Imposibilitatea fostului administrator de a contesta Hotărârea Consiliului Județean prin care s-a dispus revocarea sa din funcție, emisă ca manifestare de voință a asociatului unic al unei societăți în răspundere limitată

DREPT ADMINISTRATIV

Imposibilitatea fostului administrator de a contesta Hotărârea Consiliului Județean prin care s-a dispus revocarea sa din funcție, emisă ca manifestare de voință a asociatului unic al unei societăți în răspundere limitată

- art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990

- O.U.G. nr. 109/2011

Prin Hotărârea Consiliului Județean, acesta a dispus luarea unor măsuri legate de activitatea societății, în care deține calitatea de asociat unic, măsuri ce au vizat modificarea în integralitate a Actului Constitutiv ori revocarea membrilor Consiliului de Administrație.

Autoritățile publice pot avea calitatea de subiecte de drept privat, în măsura în care raportul juridic în care intră este unul de acest fel, iar într-un astfel de caz exteriorizarea voinței acestora se face, din punct de vedere formal, prin adoptarea unor acte care rămân guvernate de normele de drept substanțial specific dreptului privat.

Fiind vorba despre un act juridic prin care se reglementează modalitatea de funcționare a unei societăți comerciale, acesta urmează regimul juridic specific dreptului privat, chiar dacă exteriorizarea voinței asociatului unic se face prin emiterea unei hotărâri de consiliu județean. Raportat la art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în lipsa unei dispoziții speciale exprese, fostul administrator nu este îndreptățit să conteste în justiție dispoziția din Hotărârea Consiliului Județean privind revocarea sa din funcție.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 203 din 18 martie 2022

Prin Sentința nr. (...) din 14.06.2021, Tribunalul (...) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC (P) SRL.

A respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (R), în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean (J) şi SC (P) SRL, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (R), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate şi, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivare, recurentul a arătat că, la adoptarea Hotărârii nr. (...)/30.07.2020, au fost încălcate prevederile art. 4 alin. 2, respectiv art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă, potrivit cărora competența luării deciziilor de administrare şi a deciziilor de conducere a întreprinderii publice şi răspunderea, în condițiile legii, pentru efectele acestora, revine unui consiliu de administrație şi nu administratorului unic, astfel cum s-a hotărât în cazul SC (P) SRL.

În opinia recurentului, instanța de fond a reținut în mod eronat un caz derogatoriu în condițiile în care, în completarea susținerilor privitoare la nelegalitatea funcționării societății cu administrator unic vin şi dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011.

A considerat recurentul, în esență, că nu sunt incidente derogările prevăzute la art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 întrucât prin articolul menționat se derogă de la dispozițiile art. 28 alin. (1), art. 29 şi art. 34 şi nu şi de la alin. (3) al art. 28 al ordonanței menționate.

A mai arătat recurentul, în esență, că şi următoarele aliniate ale art. 28 al O.U.G. 109/2011, tot derogatorii, fac trimitere la noțiunea de membri ai consiliului de administrație şi la aceea de majoritate care nu poate fi generată, în mod evident de o singură persoană.

Privitor la faptul că, prin soluția instanței de fond se reține că în cazul SC (P) S.R.L. nu ar fi incidente dispozițiile legale privitoare la necesitatea existenței unui Consiliu de administrație întrucât societatea respectiva este o societate cu răspundere limitată (S.R.L.) şi nu o societate pe acțiuni şi este înființată conform Legii nr. 31/1990, caz în care este legală administrarea acesteia şi de către un administrator unic, în opinia recurentului, aceste susțineri nu pot fi primite având în vedere faptul că prin nicio dispoziție O.U.G. 109/2011 nu face vreo diferențiere în cazul întreprinderilor publice funcție de forma de organizare iar în egală măsură şi societățile pe acțiuni sunt înființate tot conform Legii nr. 31/1990.

A conchis recurentul în sensul că S.C. (P) S.R.L. se încadrează așadar la art. 2 lit. b) din ordonanța de urgență.

În opinia recurentului, singura deosebire care rezultă din interpretarea dispozițiile legale constă în faptul că, în cazul regiilor autonome – întreprinderi publice autoritatea publică are competența de a numi și revoca membrii consiliului de administrație, iar în cazul societăților autoritatea publică are competența de a propune în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale acționar, candidați pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație respectiv de a monitoriza şi evalua prin reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor performanța consiliului de administrație.

A mai arătat recurentul, în esență, că dacă legiuitorul ar fi dorit ca administrarea întreprinderilor publice în cazul celor organizate sub forma unor societăți cu răspundere limitată să fie făcută de către un administrator unic ar fi prevăzut o asemenea posibilitate în cuprinsul legii şi implicit competențele autorității publice tutelare în acest sens, ceea ce însă nu a făcut.

Conform susținerilor recurentului, chiar în preambulul O.U.G. nr. 109/2011 se regăsesc motivele pentru care prevederile O.U.G. nr. 109/2011 au fost atât de necesare pentru a completa Legea 31/1990 şi a face deosebirea între un S.R.L. privat şi un S.R.L. întreprindere publică.

În opinia recurentului, prin O.U.G. nr. 109/2011 s-a urmărit ca pentru societățile de stat să existe un Consiliu de Administrație format din mai mulți membri, precum şi o separare între funcția de control neexecutivă (administratori) şi funcția executivă (directori), reglementări care se găsesc și în cazul societăților pe acțiuni organizate în sistem unitar.

În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 109/2011, cu privire la obligativitatea delegării atribuțiilor Consiliului de administrație unui director general, recurentul a arătat, în esență, că sunt greșite concluziile instanței de fond deoarece, chiar dacă s-ar admite faptul că S.C. (P) S.R.L. poate să fie administrată de către un administrator unic, obligativitatea de a delega conducerea societății unui director general există întrucât derogările prevăzute la art. 60 din O.U.G. nr. 109/2011 fac trimitere doar la dispozițiile art. 28 alin. (1), art. 29 şi art. 34 ale O.U.G. nr. 109/2011 astfel încât, art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011 este pe deplin valabil și incident.

În ceea ce privește susținerile sale conform cărora modalitatea de convocare a Adunării generale a asociaților, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 41 şi 117 din O.U.G. nr.109/2011, recurentul a învederat instanței, în esență, că deși Consiliul Județean (J) are calitatea de asociat unic al S.C. (P) S.R.L. şi convocarea acestuia se realizează potrivit O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, nu poate fi ignorat faptul că, în condițiile în care S.C. (P) S.R.L. are statut de întreprindere publică sunt incidente, în egală măsură şi dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, astfel că nu se poate admite legalitatea hotărârii consiliului județean în lipsa respectării şi a dispozițiilor acestei ordonanțe de urgență sub aspectul convocării adunării generale a asociaților.

A mai susținut recurentul, în esență, că nu s-au efectuat procedurile de publicitate impuse de articolul invocat, iar pe de altă parte, nu s-a respectat obligația de a se convoca adunarea generală de către Consiliul de administrație.

În drept, recurentul a invocat art. 20 din Legea nr. 554/2004; art. 491, 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Județean (J) a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivare, în ceea ce privește criticile cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 4 alin. (2) respectiv 28 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, intimatul a arătat că în mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, autoritatea publică U.A.T. Județul (J), în calitate de asociat unic la Societatea (P) SRL, societate înființată conform Legii nr. 31/1990, republicată, și care nu este organizată ca societate pe acțiuni, are competența exclusivă de a stabili numărul administratorilor și procedura de selecție a acestora, precum și constituirea unor comitete ale administratorilor prin actul constitutiv al societății respective.

În opinia intimatului, în măsura în care legiuitorul a conferit asociatului unic posibilitatea de a-şi stabili numărul de administratori este fără de tăgadă că nu a instituit, astfel cum în mod greșit se invocă de către recurent, obligativitatea numirii unui consiliu de administrație, ci a lăsat la latitudinea autorității tutelare stabilirea acestora prin actul constitutiv, motiv pentru care nu se impunea aplicarea art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011.

În mod greșit se invocă faptul că nicio dispoziție din O.U.G. nr. 109/2011, nu face vreo diferențiere între Societățile cu răspundere limitată sau Societățile pe acțiuni, astfel că ar fi necesară existența unui Consiliu de administrație, raportat la prevederile art. 3 punctul (5) şi art. 60 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109 din 2011.

A mai învederat instanței intimatul, în esență, că o simplă coroborare a celor două articole ale O.U.G. nr. 109/2011 confirmă că prin instituirea acestor derogări nu s-a impus numirea unui consiliu de administrație, ci s-a lăsat la latitudinea autorității publice stabilirea numărului administratorilor, așa încât nu se impunea aplicarea art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011.

Referitor la obligativitatea delegării atribuțiilor Consiliului de administrație unui director general, intimatul învederează faptul că prevederile art. 35 din ordonanță privesc societățile administrate potrivit sistemului unitar, în care este stabilit un consiliu de administrație, ori, în măsura în care Județul (J) - Consiliul Județean (J), nu a stabilit un Consiliu de administrație pentru Societatea (P), practic, potrivit actului constitutiv, administratorul desemnat de autoritatea publică tutelară – UAT Județul (J), este singurul for de conducere al societății.

În opinia intimatului, în aplicarea dispozițiilor art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 nu există nici o prevedere legală care să oblige asociatul unic să stabilească un număr multiplu de administratori sau care să interzică expres stabilirea numărului de administratori la unu.

Conform susținerilor intimatului, articolele de lege invocate de recurent în susținerea cererii sale nu sunt aplicabile în speță, iar acesta face o confuzie intenționată între reglementările aplicabile societăților pe acțiuni și cele care intră sub incidența art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, cum este Societatea (P) S.R.L.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor legale cu privire la convocarea adunării generale a asociaților, intimatul susține că, în mod corect, a reținut instanța de fond că SC (P) SRL este o societate comercială cu răspundere limitată, având ca asociat unic fondator unitatea administrativ-teritorială – Județul (J) iar U.A.T. Județul (J) prin Consiliului Județean (J), în calitate de asociat unic la SC (P) SRL îndeplinește atribuțiile Adunării Generale a Asociaților în cadrul societății, materializate prin hotărâri ale Consiliul Județean (J).

Potrivit intimatului, convocarea Consiliului Județean (J) se realizează potrivit O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și nu conform art. 41 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

În drept, intimatul a invocat art. 205 Cod procedură civilă, Legea privind societățile nr. 31/1990, O.U.G. nr. 109/2011, H.G. nr. 722/2016.

Prin întâmpinare, intimata SC (P) SRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivare, intimata a arătat că sunt neîntemeiate criticile invocate prin motivele de recurs, instanța de fond analizând corect şi punctual fiecare motiv de nelegalitate pretins de către recurent.

Referitor la faptul că Hotărârea nr. (...)/30.07.2020 ar fi fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2), respectiv art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, intimata a apreciat, în esență, că în mod corect a reținut instanța că, dacă legiuitorul nu a impus numărul administratorilor, ci a lăsat la aprecierea autorității tutelare stabilirea acestora prin actul constitutiv, nu se impune aplicarea art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, invocat de către recurent.

În opinia intimatei, nu au fost încălcate dispozițiile art. 35 alin. (1)-(3) din aceeași ordonanță, cu privire la obligativitatea delegării atribuțiilor consiliului de administrație unui director general, în măsură în care asociatul unic – Consiliul Județean (J) nu a stabilit un consiliu de administrație, administratorul desemnat de autoritatea publică tutelară fiind singurul organ de conducere al societății.

A mai învederat instanței intimata, în esență, că potrivit art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, nu există prevedere legală care să oblige asociatul unic să stabilească un număr multiplu de administratori sau care să interzică expres stabilirea numărului de administratori la unu, așa cum s-a procedat în speță.

Cât privește modalitatea de convocare a adunării generale a asociaților, în opinia intimatei critica nu este întemeiată, având în vedere că S.C. (P) S.R.L. este o societate comercială cu răspundere limitată, având asociat unic fondator Județul (J) care, prin Consiliul Județean (J), îndeplinește atribuțiile adunării generale a asociaților în cadrul societății iar astfel, convocarea Consiliului Județean (J) se realizează potrivit O.U.G. nr. 57/2019 şi nu conform art. 41 din O.U.G. nr. 109/2011, cum greșit apreciază recurentul.

În drept, intimata a invocat art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin Hotărârea Consiliului Județean (J) nr. (...)/30.07.2020 (filele 13-28 dosar fond) s-a dispus luarea unor măsuri legate de activitatea Societății (P) S.R.L., măsuri ce au vizat modificarea în integralitate a Actului Constitutiv al Societății (P) SRL (art. 1), iar conform art. 2 din această hotărâre, revocarea membrilor Consiliului de Administrație al S.C. (P) S.R.L., numiți prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. (...)/03.09.2019.

La art. 3 din hotărâre s-a mai prevăzut numirea unui administrator provizoriu pe o perioadă de 6 luni în persoana domnului (Ap).

La art. 4 din Hotărârea Consiliului Județean (J) nr. (...)/30.07.2020, s-a prevăzut că începând cu data semnării contractului de mandat al administratorului provizoriu la S.C. (P) S.R.L., se constată încetarea mandatelor de administratori în Consiliul de administrație al societății, iar potrivit art. 5 s-a aprobat contractul de mandat al administratorului provizoriu conform Anexei 2 la această hotărâre.

Curtea a constatat că recurentul a invocat critici de nelegalitate a hotărârii recurate privind interpretarea dispozițiilor art. 2, 4 alin. (2) și 28 din O.U.G. nr. 109/2011, a dispozițiilor art. 35 alin. (1) - (3) din același act normativ și a prevederilor art. 41 din O.U.G. nr. 109/2011 și 117 din Legea nr. 31/1990, toate aceste critici de nelegalitate subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Instanța de control judiciar a constatat că hotărârea recurată este legală, criticile de nelegalitate formulate de recurent fiind neîntemeiate în raport de considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Astfel, în prealabil, instanța de recurs a reținut că, fiind vorba despre un act juridic prin care se reglementează modalitatea de funcționare a unei societăți comerciale, acesta urmează regimul juridic specific dreptului privat, chiar dacă exteriorizarea voinței asociatului unic se face prin emiterea unei hotărâri de consiliu județean.

Sub acest aspect, trebuie reamintit faptul că autoritățile publice nu intră exclusiv în raporturi de drept public, ci pot avea calitatea de subiecte de drept privat, în măsura în care raportul juridic în care intră este unul de acest fel, într-un astfel de caz exteriorizarea voinței acestora făcându-se, din punct de vedere formal, prin adoptarea unor acte administrative care însă rămân guvernate de normele de drept substanțial specific dreptului privat.

Plecând de la această premisă, Curtea a avut în vedere că potrivit art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ”Membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție”.

Din interpretarea gramaticală a acestei dispoziții legale rezultă, fără echivoc, că niciunul dintre membrii consiliului de administrație al unei societăți cu răspundere limitată, cum este cazul intimatei S.C. (P) S.R.L., nu are posibilitatea legală de a ataca în justiție hotărârea adunării generale privind revocarea sa din funcție.

În speță, Curtea a constatat că prin art. 2 din Hotărârea Consiliului Județean (J) nr. (...)/30.07.2020, tocmai o astfel de măsură s-a dispus, respectiv revocarea din funcție a recurentului care îndeplinise anterior funcția de membru în Consiliul de administrație al intimatei.

Or, raportat la dispoziția legală menționată anterior, recurentul nu este îndreptățit să conteste în justiție dispoziția din Hotărârea Consiliului Județean (J) nr. (...)/30.07.2020 privind revocarea sa din funcție.

Această concluzie nu poate fi infirmată de aplicabilitatea în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, de vreme ce în cuprinsul acestei ordonanțe de urgență nu există nicio prevedere specială, derogatorie de la dreptul comun, din care să rezulte că în cazul întreprinderilor publice membrii consiliului de administrație ar avea posibilitatea de a contesta măsura revocării lor din funcție.

Curtea a reținut că interpretarea raportului dintre dreptul comun, care în cazul întreprinderilor publice este reprezentat de Legea nr. 31/1990 și norma specială, reprezentată de O.U.G. nr. 109/2011 este în sensul că în lipsa unei dispoziții speciale exprese sunt aplicabile regulile de drept comun.

Așadar, în lipsa unei dispoziții speciale exprese din care să rezulte că membrii consiliilor de administrație ale întreprinderilor publice au posibilitatea contestării în justiție a măsurii revocării lor din funcție, este aplicabilă regula de drept comun cuprinsă la art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 care consacră interdicția contestării unei astfel de măsuri.

Pe de altă parte, această interdicție nu este infirmată nici de faptul că revocarea recurentului din funcție a luat forma unei hotărâri de consiliu județean, astfel că s-ar aplica regula din materia contenciosului administrativ consacrată de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit căreia orice act administrativ vătămător poate fi atacat la instanțele de contencios administrativ de către persoanele interesate.

Sub acest aspect, așa cum s-a arătat anterior, Curtea a avut în vedere că deși exteriorizarea voinței intimatului Consiliul Județean (J) de revocare a recurentului din funcție a luat forma unei hotărâri de consiliu județean, normele de drept material care guvernează această hotărâre, inclusiv normele privind posibilitatea atacării în justiție a acesteia sunt cele din dreptul civil și nu cele din dreptul administrativ.

Nu trebuie însă omis faptul că regula generală este aceea a accesului liber la justiție iar de la această regulă, consacrată constituțional, se poate deroga numai expres. Mai mult, orice derogare de la liberul acces la justiție trebuie să fie de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie dincolo de limitele expres determinate de legiuitor.

Or, atât timp cât art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 consacră numai interdicția contestării în justiție a măsurii de revocare din funcție a membrilor consiliului de administrație, celelalte măsuri dispuse prin hotărârea atacată, respectiv modificarea actului constitutiv al intimatei, numirea unui administrator provizoriu, constatarea încetării mandatelor de administratori în Consiliul de administrație al societății și aprobarea contractului de mandat al administratorului provizoriu sunt supuse cenzurii instanțelor judecătorești sub aspectul legalității acestora.

Prin urmare, în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurent, instanța de control judiciar a analizat legalitatea dispozițiilor din hotărârea a cărei anulare s-a cerut privind modificarea actului constitutiv al intimatei, numirea unui administrator provizoriu, constatarea încetării mandatelor de administratori în Consiliul de administrație al societății și aprobarea contractului de mandat al administratorului provizoriu.

Instanța de recurs a constatat că o primă critică de nelegalitate susținută de recurent privește interpretarea art. 2, 4 alin. (2) și 28 din O.U.G. nr. 109/2011 din perspectiva posibilității ca întreprinderile publice să aibă un administrator unic și să nu aibă un Consiliu de administrație.

Analizând această critică de nelegalitate instanța de control judiciar a găsit-o neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 60 din O.U.G. nr. 109/2011 ”După intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numirea administratorilor sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere al întreprinderilor publice pentru pozițiile devenite vacante pentru orice cauză de încetare a mandatului administratorului se va face potrivit procedurii prevăzute la art. 5, respectiv la art. 29.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (1), art. 29 şi art. 34, în cazul societăților înființate conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt organizate ca societăți pe acțiuni, numărul administratorilor şi procedura de selecție a acestora, precum şi constituirea unor comitete ale administratorilor sunt stabilite de autoritatea publică tutelară prin actul constitutiv al societăților respective”.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale reiese că autoritatea publică tutelară are posibilitatea legală de a nu desemna decât un singur administrator al societăților care nu sunt constituite ca societăți pe acțiuni, nefiind astfel necesar să existe un consiliu de administrație, așa cum susține recurentul.

În acord cu judecătorul fondului, Curtea a reținut că prevederile art. 60 din O.U.G. nr. 109/2011 derogă în mod expres de la prevederile art. 28 alin. (1) din act normativ, care reglementează constituirea consiliului de administrație din mai mulți membri.

Corect a reținut tribunalul că o astfel de derogare trebuie interpretată în sensul că legiuitorul a lăsat la latitudinea autorității tutelare stabilirea numărului administratorilor și existența sau nu a unui consiliu de administrație.

Or, plecând de la această concluzie, este evident că dispozițiile art. 28 alin. (3) - (6) din același act normativ devin aplicabile numai în situația în care există un consiliu de administrație nu și în situația, permisă de lege, în care un astfel de consiliu nu există, fiind numit un administrator unic.

Contrar susținerilor recurentului, Curtea a constatat că împrejurarea că dispoziția cuprinsă la art. 60 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 nu face trimitere și la dispozițiile art. 28 alin. (3) - (6) din același act normativ nu înseamnă că aceasta trebuie interpretată că ar presupune existența întotdeauna a unui consiliu de administrație, deoarece în acest caz ar rămâne neaplicate prevederile art. 60 care consacră posibilitatea stabilirii numărului administratorilor de către autoritatea publică tutelară, inclusiv a desemnării unui singur administrator în cazul întreprinderilor publice care nu sunt organizate ca societăți pe acțiuni, ceea ce este inadmisibil, de vreme ce s-ar nesocoti regula de interpretare potrivit căreia normele juridice trebuie interpretate astfel încât acestea să producă efecte juridice și nu astfel încât să rămână lipsite de efectele avute în vedere de legiuitor. Din contră, aceste prevederi trebuie interpretate în sensul că rămân aplicabile și în cazul întreprinderilor publice care nu sunt organizate ca societăți pe acțiuni însă numai în situația în care există, potrivit actului constitutiv, un consiliu de administrație.

Curtea a reținut că nu este întemeiată nici critica recurentului privind necesitatea existenței unui Consiliu de administrație în cazul întreprinderilor publice organizate sub forma unor societăți comerciale prin raportare la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 109/2011.

Sub acest aspect, așa cum s-a arătat anterior, instanța de control judiciar a reținut că prevederile art. 60 din O.U.G. nr. 109/2011 consacră posibilitatea desemnării și a unui singur administrator, caz în care nu se organizează un consiliu de administrație iar autoritatea publică tutelară nu va fi în situația de a-și exercita atribuția prevăzută de art. 2 pct. 2 lit. b) din același act normativ.

Plecând de la aceeași realitate juridică, constând în posibilitatea ca în cazul întreprinderilor publice organizate sub forma societăților cu răspundere limitată să nu existe un consiliu de administrație, raportat la argumentele expuse anterior, este evident că nu au putut fi reținute nici criticile recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) – (3) din O.U.G. nr. 109/2011, aceste prevederi legale fiind aplicabile numai în situația în care există un Consiliu de administrație nu și în situația societăților comerciale cu răspundere limitată care au un administrator unic.

Referitor la critica de nelegalitate privind încălcarea prevederilor art. 41 din O.U.G. nr. 109/2011 și 117 din Legea nr. 31/1990, instanța de control judiciar a constatat că prevederea cuprinsă la art. 41 din O.U.G. nr. 109/2011 se regăsește la Secțiunea a 3-a din ordonanță care are ca denumire ”Protecția acționarilor minoritari”.

Mai mult, din chiar conținutul acestei norme juridice reiese că se referă exclusiv la situația acționarilor, care există doar în cadrul societăților pe acțiuni, nu și la situația asociaților, ori a asociatului unic din cadrul societăților cu răspundere limitată.

Pe de altă parte, în situația asociatului unic, cum este cazul la intimata SC (P) SRL, orice convocare a acestuia ar fi de prisos deoarece ar presupune ca asociatul unic să se convoace pe el însuși, în condițiile în care normele privind convocarea ocrotesc interese private ale persoanelor convocate.

Aceeași concluzie se impune și raportat la aplicabilitatea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, care se regăsește în cuprinsul legii la capitolul IV intitulat ”Societățile pe acțiuni”, nefiind așadar aplicabil în cazul societăților cu răspundere limitată.

Pe cale de consecință, constatând că toate criticile de nelegalitate formulate sunt neîntemeiate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.

(Decizie redactată de judecător Alin VĂSONAN și rezumată de judecător Claudia Carmen ORBAN)

Domenii speta

Spete similare