Răspunderea patrimonială a angajatului

……………………..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr…………..

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1114

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : …………

Asistent judiciar : ………….

Asistent judiciar : ………….

Grefier : …………..

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii civile formulată de reclamanta S.C. ………….. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Z.ZS., având ca obiect răspundere patrimonială a angajatului.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Instanţa constată că la termenul de judecată din 10 octombrie 2019, a reţinut cauza spre soluţionare, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face integrantă din prezenta sentinţă şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 24 octombrie 2019.

T R I B U N A L U L

Constată că prin cererea înregistrată la data de 05.03.2019, sub nr. de mai sus, reclamanta …………. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Z.ZS., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata:

- sumei de 7000 lei cu titlu de cheltuieli de formare profesională;

- a dobânzii legale calculată de la data notificării şi până la data plăţii efective a întregii sume datorate;

- cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii formulate reclamanta arată că pârâtul a fost angajatul societăţii în meseria de şofer autocamion , în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 238/21.03.2018, pe durată nedeterminată, începând cu data de 22.03.2018.

Potrivit actului adiţional cu clauză de formare profesională la contractul individual de muncă nr. 238/21.03.2018 părţile au hotărât ca salariatul să beneficieze de curs de formare profesională ce a fost finanţat integral de angajator. Potrivit art. 3.6 din actul adiţional, pârâtul nu putea avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de cel puţin un an de la data absolvirii cursului de formare profesională.

Aşadar, potrivit acestui act adiţional, începând cu data de 21.03.2018 pârâtul a beneficiat de curs de formare profesională cu o durată de 30 de zile, fără scoatere din activitate, în vederea perfecţionării calificării de şofer autocamion de mare tonaj, cheltuielile suportate de angajator conform actului fiind de 7000 lei.

La data de 24.04.2018 pârâtul a înaintat societăţii reclamante cererea de demisie înregistrată sub nr. 82/24.04.2017 cu condiţia preavizului de 30 de zile în conformitate cu art. 81 C. muncii.

Prin referatul de constatare a neregulilor la locul de muncă întocmit de D. E. având funcţia de agent transporturi, a fost semnalată conducerii societăţii că pârâtul, după ce şi-a înregistrat cererea de demisie, nu s-a prezentat la locul de muncă. A doua zi, adică la data de 25.04.2018 a fost trimisă o invitaţie pentru pârât în vederea cercetării acestuia pentru fapte de indisciplină pentru data de 03.05.2018 orele 10, însă pârâtul nu s-a prezentat.

Prin Decizia nr. 210/22.05.2018, în temeiul art. 61 lit. a) coroborat cu art. 51 alin. (2), art. 248 alin. (1) lit. e) din C. muncii s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului începând cu data de 23.05.2018. Prealabil acestei decizii, angajatorul a dispus suspendarea contractului de muncă al pârâtului în perioada 24.04.2018 - 22.05.2018.

La data încetării raporturilor de muncă prin demisie, costurile suportate de angajator până la acel moment pentru formarea profesională a angajatului nu erau amortizate întrucât pârâtul a înaintat cererea de demisie la două zile după finalizarea cursului de formare profesională. Potrivit prevederilor art. 3.6 din actul adiţional, pârâtul trebuia să desfăşoare activitate în cadrul societăţii cel puţin 1 an de la data absolvirii.

Premergător formulării prezentei acţiuni societatea a notificat pârâtul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, solicitându-i ca în termen de 15 zile de la primirea notificării să plătească contravaloarea cursului de formare profesională, însă acesta nu s-a conformat.

În drept, au fost invocate prevederile  art. 196 alin. (1) şi (2), art. 198 alin. (l)-(4), art. 254 alin. (1) din C. muncii.

Pârâtul a formulat întâmpinare (fila 27), solicitând respingerea cererii de chemare în judecată depusă de către reclamantă ca neîntemeiată şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul acestei întâmpinări se arată că, în fapt, la data de 21.03.2018 s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 238 între reclamanta şi pârât. Cu ocazia încheierii acestui contract, reclamanta a solicitat angajatului să semneze actul adiţional cu clauza de formare profesională la contractul individual de muncă nr. 238/2018. Cu toate acestea, pârâtul nu a beneficiat de curs de formare profesională care să fi fost finanţat integral de către angajator.

Reclamanta - angajator nu deţine atestat pentru a desfăşura activitate de formare profesională în domeniul în care activează şi nu a fost contractată nici o  altă societate care ar fi efectuat vreun curs de formare profesională la angajator.

Conform art. 3.6 din actul adiţional, salariatul nu poate avea iniţiativa încetării contractului de muncă pe o perioadă de cel puţin un an de la data absolvirii cursului de formare profesională.

Pe de o parte, pârâtul a fost concediat de la locul de mutică, potrivit deciziei nr. 210/22.05.2018 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă conform art. 61 lit. a) coroborat cu art. 51 alin. 2 , art. 248 alin. l lit. e) din Codul muncii. Prin urmare, nu el a avut iniţiativa încetării contractului de muncă.

Pe de altă parte, nu a beneficiat de curs de formare profesională şi pe cale de consecinţă, nu a absolvit vreun curs de formare profesională care să fi fost finanţat de către reclamantă.

Simpla împrejurare că în actul adiţional figurează suma de 7000 lei nu este concludentă, pertinentă şi suficientă ca pârâtul să fie obligat la plata acesteia, în condiţiile în care această sumă de bani nu a fost achitată de către reclamantă pe baza unui raport juridic contractual unei societăţi în vederea prestării serviciului de formare profesională.

Pârâtul susţine, totodată, că înscrisul intitulat cerere înregistrat sub nr. 82/24.04.2017 nu-i aparţine, pârâtul nu a scris o asemenea cerere către reclamantă, semnătura nu-i aparţine. Reclamanta se contrazice singură atât în cuprinsul acţiunii cât şi prin înscrisurile depuse. În condiţiile în care pârâtul ar fi formulat cerere de demisie la data de 24.04.2018, este lipsit de raţionament motivul pentru care s-a dispus concedierea sa. Iar pe data de 26.04.2018 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare începând cu data de 24.04.2018 până la data de 22.05.2018.

În cuprinsul cererii reclamanta arată că preavizul ar fi fost de 30 de zile, în condiţiile în care în contractul de muncă la pct. L lit. b) se arată că preavizul este de 20 de zile lucrătoare.

Totodată, la pct. L) lit. a) din contractul de muncă s-a prevăzut că „perioada de probă este de 90 de zile calendaristice". Prin urmare, la data concedierii, pârâtul se afla în perioada de probă.

Pârâtul precizează, de asemenea, că anterior angajării la societatea reclamantă a obţinut permis de conducere pentru categoriile AM, Bl, B, CI, C, BE, C1E, CE şi Driver Card (cartela conducătorului de auto). Aceste cursuri au fost finanţate în exclusivitate de către pârât, documentele fiind obţinute anterior angajării sale, fără contribuţia financiară a societăţii reclamante.

În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de angajator. În această situaţie angajatul beneficiază de toate drepturile salariale pe care le are, concediul de formare profesională constituie vechime în muncă, durata concediului de odihnă nu este afectată.

Din analiza prevederilor art. 198 Codul muncii şi a actului adiţional la contractul individual de muncă rezultă că ceea ce dă dreptul angajatorului să se îndrepte împotriva angajatului este achitarea cursurilor de formare profesională şi nerespectarea din partea salariatului a obligaţiei de a lucra în şir perioada pentru care s-a angajat prin act adiţional, angajatorul neavând dreptul de a solicita o altă sumă de bani cu titlu de clauză penală. Astfel, salariatul poate fi obligat doar la restituirea cheltuielilor suportate de către angajator pentru pregătirea sa profesională. Însă, în prezenta cauză o asemenea pregătire profesională nu a avut loc.

Împrejurarea că în actul adiţional s-a prevăzut că pârâtul va fi obligat să restituie suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de formare profesională, dacă va părăsi societatea, nu poate justifica pretenţiile reclamantei, deoarece aceasta nu a arătat că a efectuat astfel de cheltuieli. De asemenea, această clauză din act adiţional contravine dispoziţiilor art. 38 din Codul muncii, care prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

În probaţiune, s-a administrat interogatoriul pârâtului (fila 50); au fost audiaţi martorii F. I. (propus de reclamantă), Z. B. (propus de pârât); s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând pretenţiile deduse judecăţii, prin raportare la probele administrate în cauză şi la normele legale aplicabile speţei, tribunalul reţine următoarele:

În fapt, pârâtul a fost angajatul societăţii reclamante în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 238/21.03.2018, având meseria de şofer autocamion (fila 8).

La data de 24.04.2018 pârâtul a înregistrat la sediul societăţii angajatoare cererea de demisie (fila 17). După înregistrarea acelei cereri angajatul nu s-a mai prezentat la serviciu, deşi avea obligaţia să respecte termenul de preaviz.

Raportul de muncă ce a existat între părţi a încetat prin concedierea angajatului pârât dispusă de angajator în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii prin decizia cu nr. 210/22.05.2018 (fila 22). Abaterea disciplinară reţinută de angajator în această decizie a constat în „absenţe nemotivate” de la serviciu, din 24.04.2018 până la 22.05.2018.

Se constată că părţile au semnat şi un act adiţional cu clauză de formare profesională la contractul individual de muncă nr. 238/21.03.2018, prin care au hotărât ca salariatul să beneficieze de curs de formare profesională finanţat integral de angajator. Potrivit art. 3.7 din actul adiţional, pârâtul s-a obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate de formarea profesională în situaţia în care, în interiorul termenului de un an de la data terminării  formării profesionale, este concediat pe motive disciplinare. La art. 4 din acest act adiţional s-a determinat valoarea cursului de formare profesională ca fiind de 7000 lei.

Deoarece pârâtul a fost concediat din motive disciplinare la două luni după angajarea sa, societatea angajatoare pretinde, prin prezenta cerere de chemare în judecată, plata de către fostul său salariat a sumei de 7000 lei cu titlu de cheltuieli formare profesională în baza actului adiţional perfectat de părţi.

Componenţa acestei sume de 7000 lei este explicată de societatea reclamantă în nota scrisă depusă la fila 49 din dosar şi ar consta în : 2624 lei „cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferuri”; 4066 lei „ cheltuieli cu salariile personalului”; 310 lei „cheltuieli materiale şi obiecte de inventar”. Nu au fost depuse acte justificative care să probeze suportarea certă a acestor cheltuieli de către societate.

În răspunsurile date la interogatoriu, pârâtul nu recunoaşte că ar fi beneficiat de vreo pregătire profesională. Precizează numai că timp de 3 săptămâni a stat lângă un alt angajat al societăţii, numitul F. J., care l-a lăsat, foarte puţin să conducă autocamionul. Pârâtul răspunde la interogatoriu în sensul că „ nu a primit instruire” din partea societăţii angajatoare (fila 50).

Martorul F. I., audiat de instanţă (fila 51) a declarat că pârâtul a lucrat împreună cu el pe autocamion, pentru o perioadă scurtă de timp. În acea perioadă l-a învăţat pe angajatul pârât cum să completeze documentele de transport, cum să manevreze maşina pentru o conducere economică. Martorul a declarat că nu deţine nici un atestat care să îi confere competenţe pentru instruirea angajaţilor. De asemenea, s-a precizat că după cele trei săptămâni de practică cu pârâtul nu i-a fost eliberat acestuia din urmă nici un act care să certifice o anume pregătire profesională.

Martorul Z. B., coleg de serviciu cu pârâtul, lucrând în aceeaşi meserie, a declarat că nu a existat nici o instruire, nici un curs de pregătire profesională a pârâtului sau a altui şofer.

În drept, instanţa reţine că potrivit art. 193 Codul muncii, formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin următoarele forme:

a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară ori din străinătate;

b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;

c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;

d) ucenicie organizată la locul de muncă;

e) formare individualizată;

f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.

În temeiul art. 196 alin. 2 Codul muncii, modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.

În speţă, deşi există încheiat un astfel de act adiţional la contractul individual de muncă, cuprinsul acestuia nu indică modalitatea concretă de formare profesională ( adică una din formele enumerate de art. 193, activităţile concrete de pregătire a salariatului; programul concret de formare).

Instanţa reţine, în continuare, dispoziţiile art. 198 din Codul muncii, care stipulează:

(1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, în condiţiile art. 197 alin. (1), nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adiţional.

(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă.

(3) Nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

(4) Obligaţia prevăzută la alin. (3) revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional, pentru motive disciplinare.

Din norma legală mai sus citată, instanţa apreciază că dreptul angajatorului de a obţine de la salariat plata pregătirii profesionale există numai în situaţia în care angajatul a beneficiat de „ un curs” sau „un stagiu de formare”, ceea ce presupune un proces de instruire teoretică şi practică distinct de activitatea lucrativă propriu zisă a angajatului beneficiar.

Prevederile art. 198 Codul muncii reglementează un caz special de răspundere patrimonială a salariaţilor iar angajatorul nu poate invoca existenţa unei clauze penale în actul adiţional la contractul individual de muncă pentru a obţine obligarea angajatului la plata sumei stabilită anticipat prin această clauză, cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea sa profesională, fără a dovedi îndeplinirea cerinţelor legale pentru angajarea acestei răspunderi, conform art. 254 coroborat cu art. 272 Codul muncii, ca de exemplu:

- valoarea prejudiciului suportat astfel cum rezultă din acte justificative (în speţă nu există astfel de dovezi),

- durata concretă a cursului sau stagiului de formare profesională,

- scoaterea salariatului din activitatea profesională pe durata acestui curs sau stagiu de formare.

În speţă, probele administrate nu dovedesc faptul că pârâtul ar fi beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională, ci de îndrumări date de un alt angajat, cu mai multă experienţă, pe parcursul prestării serviciului ( se poate aprecia că pârâtul a beneficiat de ucenicie la locul de muncă).

Prin urmare, în absenţa unui curs sau a unui stagiu de formare profesională, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 198 Codul muncii, dispoziţii în baza cărora reclamanta să poată pretinde de la pârât plata sumei invocată drept cost al formării.

Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, astfel că o va respinge.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a reclamantei, instanţa o va obliga pe aceasta să plătească pârâtului suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat conform chitanţelor nr 480/26.03.2019, nr 482/27.03.2019, depuse la dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.C. ……… S.R.L., cu sediul în ………………, în contradictoriu cu pârâtul Z.ZS., CNP …………., domiciliat în …………………………...

Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna.

Pronunţată azi, 24 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE ASISTENŢI JUDICIARI 

GREFIER

Domenii speta

Spete similare