Căi de atac. Recurs declarat împotriva deciziei prin care instanţa de apel a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru judecarea fondului. Inadmisibilitate.

Decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei. O astfel de hotărâre nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii extraordinare de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita şi asupra hotărârii anterioare, care a declanşat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

-art. 480 alin. (3) teza I cod procedură civilă

-art. 466 alin. (4)  cod procedură civilă

-art. 483 alin. 1 cod procedură civilă

-

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la data de 28.01.2019 reclamantul ...a chemat în judecata pe pârâţii X şi Y solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 20.879,59 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor materiale constând în contravaloarea alimentele, medicamentelor şi cheltuielile cu tratamentul recuperator pe perioada ianuarie 2016-decembrie 2018, cheltuieli efectuate de reclamant pentru recuperarea medicală în urma  accidentului rutier produs la data de 22.01.2008 de pârâtul Y angajat al pârâtei X.

Prin sentinţa civilă nr. 10246/02.10. 2019, pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de pârâta X. A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi rejudecand, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulata.

Prin decizia civilă nr. 372  de la 17 Martie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a admis apelul, s-a anulat sentința atacata şi s-a retinut cauza spre rejudecare.

S-a acordat termen la data de 09.06.2020, cu citarea părţilor.

Tribunalul a constatat că în mod greșit prima instanță a apreciat că în speță sunt obligatorii dispozițiile Legii nr. 213/2015, care ar impune o procedură administrativă specială și obligatorie de urmat pentru creditorii de asigurări, respectiv pentru persoana păgubită în cazul asigurării de răspundere civilă.

De asemenea, Tribunalul a reținut că în speță nu sunt incidente disp. art. 54 din Legea nr. 136/1995, a reținut și efectele puterii de lucru judecat ale sentinţei civile  nr. 12941/2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, definitivă prin decizia nr. 667/2018 a Tribunalului Dolj prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul …. și a fost obligată pârâta X la plata de despăgubiri către reclamant pe perioada 02.10.2012-31.10.2015.

S-a apreciat că prin soluția pronunțată prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei şi în temeiul art. 480 alin. 3 teza a doua N.C.proc.civ., s-a  anulat sentinţa şi s-a reţinut cauza pentru rejudecarea fondului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă X, criticând-o pentru nelegalitate,  şi învocând că hotararea instantei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea gresita a normelor de drept material, conform art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod pr. civ.

A solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 din N.C.P.C., Lg. 136/1995, Norma CSA 11/2007, Legea 213/2015, Legea 85/2014.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei ca fiind legală şi temeinică.

Analizând recursul declarat, Curtea constată că este inadmisibil, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art.457 alin.1 Cod de procedură, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În conformitate cu art. 483 alin. 1 cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Alineatul 2 al acestui text legal, aşa cum a fost modificat prin  Legea 310/2018, forma în vigoare la data promovării acțiunii de față, stabileşte că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j indice 3), precum şi în alte categorii de cauze expres prevăzute de textul legal.  De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Din dispoziţiile codului de procedură civilă rezultă că între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit art. 466 alin. (4)  cod procedură civilă împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Art. 494 cod procedură civilă dispune că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.

Conform art. 480 alin. (3) teza I cod procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Faţă de aceste prevederi legale, Curtea constată că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei. O astfel de hotărâre nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii extraordinare de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita şi asupra hotărârii anterioare, care a declanşat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

Hotărârea intermediară pronunţată de instanţa de apel este supusă căii de atac a recursului doar odată cu sentinţa prin care se soluţionează fondul cauzei, în acest fel fiind respectat principiul unicităţii de exercitare a căii de atac, prevăzut de art. 460 cod procedură civilă,  care face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 14/11/2007,  dată în recursul în interesul legii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 299 alin. 1, cu referire la art. 297 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă de la 1865.

Deşi litigiul de faţă este soluţionat sub imperiul Noului cod de procedură civilă, dezlegarea Înaltei Curţi este în continuare incidentă, deoarece se referă la aceeaşi problemă de drept, textele legale nu au fost modificate sub aspectul reglementării unei căi de atac distincte pentru hotărârile intermediare pronunţate în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea apelată, cu reţinerea cauzei spre judecare, cu excepţia cazului în care instanţa de apel a constatat propria sa competenţă, este inadmisibil. În considerentele Deciziei s-a arătat că prin art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865 se prevede că atunci când există vreun motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare, dispoziţie care se referă la situaţia când instanţa de apel adoptă, în aceeaşi cauză, o primă hotărâre prin care, admiţând apelul, anulează în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea apelată, reţinând procesul spre judecare, precum şi o a doua hotărâre prin care soluţionează fondul cauzei. „Ca urmare, decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, nu poate fi decât o hotărâre cu caracter intermediar, având menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei. Aşa fiind, o atare hotărâre, nerezolvând prin ea însăşi obiectul litigiului, impune incidenţa dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii, a căror raţiune constă tocmai în a nu se exercita de mai multe ori, succesiv, o anumită cale de atac într-o cauză aflată în acelaşi stadiu de rezolvare.

Or, câtă vreme cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, astfel că nu poate fi considerată soluţionată definitiv decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului, iar raţiunea pentru care s-a instituit principiul de a fi supuse căii extraordinare de atac a recursului numai hotărârile judecătoreşti definitive este tocmai necesitatea instituirii unui sistem de natură să asigure judecarea completă şi într-un timp rezonabil a dosarelor, fără fragmentarea cursului judecăţii, se impune cu evidenţă ca o atare cale de atac să nu poată fi exercitată şi împotriva deciziei de anulare în tot sau în parte a procedurii urmate şi a hotărârii apelate, cu menţinerea cauzei spre judecare.”

 De asemenea, Înalta Curte a arătat că expresia "...reţine procesul spre judecare" din finalul reglementării cuprinse în art. 297 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă impune interpretarea textului de lege în sensul că, într-o astfel de ipoteză, admiterea apelului şi anularea hotărârii supuse acestei căi de atac nu dezinvestesc instanţa de apel, ci o atare soluţie se încorporează în succesiunea actelor procesuale ce se finalizează prin decizia cu caracter definitiv, care rezolvă pe fond procesul, singura susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate şi de cele statuate în decizia în interesul legii de către ÎCCJ, se constată că decizia recurată nu este supusă căii de atac a recursului deoarece are caracter intermediar şi nu are ca efect finalizarea judecăţii în calea de atac a apelului.

În consecinţă, Curtea fiind învestită cu judecata unei căi de atac neprevăzută de lege, urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

Domenii speta

Spete similare