Litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)

DREPT ADMINISTRATIV

Litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)

- art. 22 alin. 2, art. 38 alin. 3 lit. j) din Legea nr.153/2017

- H.G. nr. 751/2018

Acordarea sporului de 15% din salariul de bază, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de muncă, persoanelor care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, prevăzut de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 153/2017 și de HG nr. 751/2018, nu face obiectul regulilor de aplicare etapizată a majorărilor salariale decât sub aspectul salariului de bază la care acesta se aplică, întrucât există o derogare de la regula generală, reglementată de prevederile art. 38 alin. 3 lit. j) din Legea nr.153/2017.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 67 din 2 februarie 2022

Prin Sentința nr. (...)/CA din 07.10.2021 Tribunalul (...) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta (R) în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a obligat pârâta la stabilirea și plata în favoarea reclamantei a sporului de 15% pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru ca persoană cu handicap accentuat, începând cu data de 17.12.2020. A obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma reprezentând sporul neacordat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, calculate începând cu data scadenței plății drepturilor salariale pentru munca prestată în cadrul programului normal de lucru începând cu data de 17.12.2020 și să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta este angajata Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Serviciul de Programare Analiză, Sinteză și Raportări, din data de 01.07.2014, în prezent deținând funcția publică de execuție de inspector clasa I, grad profesional principal, pe perioadă nedeterminată, cu program normal de lucru, astfel cum rezultă din Adeverința nr. A-RUM (...)/26.04.2021 eliberată de A.N.A.F.

Prin acțiunea formulată reclamanta solicită acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru activitatea desfășurată de persoanele încadrate în grad de handicap grav și accentuat, începând cu data de 17.12.2020, data încadrării sale în grad de handicap accentuat conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. (...)/17.12.2020.

Prin cererea adresată angajatorului său la data de 01.03.2021, reclamanta a solicitat acordarea sporului de 15% pentru persoanele cu handicap grav/accentuat, în baza prevederilor H.G. nr. 751/2018, cererea sa fiind respinsă prin nr. A-RUM (...)/05.04.2021.

Pârâta s-a opus cererii reclamantei invocând în esență trei argumente, respectiv plafonarea în anul 2020 a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, la nivelul lunii decembrie a anului 2019, conform prevederilor pct. 12 din OUG nr. 1/06.01.2020; creșterea etapizată a drepturilor salariale în perioada 2018-2022, conform art. 38 din legea nr. 153/2017 și interdicția prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 în sensul că suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor să nu depășească 30% din salariul de bază.

S-a reținut că primele două motive invocate de pârâtă sunt în strânsă legătură și au fost analizate împreună, fiind respinse pentru considerentele ce succed:

Într-adevăr, art. 38 alin. 3) și 4) din Legea nr. 153/2017 instituie regula creșterii etapizate a salariilor de bază în perioada 2018-2022, respectiv 25% în anul 2018 față de nivelul lunii decembrie 2017 și câte 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 în anii 2019-2022 .

Regula creșterilor salariale se aplică în raport de încadrarea funcțiilor ocupate astfel cum rezultă din art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017 unde se prevede „salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX, iar conform lit. i) a aceluiași articol “sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal”.

Rezultă, așadar, că, dacă în intervalul de aplicare etapizată a creșterilor salariale a intervenit o modificare a situației profesionale cum ar fi de exemplu încadrarea într-un grad superior, obținerea titlului de doctor, modificarea condițiilor de lucru pentru care se acordă un anumit spor de muncă ori chiar a situației personale prin încadrarea în grad de handicap, drepturile salariale, inclusiv sporurile, se acordă raportat la situația concretă în anul de referință.

Faptul că încadrarea reclamantei în grad de handicap a intervenit în cursul lunii decembrie 2020, nu poate conduce la concluzia că nu este îndreptățită la acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 22 din Legea 153/2017, spor care se acordă începând cu data de intrării în vigoare a HG nr. 751/2018, respectiv 25.09.2018, pe considerentul că pct. 12 din OUG nr. 1/06.01.2020 a interzis creșteri salariale pentru anul 2020 ori că acordarea unui spor nou ar contraveni regulilor de aplicare etapizată a creșterilor salariale.

Sporul în discuție de 15%, ca spor special pentru activitatea desfășurată de personale încadrate în grad de handicap, s-a acordat începând cu data de 25.09.2018 în temeiul disp. art. 22 alin. 2 din Legea nr. 153/2017 și a HG 751 /2018, iar acordarea acestuia nu face obiectul regulilor de aplicare etapizată a majorărilor salariale, decât sub aspectul salariului de bază la care acesta se aplică.

Faptul că sporul de 15% este exclus regulilor de aplicare etapizată a Legii nr. 153/2017 rezultă din considerentele Deciziei HP referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, care face trimitere la Decizia ICCJ nr. 82 din 26 noiembrie 2018 și nota de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr. 751/2018.

În ce privește limitarea sporurilor la maxim de 30% în suma salariilor de bază, conform art. 25 alin. 1 din lege, din înscrisurile depuse și apărările pârâtei nu rezultă că s-ar fi depășit această limită.

Față de considerentele enunțate, în temeiul disp. art. 37 alin. 4 din Legea nr. 153/2017, art. 10 din Legea nr. 554/2004 și a celorlalte temeiuri menționate, Tribunalul a admis acțiunea formulată.

Reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul disp. art. 453 Cod procedură civilă, instanța a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând admiterea recursului și, în temeiul art. 488 noul Cod de procedură civilă, casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile art. 22, art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

Prin sentința atacată, în mod nelegal instanța de fond a reținut că „faptul că încadrarea reclamantei în grad de handicap a intervenit în cursul lunii decembrie 2020, nu poate conduce la concluzia că nu este îndreptățită la acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 22 din Legea 153/2017, spor care se acordă începând cu data intrării în vigoare a HG nr. 751/2018, respectiv 25.09.2018, pe considerentul că pct. 12 din OUG nr. 1/6.01.2020 a interzis creșteri salariale pentru anul 2020 ori că acordarea unui spor nou ar contraveni regulilor de aplicare etapizată a creșterilor salariale.

Salarizarea reclamantei s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare, respectiv fără a se depăși limita prevăzută la art. 25 din lege. Reclamanta nu a formulat plângere prealabilă împotriva actelor administrative prin care au fost stabilite drepturile salariale.

Concret, dispozițiile art. 22 alin (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că, pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare.

La alin. (2) din același act normativ se precizează că celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, emisă până la data de 01 septembrie 2018.

În aplicarea art. 22 aliniatul (2), Guvernul României a adoptat HG nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcției/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 821 din 25 septembrie 2018.

În conformitate cu art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare, prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 01 iulie 2017.

Astfel, în anul 2018, potrivit alin. (3) al art. 38, începând cu data de 01 ianuarie 2018 a fost majorat cu 25% cuantumul brut al salariilor de bază precum și cuantumul brut al sporurilor față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017. Responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor de natură salarială revine ordonatorului de credite care, potrivit art. 3 alin. (1) și alin. (4) din Legea cadru nr. 153/2017, asigură gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice și are obligația de a stabili salariile de bază, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Potrivit art. 38, alin. (3) lit. j) din Legea cadru nr. 153/2017 prin excepție de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăși limita prevăzută la art. 25.

În ceea ce privește limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 25 din lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, “(1) Prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 01 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.” (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Începând cu data de 01 ianuarie 2019, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, încadrat pe funcții, grade/trepte profesionale și gradații corespunzătoare vechimii în muncă avute se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariile de bază prevăzute în Anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 (majorate cu procentele aferente gradației potrivit art. 10 alin. (4) - după caz, cu procentul de 15% pentru complexitatea muncii, prevăzut de punctul 3 din Nota la Anexa VIII, Capitolul I, lit. A pct. I și Capitolul II, lit. A, pct. 1 pentru funcțiile care se regăsesc în aceste capitole, precum și, cu procentul de 10% pentru personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv potrivit art. 15 din lege) și salariile de bază acordate pentru luna decembrie 2018, în conformitate cu art. 34 alin. (1) din OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și cu dispozițiile art. 38 alin. (4) din legea-cadru.

De asemenea, potrivit art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, “în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).”

Conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, “în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.”

Potrivit art. 34 alin. (1) din OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene: “Prin derogare de ta prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.”

La nivelul ANAF, începând cu data de 01.01.2018 cuantumul brut al salariilor personalului de execuție și de conducere au fost majorate cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși nivelul salariilor de bază stabilite în Anexa nr, VIII din lege pentru anul 2022, majorate cu procentul de 15% pentru complexitatea muncii, conform punctului 3 din Nota la Capitolul I din aceeași anexă.

Începând cu data de 01.01.2019, cuantumul brut al salariilor de bază s-a majorat cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Anexa nr. VIII din legea-cadru, pentru anul 2022 majorat cu procentul de 15% și cel din luna decembrie 2018, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (1) din OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

În privința modului de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, prin art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a reglementat că “salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 și anexelor nr. I - IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite”.

În concluzie, începând cu luna iulie 2017, salarizarea personalului bugetar s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu art. 34 alin. (2) din OUG nr. 114/2018, “începând cu 01 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Sporurile prevăzute de lege, inclusiv sporul de la art. 22 alin. (2), se vor acorda în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexele la legea-cadru, respectiv începând cu anul 2019.

Acordarea acestui drept salarial la o altă dată, respectiv în anul 2018 contravine art. 38 alin. (3) din Legea-cadru – respectiv majorarea în anul 2018, a drepturilor salariate avute în luna decembrie 2017, cu 15% motiv pentru care în mod eronat prin sentința atacată se reține că instituția avea obligația de a acorda reclamantei acest spor începând cu data de 01.09.2019.

Aceste aspecte se regăsesc și în adresa Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 54164/54687/RG/4157/DPS/2018.

În ceea ce privește obligarea de acordare a dobânzii legale calculate pe același interval de timp, a precizat că ANAF este o instituție bugetară, iar fondurile sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, astfel cum prevede art. 1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF: ,,Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat conform legii.”

În raport de textul de lege menționat anterior, a menționat că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu dispune de alte surse de finanțare în afară de cele alocate prin lege, pe cale de consecință, instituția nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.

De asemenea, neactualizarea sumei reprezentând diferența dintre salariul acordat și sporul d6 15% solicitat de reclamantă se datorează faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, “nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială”.

În conformitate cu art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, “cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată”, iar potrivit art. 47 din același act normativ “creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol”.

Rezultă că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație s-ar putea realiza numai prin intervenția legiuitorului.

În mod eronat instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea sporului de 15% din salariul de bază reglementat de HG nr. 751/20.09.2018 începând cu data de 01.09.2018.

Recurenta este obligată să se încadreze în limita stabilită de art. 25 din Legea nr. 153/2017 care stabilește sporurile, indemnizațiile și celelalte drepturi salariale secundare astfel încât suma acestora pe ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază.

Consideră că în mod eronat instanța reține că ,,sporul în discuție de 15%, ca spor special pentru activitatea desfășurată de persoanele încadrate în grad de handicap, s-a acordat începând cu data de 25.09.2018 în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 153/2017 și a HG 751/2018, iar acordarea acestuia nu face obiectul regulilor de aplicare etapizată a majorărilor salariale, decât sub aspectul salariului de bază la care acesta se aplică.”

Totodată, opinează că în mod eronat instanța de fond a obligat ANAF la plata cheltuielilor de judecată, fără a avea în vedere aplicarea corectă de către ANAF a legislației în domeniul salarizării și fără să facă aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă în sensul diminuării onorariului solicitat raportat la complexitatea cauzei și a activității depusă în cauză.

Față de motivele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept a invocat art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Intimata (R), prin întâmpinarea aflată la fila 15, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea recursului.

În esență, arată intimata că recurenta susține că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 22, art. 28 și art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 35 din O.U.G. nr. 114/2018.

Din lecturarea motivelor de recurs rezultă, fără îndoială, că acestea au fost preluate dintr-un alt dosar și nu se referă la prezentul dosar, respectiv la Sentința civilă nr. (...)/2021. Astfel, după câteva pagini în care sunt redate pur și simplu textele legale, recurenta arată, la pagina 5: “Sporurile prevăzute de lege, inclusiv sporul de la art. 22 alin. (2) se vor acorda în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexele la legea-cadru, respectiv începând cu anul 2019. Acordarea acestui drept salarial la o altă dată, respectiv în anul 2018, contravine prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru – respectiv majorarea în anul 2018 a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2017, cu 15% motiv pentru care în mod eronat prin sentința civilă atacată se reține că instituția noastră avea obligația de a acorda reclamantei acest spor începând cu data de 01.09.2019.”

Or, din moment ce instanța a acordat sporul de 15% începând cu data de 17.12.2020, aceste motive de recurs sunt străine de prezenta cauză. Practic, recurenta nu prezintă niciun argument pentru care nu ar datora acest spor în anul 2020, dimpotrivă, susținând că acest spor se va acorda începând cu anul 2019.

În orice caz, apreciază că, în mod just, prima instanță reține faptul că sporul de 15% prevăzut de art. 22 din Legea nr. 153/2017 se acordă începând cu data de intrării în vigoare a H.G. nr. 751/2018, respectiv 25.09.2018, iar acordarea acestuia nu face obiectul regulilor de aplicare etapizată a majorărilor salariate, decât sub aspectul salariului de bază la care acesta se aplică.

Pe de altă parte, astfel cum a arătat și prin răspunsul la întâmpinare, prevederile legale invocate de către recurentă privesc situația majorării cuantumului salariului brut și a majorării cuantumului sporurilor. Or, în speță nu se pune problema majorării, ci a acordării, niciun text legal în vigoare neîmpiedicând acordarea unor alte sporuri, când angajații îndeplinesc condițiile pentru acestea.

Mai mult, se reține că excluderea sporului de 15% de la regulile de aplicare etapizată a Legii nr. 153/2017 rezultă din considerentele Deciziei HP referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și HG nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, care face trimite la Decizia ICCJ nr. 82 din 26 noiembrie 2018 și nota de fundamentare a HG nr. 751/2018.

Totodată, în mod just, prima instanță a reținut faptul că “dacă în intervalul de aplicare etapizată a creșterilor salariate a intervenit o modificare a situației profesionale cum ar fi de exemplu încadrarea într-un grad superior, obținerea titlului de doctor, modificarea condițiilor de lucru pentru care se acordă un anumit spor de muncă ori chiar a situației personale prin încadrarea în grad de handicap, drepturile salariale, inclusiv sporurile, se acordă raportat la situația concretă în anul de referință.”

În ceea ce privește limitarea sporurilor la maxim de 30% din suma salariilor de bază, conform art. 25 alin. 1 din lege, invocată de către recurentă, în mod just s-a reținut faptul că, din înscrisurile depuse și apărările formulate nu rezultă că s-ar fi depășit această limită.

Referitor la susținerile privind actualizarea cu indicele de inflație și obligarea la plata dobânzii legale, a arătat faptul că acestea nu pot fi primite, impunându-se respingerea acestora. Raportat la prevederile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, hotărârea judecătorească însăși reprezintă baza legală în temeiul căreia se poate efectua plata sumelor la care a fost obligată recurenta. Prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 nu sunt aplicabile în cauză, iar susținerea conform căreia ar fi necesară intervenția legiuitorului pentru a se proceda la plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație este absurdă.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea recursului.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Reclamanta (R) a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru activitatea desfășurată de persoanele încadrate în grad de handicap grav și accentuat, începând cu data de 17.12.2020, data încadrării sale în grad de handicap accentuat conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. (...)/17.12.2020.

Prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta (R) în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a obligat pârâta la stabilirea și plata în favoarea reclamantei a sporului de 15% pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru ca persoană cu handicap accentuat, începând cu data de 17.12.2020. A obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma reprezentând sporul neacordat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, calculate începând cu data scadenței plății drepturilor salariale pentru munca prestată în cadrul programului normal de lucru începând cu data de 17.12.2020 și să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen recurenta ANAF în temeiul art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând recursul declarat în cauză, Curtea a constatat că este neîntemeiat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Reclamanta este angajata Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Serviciul de Programare Analiză, Sinteză și Raportări, din data de 01.07.2014, în prezent deținând funcția publică de execuție de inspector clasa I, grad profesional principal, pe perioadă nedeterminată, cu program normal de lucru, astfel cum rezultă din Adeverința nr. A-RUM (...)/26.04.2021 eliberată de A.N.A.F.

Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2021, reclamanta a solicitat angajatorului său acordarea sporului de 15% pentru persoanele cu handicap grav/accentuat în baza H.G. nr. 751/2018, având în vedere certificatul de încadrare în grad de handicap nr. (...)/17.12.2020, cererea fiind respinsă prin adresa nr. A-RUM (...)/05.04.2021.

Conform prevederilor HG nr. 751/2018, “persoanele care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, de oricare tip prevăzut de art. 86 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.

Sporul în discuție de 15%, ca spor special pentru activitatea desfășurată de persoanele încadrate în grad de handicap s-a acordat începând cu data de 25.09.2018 în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 153/2017 și al HG 751/2018 mai sus menționată. Potrivit art. 22, “(1) Pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare. (2) Celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului) emisă până la data de 1 septembrie 2018”.

În mod judicios a stabilit prima instanță că acordarea acestui spor de 15% nu face obiectul regulilor de aplicare etapizată a majorărilor salariale decât sub aspectul salariului de bază la care acesta se aplică.

Într-adevăr, art. 38 alin. 3) și 4) din Legea nr. 153/2017 instituie regula creșterii etapizate a salariilor de bază în perioada 2018-2022, respectiv 25% în anul 2018 față de nivelul lunii decembrie 2017 și câte 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 în anii 2019-2022.

Prin urmare, susținerea recurentei referitoare la acordarea acestui spor de 15% în mod etapizat este nefondată, întrucât există o derogare de la regula generală, reglementată de prevederile art. 38 alin. 3 lit. j) din Legea nr. 153/2017, conform căreia “j) prin excepție de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăși limita prevăzută la art. 25”.

Împrejurarea că textul derogatoriu mai sus menționat face referire doar la prevederile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 153/2017 a fost clarificată în cuprinsul Deciziei nr. 24/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în sensul că “excepția strict prevăzută la lit. j) a aceluiași articol vizează cuantumul sporului reglementat la art. 22 alin. (1), iar nu categoria de persoane cu handicap care pot beneficia de acest spor”, astfel că, este incident și în situația reglementată de alin. 2 a art. 22 incidentă în speță, care vizează celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care beneficiază de acest spor în temeiul unei hotărâri de Guvern, cum este HG nr. 751/2018.

În ce privește limitarea sporurilor la maxim de 30% în suma salariilor de bază, conform art. 25 alin. 1 din lege, din înscrisurile depuse și apărările pârâtei nu rezultă că s-ar fi depășit această limită.

Pentru aceste motive, apreciind ca nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. (...)/CA din 07.10.2021 pronunțată de Tribunalul (...).

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat partea recurentă care a pierdut procesul să plătească părții intimate suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu apărător ales justificat cu chitanța aflată la fila 30 dosar.

(Decizie redactată de judecător Claudia RUS și rezumată de judecător Mariana ILISIE)

Domenii speta

Spete similare