Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că, „în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică

Prin Decizia nr. 19/19.03.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că, „în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

Prin sentinţa civilă nr. 8763/14.08.2019 pronunţată de Judecătoria Baia Mare A fost respinsă cererea formulată de petentul SCPEJ M şi G, privind încuviinţarea executării silite a cererii demarate de creditoarea T C IFN SA, în calitate de administrator cu drepturi depline pentru şi în numele T B E, împotriva debitoarei P C, în temeiul titlului executoriu – Contract de credit nr. 20172007180 din data de 20.09.2017.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În fapt, cererea de executare silită este formulată de T C IFN , împotriva debitoarei Pop Claudia, în temeiul titlului executoriu – Contract de credit nr. 20172007180 din data de 20.09.2017.

În drept, conform dispoziţiilor art. 666 alin. (1) Cod procedură civilă. “În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlu executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.”

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 664 alin. (1) Cod procedură civilă “Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.” şi ale alin (2) “Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convenţional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poştă, curier, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.”

Conform Deciziei ÎCCJ nr. 19/2018 “În interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.”

În speţă, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că persoana care a formulat cererea de executare silită în baza titlului executoriu, reprezentat de Contractul de credit nr. 20172007180 din data de 20.09.2017, este consilierul juridic al mandatarului persoană juridică, în baza împuternicirii nr. 100/28.05.2019, cererea fiind semnată de către acesta din urmă. Ori, conform Deciziei ÎCCJ nr. 19/2018 creditoarea nu poate fi reprezentată de consilierul juridic al acesteia, în cursul executării silite. Prin urmare, mandatarul care a formulat cererea de executare silită nu are calitatea de reprezentant legal sau convenţional al creditoarei.

Constatând existenţa cazului de la pct. 7 din cuprinsul art. 666 alin. 5 cod procedură civilă, astfel cum au fost introduse prin OUG nr. 1/2016, instanţa a respins cererea de încuviinţare a executării silite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, creditoarea T C IFN S.A., solicitând instanţei admiterea apelului şi, pe fond, admiterea cererii de încuviinţare a executării silite a creanţei rezultând din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 20172007180/20.09.2017.

În motivarea apelului declarat se arată următoarele:

În fapt, instanţa de fond a respins în mod eronat cererea de încuviinţare a executării silite formulată de subscrisa T C IFN SA în numele T B E trăgând concluzia greşită conform, căreia în prezenta cauză ar fi incidente cele reţinute de ÎCCJ în decizia nr. 19/2018, privind dezlegarea unor chestiuni de drept, raportat la art. 84 alin. (1) Cod procedură civilă.

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte contractul de administrare din data de 10.05.2019, arată faptul că prezenta cauză nu are ca obiect interpretarea dispoziţiilor contractuale, o astfel de interpretare fiind efectuată cu depăşirea cadrului procesual stabilit de părţi. Mai mult, chiar şi într-o atare situaţie, o eventuală interpretare a dispoziţiilor contractuale urmează a se efectua astfel cum prevede art. 1266 Cod civil, după voinţa concordantă a părţilor, iar voinţa părţilor la momentul încheierii contractului a fost acela de a da naştere unui raport juridic având natura administrării bunurilor altuia.

În susţinerea celor de mai sus, arată faptul că, prin contractul de administrare din data de 10.05.2019, beneficiarul a împuternicit reprezentantul să efectueze acte şi acţiuni în vederea administrării creditelor, atât a celor performante (în derulare), astfel cum reiese din art. 1.1.1. din contract, cât şi a celor neperformante (care înregistrează restanţe la plata ratelor scadente), în cazul cărora reprezentantul avea atribuţii şi în sensul colectării creanţelor din contractele de credit.

Mai mult, în conformitate cu art. 1.1 activitatea ce urmează a fi prestată de Administrator are ca obiect, printre altele, prelucrarea plăţilor efectuate de clienţi, furnizarea de relaţii către clienţi, furnizarea de informaţii către instituţiile statului, dar şi proceduri de executare silită, pentru acele cazuri în care clienţii nu îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute în contractele de credit.

Totodată, în sensul calificării contractului de administrare, învederează instanţei faptul că în conformitate cu art. 2558 alin. (5) Cod civil, „când părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor noţiuni se face după voinţa părţilor.”

Referitor la raporturile juridice existente între creditorul cesionar T B E şi apelantă, arată faptul că, în mod eronat şi fără temei juridic, instanţa de fond a aplicat decizia ÎCCJ 19/2018 întrucât, în prezenta cauză, apelanta a acţionat în baza Contractului de Administrare din data de 10.05.2019, iar nu în baza unui contract de mandat încheiat cu T B E, astfel cum a menţionat şi în cererea de executare.

Astfel, învederează instanţei superioare de control judiciar faptul că, în cazul de faţă, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art. 84 alin. (1) Cod procedură civilă, care constituie norma generală în materia reprezentării convenţionale a persoanelor juridice, ci de dispoziţiile art. 810 Cod Civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia, aspect reţinut de ÎCCJ în minuta deciziei 10/2018 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă în Dosarul nr. 8860/306/2015.

Totodată, învederează instanţei faptul că dezlegările date de Instanţa Supremă sunt obligatorii atât pentru instanţa care a sesizat curtea, precum şi pentru celelalte instanţe de judecată.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, ÎCCJ stabileşte faptul că în cazul raporturilor juridice având ca obiect administrarea bunurilor altuia, acesta fiind şi cazul de faţă, reprezentarea este legală, iar nu convenţională.

Mai mult, în susţinerea celor de mai sus, depune la dosar Contractul de Administrare încheiat în data de 10.05.2019 între T B E, în calitate de beneficiară şi T C IFN SA, în calitate de administrator al activelor (denumirea din contract fiind de furnizor de servicii de administrare credite), probă ce nu a fost analizată de instanţa de fond, astfel cum reiese din considerentele pe care se sprijină soluţia pronunţată.

Mai mult, depune procura specială dată de reprezentanţii legali ai T C IFN SA (sens în care depune ataşat prezentului apel extras din certificatul constatator ONRC) în mod nemijlocit angajaţilor din subordine, din cadrul Departamentului Executări Silite, Biroul Juridic Recuperare Creanţe, prin care aceştia sunt împuterniciţi să reprezinte societatea atât în faţa executorilor judecătoreşti, cât şi în faţa instanţelor de judecată, iar în acest sens ataşăm prezentei împuternicirea nr. 100/28.05.2019.

Astfel, învederează instanţei superioare de control judiciar faptul că apelanta a acţionat în calitate de administrator al activelor, în baza contractului de administrare, al cărui obiect este foarte clar precizat în clauzele contractuale, nefiind deci vorba despre reprezentare în baza unui contract de mandat.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466 alin. (1) Cod procedură civilă, raportat la art. 666 alin. (5) şi (7) Cod procedură civilă, art. 810 Cod civil.

În probaţiune, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând cererea de apel, prin raportare la normele juridice incidente şi la probele administrate, tribunalul a  reţinut următoarele:

Conform art. 638 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, sunt titluri executorii şi pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.

În temeiul art. 52 din Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, contractele de credit încheiate de o instituţie financiară nebancară, precum şi garanţiile reale şi personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.

Cererea de executare silită formulată la data de 05.08.2019 de către apelanta T C IFN SA, în calitate de administrator de active, în numele şi pentru creditoarea T B E, s-a întemeiat pe titlule executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 20172007180/ 20.09.2017, încheiat între apelanta T C IFN S.A., în calitate de creditor iniţial şi debitoarea Pop Claudia, iar ulterior  creanţa  a fost cesionată creditorului T B E conform contractului de cesiune de creanţă din data de 24.07.2017 , pentru care s-a depus  în primă instanţă notificarea cesiunii de creanţă (f. 32-33, dosar judecătorie).

La data de 10.05.2019, s-a încheiat în temeiul art. 792-794, art. 802-830 şi art. 846-857 Cod civil,  între cesionarul T B E şi cedentul T C IFN S.A. Contractul de administrare, cererea de executare silită fiind formulată ulterior acestui contract, respectiv la data de 05.08.2019.

Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune, iar modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa, aspecte ce rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 3/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept .

Din anexa la contractul de cesiune, rezultă faptul că T C IFN S.A. a cesionat în favoarea T B E creanţa izvorâtă din contractul de credit  nr. 20172007180/20.09.2017 încheiat cu debitoarea  P C.

În cauză debitorul cedat a fost notificat cu privire la intervenirea cesiunii, sens în care s-a ataşat la dosarul de fond notificarea emisă.

Cererea de executare silită a fost formulată de T C IFN S.A. în calitate de administrator de active pentru şi în numele T B E, dosar judecătorie) iar executorul judecătoresc a reţinut în mod corect, contrar celor statuate de către prima instanţă, că cererea de executare silită este formulată de către creditoarea T B E prin administrator cu drepturi depline T C IFN S.A.

În ceea ce priveşte aplicarea Deciziei nr. 19/19.03.2018 a Î.C.C.J. privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că, „în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.”

Prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.”

În considerentele Deciziei nr. 9/2016 s-a reţinut că, „în măsura în care situaţia concretă din speţă va releva existenţa în cauză a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care constituie norma generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art. 810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia.”

Verificând cererea de încuviinţare a executării silite, rezultă că aceasta a fost formulată de T C IFN S.A. în calitate de administrator de active, făcându-se dovada în faţa instanţei de fond a încheierii unui contract de administrare a bunurilor altuia în sensul art. 792 şi urm. Cod civil.

În aceste condiţii, cum în speţă s-a făcut dovada calităţii de creditoare a T B E şi existenţa contractului de administrare, susţinerile contrare ale primei instanţe sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, apelul va fi admis iar hotărârea atacată va schimbată în sensul admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare