Criterii de aplicare a măsurii plasamentului prin prisma dispoziţiilor art. 30 din Legea nr.272/2004

Criterii de aplicare a măsurii plasamentului prin prisma dispoziţiilor art. 30

din Legea nr.272/2004

Art. 30 din Legea nr.272/2004

 Potrivit art.30 din Legea nr.272/2004,  minorul are dreptul să

crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care potrivit legii trebuie să se

îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite

drepturile şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului

este una complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru

a aduce la îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar

trebui să aibă în vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.

Însă, în considerarea aceloraşi dispoziţii legale, din probele

administrate în cauză a rezultat că este în interesul celor doi minori să fie

menţinuţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei SOS Satele

Copiilor Cisnădie, faţă de situaţia familială şi recunoaşterea expresă a 

mamei, că în  prezent nu se poate îngriji de creşterea şi educarea acestora.

(Decizia civilă nr.1293/R-MF din 01 octombrie 2009)

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2009, reclamanta Direcţia

Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a chemat în judecată pe

pârâţii Organizaţia ,,SOS Satul Copiilor Cisnădie”, B.C. şi B.F., solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunţa să se dispună pentru minorii B.C.A. şi B.I., înlocuirea

măsurii de plasament de la Centrul pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat

Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu măsura de plasament la

Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie din cadrul Organizaţiei SOS Satele

Copiilor România, începând cu data de 15 iunie 2009, precum şi delegarea

exerciţiului drepturilor părinteşti în favoarea organizaţiei, pe toată durata

plasamentului.

În motivarea  cererii s-a susţinut în esenţă de către reclamantă, că faţă

de situaţia de abuz şi neglijenţă în care se aflau cei doi minori, s-a instituit de către

direcţie plasamentul în regim de urgenţă la Centrul pentru copilul abuzat, neglijat,

exploatat Râmnicu Vâlcea, măsura de protecţie fiind menţinută, întrucât, părinţii

deşi  monitorizaţi de către reprezentanţii autorităţilor locale şi reprezentanţii

direcţiei,  au manifestat în continuare dezinteres faţă de minori, iar situaţia lor

materială nu le permite asigurarea unor condiţii minime de creştere si educare

pentru minori.

Din raportul întocmit de către reprezentanţii serviciului protecţie de

tip rezidenţial, pentru cei doi minori a fost identificată alternativa unui serviciu

rezidenţial de tip familial - module familiale din cadrul Organizaţiei SOS Satele

Copiilor Cisnădie, iar cu ocazia vizitării de către copii a centrului, aceştia au fost

încântaţi de condiţiile oferite şi de posibilitatea de a merge la această organizaţie. S-a

arătat că în cadrul acestei organizaţii copiii vor beneficia de un climat adecvat unei

creşteri şi îngrijiri armonioase în raport cu nevoile lor, de o educaţie şi supraveghere

permanentă şi de asistenţă de tip familial.

Fiind audiat în Camera de Consiliu, minorul B.C.A. a menţionat că

este bine îngrijit în centrul de plasament pentru minori, însă şi-ar dori un climat mai

familial, respectiv întoarcerea la casa părintească şi în localitatea sa, unde are rude

care s-ar putea ocupa şi de îngrijirea sa şi a fratelui său.

Prin sentinţa civilă nr.703/MIF din 13 iulie 2009, Tribunalul Vâlcea a

admis cererea, a înlocuit măsura plasamentului minorilor B.C.A., născut la data de

08 iulie 1999, în Râmnicu Vâlcea, CNP 1990708385642 şi B.I., născut la data de 11

mai 2004 în Râmnicu Vâlcea, CNP 5040511385595, din părinţii B.C., CNP

1670918384023 şi B.F., CNP 2760528381272, de la Centrul pentru copilul abuzat,

neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu măsura

plasamentului celor doi minori la Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie, judeţul

Sibiu, din cadrul Organizaţiei SOS Satele Copiilor România, începând cu data de 20

iulie 2009,  exerciţiul drepturilor părinteşti privind pe cei doi minori fiind  delegat

către Organizaţia SOS Satul Copiilor Cisnădie, judeţul Sibiu, începând cu data de 20

iulie 2009, pe toată durata plasamentului.

În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut, în esenţă, că minorul

care şi-a putut exprima voinţa potrivit legii, are nevoie de un cadru familial mai

dezvoltat pentru creştere, educare şi integrarea sa în societate, iar din raportul

întocmit de către reprezentanţii serviciului protecţie de tip rezidenţial s-a reţinut că,

aceştia au fost încântaţi de condiţiile oferite şi de posibilitatea de a merge la această

organizaţie, iar cu ocazia vizitării  centrului.  În cadrul acestei organizaţii copiii pot

beneficia de un climat adecvat unei creşteri şi îngrijiri armonioase în raport cu

nevoile lor, de o educaţie şi supraveghere permanentă şi de asistenţă de tip familial.

Asupra dispoziţiilor legale relevante, tribunalul a constatat că potrivit

dispoziţiilor din  Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului, este  în interesul celor doi minori să beneficieze de condiţiile

mai bune oferite de organizaţia de tip privat.

Art. 113 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 statuează că „organismele

private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al

protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop

patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii”, iar Organizaţia SOS Satul

Copiilor Cisnădie, judeţul Sibiu, din cadrul Organizaţiei SOS Satele Copiilor

România a obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv, eliberată de

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, conform art. 115 din

această lege.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şi

respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta B.F., pe

care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:

Măsura temporară a plasamentului faţă de cei doi minori nu se mai

impune, situaţia prevăzută de art. 56 lit. c) neregăsindu-se în cauză, condiţia nefiind

îndeplinită nici la momentul luării măsurii şi cu atât mai mult la acest moment.

Art. 89 din Secţiunea III a Legii nr. 272/2004 defineşte situaţia de

abuz asupra copilului, dar şi pe aceea de neglijare,  condiţii prevăzute de legiuitor ce

nu sunt îndeplinite în cauză, iar ancheta socială nu a dovedit o stare de pericol

pentru cei doi copii care să determine luarea acestei măsuri,  conflictele menţionate

în acest înscris  vizându-i  pe cei doi părinţi, care sunt divorţaţi.

Nicăieri nu s-a menţionat faptul că vreunul dintre ei se comporta

violent cu minorii sau că astfel de incidente se produc în prezenţa copiilor,

producând astfel traume emoţionale puternice, iar consumul de alcool al tatălui,

deşi nu poate fi negat, nu a dus niciodată la punerea în pericol a vieţii celor doi

minori, reclamanta neafirmând niciodată că pe fondul consumului atitudinea şi

comportamentul tatălui este unul violent faţă de copii.

S-a mai susţinut că situaţia materială precară ori cea locativă modestă –

cei doi copii locuiau în mediul rural împreună cu părinţii şi bunicii paterni – nu este

de natură a determina o astfel de măsură, iar organele abilitate din cadrul

comunităţilor locale au obligaţia de a sprijini părinţii aflaţi în astfel de situaţii, de a le

oferi posibilitatea de a beneficia de ajutoare materiale ori de a fi incluşi în programe

speciale de sprijinire a părinţilor confruntaţi cu astfel de probleme, ori aflaţi în

situaţii grele în care nu par să facă faţă.

Pârâta a arătat că trebuie avută în vedere şi manifestarea minorului

audiat, care doreşte să se întoarcă la părinţi, relaţiile dintre aceştia fiind bune, este

apropiat atât de mamă cât şi de tată şi nu există indicii că ar fi supus unor abuzuri

care să-i pună în pericol sănătatea fizică sau psihică, existând doar unele dificultăţi

materiale.

Cu toată situaţia familiară existentă şi divorţul intervenit, niciodată

mama nu a neglijat sau s-a dezinteresat de soarta celor doi minori, neexistând probe

ale unor eventuale părăsiri de domiciliu, abandon ori astfel de acte care să pună în

pericol sănătatea minorilor, iar potrivit  art.30 din Legea nr.272/2004, copilul are

dreptul să crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care potrivit legii trebuie să

se îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite

drepturile şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului este una

complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru a aduce la

îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar trebui să aibă în

vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.

Potrivit art.107 din aceeaşi lege, pentru a preveni separarea copilului

de părinţi şi pentru asigurarea protecţiei speciale organele abilitate trebuie să apeleze

şi la servicii de zi pentru a asigura menţinerea ori refacerea capacităţii părinţilor şi

copililor de a depăşi eventuale situaţii particulare.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că măsura plasamentului este una

alternativă şi provizorie, care în acest moment nu se mai impune, şi cu toate că nu

s-a făcut o astfel de cerere potrivit legii instanţa era obligată a lua în discuţie şi

eventual chiar a dispune reintegrarea minorilor în domiciliul părinţilor şi de a

renunţa astfel la măsura plasamentului de urgenţă ori în regim rezidenţial.

Concluzionând, recurenta a susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă

în vedere dispoziţiile art.60 alin.3 din Legea nr.272/2004, în sensul în care plasarea

într-un centru din alt judeţ  împiedică părinţii de a avea legături cu minorii şi astfel

s-ar produce alte prejudicii având în vedere situaţia particulară, faptul că între

aceştia sunt relaţii bune, se vizitează regulat, menţinând legăturile fireşti, părinţii

nefiind decăzuţi din drepturi aşa încât această măsură poate să îi priveze în concret

de aceste drepturi.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului şi

modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii formulate de D.G.A.S.P.C.

Vâlcea.

Intimata-reclamantă, prin întimpinare, a solicitat respingerea recursului

şi a  arătat că motivele pentru care s-a luat măsura plasamentului subzistă  în

continuare, din ancheta socială efectuată rezultând aceeaşi situaţie conflictuală

generată de consumul excesiv de alcool al tatălui, precum şi  lipsa unor minime

condiţii locative pentru minori. În aceste condiţii, nu este posibilă reintegrarea

minorilor în familia naturală, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre părinţi nu şi-a

manifestat dorinţa de a-şi asuma  responsabilitatea creşterii şi îngrijirii copiilor lor.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică formulată de recurentă a vizat aplicarea greşită a

dispoziţiilor art.56 lit.c)  din Legea nr.272/2004, situaţia prevăzută neregăsindu-se

în cauză, iar măsura temporară a plasamentului faţă de cei doi minori nu se mai

impune. Ca argumente în susţinerea acestui motiv de recurs, s-a arătat că minorii nu

au fost abuzaţi şi nici neglijaţi, iar ancheta socială nu a dovedit o stare de pericol

pentru cei doi copii care să determine luarea acestei măsuri, conflictele menţionate

în acest înscris vizându-i pe cei doi părinţi, care sunt divorţaţi. Consumul de alcool

al tatălui şi situaţia materială precară ori cea locativă modestă nu este de natură a

determina o astfel de măsură, iar organele abilitate din cadrul comunităţilor locale

au obligaţia de a sprijini părinţii aflaţi în astfel de situaţii, de a le oferi posibilitatea

de a beneficia de ajutoare materiale ori de a fi incluşi în programe speciale de

sprijinire a părinţilor confruntaţi cu astfel de probleme, ori aflaţi în situaţii grele în

care nu par să facă faţă.

Trebuie avută în vedere şi manifestarea minorului audiat care doreşte

să se întoarcă la părinţi, şi potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, are dreptul să

crească alături de părinţii săi, aceştia fiind cei care, potrivit legii, trebuie să se

îngrijească de creşterea şi educarea minorilor şi cei care trebuie să exercite drepturile

şi obligaţiile părinteşti, intervenţia organelor abilitate ale statului este una

complementară şi trebuie în primul rând să sprijine părinţii pentru a aduce la

îndeplinire aceste obligaţii şi doar în mod subsidiar şi alternativ ar trebui să aibă în

vedere instituirea unei măsuri precum cea a plasamentului.

Această critică, aşa cum a fost argumentată, este neîntemeiată prin

raportare la materialul probator administrat la instanţa de fond, din care rezultă că

nu s-au schimbat condiţiile care au dus la luarea măsurii plasamentului, atât sub

aspect material cât şi al comportamentului celor doi părinţi, care nu şi-au manifestat

intenţia de a reintegra copiii în familia naturală, singura nemulţumire fiind aceea că

nu doresc ca minorii să fie integraţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei

SOS Satele Copiilor Cisnădie, ci menţinerea în Centrul pentru copilul abuzat,

neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, deoarece nu au

condiţii  de creştere şi educare a minorilor (declaraţie recurentă fila 24  fond).

În calea de atac, recurenta nu a produs probe noi care să schimbe

situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, iar înscrisurile depuse în recurs de

intimată conturează o altă atitudine a recurentei faţă de măsura dispusă de tribunal.

Astfel, ulterior criticării sentinţei pronunţate de prima instanţă, au fost

întocmite mai multe înscrisuri, respectiv raportul privind situaţia copiilor, din

14.09.2009, minuta întâlnirii din 16.09.2009, în prezenţa asistentului social,

declaraţia şi chestionarul recurentei din 16.09.2009, ancheta socială din 24.09.2009,

din care rezultă acordul acesteia pentru menţinerea măsurii plasamentului la

Organizaţiei SOS Satele Copiilor Cisnădie, faţă de cei doi minori, până la

îmbunătăţirea situaţiei materiale şi familiale, precum şi dorinţa copilului audiat de a

rămâne în această locaţie.

Este adevărat că, potrivit art.30 din Legea nr.272/2004, are dreptul să

crească alături de părinţii săi, însă în cauza de faţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de

fond,  este în interesul celor doi minori să fie menţinuţi în cadrul serviciului

rezidenţial al  Organizaţiei SOS Satele Copiilor Cisnădie, faţă de situaţia familială şi

recunoaşterea expresă a mamei că în prezent nu se poate îngriji de creşterea şi

educaţia lor.

O altă critică a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art.60 alin.3 din

Legea nr.272/2004, în sensul în care plasarea  într-un centru din alt judeţ împiedică

părinţii de a avea legături cu minorii şi astfel s-ar produce alte prejudicii având în

vedere situaţia particulară, faptul că între aceştia sunt relaţii bune, se vizitează

regulat, menţinând legăturile fireşti, părinţii nefiind decăzuţi din drepturi aşa încât

această măsură poate să îi priveze în concret de aceste drepturi.

Critica s-a constatat a fi nefondată, deoarece această măsură de

plasament a fost agreată ulterior declarării recursului de către mamă şi minor,

achiesând practic la soluţia pronunţată, iar problema eventualelor cheltuieli generate

de deplasarea la noul centru de plasament aflat în alt judeţ, este rezolvată prin

decontare de către serviciul de asistenţă socială a cheltuielilor de transport, aşa cum

rezultă din minuta întocmită la data de  16.09.2009.

Faţă de considerentele mai sus expuse, potrivit dispoziţiilor art.3041 şi

312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat, fiind în interesul

minorilor, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, să se menţină măsura

plasamentului şi să fie integraţi în cadrul serviciului rezidenţial al Organizaţiei SOS

Satele Copiilor Cisnădie.

Domenii speta

Spete similare