Plângere contravenţională

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T  B  sub nr. ............./2021  la data de 13.04.2021, petentul P  A  a contestat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie G , procesul-verbal seria PGLW nr. 1.............7/19.02.2021.

În motivarea plângerii, petentul a învederat următoarele:

În ziua de 19.02.2021, ora 18,40, aflându-se în curte la A G M cu motivul unei defecțiuni la autovehiculul acestuia, făcea manevre în față și în spate, în curte și când s-a dat jos ca să vadă unde este defecțiunea, s-a trezit cu agentul de poliție intrând în curte pe jos, cu motivul că nu arde un bec pe poziție pe partea dreaptă spate. Cerându-i remedierea problemei i-a zis că da, iar agentul de poliție i-a cerut permisul de conducere, el stând în spatele mașinii jos.

Am refuzat pe motiv că nu se afla în exercițiul rutier, acesta venind singur în curte și nu i-a adresat  injurii.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu martori.

În drept, cererea nu a fost întemeiată.

În cauză a fost achitată taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr.  80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale pentru următoarele considerente:

Procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și se bucură de prezumțiile de legalitate, temeinicie și veridicitate fiind întocmit de un reprezentant al statului.

În practica judiciară în materie s-a reținut că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor are forța juridică a unui înscris oficial,  întrucât emană de la o autoritate publică, de la un agent public care acționează în numele statului învestit în mod expres de către legiuitor cu competență în acest sens.

El este un înscris autentic și, prin urmare, produce efecte juridice fără a mai fi necesară o formalitate de aprobare sau confirmare.

În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității.  Aceste indicii trebuie furnizate și dovedite de petentul care susține netemeinicia  procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia, în caz contrar, fiind lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale, cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării legii.

În măsura în care petentul nu prezintă probe de natură să răstoarne această prezumție, procesul verbal de contravenție își păstrează puterea doveditoare, constituind  prin el însuși un mijloc de probă suficient pentru antrenarea răspunderii contravenționale.

În dovedirea susținerilor a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar raportul agentului constatator.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile Codului de procedură civilă, OUG nr. 195/2002 şi ale O.G. nr. 2/2001.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal contestat s-a aplicat petentului P  A o amendă contravenţională în sumă de 580 lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de disp. art. 100/3/f  din OUG nr. 195/2002, sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile și reținerii permisului de conducere; sancțiunea avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 99/2 din OUG nr. 195/2002 și prev. de art. 3/1/b din legea nr. 61/1991.

Ca situație de fapt s-a reținut că  în data de 19.02.2021, ora 18,40, pe Ulița acces spre imobilul A G, petentul în calitate de conducător auto al autovehiculului marca Volkswagen  cu numărul de înmatriculare GL – ......., aflându-se pe ulița de acces în locuința numitului A  G  M  din satul C, comuna M, județul G, mai exact în fața domiciliului anterior menționat, nu a respectat dispozițiile polițistului rutier prin aceea că, în  urma controlului rutier efectuat acesta a smuls documentele prezentate cu ocazia controlului rutier din mâna polițistului rutier, nu a respectat somația „stai pe loc, oprește”, a părăsit locul controlului rutier fără încuviințarea agentului constatator. De asemenea, nu a purtat centura de siguranță și după smulgerea documentelor descrise anterior a adresat polițistului rutier cuvinte și expresii jignitoare-

Procesul verbal este încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 şi nu conţine vicii de fond sau de formă de natură să atragă nulitatea acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa constată că în OG nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din OG nr. 2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie iar în temeiul art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din cuprinsul procesului verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudenţă a devenit obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei Europene şi care se aplică cu preeminenţă  faţă de dispoziţiile dreptului intern potrivit art. 20 alin. 2 din Constituţia României) în cazurile Anghel contra României din 4 octombrie 2007 şi Telfner contra Austriei, din martie 2001, a apreciat faptul că materia contravenţională aparţine domeniului penal, acuzatul – contravenient  beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei contrare revenind acuzatorului, respectiv organului constatator. Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, 7 octombrie 1988).

Forţa probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007.

Având în vedere aceste principii, instanţa reţine că procesul verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură condiţiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, procesul verbal de constatare a contravenţiei ce face obiectul prezentei cauze  face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din OG nr. 2/2001, probă care în speţă nu a fost făcută.

Având a analiza valoarea probatorie a depoziţiilor martorilor A G M  și A  M , instanţa va face aplicarea celor două principii fundamentale pentru evaluarea probelor testimoniale, şi anume – cele a sincerităţii martorului şi cel al fidelităţii declaraţiei, al reproducerii datelor cu privire la făptuitor şi împrejurările faptei.

În speţă, se constată că depoziţiile martorilor audiați sunt în contradicţie cu cele consemnate în procesul verbal şi cu raportul agentului constatator.

Instanţa, în cadrul operaţiei de apreciere a probei testimoniale, făcând o atentă şi completă analiză a depoziţiei martorului, în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei petentului, apreciază că declaraţiile martorilor sunt date pro causa, în susţinerea poziţiei procesuale a petentului. Pe cale  de consecinţă, existând presupunerea rezonabilă că martorii sunt interesați  moral de rezultatul cauzei, datorită relațiilor de rudenie în care se află cu petentul, declaraţiile acestora vor fi înlăturate din ansamblul materialului probator.

Fiind înlăturate depoziţiile martorilor propuși  de petent, instanţa constată că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia simplă de temeinicie a actului sancţionator care, conţinând constatările personale ale agentului, face dovada situaţiei de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

Procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatări personale ale organului care l-a încheiat are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă de vinovăţie a contravenientului cât timp,  acesta din urmă, nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată şi se sancţionează contravenţiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată,  fără adăugiri sau deturnări ale realităţii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menţionării intenţionate sau din neglijenţă a unor împrejurări nereale, agentul constatator este supus unor posibile sancţiuni de natură disciplinară sau chiar penală.

În doctrină s-a reţinut în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în privinţa prezumţiilor şi a limitei rezonabile  pe care statele nu trebuie să o depăşească în folosirea lor, că una dintre limitele până la care să acţioneze prezumţia de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

De altfel, Curtea face distincţie între faptele constatate personal de către agentul constatator şi cele care nu au fost constatate personal.

În situația sancționării contravenției constând în faptă comisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unor acuzații bazate pe împrejurări de fapt care necesită  explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

Faţă de cele expuse şi reţinute, instanţa va respinge plângerea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare