Ordin de protectie menţinut, în parte, de către instanţa de control judiciar

Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2018 pronunţată de către Judecătoria ... în dosarul cu nr. ..., instanţa de fond a admis în parte cererea de emitere a Ordinului de protecţie formulată de petenta P, cu domiciliul în ... cu CNP ... cu reşedinţa actuală în ..., în contradictoriu cu intimatul I, domiciliat în ..., cu CNP ..., ca întemeiată, şi în consecinţă a obligat intimatul I, să respecte următoarele măsuri-obligaţii sau interdicţii, pe o durată provizorie de 6 luni începând cu data emiterii prezentului ordin de protecţie, astfel:

-obligarea intimatului la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de victimă, faţă de fiica minoră F, oriunde s-ar afla acestea şi faţă de reşedinţa acestora situată în ...;

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de locuinţa mamei petentei S, domiciliată în ...;

 -interzice intimatului I, orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu petenta P.

Totodată a respins ca fiind inadmisibilă cererea petentei în sensul obligării intimatului la plata unei pensii de întreţinere lunare de 4000 lei, pe o perioadă provizorie de 6 luni.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform art. 5 din Legea nr. 217/2003, măsurile de protecţie se pot lua numai între membrii familiei, din care fac parte soţul/soţia sau fostul soţ/fosta soţie şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţ şi soţie, părinţi şi copii în cazul în care convieţuiesc. De asemenea, conform art. 3 din acelaşi act normativ, reglementarea vizează violenţa în familie, ca fiind orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, violenţa în familie putând fi exercitată în următoarele forme: violenţă verbală, violenţă psihologică, violenţă fizică, violenţă sexuală, violenţa economică, socială şi spirituală.

Totodată, relevante în soluţionarea prezentei cauze sunt şi dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora: „Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii (…)”.

Prin urmare, din interpretarea dispoziţiilor legale reproduse în cele de mai sus, pentru emiterea unui ordin de protecţie este necesar a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: 1. se constată comiterea unui act de violenţă, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi: verbal, psihologic, fizic, sexual, economic, social sau spiritual; 2. actul de violenţă este de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei; 3. actul este unul de violenţă în familie.

Raportând aceste aprecieri de ordin general - a căror includere în conţinutul hotărârii se justifică prin aceea că susţin soluţia adoptată - la cauza dedusă judecăţii, instanţa a constatat îndeplinite cumulativ cele trei condiţii anterior menţionate, necesare pentru emiterea ordinului de protecţie, după cum urmează:

Intimatul este soţul petentei, cei doi fiind în prezent despărţiţi în fapt, şi în procedura înaintării de către petentă a cererii de divorţ, iar în ceea ce priveşte susţinerile petentei referitoare la comportamentul violent al intimatului, instanţa a constatat că acestea sunt pe deplin confirmate, elocvente în acest sens fiind atât relaţiile comunicate de Poliţia ..., potrivit cărora, la data de ZZ.07.2018, în jurul orei 20:20 intimatul a agresat-o pe petentă, în sensul că fiind refuzat cu privire la predarea unor acte, acesta a lovit-o cu picioarele, a împins-o în autoturism, a lovit-o cu pumnii peste cap şi peste spate, acţiuni care s-au întâmplat în faţa locuinţei mamei petentei, martora S (care confirmă aceste agresiuni), situată în ..., leziunile suferite fiind confirmate şi de certificatul medico-legal nr. ... din ZZ.LL.2018, emis de Serviciul Medico-Legal ...

Instanţa a reţinut că petenta a formulat plângere penală împotriva intimatului, înregistrată sub dosar penal nr. P/.../ZZ.LL.2018 la Secţia ... de Poliţie ..., în cauză fiind începută urmărirea penală in rem la ZZ.2018.

Din declaraţia martorei mai reiese faptul că atitudinea violentă a intimatului s-a manifestat şi în trecut în mai multe rânduri intimata cu cei trei copii minori la acea vreme, fiind alungată din casă, în condiţiile în care acesta a avut manifestări violente asupra bunurilor familiei, spărgând uşa în care locuia fiica minoră F, eveniment care a avut urmări asupra acesteia, în sensul că manifestă temere faţă de tatăl său, sentiment care se identifică şi în ceea ce o priveşte pe petentă.

În ansamblul său, materialul probator administrat în cauză atestă că intimatul are manifestări de violenţă fizică, verbală şi psihologică faţă de petentă şi fiica minoră a acesteia, fiind pe deplin justificată temerea pe care acestea le resimt în continuare faţă de intimat, în condiţiile în care acesta le expune unor traume psihice, agresându-le verbal şi fizic pe petentă, acţiuni de natură să le pună în pericol integritatea şi libertatea victimelor.

Prin urmare, instanţa de fond în baza art. 23 alin. (1) lit. d) şi f)  coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 a admis cererea reclamantei conform dispozitivului, şi respingând ca fiind inadmisibilă cererea petentei în sensul obligării intimatului la plata unei pensii de întreţinere lunare de 4000 lei, pe o perioadă provizorie de 6 luni, legea specială neprevăzând posibilitatea pretinderii unei pensii de întreţinere ci doar obligarea agresorului la suportarea chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copii minori sau alţi membrii de familie locuiesc, ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

De asemenea, instanţa nu a obligat intimatul la păstrarea unei distanţe minime faţă de locul de muncă al petentei, în condiţiile în care aşa cum rezultă din cererea formulată aceasta nu are un loc de muncă determinat, acest capăt de cerere putând fi reiterat într-o altă cerere după ce petenta îşi va găsi un loc de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul I solicitând instanţei de control judiciar ca prin decizia civilă ce se va pronunţa în cauză să admită apelul declarat şi să anuleze sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de emitere a ordinului de protecţie ca neîntemeiat, in urma rejudecării cauzei; admiterea apelului in subsidiar si schimbarea in parte a sentinţei atacate, in sensul respingerii ordinului de protecţie fata de fiica minora F, cu cheltuieli de judecata in apel.

În motivarea căii de atac promovate arată că, apelul este admisibil din punct de vedere al dispoziţiilor art. 480 alin. (2) si (3) din codul de procedura civila, deoarece paratul nu a fost legal citat pentru termenul in care s-a judecat cauza.

Chiar daca este vorba de o procedura ce se desfăşoară în procedura de urgenta dar instanţa a stabilit ca aceasta se va judeca cu citarea părtilor, având posibilitatea de a scurta termenul stabilit pentru cauzele urgente potrivit dispoziţiilor art. 159 din codul de procedura civila, apelantul arată că nu a avut cunoştinţa de termenul de judecata. Poate că a fost sunat de către agentul de poliţie, dar aşa cum rezultă din starea de fapt descrisă chiar de intimată, acesta are animale şi zi lumină este pe câmp, lucrând în arendă.

Aşadar chiar daca termenul este scurtat in cazul procedurii de urgenta 5 dar acest lucru nu este identic cu nerealizarea procedurii de citare.

In situaţia in care instanţa constata acest incident, in temeiul dispariţiilor art. 480 alin. (3) din codul de procedura civila poate anula hotărârea, putând judeca procesul evocând fondul.

În subsidiar solicită schimbarea în parte a sentinţei atacate, in sensul de a respinge ordinul de protecţie fata de minora F ca fiind nelegal emis.

Consideră ca intimata-reclamantă a căutat in mod cert crearea unei situaţii conflictuale cu soţul sau, in scopul preconstituirii unor probe pentru divorţ, pentru a-si putea acoperi relaţia extraconjugala pe care o are, acesta fiind si motivul pentru care s-a mutat de acasă înainte cu mult de data acestui incident

Părţile au fost căsătorite 21 de ani, din căsătorie rezultând 3 copii, 2 majori si o fetita minora, fără ca in tot acest timp sa existe vreo forma de violenta in familie.

Intrând în relaţii extraconjugale, aspect semnalat apelantului de copiii majori ai părţilor, petenta-intimată s-a mutat de acasă, ocazie cu care a plecat cu suma de 37.000 lei (aspect ce nu l-a negat in fata copiilor şi a apelantului) şi cu actele de stare civilă personale ale apelantului şi ale copiilor.

De la data plecării de la domiciliu, mai venea la fostul domiciliu conjugal al părţilor, fără a fi agresată sau a se teme.

În acea zi, aceasta l-a chemat să îi predea actele de stare civilă (aspect care este relatat şi de martora) şi ea a fost cea care a provocat scandalul, l-a zgâriat pe faţă, i-a rupt cămaşa, refuzând predarea actelor. Este adevărat că pentru a se apăra a împins-o pe aceasta, fără a o lovi cu mâinile şi picioarele, aşa cum spune.

De menţionat faptul ca în declaraţia olografa, dată de aceasta la politie, declara ca după incident a mers în ..., după care s-a reîntors în ... şi a chemat politia.

Daca ar fi fost violent, petenta s-ar fi simţit ameninţată, ar fi chemat imediat politia, nu ar fi mers în ..., a cules informaţii despre înaintarea ordinului de protecţie şi apoi s-a gândit să se reîntoarcă în ... şi să cheme politia.

 Apelantul-intimat mai arată că este în continuare în relaţii foarte bune cu mama intimatei-petente, neexistând nici un fel de discuţii intre ei, iar măsura de a nu se apropia de minora, apelantul nu o înţelege atâta timp cât minora este ataşată de tată, nu a asistat niciodată la scene de violenţa şi niciodată tatăl nu şi-a agresat în vreun mod copiii, copii majori, băiatul a rămas cu tatăl, iar fiica majora merge în fiecare sfârşit de săptămână la locuinţa tatălui.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din L. 217/2003 „poate solicita ordin de protecţie persoana a cărei viata, integritate fizica sau psihica, ori libertate este pusa in pericol".

Astfel, apelantul-intimat apreciază că instanţa trebuie să cerceteze aceste motive, daca există sau nu pericol. Daca era un om agresiv o ataca pe intimata-petentă la data la care s-a mutat de acasă cu un alt bărbat, şi nu ar fi stat cu el 21 de ani.

În sensul art. 3 din Legea 217/2003, violenta în familie reprezintă acea acţiune sau inacţiune, săvârşită asupra unui membru al familiei care-i poate crea un prejudiciu, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau apărare, exact ceea ce s-a întâmplat în acea zi în mod izolat în perioada celor 21 de ani de convieţuire.

Daca din probe ar fi reieşit o violenta excesivă şi în mod repetat a apelantului, cei 2 copii majori nu ar fi rămas alături de el, iar în lipsa actelor de agresiune de orice natură asupra copiilor minori, nu trebuie privat de dreptul de a se apropia de minora, pe care, arată că o iubeşte foarte mult şi aceasta la rândul ei este ataşata de tatăl ei.

Apelantul-intimat mai arată că a înţeles care este intenţia intimatei – aceea de a-şi crea avantaje pentru introducerea divorţului, dar cu sau fără acest ordin de protecţie, nu mai doreşte sa aibă tangente cu intimata, însă doreşte să-şi vadă copilul şi să-l viziteze în imobilul în care de altfel a crescut şi unde este mediul ei.

În drept a invocat: art. 3. art. 23 din L.217/2003; art. 480 alin.(2) si (3) din Codul de procedura civila şi art. 159 din Codul de procedura civila; art. 30 din L.217/2003.

În probaţiune: reaudierea martorei S, audierea de martori, orice probe ce rezulta din dezbateri.

Împotriva sentinţei a declarat apel şi petenta P, solicitând instanţei de apel ca în baza art. 480 alin. 2 NCPC să admită apelul, schimbând în parte sentinţa, în sensul admiterii solicitării ca intimatul pârât să plătească suma de 4.000 lei pe lună, cu titlu de întreţinere pe o perioadă de 6 luni, reprezentând întreţineri pentru locuinţa temporară luată în chirie, datorită imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială, costurile utilităţilor şi costul traiului de zi cu zi, pentru ea şi fetiţa minoră, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac promovate arată că, în fapt, ordinul de protecţie a fost admis, aşa cum a solicitat, mai puţin cererea de obligare a intimatului la plata sumei sus arătate, motivarea instanţei de fond fiind aceea că cererea este inadmisibilă prin prisma pretinderii unei pensii de întreţinere.

Este adevărat că la redactarea cererii suma care a fost solicitată, citează „cu titlu de pensie de întreţinere" aceasta fiind o pură greşeală de tehnoredactare, întrucât atât din motivarea în fapt, cât şi din motivarea în drept reiese clar că nu o pensie solicită, ci întreţinerea efectivă, având în vedere că sunt în imposibilitatea de a locui în gospodăria comună.

În primul rând a descris cât de vastă este gospodăria care include o întreprindere individuală cu sute de animale, sute de hectare teren şi foarte mulţi bani obţinuţi de pe urma lor.

Ea cu fetiţa minoră a trebuit să părăsească toate aceste bunuri din care îşi asigura traiul de zi cu zi, luându-şi doar câteva haine şi mutându-se în chirie, fiind acum în situaţia de a drămui fiecare bănuţ, întrucât totul pe lumea asta costă.

În al doilea rând intimatul a reangajat-o în cadrul întreprinderii individuale, propunându-i să-i dea 1500 lei fără a lucra efectiv ci, doar să aibă grijă de fetiţa minoră, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat, ea neprimind nici un leu până acum, deşi este angajată la el.

În al treilea rând, motivarea în drept a solicitării cu privire la această sumă lunară este art. 23 alin. 2 coroborat cu art. 24 alin 1 din Legea 217/2003, deci e clar că nu avea cum să solicite în baza acestei motivări în drept, o pensie clasică de întreţinere.

În al patrulea rând, dacă se are în vedere totuşi şi greşeala fizică de tehnoredactare, în virtutea principiului rolului activ al instanţei de judecată, aceasta din urmă putea pune în discuţie acest aspect şi anume titlul cu care cere această sumă, mai ales având în vedere articolele indicate ca bază legală.

Şi astfel, problema se lămurea rapid şi eficient, iar cererea, probabil, ar fi fost admisă cu atât mai mult cu cât pe de o parte şi reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria ... prin concluziile sale a fost de acord şi cu admiterea acestei solicitări, iar pe de altă parte, în probaţiune a depus şi practică judiciară cu un caz similar, unde s-a stabilit plata întreţinerii de 300 lei lunar dintr-un venit total al intimatului de 600 lei.

În concluzie, apelanta-petentă consideră că este îndreptăţită ca intimatul să fie obligat la plata sumei solicitate, datorită situaţiei de fapt în care se află şi motivarea sa în drept, o îndrituieşte la acest lucru, cuantumul sumei solicitate poate fi cenzurat de instanţa de apel - deşi veniturile intimatului sunt efectiv uriaşe.

Prin întâmpinarea formulată în cauză la apelul declarat de petenta P (filele 20-21), intimatul I solicită instanţei să-l respingă ca neîntemeiat cu menţinerea sentinţei instanţei de fond sub aspectul respingerii acestui capăt de cerere, indiferent cu ce titlu a fost ceruta suma.

În primul rând suma a fost solicitată cu titlu de pensie de întreţinere, spunându-se acum în apel ca este o greşeala de tehnoredactare, fără ca în fata instanţei de fond să facă aceasta precizare, înainte de închiderea dezbaterilor pe fond.

Însă chiar daca ar fi fost solicitată cu alt titlu, acest capăt de cerere este neîntemeiat.

Apelanta-reclamanta s-a mutat în chirie în ..., deoarece a intrat în relaţii extraconjugale cu un alt bărbat, pentru că altfel avea posibilitatea să se mute fie la mama sa în localitatea ..., aflata la 5 km de ..., fie familia mai deţine in localitatea ... încă 2 imobile proprietate comună, în afara domiciliului conjugal, în care putea să se mute, doar că acolo nu îl putea duce şi pe concubin. Aşadar aceasta nu este în situaţia de a i se achita cheltuielile de întreţinere, pentru că pe lângă gospodăria comună mai deţin încă 2 imobile, în care ar fi putut să locuiască.

Apelanta nu s-a mutat în chirie datorită incidentului din data de ZZ.LL.2018, pentru care a solicitat ordin de protecţie, ci s-a mutat în chirie cu mult înaintea incidentului, alegerea aparţinându-i acesteia, incidentul din ZZ.LL.2018 fiind provocat chiar de aceasta în scopul introducerii prezentei cereri de a solicita ordin de protecţie după 21 de ani de căsătorie.

Solicitarea acesteia este neîntemeiata, textul de lege amintit a avut în vedere doar situaţia lipsei efective a unui alt spaţiu de locuit. Apelanta avea alte posibilităţi care nu necesitau cheltuieli, a plecat de acasă cu o suma consistenta de bani ce îi aveau acasă in cuantum de 37.000 lei.  Pe minora de 10 ani a forţat-o efectiv să o urmeze in ..., intr-un apartament cu 2 camere. Cei 2 copii majori dezaprobă comportamentul mamei, fiul este acasă cu tatăl, iar fiica majora merge la fiecare sfârşit de săptămâna la el. În timpul săptămânii stă în ... pentru că acolo are loc de muncă.

In probaţiune solicită: - interogatoriul apelantei, dovezi asupra proprietăţilor de bunuri imobile, practica judiciara, dovada înregistrării unei ordonanţe preşedinţiale pentru vizitarea minorei, martori.

În cauză, instanţa de apel a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând apelul formulat de către apelantul I prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 476-479 C. pr. civ., tribunalul  reţine următoarele

În fapt, prima instanţă a admis cererea intimatei P privind emiterea unui ordin de restricţie, obligând apelantul să respecte anumite măsuri obligaţii sau interdicţii atât faţă de intimata reclamantă cât şi faţă de fiica minoră a părţilor F.

Prin apelul formulat, apelantul critică soluţia primei instanţe în primul rând pentru nelegalitate, invocând faptul că pârâtul nu a fost legal citat pentru termenul la care cauza s-a judecat.

În drept instanţa arată că potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea 217/2003 „1) Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. (2) La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat. (3) Asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie.  (4) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Dispoziţiile art. 200 şi 201 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia, respectiv fixarea primului termen de judecată, nu sunt aplicabile. Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente. (5) În caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie şi fără citarea părţilor, chiar şi în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.”

Instanţa reţine că ordinul de protecţie poate fi dispus potrivit dispoziţiilor arătate mai sus, fie cu citarea părţilor, fie fără citarea părţilor, însă atunci când a dispus citarea părţilor aceasta nu va putea continua judecata în situaţia în care procedura de citare nu este legal îndeplinită.

În cauză, analizând actele dosarului, tribunalul reţine că prima instanţă a dispus citarea părţilor pentru termenul de judecată, emiţând citaţii în acest sens, însă aşa cum rezultă din procesul verbal de înmânare de la fila 30, pârâtul I nu a fost legal citat, în cauză nefiind completată nici dovada de înmânare şi nici procesul verbal de înmânare.

Totuşi, tribunalul apreciază că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 160 C. pr. civ care prevăd următoarele: „Dacă partea prezentă în instanţă, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părţii interesate 2)” Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. 1, nu s-a cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată…”.

Aşadar din cuprinsul dispoziţiilor arătate mai sus rezultă că atunci când partea se prezintă în instanţă, personal sau prin reprezentant, deşi nu a primit citaţia neregularitatea se acoperă, însă partea nelegal citată are dreptul să solicite acordarea unui nou termen în vederea pregătirii apărării (instanţa fiind obligată să amâne procesul în asemenea împrejurări) În cazul în care partea nelegal citată se prezintă în instanţă, personal sau prin reprezentant, şi nu solicită amânarea procesului, orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare. (art. 160 alin. 2 C. pr. civ  arătat mai sus.)

Or, în cauza de faţă, este adevărat că pârâtul nu a fost legal citat, dar acesta a fost reprezentat în instanţă prin avocat A, acestuia fiindu-i acordată conform prevederilor art. 27 alin. 3 din Legea 217/2003 asistenţa juridică obligatorie .

Totodată, analizând practicaua sentinţei atacate, tribunalul constată că avocatul desemnat pentru pârât nu a invocat nelegala citare a părţii căreia îi acordă asistenţă juridică obligatorie şi nici nu a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării.

Drept urmare, tribunalul apreciază că această neregularitate invocată cu privire la citare nu mai poate  fi luată în considerare raportat la dispoziţiile art. 160 alin. 2 C. pr. civ, nici chiar de către instanţa de apel astfel încât acest motiv de apel se prezintă a fi neîntemeiat.

Neîntemeiate sunt şi criticile apelantului în ceea ce priveşte emiterea ordinului de protecţie privind-o pe reclamanta, corect prima instanţă apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea 217/2003 din moment ce din probele administrate rezultă exercitarea de către pârât a unor violenţe faţă de reclamantă.

Tribunalul precizează că pentru emiterea ordinului de protecţie nu interesează frecvenţa ameninţărilor, violenţelor, fiind suficientă şi o singură acţiune (lovire, ameninţare) dacă aceasta este de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică a victimei.

În condiţiile în care potrivit probaţiunii administrate, (respectiv din declaraţia martorului şi înscrisurile de la dosar ) rezultă exercitarea unor violenţe (de altfel intimatul nici nu a negat acest aspect, ci doar a arătat că nu este vorba despre o lovire ci despre o împingere), tribunalul apreciază că în mod corect prima instanţă a dispus emiterea ordinului de protecţie în privinţa reclamantei P şi obligarea intimatului la respectarea măsurilor, obligaţiilor sau interdicţiilor arătate în dispozitiv .

În schimb, instanţa apreciază ca fiind întemeiate criticile apelantului în ceea ce priveşte sentinţa atacată cu privire la emiterea ordinului de protecţie faţă de fiica minoră a apelantului din moment ce, analizând conţinutul cererii introductive de instanţă constată că prima instanţă nici nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere vizând emiterea unui ordin de protecţie şi în ceea ce o priveşte pe minoră.

În al doilea rând, instanţa arată că o astfel de măsură nu se impunea, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada  exercitării vreunor violenţe fizice sau verbale de către pârât faţă de minoră.

Nu în ultimul rând instanţa reţine poziţia exprimată de către intimată în cadrul apelului unde a arătat că nu se opune admiterii acestuia în ceea ce priveşte emiterea ordinul de protecţie vizând-o pe minoră.

Totodată, tribunalul arată că  nu poate primi susţinerile apelantului în sensul modificării sentinţei sub aspectul în care măsurile dispuse să nu vizeze şi perioada în care urmează să se vadă cu fiica sa minoră în condiţiile în care a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare, deoarece dacă se menţine interdicţia de a se apropia de apelantă nu se va putea stabili un program de vizitare a minorei.

În acest sens, instanţa arată că menţinerea obligaţiei privind păstrarea unei distanţe minime de 100 de metri  faţă de pârâtă, nu poate  împiedica instanţa învestită cu cererea de stabilire a unui program de vizitare (în măsura în care aceasta va aprecia că această cerere este întemeiată) să stabilească un program de vizitare, căci există numeroase modalităţi prin care acest program poate fi pus în executare şi care să nu necesite apropierea apelantului de pârâtă.

Drept urmare, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 C. pr. civ. urmează a admite apelul formulat de apelantul I împotriva Sentinţei civile cu nr. .../ZZ.LL.2018 pronunţată de către Judecătoria Carei în dosarul cu nr. ... cu consecinţa modificării în parte a acesteia, în sensul că va înlătura dispoziţia privind emiterea ordinului de protecţie şi faţă de fiica minoră F născută în data de ZZ.LL.AA, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta P, prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 476-479 C. pr. civ., tribunalul  reţine următoarele:

Apelanta critică soluţia primei instanţe numai din perspectiva respingerii capătului său de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 23 alin. 2 coroborat cu art. 24 alin. 1 din Legea 217/2003 privind obligarea pârâtului la plata lunară a sumei de 4000 de lei pe o durată de 6 luni.

Sub acest aspect, tribunalul reţine legalitatea soluţiei de respingere a acestui capăt de cerere însă nu din perspectiva inadmisibilităţii acesteia, ci din perspectiva netemeiniciei acestei cereri.

Astfel, tribunalul reţine că în cauză este vorba despre un capăt de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 23 alin. 2 coroborat cu art. 24 alin. 1 din Legea 217/2003 care prevede că „instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială”.

Aşadar, suma de 4000 de lei a fost solicitată cu titlu de întreţinere în baza textelor de lege indicate de petentă  şi nu cu titlu de pensie de întreţinere în cauză fiind evidentă eroarea de tehnoredactare.

Însă, Tribunalul apreciază că această cerere privind acordarea sumei de 4000 de lei cu titlu de întreţinere, este neîntemeiată.

În primul rând, potrivit dispoziţiilor art. 249 C. pr. civ. „cel care face o susţinere în cursul procesului  trebuie să o dovedească”. Or, în cauză petenta nu a depus nicio dovadă în sensul efectuării vreunor cheltuieli cu privire la chirie ori întreţinere care să se ridice la această sumă.

În al doilea rând, instanţa reţine că nu există o legătură de cauzalitate între emiterea ordinului de protecţie şi schimbarea locuinţei de către intimată, căci din actele dosarului,  mai exact declaraţia dată de petentă în faţa organelor de poliţie la data de ZZ.LL.2018 (f. 22 ) rezultă că aceasta nu mai locuia în aceeaşi locuinţă cu apelantul  de aproximativ o lună şi jumătate.

În condiţiile în care reclamanta s-a mutat din locuinţă cu mult înainte de producerea incidentului ce a justificat emiterea ordinului de protecţie, tribunalul apreciază că cererea acesteia privind obligarea intimatului la plata sumei de 4000 de lei, apare ca neîntemeiată.

 Drept urmare, Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C. pr. civ. urmează a respinge apelul formulat  de către apelanta P  împotriva Sentinţei civile cu nr. .../ZZ.LL.2018.

În ceea ce priveşte cererea apelantului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa arată că trebuie făcută o distincţie având în vedere faptul că în cauză au fost introduse două apeluri.

Astfel, cu privire la cheltuielile efectuate de către intimatul I în privinţa apelului introdus de către apelanta P, tribunalul reţine că acesta a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, respectiv a depus ataşată întâmpinării chitanţa  cu nr. .../ZZ.LL.2018 privind onorariul de avocat în cuantum de 700 de lei.

În condiţiile în apelul formulat de către apelanta P a fost respins, în temeiul art. 453 C. pr. civ.,  Tribunalul urmează a obliga apelanta la plata către intimat a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate cu introducerea propriului apel de către apelantul I, instanţa urmează a le respinge ca neîntemeiate, pe de o parte având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost respinse de către instanţa de apel, iar pe de altă parte având în vedere faptul că intimata nu s-a opus admiterii apelului în ceea ce priveşte emiterea ordinului de protecţie în privinţa minorei. Cum pentru admiterea apelului pentru acest motiv nu se poate reţine culpa procesuală a intimatei (care de altfel nici măcar nu formulase un astfel de capăt de cerere în faţa primei instanţe), tribunalul nu poate admite nici cererea apelantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu privire la acest apel, nefiind întrunite condiţiile cerute de art.453 C. pr. civ.

Domenii speta

Spete similare