Obligaţia de plată a dobânzii penalizatoare în temeiul art. 8 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceşt

Rezumat:

Este adevărat că prevederile contractuale reprezintă legea părţilor, însă legiuitorul are posibilitatea de a stabili care sunt regulile aplicabile chiar şi în situaţia în care părţile nu au inserat în contract clauze referitoare la penalităţi, având în vedere natura contractului încheiat şi necesitatea protejării interesului public. Indiferent de conţinutul contractului, prevederi legale sunt obligatorii şi pentru părţile contractante.

Or, pentru situaţia în care părţile nu au înţeles să stipuleze obligativitatea achitării dobânzii penalizatoare, legiuitorul a stabilit că se impune plata acesteia la art. 8 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, care prevede că:

„(1) În raporturile dintre autorităţile contractante şi profesionişti, creanţa de plată constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1).

(2) Dobânda penalizatoare pentru plata cu întârziere curge de la termenul stipulat în contract sau, în cazul în care nu a fost stipulat în contract, de la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1), în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare. Prevederile art. 4 se aplică în mod corespunzător.”

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. .../314/2018 din data de 04.01.2018, reclamanta Transport Public Local SA, în contradictoriu cu UAT B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 160.123,37 lei reprezentând daune moratorii (dobânzi penalizatoare) aferente subvențiilor bugetare facturate și încasate cu întârziere pentru anul 2015, cu cheltuieli de judecată.

La data de 11.04.2018, pârâtul Municipiul B. – prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava în soluţionarea prezentei cereri, considerând că este competentă Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Suceava.

Totodată, pârâtul a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei în temeiul prevederilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 1704 din 11.04.2019, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.08.2019, sub nr. ../314/2018, iar prin încheierea nr. 792 din 14.11.2019 s-a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Suceava.

Prin sentinţa nr. 11 din 25.02.2020 pronunţată în dosarul nr. .../39/2020, Curtea de Apel Suceava a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.05.2020 sub nr. .../314/2018.

Prin sentinţa nr. 590 din 24 septembrie 2020, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiată.

A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiată.

A admis cererea formulată de reclamanta Transport Public Local S.A. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. B., având ca obiect „despăgubire”.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 160.123,37 lei reprezentând contravaloare dobânzi penalizatoare conform facturii nr.6337/29.12.2016.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4303 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta U.A.T. B., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul, pârâta a arătat că soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

În concret, s-a arătat instanţei de fond că între părţi a fost încheiat, în temeiul HCL nr. 19/2015 contractul nr. 2911/30.01.2015 de acordare a subvenţiei pentru transportul public local de călători în municipiul B. A învederat pârâta că obligaţia autorităţii locale de a acorda aceste subvenţii bugetare rezidă din dispoziţiile art. 17 lit. I din OG nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare, republicată, în timp ce regimul sumelor ce urmează a fi acordate cu titlu de subvenţie este reglementat expres la art. 41 alin. 3 din Legea nr. 92/2007 - Codul Fiscal în vigoare la nivelul anului 2014.

A solicitat pârâta a se observa că nu există în contractul încheiat între părţi termene stipulate în vederea îndeplinirii obligaţiilor de către beneficiar sau finanţator. Mai mult decât atât, s-a depus la dosarul cauzei facturile care au fost emise de reclamantă în cursul anului 2015, facturi care nu au înscrisă data scadenţei.

Dispunând în sensul obligării instituţiei pârâta la plata dobânzii penalizatoare, instanţa de fond a invocat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 72/2013 alea art. 3 alin. 2 din aceiaşi lege. Se poate observa cu uşurinţă că ambele texte invocate de instanţă în susţinerea deciziei sale fac trimitere la data scadenţei şi la situaţia depăşirii acesteia. Ori, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă clar că nu a fost stabilit, prin contract, un termen de plată şi nici facturile emise de reclamanta intimată nu conţin informaţii cu privire la data scadentă.

Contractul dintre părţi - legea părţilor, face dovada clară a faptului că nu s-a dorit nici stabilirea de termene de plată şi cu atât mai puţin, a unor penalităţi.

Prezenta acţiune a fost doar rezultatul unui control al curţii de conturi. Ori, dincolo de constatările auditorilor, contractul dintre părţi este cel care exprimă voinţa reală a părţilor, iar analiza contractului dedus judecăţii face dovada clară a acordului de voinţă al părţilor în ceea ce priveşte intenţia clară de a nu indica un termen de plată sau posibilitatea de achitare a unor accesorii ale debitelor principale.

A solicitat pârâta a se observa că, deşi contractul încheiat de părţi este un contract administrativ, nu are caracter “tip adeziune” în sensul că în cuprinsul său clauzele referitoare la obligaţiile părţilor nu au fost impuse unilateral de una dintre părţi, ci au fost rezultatul acordului de voinţă al părţilor.

Caracterul administrativ al contractului invocat de reclamantă în susţinerea cererii sale nu înlătură caracterul consensual al clauzelor înserate.

Absenţa din contract a unor elemente considerate de reclamantă esenţiale, se datorează în primul rând lipsei de diligență a acesteia, beneficiara finanţării, care invocă drept scuză “Reclamanta a considerat că pârâta este de bună credinţă și va achita la timp subvenţiile motiv pentru care nu a calculat, urmărit și nici nu a încasat dobânzi penalizatoare pentru întârzierea plăţii subvenţiilorˮ.

Această afirmaţie a reclamantei (pag. 2, penultimul alineat din cererea de chemare în judecată) face dovada clară a lipsei de diligență a acesteia la încheierea contractului.

În plus, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv facturile emise de reclamantă în cursul anului 2015, se poate observa că în aceste facturi nu există precizat un termen de plată sau o scadenţă a acestei obligaţii. Cu alte cuvinte, lipsa de diligență a reclamantei la încheierea contractului a fost prezentă pe toată durata de executare a contractului pentru ca, după patru ani de la executarea acestuia, să solicite plata penalităţilor.

În concluzie, în condiţiile lipsei din contract a obligaţiei înserată în sarcina finanţatorului de a plăţi subvenţiile într-un termen determinat, în lipsa unei obligaţii contractuale referitoare la plata penalităţilor, având în vedere lipsa termenului de plată din facturi, precum şi propria culpă invocată de reclamantă la încheierea şi executarea contractului, a apreciat pârâta că sunt elemente suficiente pentru a proba netemeinicia cererii de chemare în judecată, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei - intimate ca nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 31 decembrie 2020, reclamanta a invocat excepția nulității recursului, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat prin practicaua prezentei decizii.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:

11.1. Dispoziţiile instanţei

Tribunalul Suceava, contrar susţinerilor recurentei pârâtei din întâmpinare conform cărora reclamanta nu poate invoca lipsa de diligență în modalitatea de întocmire a contractului, reţine că reclamanta avea obligaţia de a calcula şi percepe penalităţi pentru plata cu întârziere a sumelor stabilite prin contract potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 72/2013, dispunând în acest sens obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 160.123,37 lei reprezentând contravaloarea dobânzi penalizatoare conform facturii nr. 6337/29.12.2016 aferente subvenţiilor bugetare stabilite prin contractul nr. 2911/30.01.2015.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că potrivit art. 8 din legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, 1) în raporturile dintre autorităţile contractante şi profesionişti, creanţa de plată constând în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1).

De asemenea, instanţa a reţinut că textul legal reglementează expres situaţia în care contractul încheiat nu s-a stabilit o clauză referitoare la penalităţile de întârziere, cum este cea din speţa de faţă.

11.2. Argumentele recurentei-pârâte şi contraargumentele intimatei-reclamante

Aşa cum s-a menţionat şi în acţiunea introductivă între recurenta pârâtă şi intimata reclamanta a fost încheiat contractul nr. 2911/30.01.2015 privind acordarea subvenţiei pentru transportul public de călători în municipiul B. pentru anul 2015.

În baza acestui contract UAT B. în calitate de finanţator - autoritate contractantă avea obligaţia de a plăti în fiecare lună subvenţia serviciului de transport public, în termen de 30 de zile de la data primirii facturii aferente.

Având în vedere că în acest contract nu au fost prevăzute clauze cu privire la termenele de plată a subvenţiilor şi la penalităţi pentru nerespectarea condiţiilor contractuale, că intimata reclamantă a efectuat serviciile publice de transport şi că UAT B. nu a achitat subvenţiile pentru transportul public călătorilor beneficiari de facilităţi la transportul public local, intimata reclamantă în baza prevederilor Legii nr. 72/2013 şi a Directivei 2011/7/UE a calculat şi înregistrat în evidenţa contabilă dobânzi penalizatoare pentru neplata în termen a subvenţiei datorate de către UAT B. pentru anul 2015 în valoare de 160.123,37 lei.

Conform alin. 2 al articolului 8 din O.U.G. nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare trebuiau să fie inserate în mod obligatoriu clauze cu privire la termenele de plată şi la penalităţi pentru nerespectarea condiţiilor contractuale.

Întrucât nu s-a prevăzut nimic în contract cu privire la aceste aspecte, intimata reclamantă a calculat şi înregistrat în evidenţa contabilă dobânzi penalizatoare pentru neplata în termen a subvenţiei datorate de către UAT B. în baza prevederilor Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, act normativ care a fost dat în scopul transpunerii Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

Recurenta pârâtă apreciază că absenţa din contract a unor elemente considerate de reclamantă esenţiale, se datorează în primul rând lipsei de diligentă a acesteia, beneficiara finanţării. Potrivit dreptului comun, dacă părţile nu au prevăzut în contract data plăţii, iar aceasta nu poate fi determinată potrivit prevederilor contractuale, practicilor statornicite între părţi sau conform uzanţelor, obligaţia trebuie executată de îndată, în funcţie de natura prestaţiei şi de locul unde trebuie făcută plata, la cererea părţii interesate, determinarea datei plăţii poate fi făcută de către instanţa de judecată.

În raporturile dintre profesionişti, conform art. 3 alin. 3 din Legea nr. 72/2013, se instituie un veritabil termen legal de plată întrucât obligaţia trebuie executată în cel mult 30 de zile calendaristice de la primirea facturii sau a altei cereri echivalente de plată, de la efectuarea recepţiei mărfurilor, respectiv de la prestarea serviciilor ori de la data efectuării procedurii de recepţie sau de la verificare.

Nexecutarea obligaţiei de plată la termenul prevăzut în contract ori stabilit prin lege cauzează în patrimoniul creditorului un prejudiciu, fapt pentru care debitorul este obligat să plătească dobânzi penalizatoare.

Legea nr. 72/2013 se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţia de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesionişti sau între aceştia şi o autoritate contractantă.

Legea sancţionează nerespectarea termenului legal sau convenţional de plată şi instituie măsuri pentru combaterea întârzierii în efectuarea plăţii.

Clauzele contractuale sau practicile care exclud plata dobânzilor sau a cheltuielilor ocazionate de recuperarea creanţei ori modificări inechitabile ale termenului de executare a obligaţiei de plată sunt caracterizate în lege ca fiind abuzive.

Astfel, conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 72/2013 în raporturile dintre autorităţile contractante şi profesionişti, creanţa de plată constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), iar art. 3 prevede că în raporturile dintre profesionişti, creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare dacă sunt întrunite condiţiile menţionate de acesta.

De asemenea, art. 4 din Legea nr. 72/2013 prevede că atunci când părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.

Totodată trebuie avute în vedere şi prevederile art. 4 din Directiva 2011/7/UE conform cărora statele membre se asigură că, în tranzacţiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică, creditorul este îndreptăţit, la expirarea termenului de plată, să perceapă dobândă legală pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor, fără a fi necesară o notificare.

Mai mult decât atât, conform alin. 17 din Directiva 2011/7/UE efectuarea plăţii de către debitor ar trebui să fie considerată întârziată, în scopul stabilirii dreptului de a percepe dobânzi pentru efectuarea cu întârziere a plăţilor, în cazul în care creditorul nu are la dispoziţie suma datorată la scadenţă, cu condiţia să-şi fi îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale. Prin urmare, directive generează posibilitatea perceperii acestor dobânzi, scopul acesteia fiind tocmai combaterea plăţilor efectuate cu întârziere.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond din analiza acestor articole rezultă că orice creanţă privind plata preţului rezultat dintr-un contract încheiat într-o autoritate contractantă şi profesionişti va produce dobânzi penalizatoare indiferent dacă părţile au prevăzut sau nu în contract această obligaţie.

În concluzie, din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, contrar aprecierilor recurentei pârâte rezultă că reclamanta avea obligaţia să calculeze şi să înregistreze în evidenţa contabilă dobânzi penalizatoare pentru neplata la termen a subvenţiei datorate de UAT B. după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii precum şi obligaţia evidenţierii în contabilitate a veniturilor, respectiv a creanţelor şi de raportare a acestora în situaţiile financiare aferente anului 2015, venituri şi creanţe rezultate ca urmare a aplicării unei dobânzi penalizatoare pentru neplata în termenul legal.

În consecinţă, a solicitat reclamanta respingerea căi de atac formulate de către recurenta pârâtă și menţinerea dispoziţiile sentinţei civile nr. 590 pronunţată de către Tribunalul Suceava la data de 24.09.2020 în dosarul nr. .../314/2018.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 20 ianuarie 2021, pârâta a solicitat respingerea argumentelor prezentate de reclamantă prin întâmpinare.

Analizând recursul ale cărui motive de critică se subsumează prevederilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Recurentul Municipiul B. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că se impunea obligarea sa la plata dobânzii penalizatoare deoarece în contractul încheiat de părţi nu au fost prevăzute penalităţi, nu au fost stipulate termene în vederea îndeplinirii obligaţiilor, iar facturile emise nu cuprind data scadenţei, motiv pentru care nu ar fi aplicabile prevederile art. 4 şi art. 3 alin.2 din Legea nr. 72/2013, care fac referire la scadenţa obligaţiei.

 Examinând susţinerile recurentului, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate. Este adevărat că prevederile contractuale reprezintă legea părţilor, însă legiuitorul are posibilitatea de a stabili care sunt regulile aplicabile chiar şi în situaţia în care părţile nu au inserat în contract clauze referitoare la penalităţi, având în vedere natura contractului încheiat şi necesitatea protejării interesului public. Indiferent de conţinutul contractului, prevederi legale sunt obligatorii şi pentru părţile contractante.

Or, pentru situaţia în care părţile nu au înţeles să stipuleze obligativitatea achitării dobânzii penalizatoare, legiuitorul a stabilit că se impune plata acesteia la art. 8 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, care prevede că:

„(1) În raporturile dintre autorităţile contractante şi profesionişti, creanţa de plată constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1).

(2) Dobânda penalizatoare pentru plata cu întârziere curge de la termenul stipulat în contract sau, în cazul în care nu a fost stipulat în contract, de la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1), în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare. Prevederile art. 4 se aplică în mod corespunzător.”

Pe cale de consecinţă, în mod corect a fost obligat reclamantul la plata dobânzilor penalizatoare, chiar dacă părţile nu au prevăzut aceste dobânzi şi nici termene de plată a obligaţiilor, întrucât sunt aplicabile prevederile Legii nr. 72/2013.

Faţă de aspectele reţinute anterior, se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu respectarea normelor de drept material, nefiind întemeiat motivul de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare