Excepţia prescripției dreptului la acţiune

Analizând cu prioritate excepţia prescripției dreptului la acţiune invocată de pârâţi prin întâmpinare, prima instanţă a respins-o, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar art. 3 stabileşte acest termen general la 3 ani.

Conform art. 12 din Decretul nr.  167/1958 în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebita.

Instanța reţine că dreptul asociaţiei de proprietari se naşte la împlinirea termenul de 90 de zile de la scadenţa plăţii contravalorii cotei din cheltuielile de întreţinere, astfel cum prevede art. 50 din Legea nr. 230/2007.

Conform art. 16 Decretul nr.  167/1958 prescripția se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția.

Totodată, sunt aplicabile pentru debitele restante după data de 01.10.2011 dispoziţiile Codului civil în vigoare la acest moment.

Potrivit art. 2500 alin. (1) C. civ. „Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.” Totodată, potrivit art.  2503 alin. (1) C. civ. „Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.” Şi conform alin.  (2)”În cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate.”

Durata termenului general de prescripţie este de 3 ani, conform art. 2517 C. civ. : „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.”

Art. 2526 C. civ. prevede că atunci când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă.

Pretenţiile reclamantei au în vedere perioada august 2009-aprilie 2016, iar locatarul Anghel Elena a făcut plăţi valabile sporadic, astfel cum aceasta a recunoscut prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie şi astfel cum reiese din anexa nr. 3 la raportul de expertiză (f. 213-215). Având în vedere că plăţile au fost făcute  în baza înţelegerii între proprietar şi locatar tolerat, instanţa apreciază că aceste plăţi sunt valabil efectuate, fiind făcute de către locatar în numele pârâtului, motiv pentru care acestea au drept efect întreruperea cursului termenului de prescripţie, efect ce este opozabil şi pârâtului.

Întrucât ultima plată efectuată de către chematul în garanţie a fost cea din data de 03.11.2016, instanţa va respinge excepţia prescripției dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, astfel cum rezultă din cuprinsul extrasului de carte funciară (fila 101), pârâţii Vâlcu Alina Liliana şi Vâlcu Ştefan sunt proprietarii apartamentului nr. 48, situat în Galați, str. Petru Rareş nr. 7, Bloc B3, scara 5 etaj 3, jud. Galaţi.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea potrivit art. 49 alin. 1 din acelaşi act normativ, asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreţinere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociaţiei de proprietari la plata unor penalităţi în favoarea furnizorilor de servicii, în speţă sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii civile delictuale aşa cum sunt reglementate acestea de art. 1349 C.civ. Astfel, fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie este reprezentată de fapta pârâţilor de a nu plăti, din culpă, cotele de întreţinere ce le revin, iar între această faptă şi prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.

În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Prin înscrierea pârâţilor în asociaţia de proprietari, între părţi s-au născut raporturi contractuale, în baza cărora asociaţia se obligă să asigure furnizarea unor servicii necesare traiului, respectiv: apă rece, apă caldă, curăţenie în spaţiile comune, energie electrică şi termică. În schimb, proprietarul se obligă să plătească asociaţiei cheltuielile înaintate de aceasta pentru serviciile prestate de furnizori, la care se adaugă salariile celor care ocupă funcţii de conducere în asociaţie, în raport de cota sa parte din imobil.

Potrivit art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Conform art. 1516 C.civ:

1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;

2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Sarcina probei, în conformitate cu art. 249 C.pr.civ., aparţine celui care face o susţinere în cursul procesului. În materie contractuală, creditorul este cel care trebuie să probeze existenţa obligaţiei debitorului şi executarea propriilor sale obligaţii, iar debitorul trebuie să dovedească eventuala executare a obligaţiei a cărei executare se solicită, precum şi intervenţia unor cauze exoneratoare.

Din Raportul de expertiză contabilă (f. 194-217) reiese că debitele restante la cheltuielile de întreţinere şi penalităţi de întârziere pentru perioada august 2009-aprilie 2016 însumează suma de 7938,21 lei (col. 19 anexa 3) cu titlu de cheltuieli restante şi suma de 12531,31 lei (col. 21) cu titlu de penalităţi de întârziere aferente.

Expertul a calculat aceste debite având în vedere şi suma de 319,88 lei, reprezentând sold neachitat la 31.07.2009 la care a adunat debitele lunare conform listelor de plată şi scăzând plăţile efectuate pe bază de chitanţă, popriri efectuate de SC APA CANAL SA Galaţi în perioada iulie 2011-octombrie 2014 şi compensări. În aceste condiţii suma restantă de plată de 7938,21 lei provine din însumarea debitului restant de 319,88 lei cu debitul în sumă de 14663,13 lei aferent perioadei august 2009-aprilie 2016, minus plăţile în sumă de 7044,80 lei.

Astfel, instanţa reţine ca fiind întemeiate apărările pârâţilor şi ale chematei în garanţie care nu au negat existenţa unor debite, dar au contestat cuantumul solicitat de către reclamantă.

În ceea ce priveşte modul de calcul al penalităţilor de întârziere aferente perioadelor dintre data scadenţei cheltuielilor de întreţinere reprezentând plata agentului termic şi plata efectivă de către primăria Galaţi a subvenţiilor pentru căldură, instanţa reţine, conform celor constatate de către expert în răspunsul la obiectivul nr. 2, că sumele respective au fost operate ca plăţi în fişa debitorului la data la care acestea au fost virate de Primăria Galaţi, şi nu la data scadenţei cheltuielilor, acest fapt generând penalităţi care însumează 161,86 lei. Faţă de acest aspect, instanţa reţine că nevirarea sumelor la data scadenţei, nu este un aspect imputabil pârâţilor şi chematei în garanţie, urmând a scădea din totalul penalităţilor datorate suma de 161,86 lei, rezultând un cuantum al penalităţilor datorate de 12469,45 lei.

Relativ la consumul de apă rece înregistrat pentru luna ianuarie 2014, instanţa reţine că suma de 2350,10 lei este corect calculată pentru cei 331 mc repartizaţi apartamentului 48. În ceea ce priveşte faptul că această cantitate este una foarte mare, chemata în garanţie neputând înregistra un astfel de consum, se reţine că potrivit înscrisului depus de reclamantă la fila 44 vol. 2 dosar, cu ocazia verificărilor efectuate de reprezentanţii asociaţiei s-au constatat nereguli la sistemul de înregistrare a apei, aspect confirmat de chemata în garanţie prin semnătură.

Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 12 din Norma metodologică de aplicare a  Legii nr. 230/2007, conform cu care proprietarii au dreptul să conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

Nici pârâţii, nici chemata în garanţie nu au făcut dovada unei astfel de contestaţii în termenul de 10 zile, asupra listei de plată prin care a fost stabilit debitul de 2350,10 lei aferent consumului de apă de 331 mc. Coroborând lipsa acestei contestaţii cu neregulile constatate de către reprezentanţii asociaţiei şi însuşirea acestora prin semnătură de către chemata în garanţie, instanţa apreciază ca neîntemeiate susţinerile pârâţilor şi ale chematei în garanţie cu privire la neregularitatea imputării acestui debit.

În ce priveşte penalităţile de întârziere, în temeiul art. 49 din Legea  nr. 230/2007, asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă afişată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată.

În prezenta cauză, prin procesul-verbal din data de 15.03.2008 (f. 15), asociaţia a stabilit penalităţi la nivelul de 0,2% pe zi de întârziere, procent avut în vedere de expert la efectuarea expertizei.

În concluzie, în cauză se constată că, proprietarii nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale privind plata cheltuielilor de întreţinere, cu toate că imobilul a fost ocupat efectiv doar de către chematul în garanţie, care a beneficiat de servicii de întreţinere din partea reclamantei.

Deși beneficiar al utilităților este chematul în garanție, proprietarii imobilului pentru care s-au calculat utilități sunt ambii pârâţi, Vâlcu Alina Liliana şi Vâlcu Ştefan care, așa cum s-a arătat, sunt obligaţi să achite cota de contribuţie ce revine imobilului la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite în parte cererea principală şi va obliga pârâţii  la plata către reclamanta Asociaţia de proprietari Habitaclu a sumei de 7938,21 lei cu titlu de cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei august 2009- aprilie 2016 şi a sumei de 12469,45 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate, aferente debitului principal din perioada august 2009- aprilie 2016.

În baza art. 72 cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Astfel cum rezultă din susţinerile pârâţilor, dar şi din cele ale chematei în garanţie, aceasta din urmă a locuit în apartamentul proprietatea pârâţilor în perioada supusă analizei, în calitate de locatar tolerat, nefiind încheiat un contract de închiriere între părţi.

Mai mult, din cuprinsul întâmpinării (f. 163) chemata în garanţie recunoaşte existenţa debitelor, declarând că este cea care a beneficiat în mod direct de servicii asociaţiei.

Aşadar, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, debitul menţionat în cuprinsul cererii principale, reprezintă cheltuieli de întreţinere şi penalităţi de întârziere, aferente cotelor de contribuţie repartizate chematului în garanţie Anghel Elena.

Nu se poate reţine susţinerea chematei în garanţie conform cu care cheltuielile de întreţinere cad în sarcina locatarului doar în prezenta existenţei unui contract de locaţiune, deoarece temeiul juridic al obligării acesteia către proprietari, în prezenta cauză nu este răspunderea contractuală, ci cea delictuală.

Potrivit art.1349-1350, 1357 Cod Civ. „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”, „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”. De asemenea, potrivit art.1381 „orice prejudiciu dă dreptul al reparaţie”, „Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor” şi art.1385 „prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se dispune altfel”.

Instanţa reţine că, pentru a interveni răspunderea delictuală a unei persoane sunt necesare îndeplinirea următoarele condiţii: să existe o faptă delictuală, fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie, răspunderea angajându-se şi pentru cea mai mică culpă, să existe un prejudiciu iar prejudiciul să fi rezultat din fapta săvârşită.

Astfel, fapta ilicită a chematei în garanţie constă în neplata de către aceasta a cheltuielilor de întreţinere, deşi ea este persoana care a locuit în imobil beneficiind de serviciile contractate de asociaţie de proprietari. Prin neplata în totalitate a acestor cheltuieli, la care pârâţii proprietari vor fi obligaţi prin prezenta hotărâre se produce în patrimoniul acestora din urmă un prejudiciu, efect al faptei ilicite a chematei în garanţie. De asemenea, chemata în garanţie nu a făcut dovada unui caz exonerator de culpă, astfel încât instanţa constată că sunt întrunite în persoana acesteia condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.

Tribunalul a constatat că prima instanţa a stabilit în mod corect situaţia de fapt, printr-o apreciere judicioasă a probatorului administrat, şi a aplicat în mod legal şi temeinic prevederile legale incidente în speţa dedusă judecăţii,  motiv pentru care, văzând şi prevederile art. 480 alin.(1) C.proc.civ., apelul urmează a fi respins, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare