Societăți comerciale: Majorarea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată. Inadmisibilitatea aportului în creanţe (obligaţiuni).

Societăți comerciale: Majorarea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată. Inadmisibilitatea aportului în creanţe (obligaţiuni).

- Legea nr. 31/1990, art. 16 alin. (3)

„Potrivit art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ”Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată”; în acelaşi sens, art. 215 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că majorarea capitalului social nu se poate face prin aport în creanţe.

Deși din prevederile Legii nr. 31/1990 nu rezultă că aportul în natură poate privi doar bunuri corporale (astfel cum a reținut prima instanță), din aceleași prevederi nu rezultă nici că majorarea capitalului social se poate face prin orice tip de aport în natură.

Art. 1897 C.civ. face distincție, prin alin. (1) și alin. (3), între bunurile incorporale reprezentate de creanțe și bunurile incorporale reprezentate de titlurile de credit, însă regimul titlurilor de credit este același cu cel al creanțelor – alin. (3) al art. 1897 C.civ. prevede că ”Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerţ răspunde potrivit alin. (1)”. Or, în condiţiile în care regimul juridic aportului în titluri de credit este acelaşi cu cel al aportului în creanțe, interdicţia aportului în creanţe, stabilită de art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, semnifică şi o interdicţie a aportului în obligaţiuni.”

(Secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 41/A din data de 17 ianuarie 2020)

Cu adresa nr. 588652/10.12.2018, ORCTB a înaintat Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă plângerea înregistrată cu cererea de depunere şi menţionare acte nr. 586935/07.12.2018 formulată de MCI S.R.L. împotriva rezoluţiei nr. 149378/23.11.2018 pronunţate de persoana desemnată, conform O.U.G. nr. 116/2009, în soluţionarea cererii nr. 457643/04.09.2019 – rezoluție prin care a fost respinsă cererea formulată de către asociatul unic CM privind înregistrarea la registrul comerțului a menţiunilor privind capitalul social, în baza Deciziei sale nr. 13/29.08.2018.

Prin sentința civilă nr. 1601/05.06.2019 pronunţată de Tribunalul București – Secţia a VI-a Civilă, a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta M.C.I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul ONRC prin ORCTB, ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

”Prin rezoluţia nr. 149378/23.11.2018, s-a respins cererea nr. 457643 din data de 04.09.2018 prin care asociatul unic al MCI S.R.L., CM a solicitat înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind capital social, potrivit deciziei asociatului unic nr. 13 din 29.08.2018.

Asupra plângerii formulate împotriva acestei rezoluţii, tribunalul urmează sa o respingă, apreciind ca înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind capitalul social nu respecta cerinţele legale.

Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.

Potrivit art. 16 alin. (3) „Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natura, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publica şi nici la societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitata.  Aporturile în creanţe sunt liberate, potrivit art. 84. " Astfel, majorarea capitalului social, la fel ca și formarea capitalului social la societatea cu răspundere limitată se poate face numai în numerar (adică în bani) sau în natură (adică bunuri mobile și/sau imobile corporale).

Având în vedere cele de mai sus, se apreciază că cererea privind majorarea capitalului social al MCI SRL, cu aport constând în obligaţiuni, nu este admisibilă, urmând să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată”.

Împotriva sentinţei civile nr. 1601/05.06.2019 pronunţate de Tribunalul București – Secţia a VI-a Civilă a declarat apel reclamanta MCI S.R.L., solicitând, în principal, anularea hotărârii atacate, judecarea cauzei pe fond, admiterea plângerii formulate și anularea rezoluției ORC de respingere a cererii de înregistrare a mențiunilor privind majorarea capitalului social, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii formulate împotriva rezoluției ORC de respingere a cererii de înregistrare a mențiunilor privind majorarea capitalului social.

În fapt, în motivarea apelului, în esență, apelanta a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece: tribunalul a invocat omisso medio motivul referitor la inadmisibilitatea majorării capitalului prin aportul în natură constând în titluri de valoare, acest motiv nefiind avut în vedere și nefiind pus în discuție în rezoluția ORCTB; prin aportarea în natură a unor titluri de valoare (obligațiuni) nu se realizează un aport de creanță, ci un aport în natură; titlurile de valoare nu reprezintă creanțe, ci bunuri incorporale; în cauze identice, practica instanțelor de judecată a fost în sensul că aporturi precum cele în discuție sunt perfect admisibile și nu reprezintă aporturi în creanță interzise de Legea nr. 31/1990; legislația europeană este în sensul admisibilității aportării unor astfel de bunuri (incorporale) la capitalul social al societăților.

În drept, apelanta a invocat art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, art. 22 alin. (4) – (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C.pr.civ., Legea nr. 31/1990, C.civ.

Intimata a depus întâmpinare la apel, solicitând respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, soluția pronunțată prin rezoluția atacată fiind corectă și legală.

Apelanta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul declarat este nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Curtea reține că prezenta cauză are ca obiect plângerea formulată, în temeiul art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, de reclamanta MCI S.R.L. împotriva Rezoluției nr. 149378/23.11.2018 a ORCTB (fila 135 vol. I dosar fond), rezoluție prin care a fost respinsă cererea de înregistrare în registrul comerțului a mențiunilor privind capitalul social, conform datelor din decizia asociatului unic nr. 13/29.08.2018.

Apoi, Curtea reține că sunt neîntemeiate criticile prin care s-a susținut că tribunalul a invocat omisso medio motivul inadmisibilității majorării capitalului social prin aport în obligațiuni.

În primul rând, chestiunea inadmisibilității majorării capitalului social al societății reclamante prin aport în natură constând în obligațiuni, prin raportare la art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a societăților, a fost invocată pentru prima dată nu în considerentele sentinței apelate, ci în considerentele rezoluției nr. 149378/23.11.2018 atacate cu plângerea soluționată de tribunal.

În situația în care instanța reține că este întemeiat un motiv invocat în cuprinsul rezoluției, dar care nu a fost pus în discuție cu ocazia primei analize a cererii de înregistrare mențiuni sau cu ocazia publicării observațiilor pe site-ul ORCTB, nu este vorba despre o invocare omisso medio a respectivului motiv, deoarece invocarea de către instanță, omisso medio, a unui motiv de respingere a cererii de înregistrare mențiuni semnifică invocarea, pentru prima dată, a respectivului motiv prin hotărârea prin care a fost soluționată plângerea. Respingerea cererii de înregistrare a mențiunilor prin prisma unor motive care nu au fost aduse anterior la cunoștința titularului cererii vizează, în realitate, modul în care a fost soluționată cererea de înregistrare, nu modul în care a fost soluționată, de instanță, plângerea formulată împotriva rezoluției.

În al doilea rând, pronunțându-se cu privire la chestiunea inadmisibilității majorării capitalului social al societății reclamante prin aport în natură constând în obligațiuni, tribunalul nu a încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil și la apărare sau principiul contradictorialității, și nici nu a depășit obiectul plângerii / judecății (nu a fost încălcat art. 22 alin.(4) – (6) C.pr.civ.), deoarece chestiunea în discuție a fost dedusă judecății chiar de către reclamantă; prin notele scrise depuse în fața instanței de fond (filele 110-112 vol. I dosar fond), reclamanta a arătat că titlurile de valoare reprezintă bunuri incorporale care pot face obiectul unui aport în natură și că art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu este incident.

Criticile prin care s-a susținut că aportul în obligațiuni nu reprezintă ”aport în creanțe”, în sensul interdicției instituite de Legea nr. 31/1990 în ceea ce privește majorarea capitalului social, ci aport în natură în bunuri incorporale, sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Obligațiunea reprezintă titlu de credit (titlu de valoare) care conferă deținătorului acestuia calitatea de creditor și dreptul la restituirea sumei datorate, la scadență, și la plata dobânzilor cuvenite. Pe cale de consecință, dreptul încorporat în obligațiune este un drept de creanță, iar posesorul obligațiunii este titularul dreptului de creanță încorporat în cuprinsul acesteia.

Tocmai ca urmare a acestei strânse legături dintre titlu și dreptul încorporat în cuprinsul acestuia, aportul în obligațiuni nu poate fi considerat un simplu aport în natură al titlului respectiv; în realitate, asociatul aportează dreptul constatat prin respectivul titlu, drept care este unul de creanță. Că acest scop a fost urmărit în cauză și de asociatul unic al societății reiese din faptul că, potrivit deciziei nr. 13/29.08.2018 (fila 14 vol. I dosar fond) și raportului de evaluare (filele 29-31 vol. I dosar fond), majorarea capitalului al societății s-a făcut cu valoarea actualizată a creanței înscrise în obligațiuni (valoarea aportului a fost dată de valoarea creanţei constatate prin titlu).

Potrivit art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ”Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată”; în acelaşi sens, art. 215 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că majorarea capitalului social nu se poate face prin aport în creanţe.

Deși din prevederile Legii nr. 31/1990 nu rezultă că aportul în natură poate privi doar bunuri corporale (astfel cum a reținut prima instanță), din aceleași prevederi nu rezultă nici că majorarea capitalului social se poate face prin orice tip de aport în natură.

Art. 1897 C.civ. face distincție, prin alin. (1) și alin. (3), între bunurile incorporale reprezentate de creanțe și bunurile incorporale reprezentate de titlurile de credit, însă regimul titlurilor de credit este același cu cel al creanțelor – alin. (3) al art. 1897 C.civ. prevede că ”Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerţ răspunde potrivit alin. (1)”. Or, în condiţiile în care regimul juridic aportului în titluri de credit este acelaşi cu cel al aportului în creanțe, interdicţia aportului în creanţe, stabilită de art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, semnifică şi o interdicţie a aportului în obligaţiuni.

Din aceste considerente, opiniile exprimate prin raportul de evaluare, în sensul că este permis aportul în natură al obligațiunilor, nu pot fi însușite de către Curte.

Nu pot fi primite nici argumentele întemeiate pe practica în cazuri similare.

Faptul că, în situații similare, ORC și I au admis cereri de majorare a capitalului social al societăților cu răspundere limitată, nu constituie un argument juridic, susceptibil de a fi valorificat cu ocazia verificării temeiniciei plângerii formulate împotriva rezoluției ORC sau a legalității și temeiniciei sentinței pronunțate de prima instanță; în alte cuvinte, plângerea nu poate fi admisă doar pentru considerentul că, în alte cazuri, soluția dată cererii de înregistrare mențiuni, de către ORC, a fost diferită. Mai mult, soluțiile invocate de apelantă nu au fost unanime, astfel cum rezultă din jurisprudența depusă la dosar de intimată (filele 36-44 dosar apel), iar în acest context soluția de respingere a cererii de înregistrare mențiuni, dedusă judecății în prezentul dosar, nu poate fi considerată o încălcare a principiului securității / stabilității raporturilor juridice sau a principiului egalității de tratament, mai ales în condițiile în care a fost argumentată, conduita reprezentantului ORC nefiind discreționară, cum susține apelanta.

Criticile privind lipsa de claritate și previzibilitate a legii nu pot fi valorificate pe calea plângerii împotriva rezoluției ORC; instanța care judecă plângerea este învestită doar cu verificarea legalității și a temeiniciei rezoluției și este ținută să aplice dispozițiile legale în vigoare, nu să le înlăture pentru motivul că sunt confuze.

Deși în cuprinsul sentinței nu au fost analizate, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C.pr.civ., susținerile referitoare la încălcarea principiului stabilității și securității raporturilor juridice, soluția de respingere a plângerii este corectă, prin prisma considerentelor expuse de Curte, considerente care suplinesc omisiunea primei instanțe. Mai mult, potrivit art. 480 alin.(3) C.pr.civ., hotărârea atacată poate fi anulată doar în situația în care procesul ar fi fost soluționat fără a se intra în judecata fondului (în temeiul unei excepții procesuale) ori judecata s-ar făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată – ipoteze care nu sunt incidente în cauză.

Nici argumentele care fac referire la legislația comunitară nu pot justifica admiterea căii de atac.

Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului privind statutul societății europene (SE), invocat de apelantă, nu este aplicabil în cauză deoarece reglementează, astfel cum rezultă chiar din titlu, statutul societății europene, nu statutul societății cu răspundere limitată prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Dreptul UE constituie parte integrantă a ordinii juridice interne, însă doar în domeniile pe care le reglementează; chiar dacă se bucură de efect direct și de prioritate în raport cu dreptul național, dreptul comunicat nu poate fi aplicat, prin analogie, în alte ipoteze decât cele pe care le prevede.

În concluzie, a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate, Curtea, în temeiul art. 480 alin.(1) C.pr.civ.,

Domenii speta

Spete similare