Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe

Sentinţă penală 87 din 01.10.2020


Prin rechizitoriul nr. 221/P/2020 din data de 02.06.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul BS, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. şi  ped. de art.336 alin.1 Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în fapt, la data de 28.02.2020, ora 23,18,  inculpatul  BS, a condus autoturismul marca Mitsubishi, cu numărul de înmatriculare B-02-MUL, pe strada Cumpătu, din orașul Sinaia în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că, inculpatul  BS,  la  data de mai sus, la ora 23,18 , a fost depistat în urma unui control rutier în timp ce conducea autoturismul menționat mai sus, din direcția Cartier Cumpătu către D.N.1, fiind testat cu aparatul alcooltest marca Drager A7410 seria ARNF-0399 ocazie cu care, conform  testului nr. 00232, a prezentat concentrația de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Sinaia.

Cu acordul său, i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei folosindu-se trusa standard de prelevare a sângelui pentru determinarea alcoolemiei seria K181466.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 381-382/2020 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova, numitul BS la data de 28.02.2020, la prima mostră biologică de sânge, care i s-a recoltat la ora 23,19  a prezentat o alcoolemie de 1,21gr.%o alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua mostră biologică de sânge, care i s-a recoltat la ora 00,36  a prezentat o alcoolemie de 1,29gr.%o alcool pur în sânge.

Fiind audiat, inculpatul BS a recunoscut şi regretat fapta comisă și nu a solicitat alte probe, doar încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Acesta a precizat că la acea dată a condus autoturismul cu intenţia de a se deplasa spre locul de cazare (pe strada Aleea Gării din Sinaia) după ce în intervalul orar  21.00 - 23.00  a consumat băuturi alcoolice într-o locație situată în zona Cumpătu.

2. Probaţiune

2.1.Mijloace de probă cunoscute şi însuşite de inculpat

În fază de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: :  proces verbal de depistare  (filele 2-3), protocol alcooltest (fila 4), proces verbal -consimțământ recoltare mostre de sânge  (fila 6), cerere de analiză p.v. recoltare mostre biologice, ex. clinic (filele 8-10), buletin de analiză toxicologică nr. 381-382 (fila 11), declarație martor DM (filele 12-13), declarații suspect/inculpat (filele 17-20 și 25-28), acte în circumstanțiere depuse de inculpat (filele nr. 29-38).

2.2.Poziţia inculpatului

În cursul urmăririi penale, inculpatul a dat declaraţii prin care a recunoscut săvârşirea faptei.

3. Procedura de cameră preliminară

Prin încheierea din data de 17.07.2020 pronunţată în dosarul asociat 895/310/2020/a1, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia la data de 02.06.2020 în dosarul nr. 221/P/2020, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală  şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul BS pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin.1 Cod penal.

4. Procedura în faţa instanţei

În cursul judecăţii, la termenul de judecată din data de 24.09.2020, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului BS în ce constă învinuirea reţinută în sarcina sa şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi dispoziţiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală, privind procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii.

La acelaşi termen de judecată, inculpatul a declarat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 374 alin.4 Cod procedură penală, învederând că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi a înscrisurilor în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei.

Instanţa a procedat la ascultarea inculpatului în acest sens (file 55-56) şi luând concluziile procurorului de şedinţă, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 alin.4 şi art. 375 Cod procedură penală, a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii.

5. Situaţia de fapt reţinută de instanţă

La data de 28.02.2020, ora 23,18,  inculpatul BS, a condus autoturismul marca Mitsubishi, cu numărul de înmatriculare B-02-MUL, pe strada Cumpătu,  din orașul Sinaia în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că, inculpatul  BS,  la  data de mai sus, la ora 23,18 , a fost depistat în urma unui control rutier în timp ce conducea autoturismul menționat mai sus, din direcția Cartier Cumpătu către D.N.1, fiind testat cu aparatul alcooltest marca Drager A7410 seria ARNF-0399 ocazie cu care, conform  testului nr. 00232, a prezentat concentrația de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Sinaia.

Cu acordul său, i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei folosindu-se trusa standard de prelevare a sângelui pentru determinarea alcoolemiei seria K181466.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 381-382 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova, numitul BS la data de 28.02.2020, la prima mostră biologică de sânge, care i s-a recoltat la ora 23,19  a prezentat o alcoolemie de 1,21gr.%o alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua mostră biologică de sânge, care i s-a recoltat la ora 00,36  a prezentat o alcoolemie de 1,29gr.%o alcool pur în sânge.

Fiind audiat, inculpatul BS a recunoscut şi regretat fapta comisă și nu a solicitat alte probe, doar încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

 6. Încadrare juridică

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului BS de a conduce în data de 28.02.2020, la orele 2318 pe strada Cumpătu din orașul Sinaia, autoturismul marca Mitsubishi, cu numărul de înmatriculare B-02-MUL, având o îmbibaţie alcoolică  de 1,21gr%0 alcool pur în sânge, respectiv 1,29gr%0  alcool pur în sânge, conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 381-382/2020 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova (fila 11 dosar UP),  realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe , prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, prev. de art. 16 alin.3 lit.a) Cod penal.

Instanţa reține că inculpatul nu a contestat concentrația alcoolică rezultată atât în urma utilizării aparatului Drager, la momentul opririi în trafic, cât și cea stabilită ca urmare a prelevării probelor de sânge.

În cauza de faţă, depăşirea valorii legale a fost dovedită cu buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.381-382/2020 (fila 11 dosar urm. penala)  întocmit de Serviciul Judetean de Medicină Legală Prahova, din care rezultă că la ora 23,39 inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,21  gr./l, respectiv la ora 00,36 avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,29 gr./l -  alcool pur în sânge.

7. Individualizarea judiciară a sancţiunii

Potrivit disp. art. 74 alin. 1 Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei, se face în raport de gravitatea faptei săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

In aplicarea acestor dispoziţii legale, faţă de persoana inculpatului, care este la primul conflict cu legea penala, cât şi faţă de circumstanţele reale de săvârşire a faptei care nu a avut ca urmare nici un eveniment rutier, a fost săvârşită la o oră târzie 23,18 , când traficul rutier era unul redus, instanţa apreciază că pedeapsa amenzii este suficientă pentru asigurarea scopului coercitiv şi preventiv al pedepsei.

Se vor mai avea in vedere atitudinea sincera a inculpatului, faptul ca a recunoscut infracţiunea comisă , şi-a asumat consecinţele acesteia şi nu are antecedente penale (astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar de la fila 53), este căsătorit, are un loc de muncă stabil, fiind de profesie inginer la SC  – urmând să se aplice pedeapsa amenzii, faţă si de valoarea moderată a alcoolemiei pe care o avea inculpatul la momentul prelevării probelor biologice, respectiv de 1,21 gr./I, alcool pur pentru prima probă, respectiv de 1,29 gr,/l. pentru cea de-a doua probă, astfel cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică de la fila 11 dosar UP.

Relevantă este şi împrejurarea că la data depistării sale în trafic buletinul de examinare clinică întocmit de medicul de gardă de la Spitalul orasenesc Sinaia confirmă faptul că inculpatul avea o ţinută ordonată, o atitudine adecvată, cooperant, un comportament liniştit,  cu o comunicare verbală coerentă, fiind orientat temporal, spaţial, alopsihic şi autopsihic, fără tulburări emoţionale-instinctuale  (fila 12 ds.u.p.), aspecte ce determină aprecierea că săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată nu este reprezentativă pentru conduita acestuia, iar urmarea procedurilor judiciare specifice au reprezentat un real avertisment pentru inculpat, de natură a determina îndreptarea acestuia.

Totodată, se va avea în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze asemănătoare celei deduse judecăţii ( deciziile 181/A din data de 23 mai 2017, 109/A din data de 04 aprilie 2017; nr. 295/A din data de 08 septembrie 2017; nr. 6/A din data de 06 ianuarie 2018, nr. 215/A din data de 13 septembrie 2018  şi nr. 216/A din data de 14 septembrie 2018).

Limitele de pedeapsă ale faptei săvârşite de inculpat se situează, conform art. 61 alin 4) lit. c) Cod penal, între 180 de zile şi 300 de zile şi vor fi reduse cu o pătrime conform art. 396 alin. (10) Cod proc. penală ceea ce înseamnă că noile limite, ca urmare a recunoaşterii faptei, sunt între 135 şi 225 de zile.

În consecintă, instanta, în baza art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 61 alin.4 lit. c Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod proc. penală  va condamna pe inculpatul BS la pedeapsa de 140 zile-amendă a câte 50 lei/zi-amendă, rezultând 7.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal, urmează a se amâna aplicarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 84 alin.1 Cod penal.

În baza art. 85 alin. 1 Cod pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Potrivit art. 404 alin. 3 Cod pr. penală urmează a atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul că instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.

De asemenea, urmează ca în baza art. 90 alin.1 Cod penal, inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.

8. Cheltuieli judiciare

În baza art. 274 alin. (1) Cod proc. penală va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta