Promovarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului plătit din fonduri publice. Necesitatea desfăşurării activităţii timp de 3 ani în gradul profesional imediat inferior.

Termenul de 3 ani necesar promovarii în gradul superior, prevăzut de art. 31 alin. 6 din Legea nr. 153/2017, se calculeaza de la data obtinerii gradului imediat inferior din care urmează a se promova, şi nu de la data la care salariatul îndeplineşte condiţiile de vechime în specialitate prevăzute art. 43 alin. 3 din Regulamentul - cadru aprobat prin HG nr. 286/2011.

Stabilind că promovarea în grade sau trepte imediat superioare se face din 3 în 3 ani, legiuitorul a avut în vedere desfăşurarea activităţii timp de 3 ani în gradul profesional din care urmează a se promova, numai în acest context fiind justificată instituirea unor termene de câte 3 ani între promovările succesive.

Condiţionarea promovării de o anumită vechime în gradul imediat inferior apare justificată inclusiv prin prisma specificului instituţiei juridice a promovării, care presupune, în esenţă, avansarea într-un post superior ca urmare a rezultatelor obţinute,  o asemenea finalitate impunând aşadar ca evaluarea să aibă în vedere activitatea desfăşurată un anumit interval de timp în postul imediat inferior. Din această perspectivă, condiţiile de promovabilitate sunt diferite de cele referitoare la acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşelor de muncă, distinct reglementate la art. 10 din Legea nr. 153/2017, numai în această ipoteză gradaţia fiind acordată automat, la trecerea la o anumită tranşă de vechime în muncă.

 Prin sentinţa civilă nr. 317 din 25.03.2020 pronunţată de  Tribunalul Olt, Secţia I Civilă în dosarul nr. 2788/104/2019 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul___, în contradictoriu cu pârâtul___, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 108 lei, cheltuieli de judecată către pârât.

 Pentru a  pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul a solicitat instanţei să fie obligat pârâtul angajator să organizeze examen de promovare a sa în grad imediat superior, respectiv consilier juridic I, cu efectele obţinerii gradului, astfel cum au fost solicitate în petitele 2, 3 şi 4 ale acţiunii.

Reclamantul este încadrat la unitatea pârâtă în funcţia de consilier juridic gr. II, conform  contractului individual de muncă nr. 119/28.03.2017.

Anterior încheierii contractului individual de muncă, reclamantul prin decizia nr. 8/14.01.2016, a fost detaşat la ____ în funcţia de consilier juridic debutant, pe o perioadă de până la 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs.

Prin decizia 168/07.07.2016 s-a prelungit detaşarea reclamantului, pe aceeaşi funcţie de consilier juridic debutant, pe o perioadă de cel mult 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs.

La data de 13.01.2017, pârâtul a emis  decizia nr. 17/13.01.2017 prin care s-a prelungit detaşarea reclamantului, pe aceeaşi funcţie de consilier juridic debutant, pe încă  o perioadă de cel mult 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs.

În urma participării la concursul pentru ocuparea postului de consilier juridic II, reclamantul fiind declarat câştigător, unitatea pârâtă a încheiat cu acesta contractul individual de muncă nr. 119/28.03.2017, cu începerea activităţii din 29.03.2017, dată de la care acesta a început activitatea pe perioadă nedeterminată, în funcţia de consilier juridic gr. II.

Dispozitiile referitoare la conditiile generale de promovare cuprinse in Legea nr.153/2017 si HG nr.286/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, prevăd:

Art.36 alin.6 si 7 din Legea nr.153/2017:

“(6) Promovarea in grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 in 3 ani, in functie de performantele profesionale individuale, apreciate cu calificativul „foarte bine“, cel putin de doua ori in ultimii 3 ani de activitate, de catre comisia desemnata prin dispozitie a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte reprezentantii organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor, daca in statute sau in legi speciale nu se prevede altfel.

(7) Activitatea profesionala se apreciaza anual, ca urmare a evaluarii performantelor profesionale individuale, de catre conducatorul institutiei publice, la propunerea sefului ierarhic, prin acordarea calificativelor „foarte bine“, „bine“, „satisfacator“ sau „nesatisfacator“, daca in statute sau in legi speciale nu se prevede altfel.”

Art. 43 alin.3 din HG nr.286/2011, cu modificarile si completarile ulterioare:

"(3) Pentru a participa la examenul de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidatul trebuie sa fi obtinut calificativul «foarte bine» la evaluarea performantelor profesionale individuale cel putin de doua ori in ultimii 3 ani, in care acesta s-a aflat in activitate."

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate anterior, rezultă faptul ca Legea nr.153/2017 si HG nr.286/2011, impun o conditie generala de vechime in gradul din care se face promovarea, de 3 ani.

Prin urmare, nu este suficient sa fie indeplinite conditiile speciale prevazute de Ord. MS nr.1470/2011, invocate de reclamant, atata timp cât nu este indeplinita conditia generala de vechime de 3 ani în gradul din care se face promovarea.

Astfel, instanţa a constatat că, până la data de 29.03.2017 reclamantul a desfăşurat activitate de consilier juridic debutant şi de la această data şi-a început activitatea de consilier juridic gr. II, data de la care începe să curgă termenul de 3 ani, pentru a participa la examenul de promovare în gradul superior, respective consilier juridic I (adică 29.03.2017 – 29. 03. 2020).

Aceeasi concluzie rezulta si din interpretarea prevederilor referitoare la calificativele obtinute la evaluarea performantelor profesionale individuale, fiind necesar ca reclamantul sa fi obtinut calificativul “foarte bine” cel putin de 2 ori in ultimii 3 ani, adică  3 ani de încadrare în gr. II al funcţiei de consilier juridic.

Sub acest aspect, în ceea cel priveşte pe reclamant, instanţa a reţinut că exista calificative pentru activitatea desfasurata in gradul II al functiei de consilier juridic numai pentru 2 ani, si anume 2017 si 2018 – filele 24, 25 dosar, iar calificativul obtinut pentru activitatea din 2016, este corespunzator gradului profesional de debutant, pe care acesta il avea la momentul respectiv.

Prin urmare, in cazul reclamantului, termenul de 3 ani necesar promovarii in gradul I al functiei de consilier juridic, se calculeaza de la data obtinerii gradului II avut in prezent, respectiv de la data de 29.03.2017, cand a ocupat prin concurs functia de consilier juridic II şi care se împlineşte la data de 28.03.2019.

Pe cale de consecinta, acest termen nu era împlinit nici la data de 28.10.2019, cand reclamantul a formulat la unitate prima solicitare de organizare a examenului de promovare in grad, si nici la data de 04.12.2019, data introducerii actiunii la instanta de judecata, astfel incat solicitarea reclamantului de obligare a angajatorului pârât la organizarea examenului de promovare a acestuia in gradul profesional I al functiei de consilier juridic, ca petit principal al cererii de chemare in judecata, este neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, instanţa a respins cererea principala, ca neîntemeiată, şi, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, a respins şi cererile accesorii, respectiv încadrarea, începând cu data de 01.08.2019, pe consilier juridic I, ca urmare a participării la examenul de promovare, achitarea tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru consilier juridic, gr. I\ începând cu data de 01.08.2019, precum şi cererea referitoare la plata sumei actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitată de pârât prin consilierul juridic, s-a reţinut că potrivit art. 453 alin.1 Ncpc, partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată părţii care a câştigat.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”, fapta acesteia generând răspunderea civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, respectiv de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Astfel, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuielile cu transportul consilierului juridic la instanţă.

Se constată că juristul pârâtei a fost prezent la cele 3 termene de judecată, respectiv  în data de 29.01.2020, 12.02.2020 şi 11.03.2020, depunând bonuri de combustibil din data de 29.01.2020 în suma de 50,53 lei, din data de 12.02.2020 în sumă de 50,00 lei şi din data de 11.03.2020 în sumă de 50,03 lei. Având în vedere distanţa rutieră de 40 Km/ C – S, consumul de combustibil aferent de 3 l, ori 3 termene de judecată calculată pentru o distanţa dus/întors, rezultă un consum de 18 l combustibil, instanţa constatând că aceste cheltuieli cu deplasare se ridică la suma de 108 lei.

Faţă de această situaţie instanţa, a obligat pe reclamantul la plata către pârâtul Spitalul Municipal Caracal a sumei de 108 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 În motivarea apelului a arătat că, într-o primă teză, solicită anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece instanţa nu a respectat dispozițiile legale în materie, în sensul că toate aspectele de fapt și de drept reținute de către instanța de fond în considerentele sentinței civile apelate nu reprezintă altceva decât susținerile pârâtului din întâmpinare .

Considerentele invocate de către pârât prin întâmpinare fie au fost copiate întocmai de către instanța de fond în sentința civilă apelată (de exemplu, în paragraful al doilea, pagina 7 din sentința apelată, unde este redat textul art. 31, alin. (6) din Legea numărul 153/2017, o parte din prima frază este îngroșată exact ca în cuprinsul întâmpinării depuse de către intimatul-pârât) fie au fost înlocuite unele cuvinte la începutul frazei dar ulterior, conținutul este același ca și în întâmpinarea depusă de către intimatul-pârât la instanța de fond.

Consideră că instanța de fond nici nu a verificat dacă este corect textul de lege indicat de către pârât, copiindu-l pur și simplu așa cum era menționat, respectiv „art. 36 alin. 6 și 7 din Legea nr. 153/2017” textul indicat fiind de fapt art. 31, alin. (6) și (7) din Legea numărul 153/2017.

A invocat dispoziţiile art. 425 alin. (1), lit. b NCPC, arătând că în mod obligatoriu, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivare argumentele pro și contra (atât în fapt, cât și în drept) care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal, hotărârea fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425, alin. (1), lit. b) din NCPC.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României si art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv realizat decât dacă susținerile părților sunt corect examinate de către instanță, instanța având obligația de a proceda Ia examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de proba.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În acest sens, a invocat apelantul jurisprudenţa CEDO din cauzele Van de Hurk c. Ţările de Jos şi cauza Albina c. României,

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției” (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul cauzei, fiind justificată anularea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, în temeiul prevederilor art. 480, alin. (2) și (3) din NCPC.

O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o anulare cu trimitere spre rejudecare, chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat „pe fond”.

O motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistenţa motivării.

În teză subsidiară, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 NCPC a solicitat schimbare în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

A arătat că  în prezent, este angajat în funcția de consilier juridic gradul II la Spitalul______, serviciul Managementul Calității Serviciilor Medicale, post ocupat în luna martie 2017, în urma susținerii concursului organizat în conformitate cu dispozițiile art. 4, alin. (1) din Ordinul numărul 1470/2011 emis de către Ministerul Sănătății.

 Precizează că lucrează însă  în specialitate juridică din luna ianuarie 2016 la spital, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la instanța de fond astfel că, până la data formulării cererii de chemare în judecată, a acumulat o vechime totală de 3 ani și 10 luni în specialitatea de consilier juridic.

 La data de 17.01.2019, șeful de serviciu în cadrul căruia lucrează a formulat cererea înregistrată sub numărul 959 prin care a solicitat a se analiza data promovării sale în gradul imediat superior în urma îndeplinirii condițiilor de vechime, cerere la care nu s-a primit răspuns și nici nu s-a organizat examen de promovare.

Ulterior, prin cererea numărul 21421/28.10.2019, a solicitat aprobarea promovării în funcția de consilier juridic gradul I, deoarece îndeplinește toate condițiile de promovare în gradul imediat superior prevăzute de Ordinul numărul 1470/2011 emis de către Ministerul Sănătății, respectiv: deține diplomă de licență în specialitatea juridică; a realizat 3 ani și 6 luni vechime în specialitate.

Nu i s-a răspuns favorabil acestei solicitări, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată.

Prin sentința civilă apelată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o, reținând în mod eronat faptul că termenul de 3 ani necesar promovării în gradul I al funcției de consilier juridic, se calculează de la data obținerii gradului II avut în prezent, respectiv de la data de 29.03.2017, când a ocupat prin concurs funcția de consilier juridic II și care se împlinește la data de 28.03.2019.

A expus conţinutul dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Hotărârea Guvernului numărul 286/2011 pentru aprobarea regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice şi ale art. 31 alin. (6) și (7) din Legea numărul 153/2017, din cuprinsul cărora rezultă că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres că cei trei ani după trecerea cărora se poate face promovarea trebuie desfăşuraţi în gradul profesional imediat inferior celui pentru care se doreşte promovarea, ci respectivii 3 ani trebuie să fie de activitate.

Era obligatoriu astfel să fie avută în vedere și perioada de timp în care și a desfășurat activitatea de consilier juridic înainte de a deveni consilier juridic gradul II și nu doar perioada de după dobândirea acestei funcții.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și faptul că a dobândit funcția de consilier juridic gradul II prin concurs și nu prin promovare. Așadar, în cazul său nici nu se poate pune în discuție trecerea unui termen de 3 ani de la ultima promovare, întrucât nu a  existat vreuna anterioară.

Totodată, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la instanța de fond, arată  că a obținut calificativul „foarte bine” în urma evaluărilor realizate anual, pentru anii 2016, 2017 și 2()18, fiind îndeplinită astfel și cea de-a doua condiție esențială pentru a putea promova în funcția de consilier juridic gradul II.

Câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut expres obligaţia ca cei trei ani să fie exercitaţi în gradul imediat inferior celui pentru care se doreşte promovarea, îşi găseşte aplicabilitatea principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, iar instanţa de fond nu se putea substitui legiuitorului şi să stabilească faptul că perioada de 3 ani începe să curgă de la momentul dobândirii funcţiei de consilier juridic gradul II.

Curtea a constatat că apelul este nefondat, faţă de următoarele considerente.

În ceea ce priveşte criticile privind nemotivarea hotărârii, s-a reţinut că într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b NCPC, considerentele hotărârii trebuie cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţii, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din cuprinsul sentinţei apelate rezultă că, din punct de vedere formal, aceasta a fost motivată corespunzător exigenţelor instituite de aceste prevederi, în considerente regăsindu-se atât aspecte referitoare la situaţia de fapt reţinută, probele avute în vedere în acest sens şi dispoziţiile legale incidente, dar şi raţionamentul juridic avut în vedere la pronunţarea  soluţiei.

De fapt, prin aceste critici apelantul impută primei instanțe însușirea parţială a argumentelor invocate de către intimat prin întâmpinarea depusă la fond, cu preluarea inclusiv a erorii referitoare la numărul articolului din Legea nr. 153/2017 aplicabil în cauză, context în care apreciază că motivarea hotărârii nu îndeplinește cerințele impuse inclusiv de art. 6 din CEDO referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil.

Referitor la aceste aspecte, contrar susţinerilor apelantului, nu se va putea reţine că această împrejurare ar constitui un viciu major, de natură a  aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil ori de a face imposibilă exercitarea controlului judiciar, pentru a se impune anularea hotărârii.

Astfel, dincolo de însușirea unora dintre apărările intimatului pârât, la care face trimitere şi apelantul,  din considerentele hotărârii rezultă că judecătorul fondului a analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la cadrul normativ aplicabil şi la probatoriul administrat în cauză, iar apelantul  nu a înţeles să indice o eventuală omisiune a instanţei de a-i analiza propriile argumente invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Este incontestabil că dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european a drepturilor omului, prin raportare la art.6 din CEDO, impune instanțelor obligația de a proceda la un examen efectiv al problemelor esențiale ce au fost supuse judecății.

Conformându-se acestor standarde, practica judiciară națională a statuat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, condițiile procedurale privind motivarea hotărârii fiind îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

În prezenta cauză, constată Curtea că prima instanţă a procedat la un examen efectiv al problemelor esențiale ce au fost supuse judecății, însuşirea parţială a argumentelor uneia dintre neputând fi interpretată drept încălcare a obligației de motivare a hotărârii, câtă vreme din conținutul deciziei rezultă o motivare care se raportează la probele administrate şi care răspunde pretențiilor formulate, cu trimitere la dispoziţiile legale avute în vedere, fiind posibilă identificarea raționamentului care a fundamentat soluția adoptată, deficienţele semnalate de apelant putând fi suplinite astfel prin considerentele  deciziei date în apel,  cale de atac devolutivă în cadrul căreia instanţa poate proceda ea însăşi la rejudecarea fondului, desigur în limitele fixate prin cererea de apel.

În consecinţă, nu se va putea reţine că  hotărârea instanţei nu ar răspunde obiectivului de a asigura părţilor un proces echitabil ori că instanța de apel nu ar avea posibilitatea de a-şi exercita prerogativa de control judiciar în mod eficient, criticile apelantului referitoare la aceste aspecte  nefiind fondate.

Pe fondul cauzei, principala critică formulată de apelant vizează, în esenţă, greşita interpretare a dispoziţiilor art. 31 alin. 6 din Legea nr. 153/2017 şi respectiv art. 43 alin. 3 din Regulamentul - cadru aprobat prin HG nr. 286/2011, susţinând apelantul că în mod eronat a reţinut prima instanţă că cei trei ani după trecerea cărora se poate face promovarea trebuie desfăşuraţi în gradul profesional imediat inferior.

Referitor la aceste aspecte, se reţine în primul rând că, câtă vreme condiţiile generale pentru promovarea în grad sau treaptă profesională sunt reglementate de legea privind salarizarea personalului bugetar, respectiv art. 31 alin. 6 din Legea nr. 153/2017, interpretarea dispoziţiilor din legislaţia secundară invocată de apelant, respectiv HG nr. 286/2011 şi  Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1470/2001, acte normative emise în baza sau în executarea prevederilor legii – cadru de salarizare  şi respectiv dispoziţiilor similare din Legea nr. 284/2010, nu ar putea să deroge sau să completeze dispoziţiile din Legea nr. 153/2017, în aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, consacrat de art. 4 din Legea nr. 24/2000.

Ori,  stabilind că promovarea în grade sau trepte imediat superioare se face din 3 în 3 ani, este evident că legiuitorul,  prin dispoziţiile art. 31 alin. 6 din Legea nr. 153/2017, a avut în vedere desfăşurarea activităţii timp de 3 ani în gradul profesional din care urmează a se promova, numai în acest context fiind justificată instituirea unor termene de câte 3 ani între promovările succesive.

De altfel, în acelaşi sens, prevederile pct. V din Anexa la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1470/2011 privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale pentru personalul contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, atunci când au stabilit vechimea în specialitate necesară în vederea promovării în grade profesionale superioare (consilier juridic gradul II, gradul I, gradul IA), au avut în vedere un termen de 3 câte ani între fiecare grad profesional – 6 luni, 3 ani şi 6 luni, 6 ani şi 6 luni.

Prin urmare, nu vor putea fi primite susţinerile apelantului în sensul că îndeplinea condiţiile de promovabilitate în funcţia de consilier juridic gradul I exclusiv prin prisma faptului că are vechimea în specialitate necesară, de 3 ani şi 6 luni, conform Ordinului nr. 1470/2011 (cu includerea perioadei în care acesta a avut gradul de consilier juridic debutant) câtă vreme la data formulării cererii de chemare în judecată (04.12.2019) acesta nu desfăşurase o activitate de 3 ani în gradul II, imediat inferior celui pentru care se doreşte promovare, şi care fusese dobândit la data de 29.03.2017, odată cu ocuparea acestei funcţii prin concurs.

De altfel, trebuie subliniat că condiţionarea promovării de o anumită vechime în gradul imediat inferior apare justificată inclusiv prin prisma specificului instituţiei juridice a promovării, care presupune, în esenţă, avansarea într-un post superior ca urmare a rezultatelor obţinute,  o asemenea finalitate impunând aşadar ca evaluarea să aibă în vedere activitatea desfăşurată un anumit interval de timp în postul imediat inferior.

Din această perspectivă, condiţiile de promovabilitate sunt diferite de cele referitoare la acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşelor de muncă, distinct reglementate la art. 10 din Legea nr. 153/2017, numai în această ipoteză gradaţia fiind acordată automat, la trecerea la o anumită tranşă de vechime în muncă.

Raportat la aceste argumente, dispoziţiile art. 43 alin. 3 din HG nr. 286/2011, la care face referire apelantul, nu pot fi interpretate decât în sensul că în perioada de 3 ani avută în vedere la evaluare salariatul trebuie să se fi aflat în activitate, şi nu în sensul că ar institui posibilitatea promovării anterior trecerii unui termen de 3 ani de la obţinerea gradului imediat inferior, o asemenea interpretare derogând de la dispoziţiile  Legii - cadru nr. 153/2017 şi nefiind deci permisă.

Prin urmare, nu se susţin nici argumentele referitoare la lipsa unor prevederi legale exprese în sensul obligativităţii realizării vechimii necesare în gradul imediat inferior celui din care se doreşte promovarea, câtă vreme o asemenea cerinţă rezultă implicit din prevederile Legii nr. 153/2017 anterior expuse.

Legiuitorul nu a înţeles să instituie, separat, condiţii pentru prima promovare în funcţie distincte de promovările ulterioare, astfel că propunerea unei interpretări care să permită deosebiri din acest punct de vedere nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât criteriile de studii şi vechime instituite de prevederile Anexei la Ordinul nr. 1470/2011 sunt aplicabile atât la angajare, cât şi la promovare.

Vechimea apelantului în cadrul aceleiaşi instituţii, în funcţia de consilier juridic debutant (prin detaşare) a fost valorificată în sensul prevederilor acestui ordin, permiţându-i acestuia să participe la concursul pentru ocuparea postului de consilier juridic II, de la momentul încadrării pentru acest post începând să curgă aşadar termenul de 3 ani prevăzut pentru promovarea în postul de consilier juridic I.

Ori, astfel cum a reţinut şi prima instanţă,  de la data încadrării apelantului pe postul de consilier juridic II  - 29.03.2017 - şi până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată nu se împlinise termenul de 3 ani prevăzut de lege, solicitarea privind obligarea angajatorului să organizeze examen de promovare în gradul superior fiind astfel în mod corect respinsă.

În raport de aceste considerente, constatând că nu subzistă nici unul din motivele de apel invocate în cauză sau alte motive de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 NCPC Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Urmare a respingerii căii de atac promovate apelantul a pierdut procesul, astfel că cererea acestuia privind acordarea de cheltuieli de judecată în apel a fost respinsă, conform art. 453 alin. 1 NCPC.

În ceea ce priveşte cererea intimatului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, s-a constată că acesta nu a depus în apel înscrisuri în dovedirea acestora, astfel că şi aceasta a fost respinsă, în aplicarea dispoziţiilor art. 452 NCPC, conform cărora partea care pretinde cheltuielile trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Domenii speta

Spete similare