 95 pct. 5 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al P.M.B. și art. 60 și 70 din Regulamentul intern aprobat prin Dispoziția primarului general nr. 417/2015, prin semnarea Notei de serviciu nr. 1 din 07.02.2017 prin care Arhitectul șef A.B. și-a delegat atribuțiile stabilite de lege în sarcina sa de către directorul executiv și a desemnat doi salariați cu funcții de execuție să coordoneze temporar activitatea Serviciului de Autorizare și Serviciului de Urbanism;

b)Prin semnarea notei de serviciu nr. 4/28.06.2017 a dispus măsuri operative prin care a obligat 3 salariați din subordine să exercite atribuții care erau în conflict de interese cu funcția de șef serviciu, fără modificarea fișei postului, fără aprobarea angajatorului, încălcând art. 60 lit. a și b din Regulamentul Intern;

c)Implicarea în mod direct în rezolvarea solicitării Ministerului Afacerilor Externe nr. 1517736/16.09.2017, deși conducerea Primăriei M.B. nu i-a repartizat lucrarea, încălcând astfel prevederile art. 2 și art. 28 pct. 10 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Primăriei M.B., aprobat prin HCGMB nr. 305/2013, precum și prevederile Notei de serviciu a Primarului General nr. 7178/15.11.2016, neavând mandate de reprezentare de la P.G.;

d)Deplasarea în teren la Depoul Victoria fără aprobarea șefului ierarhic superior, încălcând art. 82 alin. (1) din Anexa la Dispoziția Primarului General nr. 417/2015;

e)Evitarea circuitului oficial al documentelor în relația cu partenerul contractual în proiectul „Plan Urbanistic General al M.B.”.

Cu titlu preliminar, Curtea subliniază că situaţia de fapt a fost definitiv stabilită de către instanţa de fond, calea extraordinară de atac a recursului neputând fi întemeiată decât pe motive/critici/argumente privind nelegalitatea soluţiei, nu şi netemeinicia acesteia. Aceasta întrucât, în actuala reglementare legală, calea de atac devolutivă este numai apelul, în sensul că provoacă o nouă judecată în fond a pricinii, în condiţiile în care noul Cod de procedură civilă nu mai conţine o reglementare similară celei de la art. 3041 din Codul de procedură civilă de la 1865.

Ca atare, în prezent recursul reprezintă o cale de atac nedevolutivă, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C.pr.civ., fără a se realiza o nouă judecată în fond. Astfel, obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală, instanţa de recurs analizând, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C.pr.civ., doar criticile de nelegalitate aduse sentinţei.

1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., text de lege în conformitate cu care „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”, Curtea reţine că nu orice încălcare a unei dispoziţii procesuale atrage casarea hotărârii, ci doar încălcarea acelor dispoziţii care atrag sancţiunea nulităţii.

Conform art. 175 C.pr.civ. (1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. (2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Referitor la omisiunea instanţei de fond de a insera în dispozitivul sentinţei recurate menţiunile prevăzute de art. 425 alin. (3) C.pr.civ., respectiv calea de atac, termenul şi instanţa la care se poate depune, recurenţii-pârâţi nu au indicat şi nici dovedit vătămarea produsă prin redactarea dispozitivului în această manieră, ţinând cont că recursul a fost declarat în termenul legal, iar calea de atac a fost depusă la instanţa competentă.

Cu privire la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată, Curtea observă că exemplarul original al sentinţei recurate, ataşat în dosarul nr. 43175/3/2017, este semnat atât de judecător, cât şi de grefier. Potrivit art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, doar două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă, din care una se atașează la dosar şi cea de-a doua la mapa de hotărâri a instanţei, iar conform alineatului 8 din acelaşi articol, hotărârea se comunică în copie părţilor. Prin urmare Curtea constată că nu a fost încălcată nicio normă de procedură prin comunicarea către recurenţi a sentinţei, fără semnătura judecătorului şi a grefierului, exemplarele aflate în dosarul instanţei de fond purtând ambele semnături.

Prin urmare, acest motiv de recurs nu este incident.

2. În privința motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ., Curtea reține dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C.pr.civ., conform cărora, „hotărârea va cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cat st cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Cu privire la pretinsa incidenţă în speţă a cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct.6 C.pr.civ., recurenţii-pârâţi au învederat că motivarea instanţei ar fi contradictorie raportat la utilizarea noţiunii de incompatibilitate, deşi prin cererea de chemare în judecată nu s-a invocat incompatibilitatea, iar instanţa a apreciat incidente în cauză dispoziţiile legale care reglementează conflictul de interese. Curtea constată că această critică este nefondată şi apreciază sentinţa instanţei de fond ca reţinând de o manieră corespunzătoare situaţia de fapt, la care a fost corect aplicată norma de drept incidentă, astfel că nu se poate susţine că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Aspectele referitoare la aplicarea normelor de drept material urmează a fi analizate în cadrul motivului de recurs corespunzător, însă în cuprinsul sentinţei recurate nu există considerente contradictorii, tribunalul analizând exclusiv dispoziţiile legale care reglementează conflictul de interese.

Prin urmare, nici cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C.pr.civ. nu este incident.

3. Curtea apreciază ca fiind deopotrivă nefondat și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Subsumat acestui caz de casare, recurenţii-pârâţi critică soluția instanței de fond din perspectiva reţinerii incidenţei prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din HG nr. 1344/2007.

Curtea constată, raportat la materialul probator administrat în cauză și la prevederile legale incidente, că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material la speță, pronunțând o soluție legală și temeinică, considerent pentru care criticile formulate de recurenţii-pârâţi sunt nefondate.

În primul rând, se impune precizarea că instanţele aplică normele procesuale civile cuprinse în Codul de procedură civilă şi Legea nr. 554/2004, care stabilesc regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor de contencios administrativ. Dispoziţii legale cuprinse în H.G. nr. 1344/2007, deşi reglementează normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, reprezintă norme de procedură pentru comisiile de disciplină, însă instanţa le analizează ca norme de drept material aplicabile litigiului de faţă. Cu alte cuvinte, hotărârea de Guvern menţionată reglementează regulile de procedură aplicabile în faţa comisiei de disciplină, însă nu şi regulile de procedură aplicabile în instanţă, astfel că nu poate fi considerată o normă procesuală.

Curtea observă aprecierile instanţei de fond în sensul că „prin implicarea domnului Dumitru Catană într-o acțiune de control ce a vizat inclusiv aspectele sesizate de P.G. prin adresa nr. (..) și exprimarea unei opinii de către acesta, anterior finalizării cercetării disciplinare și emiterii Raportului Comisiei de disciplină, se naște o suspiciune rezonabilă în privința lipsei imparțialității și obiectivității cercetării disciplinare”, tribunalul reţinând, în mod neechivoc, incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din HG nr. 1344/2007, precum şi „faptul că procedura disciplinară a fost efectuată cu încălcarea acestor dispoziții, ceea ce conduce în cazul concret dedus judecății la nulitatea acesteia și, în consecință a Dispoziției de sancționare”.

Prin urmare, sunt vădit nefondate susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că motivarea instanţei este contradictorie, tribunalul analizând dispoziţiile art. 14 din HG nr. 1344/2007 a reţinut existenţa conflictului de interese, şi nu incompatibilitatea, în privinţa unui membru al comisiei de disciplină. Nu există nicio referire în considerentele sentinţei la dispoziţiile legale ce reglementează incompatibilitatea [art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 1344/2007] şi nici nu este analizat vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de legea menţionată.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. e) din H.G. nr.1344/2007, Curtea constată, în acord cu judecătorul fondului, că domnul CD, membru în Comisia de disciplină care a întocmit raportul din data de 12.10.2017, ce a stat la baza sancţionării disciplinare a intimatului-reclamant, se afla în conflict de interese, întrucât au fost afectate obiectivitatea şi imparțialitatea procedurii disciplinare.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1344/2007, Comisiile de disciplină sunt structuri deliberative, fără personalitate juridică, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin, care au competența de a analiza faptele funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare și de a propune modul de soluționare, prin individualizarea sancțiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării, după caz.

Art. 14 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ prevede că: Membrii și secretarul comisiei de disciplină se află în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: … e) ori de câte ori consideră că integritatea, obiectivitatea și imparțialitatea procedurii disciplinare pot fi afectate.

Prin obiectivitate şi imparţialitate trebuie înţeleasă nepărtinirea şi lipsa de idei preconcepute în aprecierea vinovăţiei funcţionarului public. Acest deziderat nu a fost îndeplinit pe parcursul desfăşurării procedurii disciplinare faţă de intimatul-reclamant B.A., din moment ce în raportul privind controlul efectuat la Direcţia Generală de Dezvoltare Urbană din cadrul P.M.B. nr. (..), însuşit prin semnătură de director executiv CD, membru în comisia de disciplină, sunt analizate, printre altele, şi notele interne nr. 1/07.02.2017, 3/31.05.2017 şi 4/28.06.2017 emise de Arhitectul Şef al M.B. şi se apreciază că prin aceste note se încalcă îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice, nefiind respectate prevederile ROF, ale Legii nr. 188/1999 şi H.G. nr. 611/2008. Totodată, acelaşi raport de control concluzionează în sensul existenţei unui management defectuos al conducerii DGDU/Arhitect Şef în ceea ce priveşte exercitarea sarcinilor de serviciu prin delegarea competenţelor, dar şi a altor pretinse nereguli în activitatea desfăşurată de Arhitectul Şef, şi propune inclusiv cercetarea disciplinară de către Comisia de disciplină din cadrul PMB precum şi, dacă este cazul, sancţionarea conducerii DGDU, responsabilă pentru deficienţele constatate.

Aşadar, prin raportul de control menţionat era afirmată încălcarea de către intimatul-reclamant, în calitate de Arhitect Şef al M.B., a unor dispoziţii legale, fiind deja conturată de emitenţii raportului de control vinovăţia acestuia cu privire la neregulile constatate.

Curtea nu poate reţine apărarea recurenţilor-pârâţi în sensul că raportul de control nr.(..) nu a vizat faptele ce au constituie obiectul sesizării nr. 45/2017 şi că domnul CD nu a făcut parte din corpul de control, astfel că nu poate fi reţinută lipsa de obiectivitate a acestuia.

În primul rând, sesizarea Primarului General nr. 45/2017 începe tocmai cu referiri la notele interne nr. 1/07.02.2017, 3/31.05.2017 şi 4/28.06.2017, analizate şi de corpul de control în raportul nr. (..) şi reţinute drept abateri disciplinare prin actul administrativ contestat. De asemenea, raportul menţionat analizează inclusiv obligaţiile Arhitectului Şef în cadrul desfăşurării proiectului „Revizuire PUG al M.B.”.

În al doilea rând, este irelevantă împrejurarea că domnul C.D. nu a făcut parte din echipa de control a Corpului de control al PGMB, în condiţiile în care prin semnarea raportului nr. (..) şi-a însuşit conţinutul acestuia, inclusiv în ceea ce priveşte aprecierile privind emiterea unor acte nelegale de către Arhitectul Şef ori nerespectarea de către acesta a unor dispoziţii regulamentare sau legale.

Aşadar, în mod legal a reţinut tribunalul faptul că unul dintre membrii comisiei de disciplină şi-a exprimat anterior opinia cu privire la vinovăţia persoanei cercetate disciplinar, fiind incidente dispoziţiile legale care reglementează conflictul de interese în ceea ce priveşte membrii şi secretarul comisiei de disciplină, în sensul art. 14 alin. (1) lit. e) din H.G. nr.1344/2007.

Totodată, în acord cu tribunalul, Curtea constată că raportul comisiei de disciplină, care a stat la baza sancţionării intimatului-reclamant cu destituirea din funcţia publică, a fost întocmit la 10.10.2017, ulterior raportului corpului de control, şi este semnat doar de doi dintre cei trei membri, propunerea de sancţionare fiind luată cu majoritate de voturi. Cum unul dintre cele două voturi exprimate în sensul destituirii din funcţie a aparţinut unui membru aflat în conflict de interese, exprimându-şi anterior părerea cu privire la vinovăţia persoanei cercetate, rezultă nelegalitatea procedurii disciplinare desfăşurate faţă de intimatul-reclamant, cum în mod judicios a reţinut tribunalul, iar criticile formulate în recurs s-au dovedit a fi nefondate.

Prin răspunsul la întâmpinare depus în faza procesuală a recursului recurenţii-pârâţi au mai invocat şi neîndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 70 şi urm. din Legea nr. 161/2003 din perspectiva necesităţii unui interes personal patrimonial pentru a se reţine existenţa unui conflict de interese.

Curtea nu poate primi acest argument legal, deoarece nu a fost invocat prin cererea de recurs, or, potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) teza I C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar, potrivit art. 489 C.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul se formulează și se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, în materia contenciosului administrativ. Așa fiind, trebuie să se constate decăderea recurenţilor din dreptul de a pune în discuție legalitatea hotărârii din perspectiva noului motiv de recurs/argument, în măsura în care nu este invocat și prin cererea de recurs formulată în interiorul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Referitor la critica recurenţilor-pârâţi privind considerentul instanţei de fond în sensul că nu s-a procedat la audierea intimatului-reclamant în cadrul procedurii disciplinare, Curtea reţine că este, de asemenea, nefondată. Prin cererea de recurs se invocă dispoziţiile art. 39 alin. (6) din H.G. nr. 1344/2007, însă acesta nu este incident în cauză, întrucât intimatul-reclamant s-a prezentat în faţa comisiei de disciplină, astfel cum rezultă din procesele-verbale întocmite în datele de: 06.09.2017, 20.09.2017 şi 02.10.2017. Totodată, Curtea reţine că în dosarul administrativ nu există un proces-verbal distinct cu audierea persoanei cercetate, astfel cum impun dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1344/2007.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a sentinţei invocată prin cererea de recurs, rezultând din soluţionarea cauzei în baza declaraţiilor unor martori ce nu au fost audiaţi nemijlocit de instanţă, Curtea constată că această critică nu se circumscrie niciunui motiv de casare dintre cele reglementate de art. 488 C.pr.civ. nefiind indicat nici de către recurenţi o dispoziţie legală pretins a fi fost încălcată de prima instanţă. În orice caz, critica este nefondată, declaraţiile martorilor audiaţi de comisia de disciplină fiind consemnate în procesele-verbale depuse la dosar de către pârâtă în cadrul documentaţiei administrative, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004, şi fac parte din cadrul probei cu înscrisuri administrate de tribunal.

În ceea ce priveşte considerentele tribunalului în sensul că faptele reţinute în sarcina intimatului-reclamant nu reprezintă abateri disciplinare, Curtea constată că cererea de recurs nu cuprinde critici concrete cu privire la modalitatea în care instanţa de fond a analizat dispoziţiile legale incidente şi a concluzionat că nici una dintre faptele reţinute în dispoziţia nr. 1473/13.10.2017 nu reprezintă abatere disciplinară. Recurenţii-pârâţi s-au limitat la a afirma caracterul eronat al considerentelor instanţei, reluând practic apărările expuse prin întâmpinarea depusă la fond, fără a formula critici concrete în ceea ce priveşte raţionamentul judecătorului de fond. Or, astfel cum s-a arătat în precedent, obiectul căii de atac nu îl constituie cererea de chemare în judecată, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală, instanţa de recurs analizând, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C.pr.civ., doar criticile de nelegalitate aduse sentinţei.

Şi în privinţa acestui motiv de recurs, Curtea a avut în vedere exclusiv criticile expuse prin cererea de recurs iniţială, având în vedere că argumentele prezentate pe larg în cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost formulate de recurenţii-pârâţi cu depăşirea termenului legal de recurs.

De altfel, cum în cauză s-a reţinut nelegalitatea procedurii disciplinare, ce antrenează şi nulitatea dispoziţiei de sancţionare întrucât vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod, analiza temeiniciei faptelor reţinute nu mai este necesară, din moment ce primul motiv, singur, justifică anularea actului administrativ contestat.

Pentru aceste considerente, reținând că nu se confirmă niciun motiv de nelegalitate, tribunalul pronunțând o hotărâre legală, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

Deoarece prezenta cale de atac este nefondată, recurenţii pârâţi căzând în pretenţii prin litigiul declanşat, în temeiul dispoziţiilor art. 451-453 C.pr.civ., Curtea îi va obliga pe aceştia la plata către intimatul reclamant a sumei de 6985,65 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.

Astfel, Curtea constată că onorariul avocațial pretins în cadrul cheltuielilor de judecată este real, fiind dovedit prin factura și extrasul de cont depuse în ședința publică din 06.05.2019. De asemenea, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, Curtea reține că onorariul pretins este proporţional în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat”.

Domenii speta

Spete similare