Dreptul consumatorului. Impreviziunea contractului de credit bancar.

-Legea nr.77/2016, art. 4-8, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 623/25.10.2016 şi 731/6.11.2019

Curtea Constituţională a stabilit că echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a creditului,  ci prin raportare strictă şi exclusivă la conţinutul clauzelor contractuale. De asemenea, a evidenţiat că diferenţele de curs valutar apărute pe perioada de executare a contractului, ca unic şi exclusiv factor generator al impreviziunii, trebuie analizate doar din perspectiva consistenţei valorice şi a  persistenţei temporale.

În cauză, devalorizarea CHF, în raport cu moneda naţională a fost în proporţie de peste 50% în condiţiile în care la momentul încheierii contractului de credit (15.09.2008) paritatea faţă de leu a CHF era de 2,27 lei, iar aceasta a ajuns la momentul declarării scadenţei anticipate a creditului (2014) la aproximativ 3,60 lei.

Această fluctuaţie importantă a cursului valutar care prezintă o situaţie continuă, în sensul unei constante în timp, constituie o situaţie de impreviziune contractuală, cu consecinţa unei dezechilibrări majore a prestaţiilor părţilor şi a antrenării unei obligaţii mult prea oneroase în sarcina recurenţilor contractanţi în raport de cealaltă parte contractantă şi anume intimata.

Prin Decizia nr. 246/A din 7 mai 2019 pronunţată de Tribunalul SM în dosarul nr. 10496/320/2016 s-a admis apelul formulat de apelanta B.P. SA şi însuşit de succesoarea în drepturi SC B.T.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 2758/25.05.2018, pronunțată de Judecătoria TM în dosarul nr. 10496/320/2016 şi s-a dispus schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul că s-a admis contestaţia formulată de B.P. SA şi însuşită de succesoarea în drepturi B.T.R. SA şi s-a respins acţiunea reconvenţională formulată de intimaţii M.A.L., M.G. şi M.N.

De asemenea, intimaţii au fost obligaţi la plata sumei de 20 lei către apelanta B.T.R. SA, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei  hotărâri au formulat recurs M.A.L., M.N. şi M.G. solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, respingerea contestaţiei formulate de BP SA împotriva notificării privind darea în plată a imobilului situat în M.T.M, str. R. nr. XXX ap. Z, jud. M, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că astfel cum a sesizat şi instanţa de fond, recurenţilor le-a fost declarată scadenţa anticipată a creditului dat fiind faptul că nu mai făceau faţă plătii ratelor ca urmare a diminuării costurilor salariale, concomitent cu creşterea monedei creditului.

Recurenţii au mai arătat faptul că impreviziunea constă în paguba pe care o suferă una dintre părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, determinate de fluctuaţiile monetare sau de alte împrejurări.

Din analiza celor învederate anterior,  recurenţii au apreciat că se poate observa faptul că a intervenit o schimbare în ceea ce priveşte relaţia contractuală, respectiv dublarea cursului CHF-lui prin raportare la momentul încheierii contractului de credit.

Dublarea cursului CHF trebuie să fie analizată prin raportare la ceea ce putea fi previzionat de un om diligent, mediu, cunoscut ca agentul-model. Astfel, impreviziunea, prin raportare la acest motiv, implică o analiză obiectivă a tuturor elementelor de fapt definitorii care circumstanţiază pricina dedusă judecăţii.

Or şi în acest caz, instanţa în mod corect a reţinut faptul că, nici măcar banca nu a prevăzut o astfel de majorare a cursului valutar.

Recurenţii au arătat în continuare că este de domeniul evidenţei că încheierea unui contract de credit într-o monedă străină, exotică pentru zona europeană, implică un anumit grad -rezonabil- al fluctuaţiei. Astfel, fără urmă de tăgadă, părţile litigante şi-au asumat o oscilaţie normală a cursului monedei creditelor. Din acest punct de vedere, oscilaţia este privită de părţi ca şi un risc inerent contractului, normal oricărei convenţii de credit încheiată într-o monedă străină.

Ceea ce impreviziunea vizează este un risc supraadăugat, risc care nu putea fi previzionat de părţi la momentul încheierii convenţiei.

Recurenţii au mai arătat că  un agent-model, diligent şi rezonabil, înainte de a se obliga juridic, analizează condiţiile în care urmează a se încheia convenţia. Printr-o simplă incursiune în istoria acestei monede, catalogată ca fiind exotică, se poate observa că aceasta a avut un curs constant în limitele firescului. În acest sens, se poate observa că încă din anul 1952 şi până în anul 2015 CHF a avut un mare grad de constanţă, ceea ce făcea ca această monedă să fie una sigură, punând părţile la adăpost de orice riscuri valutare care ar putea interveni.

Fluctuaţile normale de curs valutar sunt previzionate şi chiar acceptate de părţi, ceea ce implică respectarea principiului pacta sunt servanda. Dar, aproape dublarea cursului CHF-ului, reprezintă un risc care, cu puterea certitudini, conduce la concluzia că acesta este unul supraadăugat care nu putea fi previzional de părţi. În lipsa previzionării, în mod cert nu putea fi acceptat de părţi.  Astfel, recurenţii au apreciat că într-o interpretare per a contrario s-ar goli de conţinut instituţia impreviziunii, ceea ce nu este de acceptat deoarece în actuala legiuire -neaplicabilă în speţă-impreviziunea este reglementată in terminis, iar pe vechiul Cod civil, instituţia impreviziunii era acceptată atât de doctrină cât şi de practica judiciară.

Recurenţii au arătat de asemenea că lipsa previzionării se desprinde şi din faptul că implicit pârâta, dacă ar fi avut cunoştinţă de o asemenea fluctuaţie, fie în favoarea, fie în defavoarea băncii, nu ar fi consimţit la încheierea celor două contracte de credit pentru o perioadă atât de îndelungată, deoarece în ipoteza devalorizării CHF-ului, aceasta ar fi suferit serioase pierderi, ceea ce ar fi avut aptitudinea de a periclita activitatea băncii. Or, având în vedere numărul mare de contracte de credit încheiate în CHF, se poate concluziona că fluctuaţia atât de puternică a acestei monede nu a fost previzionată nici de pârâtă, în calitatea sa de profesionist în domeniul bancar, deoarece, o fluctuaţie atât de intensă, raportat la numărul mare de credite în această monedă, ar fi pus activitatea băncii în pericol, ceea ce, în mod evident, nu ar fi fost intenţia pârâtei.

In acest sens, s-a mai apreciat că dacă această monedă ar fi fost cunoscută ca fiind instabilă, nu ar fi fost o monedă frecventă în activitatea băncii cu clienţii, pârâta având obligaţia să refuze acordarea de credite în CHF pentru că instabilitatea valutară poate presupune şi destabilizarea activităţii băncii care duce întotdeauna la destabilizare bancară generală pe piaţă şi destabilizarea economiei, ceea este de neacceptat.

Nu în ultimul rând, recurenţii au apreciat că apelanta avea obligaţia de informare a clienţilor cu privire la riscurile pe care le implică contractarea unui credit într-o monedă străină. De aici se poate concluziona că nici măcar banca, în calitatea sa de profesionist al pieţei bancare - ceea ce implică cunoştinţe net superioare fată de clientul prudent şi diligent- nu putea previziona o astfel de evoluţie a cursului valutar al monedei creditului, ceea ce, din nou, conduce la afirmarea, cu titlu de certitudine, că dublarea cursului CHF-ului implică tocmai acest risc supraadăugat, fiind un motiv de impreviziune.

Recurenţii au arătat în continuare faptul că în egală măsură, problemele de familie, pe lângă implicaţii de ordin moral ce au fost suportate de aceştia au avut puternice implicaţii financiare.

Recurenţii nu şi-au asumat riscul supraadăugat. Acest lucru este datorat faptului că riscul supraadăugat nu putea fi previzionat de părţi la momentul încheierii celor două convenţii de credit. În lipsa previzionării, este lipsit de orice logică a se prezuma, că reclamantul şi-a asumat o valorizare atât de puternică a CHF-ului.

În anul 2010, a intrat în vigoare legea privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar care a prevăzut la articolul 1, că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor sau indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar.

Recurenţii au mai arătat că astfel cum a fost reţinut şi în Cauza CI86-16 a CJUE, Andriciuc co. României, în cazul în care o instituţie financiară acordă un împrumut încheiat în monedă străină, aceasta trebuie să furnizeze împrumutatului informaţii suficiente pentru a-i permite să adopte o decizie prudentă şi în cunoştinţă de cauză.

Astfel, profesionistul trebuie să comunice consumatorului vizat orice informaţie pertinentă care îi permite acestuia să evalueze consecinţele economice ale unei clauze asupra obligaţiilor sale financiare.

Mai precis, revine instanţei naţionale obligaţia să verifice dacă consumatorul a fost informat cu privire la toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligaţiei sale şi care îi permit acestuia să evalueze costul total al împrumutului său.

Într-adevăr, la momentul contractării unui credit în valută trebuie să existe şi un nivel minim de conştientizare în sarcina consumatorului. Banca nu are o obligaţie de educare a consumatorului-client chiar şi în chestiuni elementare, iar variaţia cursului de schimb al valutelor este o chestiune de notorietate generală, este o noţiune care nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru a o putea înţelege.

Recurenţii au mai solicitat ca instanţa să constate faptul că, în speţă, banca nu a făcut dovada şi, de altfel, nici nu a susţinut că cel puţin în ultimii 20 de ani, moneda CHF a mai înregistrat o astfel de apreciere, şi nici nu a arătat că în ultimii 20 de ani a existat vreo altă monedă străină care să fi înregistrat o astfel de apreciere pentru a putea reţine că o apreciere de 100% a CHF-ului este ceva cât se poate de normal pe piaţa valutară.

Ca atare, recurenţii au apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 4 din Legea 77/2016, care prevăd că: legea se aplică creditelor de până in 250.000 euro, calculaţi la cursul BNR din ziua in care s-a luat creditul; legea se aplică celor ce au accesat credite cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă (in acest caz intră inclusiv creditele de nevoi personale, indiferent de valuta creditului, garantate cu ipoteca); cel ce solicită darea in plată trebuie să nu fi fost condamnat penal privind infracţiuni ce ţin de creditul in cauză; dacă creditul a fost garantat cu una sau mai multe ipoteci, atunci în plată se vor oferi toate ipotecile in cauză.

Intimata B.T.R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că instanţa de apel s-a raportat în mod corect la prevederile Legii nr. 77/2016 cât şi la deciziile Curţii Constituţionale, atât în ceea ce priveşte condiţiile de formă prealabile referitoare la notificarea emisă în temeiul actului normativ respectiv, cât şi din perspectiva analizării eventualei incidenţe a impreviziunii, soluţia pronunţată fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu hotărârile Curţii Constituţionale, nefiind vorba de o aplicare greşită a legii.

Intimata a apreciat că în prezenta cauză impreviziunea este nedovedită, iar soluţia dată de instanţa de apel este temeinică şi legală

În cauză nu a intervenit niciun element excepţional şi exterior voinţei părţilor contractuale, neprevăzut, ce ar fi putut să facă excesiv de oneroasă executarea obligaţiei reclamanţilor şi de care să fi beneficiat cealaltă parte, determinând ruperea echilibrului contractual.

În primul rând, aşa cum rezultă din clauzele contractuale, creditul a fost acordat în franci elveţieni, iar recurenţii şi-au asumat obligaţia de restituire a creditului în aceeaşi monedă, fără ca în contract să existe vreo clauză referitoare la riscul valutar. Astfel, pe toată perioada de după perfectarea contractului de credit, drepturile şi obligaţiile părţilor în ceea ce priveşte prestaţiile contractuale au rămas nemodificate.

Contractarea creditelor în valută presupunea cunoaşterea de către părţile contractante a posibilităţii/riscului fluctuaţiei cursului de schimb şi acceptarea acestui risc, mai ales că în perioada de după 1989, toţi cetăţenii României au suferit impactul inflaţiei galopante şi a fluctuaţiei cursului valutar al celor mai importante valute de pe piaţă (dolarul american, marca germană şi, mai apoi, euro), cu efecte directe asupra situaţiei macro şi microeconomice şi asupra veniturilor şi cheltuielilor acestora.

Intimata a mai arătat că în virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligaţia de a restitui exact suma împrumutată, indiferent de creşterea sau scăderea valorii banilor, cu excepţia situaţiei în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul in speţă. De altfel, principiul nominalismului a fost preluat şi în noul Cod civil, la art. 2164 alin. (2).

În acest sens, intimata a apreciat că  nu este nimic abuziv în a pretinde exact cantitatea de bani împrumutată, dimpotrivă, acest principiu guvernează dreptul român încă din anul 1864, dovedindu-şi actualitatea şi pertinenţa şi in prezent. O eventuală diferenţă de valoare a monedei se datorează unor motive independente de voinţa părţilor.

Prin urmare, legiuitorul a anticipat posibilitatea existentei unei diferenţe a valorii sumei împrumutate în cazul împrumutului ce are ca obiect o suma de bani, între momentul acordării împrumutului şi cel al restituirii, prin instituirea principiului nominalismului. În acest caz, suma de bani împrumutată este privită ca o cantitate de bunuri fungibile, ce naşte în sarcina împrumutatului obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate cu cele împrumutate.

De asemenea, intimata a apreciat că un contractant diligent al unui credit pe termen lung nu are cum să nu ia în calcul posibilitatea ca veniturile sale să fluctueze, chiar şi în sens descrescător, din varii motive, o astfel de ipoteză nefăcând parte din categoria situaţiilor ce pot justifica aplicarea teoriei impreviziunii.

Nu în ultimul rând, intimata a arătat că recurenţii nu au făcut dovada intervenirii impreviziunii şi, în special, a dezechilibrului contractual semnificativ care să se fi produs în detrimentul lor şi pe care aceştia să nu îl fi putut prevedea la momentul perfectării contractului de credit.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 623 din 25.10.2016 Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea Legii nr.77/2016 în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţia referitoare la existenţa impreviziunii.  Instanţa constituţională a dat o interpretare constituţională legii, încadrând darea în plată forţată a imobilului ipotecat în coordonatele impreviziunii.

Sarcina de a interpreta, în funcţie de situaţiile concrete ce se judecă, îndeplinirea sau nu a exigenţelor sau condiţiilor impreviziunii, revine instanţelor de judecată chemate să interpreteze şi să aplice prevederile Legii nr.77/2016.

Numai că prin Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019 a Curţii Constituţionale, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. unic pct.2 [cu referire la art.4 alin.11 şi alin 13 ], pct.3 [cu referire la art.4 alin.3 şi 4], pct.6 [cu referire la art.7 alin. 11], pct. 7 [cu referire la art.7 alin.9], pct.8 [cu referire la art.7 alin. 51] şi pct.9 [cu referire la art.8 alin.5 teza a doua] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, mai precis prin considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a oferit instanţelor judecătoreşti chemate să interpreteze şi să aplice prevederile Legii nr.77/2016 anumite repere  de interpretare, apreciate de prezenta instanţă ca fiind obligatorii.

În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că în mod greşit instanţele judecătoreşti analizau şi administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că în acest mod se afectează starea de impreviziune a contractului de credit.

Curtea a stabilit că echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a creditului, ci prin raportare strictă şi exclusivă la conţinutul clauzelor contractuale.

Curtea a mai stabilit că diferenţele de curs valutar apărute pe perioada de executare a contractului, ca unic şi exclusiv factor generator al impreviziunii, trebue analizate doar din perspectiva consistenţei valorice şi a  persistenţei temporale.

În cazul analizat devalorizarea CHF, în raport cu moneda naţională a fost în proporţie de peste 50% în condiţiile în care la momentul încheierii contractului de credit (15.09.2008) paritatea faţă de leu a CHF era de 2,27 lei, iar aceasta a ajuns la momentul declarării scadenţei anticipate a creditului (2014) la aproximativ 3,60 lei.

Această fluctuaţie importantă a cursului valutar care prezintă o situaţie continuă, în sensul unei constante în timp, constituie o situaţie de impreviziune contractuală, cu consecinţa unei dezechilibrări majore a prestaţiilor părţilor şi a antrenării unei obligaţii mult prea oneroase în sarcina recurenţilor contractanţi în raport de cealaltă parte contractantă şi anume intimata.

În raport de reperele de interpretare obligatorii oferite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 731/2019, instanţa de recurs reţine că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art.488 pct.8 Cpc privind greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, motiv pentru care în temeiul prevederilor art.496 Cpc, Curtea va admite cererea de recurs  formulată de intimaţii M.A.L., M.N. şi M.G., împotriva deciziei nr. 246/A/07.05.2019 pronunţate de Tribunalul  SM în dosarul nr. 10.496/320/2016.

De asemenea, Curtea va casa  decizia atacată şi rejudecând cauza în limitele casării,  va respinge apelul formulat de apelanta B.P. S.A. şi însuşită de succesoarea în drepturi B.T.R. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2758/25.05.2018 pronunţate de Judecătoria TM în dosarul nr. 10.496/320/2016.

În privinţa cheltuielilor de judecată, Curtea în temeiul prevederilor art.453 Cpc, va obliga intimata la plata către recurenţi a cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 2000 lei, cheltuieli care au fost dovedite de înscrisurile depuse la dosar. În recurs nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată avansate de recurenţi.

Domenii speta

Spete similare