Asigurări sociale

Decizie 496 din 09.09.2020


Cuantumul pensiei nete stabilite nu poate fi mai mare decât media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor lunare cuprinse în baza de calcul al pensiei.

O.U.G. nr. 59/2017 art.VII pct.3 prevede această reglementare, astfel că la data cererii reclamantei dispoziţia privind această plafonare era deja în vigoare şi aplicabilă.

Nu se poate reţine că plafonarea nu este valabilă pentru cazul reclamantei pentru că nu este vorba de stabilirea pensiei. Art. 30 se referă la toate pensiile, inclusiv la cele deja stabilite.

Decizia civilă nr. 496/09.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanta … a solicitat în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectoriala a … și Comisia de contestații din cadrul … anularea Hotărârii nr…/28 februarie 2019, hotărâre emisă de Comisia de contestații din cadrul … și împotriva deciziei nr. …/1/27 august 2018 emisă de Casa de Pensii Sectoriala a …

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are pensie de urmaș de pe urma soțului său, …, decedat la 8.03.2005, pensionat la 28.07.2001. Pentru că a îndeplinit condițiile legale abia în mai 2018, s-a adresat cu cerere de a beneficia de pensie de urmaș de pe urma soțului său în iunie 2018. Prin decizia nr. …/27 august 2018 i  s-a comunicat faptul că pensia de urmaș stabilită este de 710 lei, reprezentând 50% din cuantumul pensiei susținătorului decedat, care ar fi fost de 1420 lei.

Așa cum rezultă din anexa 1 la decizia de pensionare, pensia acestuia brută ar fi fost de 2.310 lei, iar netul de 2.279 lei. În aceste condiții, potrivit art.53 alin.1 litera a din Legea nr. 223/2015, pensia de urmaș este în procent de 50% din pensia pe care ar fi avut-o soțul său. Nu înțelege de ce pensia sa  a fost calculată prin raportare la suma de 1420 lei și nu la suma de 2.279 lei. A formulat contestație împotriva acestei decizii care a fost respinsă prin hotărârea contestată prin prezenta acțiune.

În motivarea hotărârii contestate se invocă art.60 din Legea nr. 223/ 2015, prevederi care însă nu contravin stabilirii unei pensii de urmaș în funcție de nivelul pensiei nete de 2.279 lei. În drept a  invocat reclamanta dispozițiile Legii nr. 223/2015, art.53 și 60.

Prin întâmpinare Casa de Pensii Sectoriala a … a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată. Dispozițiilor art.60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare până la data de 15.09.2017, pensia de urmaș a fost acordată în urma aplicării procentului la cuantumul pensiei de serviciu la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat, respectiv suma de 1420 lei, cuantumul pensiei net de 2.279 lei este mai mare decât media soldelor net 1420 lei cuprinse în baza de calcul a pensiei, așa cum rezultă în anexa 1 la decizie. În drept a invocat intimata dispozițiile art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Prin sentința civilă nr.139/11.03.2020 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea … în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a … și Comisia de Contestații din cadrul …

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în speță  sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din Legea nr. 223/2015, așa cum a fost modificat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 ”pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută de art.28.” De asemenea, art.60 din Legea nr. 223/2015, așa cum a fost modificat articolul VII punctul 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/ 2017 ” la stabilirea pensiei militare  de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor salariilor nete lunare corespunzătoare soldelor salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei”.

Prevederile art.VII punctul 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.59/2017 au intrat în vigoare la 15.09.2017. La stabilirea pensiei prin decizia 1632131/27 august 2018 s-a avut în vedere situația soldelor salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, actualizate, din care se constituie baza prevăzută de art.28 din Legea nr. 223/2015 din perioada 1.01. 2001- 31.06.2001, perioada de 6 luni aleasă de către contestatoare, întocmită de …, în care s-a consemnat că media actualizată a soldelor nete  este în sumă de 1420 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea … criticând soluția pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și nelegală.

A precizat apelanta că Tribunalul Brăila a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015, în vigoare la data formulării cererii sale de stabilire a pensiei de urmaș. Începând cu 7.08. 2007 și, respectiv, 15.09.2017, atât art. 59, cât și art. 60 din Legea nr. 223/2015 au fost modificate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017, modificare care a fost în vigoare până la apariția Ordonanței de Urgență a Guvernului  nr. 114/2018, respectiv până la 29.12.2018.

În aceste condiții cererea sa de stabilirea pensiei de urmaș formulată în iunie 2018 era reglementată de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2017. Potrivit acestor prevederi stabilirea pensiei se face doar plafonat la cuantumul salariilor personalului aflat în activitate și nu doar în raport de rata medie anuală a inflației, așa cum fusese situația reglementată de Legea nr. 223 în forma anterioară Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2017. 

Interpretând aceste prevederi legale, instanța a apreciat că, deși pensia netă la care ar fi avut dreptul susținătorul legal ar fi fost de 2.279 lei, stabilită în urma indexărilor anuale cu rata inflației, pensia de urmaș trebuie să se plafoneze la media soldelor salariilor lunare nete care au stat la nivelul anului 2011 la baza de calcul a pensiei defunctului, aceasta fiind de 1420 lei.

În primul rând, plafonarea despre care se vorbește la art. 60 are în vedere strict și limitativ momentul stabilirii pensiei  militare de stat care nu poate depăși media soldelor lunare cuprinse în baza de calcul. În cauza de față nu se pune problema stabilirii pensiei militare.

 În al doilea rând, art. 59 stipulează că cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează din oficiu în fiecare an cu rata medie anuală a inflației. Prin urmare, nu se poate susține argumentul potrivit căruia atunci când trebuie calculată pensia defunctului ar trebui să ne raportăm la media soldelor avute în vedere la stabilirea pensiei, în loc de a actualiza pur și simplu pensia cu rata medie a inflației.

Ulterior modificărilor art.60, în urma OUG nr.114/2018, au fost introduse două alineate, prin care era prevăzut expres faptul că în situația în care în urma indexării pensiei militare cu rata inflației  rezultă un cuantum al pensiei mai mare decât media soldelor lunare cuprinse în baza de calcul a pensiei se acordă acel cuantum actualizat care însă nu poate depăși suma rezultată din aplicarea ratei medii a inflației asupra mediilor lunare în cauză. Astfel, la momentul stabilirii pensiei militare se are în vedere media soldelor lunare cuprinse în baza de calcul care reprezintă un plafon maxim pentru pensii.

 În același timp, aplicând indexările anuale cu rata inflației asupra pensiei deja stabilite, plafonarea va avea în vedere media soldelor lunare avute în vedere la stabilirea pensiei însăși, acestea în sumă actualizată cu rata inflației.

Clarificarea făcută odată cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 este logică, de vreme ce nu s-ar plafona în anul 2018 indexarea unei pensii stabilite în urmă cu mulți ani, anul 2001, în funcție de veniturile avute în vedere la data stabilirii ei.

Deși art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii apelantei, nu cuprindea aceste explicații în mod expres, nici nu conținea dispoziții contrare acestei interpretări și nici nu ar putea fi interpretat altfel decât conform logicii juridice simple. În baza unei astfel de logici nu se poate echivala noțiunea de ”pensie la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat” care se calculează printre o operațiune de indexare cu rata inflației a pensii stabilite la momentul acordării drepturilor de pensie cu cea de ”stabilire a pensiei militare de stat” care are în vedere media soldelor cuprinse în baza de calcul.

Pentru aceste motive, a solicitat apelanta admiterea apelului, modificarea în întregime a hotărârii apelate și, în rejudecare, admiterea contestației, anularea Hotărârii nr. 38664/28 februarie 2019 a Comisiei de Contestații din cadrul … și a Deciziei nr. 163213/1/27.08.2018 emisă de Casa de Pensii Sectoriala a … și obligarea intimatelor la stabilirea pensiei sale de urmaș, în funcție de cuantumul actualizat al pensiei susținătorului decedat, acela de 2.279 lei. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 223/2015.

Prin întâmpinare … - Comisia de Contestații și Casa de Pensii Sectoriala a … au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. În apărare au invocat exact aceleași susțineri ca cele invocate în  întâmpinarea de la instanța de fond, dar și aceleași texte de lege.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr .../1/27.08.2018 s-au stabilit drepturile de urmaș ale reclamantei, începând cu data de 1.07.2018, potrivit Legii nr. 223/2015.

Potrivit art.53 din Legea nr. 223/2015

“Art. 53. (1) Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din:

a) pensia de serviciu pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat;

b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă.

(2) Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din pensia susținătorului prevăzută la alin. (1), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:

a) 50% - pentru un singur urmaș;

b) 75% - pentru 2 urmași;

c) 100% - pentru 3 sau mai mulți urmași.”

Potrivit art.60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare la data cererii reclamantei, iunie 2018, ”La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.”

Potrivit art.30 din aceeași lege ”Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28”, iar potrivit art. 28 ”Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) -c)”.

În cauza de față, media soldelor avute în vedere, conform ”elementelor de calcul pentru susținătorul decedat” este de 1420 lei. Constatăm așadar că cuantumul pensiei nete de 2279 lei este mai mare decât media soldelor nete de 1420 lei. Potrivit art.60 alin.3 din Legea nr.223/2015

“ (3) În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăși suma rezultată din aplicarea ratei medii anuale a inflației, în condițiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la care se adaugă suma reprezentând intervenția ratei medii anuale a inflației, în aceleași condiții, din operațiunile de indexare anterioare.”

Față de aceste texte de lege, Curtea reține că textul de lege este clar și cuantumul pensiei nete stabilite nu poate fi mai mare decât media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor lunare cuprinse în baza de calcul al pensiei. Această dispoziție a apărut prin OUG nr.59/2017 art. VII pct.3, astfel că la data cererii reclamantei, dispoziția privind aceasta plafonare era deja în vigoare și aplicabilă.

Nu se poate reține că plafonarea nu este valabilă în cazul reclamantei pentru că nu este vorba de stabilirea pensiei, așa cum prevede textul de lege. Art. 30 se referă la toate pensiile, inclusiv cele deja stabilite. Pentru a putea fi stabilită pensia de urmaș a reclamantei s-a făcut procesul de stabilire a pensiei susținătorului decedat.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că susținerile apelantei-reclamante din cererea de apel sunt nefondate și instanța de fond a făcut o corectă interpretare a textelor de lege aplicabile în speță.

Potrivit art.480 din Codul de procedură civilă și Legea nr.223/2015 urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei civile nr. 139/11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila.