Faliment

În primul rând, este de observat că, potrivit cererii de angajare a răspunderii materiale a pârâtului, acest demers procesual a fost fundamentat pe dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. a şi d din Legea nr. 85/2014, respectiv că pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane şi că, nu a ţinut o contabilitate conformă cu legea.

Pe de altă parte, în considerentele hotărârii atacate, judecătorul sindic a analizat, în ceea ce priveşte cererea de angajare răspunderii personale doar primul motiv – cel prevăzut de art. 169 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014 – fără a fi cercetat însă şi temeinicia cererii prin prisma şi a celuilalt motiv invocat – art. 169 alin. 1 lit. d din lege.

În ceea ce priveşte primul motiv – a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prevăzut de art. 169 alin. 1 lit. a din lege -, Curtea reţine următoarele:

Judecătorul sindic a susţinut că evidenţele debitoarei la care a făcut referire lichidatorul judiciar vizau anul 2011, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulată doar în luna octombrie 2016, astfel că, prin prisma acestor motive este irelevantă această evidenţă, care datează de peste 5 ani, cu atât mai mult cu cât societatea a fost dizolvată încă din 2012.

Însă, nu poate fi omis faptul că totalul activelor – în valoare totală de 911.992 lei – a fost semnificativ pentru perioada de referinţă la care a fost avut în vedere – 31.12.2011 -, cu atât mai mult, cu cât creanţele societăţii erau cifrate la suma de 354.030 lei şi stocurile la 557.727 lei. Nu au fost de neglijat nici capitalurile proprii ale societăţii – în valoare de 66.043 lei – care înregistrau, aşadar, valori pozitive la acea dată, însă acestea au fost pierdute, făcând imposibilă finanţarea societăţii.

Este de observat că cererea de deschidere a procedurii a fost formulată doar în octombrie 2016, însă, nu este mai puţin adevărat că societatea, la data de referinţă, avea capacitatea să funcţioneze, chiar dacă datoriile societăţii erau în sumă de 854.153 lei.

Pe de altă parte, întregul activ compus din stocuri, creanţe neîncasate şi numerarul societăţii (casa şi banca) care reprezintă în accepţiunea legii – art. 169 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014 – tocmai noţiunile de bunuri sau credite ale societăţii au dispărut; ceea ce, coroborat cu situaţia pasivului de 854.153 lei, conduce la concluzia că administratorul societăţii, pârâtul din prezenta cauză, a realizat ipoteza legală a art. 169 alin. 1 lit. a din Lege, pentru că lipsa acestor elemente de activ bilanţier şi existenţa datoriilor substanţiale duc la prezumţia simplă că acesta a folosit creditele şi bunurile societăţii în interes personal sau al altor persoane.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte ipoteza legală revăzută de art. 169 alin. 1 lit. d din Lege – respectiv, neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, imputată de asemenea pârâtului şi neanalizată de judecătorul sindic, în opinia Curţii şi aceasta este realizată în cauză.

Aceasta întrucât, tocmai împrejurarea că ultimul bilanţ întocmit de societate datează din 2011 denotă o lipsă de preocupare a pârâtului în acest sens, acela al îndeplinirii atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de administrator statutar.

Aceasta concluzie se impune a fi întregită cu împrejurarea că, urmare a notificării debitoarei cu privire la deschiderea procedurii, reprezentantul legal nu s-a prezentat în vederea depunerii documentelor prevăzute de art. 67 din Lege.

 Şi nu în ultimul rând, este de remarcat că în speţă, nu suntem în prezenţa unui simplu fapt al nepredării evidenţelor contabile, ci se pune problema modalităţii de organizare şi conducere a contabilităţii debitoarei.

 Având în vedere lipsa dovezilor referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii societăţii, în conformitate cu normele speciale ce reglementează această materie – Curtea constată că s-au încălcat disp. art. 37 din Legea nr. 82/1991, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 şi art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rep., în speţă fiind incidente şi disp. art. 11, 12 din Legea nr. 82/1991, rep.

Neorganizarea şi neconducerea contabilităţii în conformitate cu prevederile normelor speciale a dus la inexistenţa unei evidenţe a bunurilor debitoarei, a creanţelor şi a datoriilor acesteia – cu schimbările elementelor acestora în timp -, împrejurări care, în opinia Curții, au determinat și acestea, apariţia stării de insolvenţă.

Pentru aceste motive Curtea apreciază că în cauză sunt întemeiate elementele constitutive ale răspunderii speciale prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a şi d din Lege, atât în ceea ce priveşte prejudiciul – certificat la suma de 1.641.887 lei – cât şi cu referire la faptele ilicite reţinute în sarcina pârâtului, potrivit considerentelor precedente.

Este de asemenea, de netăgăduit legătura de cauzalitate existentă între fapta ilicită şi prejudiciul produs, în condiţiile în care faptele expuse anterior, săvârşite de pârât au condus în mod direct la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Şi nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului, aceasta nu poate fi tăgăduită, concluzia care se desprinde din atitudinea subiectivă a acestuia, de abandonare a tuturor atribuţiilor şi îndatoririlor ce-i reveneau în calitate de administrator statutar al societăţii.

În consecinţă, Curtea va admite apelul formulat în cauză, potrivit art. 480 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, schimbând în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar şi a dispune angajarea personală a pârâtului până la concurenţa întregului pasiv al societăţii, în sumă de 1.641.887,70 lei.

Domenii speta

Spete similare